ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1890/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta D.N.P., în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

- obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorat cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

- obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta B.:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 830 din 06 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII–a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministerului Justiției nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Au fost respinse capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor Ministerului Justiției nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal la data 08.05.2018, primul termen de judecată a fost acordat la data de 24.10.2018, iar înainte de primul termen de judecată acordat în cauză au fost emise următoarele acte administrative:

• OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 fiind acordate valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată;

• OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată și a căruia anulare/rectificare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul a precizat că în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, de modificare a OMJ nr. 603/C/2018 și cele încasate, iar în ceea ce privește plata drepturilor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, conform cărora "(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite".

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor satariale".

Recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 3396/C/2018.

Astfel, motivul de casare invocat prevede că "Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar recurentul a susținut că dreptul fiind deja acordat de către pârâții B. și C., instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

În consecință, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În concluzie, recurenta solicită să se constate că instanța de fond a depășit limitele învestirii fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În susținerea acestui motiv, recurenta a arătat că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune "la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor C. (...) nr. 3396/C/2018" este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Or, această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Prin urmare, recurenta a susținut că nu poate fi reținută existența unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât acest capăt de cerere era rămas fără obiect la data pronunțării sentinței recurate.

De asemenea, referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 recurenta precizează că: "Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.)

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Raportat la aceste dispoziții legale, solicită să se constate că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Recurenta a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta-intimată a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 542/C/2018 în sensul acordării unei valori de referință sectorială (VRS) de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei VRS de 445 RON (VRS 405, majorată cu un procent de 10%) începând cu data de 01.12.2015 până la data de 31.12.2017.

În cursul judecății, OMJ nr. 542/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463.5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referința sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 din acest act administrativ se precizează că valoarea de referință sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică și devine 463,5 RON.

Prin urmare, recurenta a arătat că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și mai mult, s-a acordat o valoare de referință și mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Dreptul fiind deja recunoscut de către pârâții B. și C., recurenta a arătat că instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului.

Având în vedere că intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 42 a stabilit și modalitatea de plată a drepturilor salariale care rezultă din majorarea VRS potrivit acestui act administrativ, recurenta a susținut că instanța de fond a depășit limitele învestirii, întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispozițiilor OMJ nr. 2883/C/2018.

Prin urmare, în condițiile emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 recurenta a susținut că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, este nelegală, întrucât instanța de fond a depășit limitele învestirii având în vedere că nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018.

Recurenta a arătat că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului C. nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei este nelegală, fiind pronunțată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri, iar, în cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâții B. și C. a pretențiilor reclamantei, iar ordonatorul principal de credite și-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plății sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018, astfel cum este menționat în art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018.

Cu privire la soluția instanței de obligare la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, recurenta a susținut că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

În ceea ce privește actualizarea cu rata inflației și acordarea dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, solicită recurenta să se constate că sunt incidente dispozițiile din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariate restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Astfel, recurenta a arătat că prin O.U.G. nr. 3/2019 Guvernul României a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiție prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite se va realiza în mod eșalonat pentru o perioadă de 5 ani începând cu anul 2019.

Prin urmare, în raport de eșalonarea prevăzută începând cu anul 2019, având în vedere că nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de O.U.G. nr. 3/2019, hotărârea instanței de obligare la plata acestor drepturi actualizate cu rata inflației și a dobânzilor a fost dată încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situație ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel instanța de fond a depășit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019. Recurenta a susținut că și în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură, întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

Cu privire la soluția instanței de obligare la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018, recurenta a arătat că "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Având în vedere soluția instanței de fond de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate, respectiv la plata dobânzilor legale în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor legale privind condițile răspunderii civile a Direcției Naționale de Probațiune pentru repararea pagubei.

Dreptul comun în materia răspunderii civile a autorității publice îl constituie C. civ., care în art. 1357 alin. (1) prevede următoarele: "Condițiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare".

Dispozițiile speciale în ceea ce privește condițiile răspunderii autorității publice se regăsesc în Legea nr. 554/2004, care la art. 2 alin. (1) lit. i) definește noțiunea de refuz nejustificat ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, definește noțiunea de exces de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Raportat la prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, condițiile răspunderii autorității administrative pentru repararea pagubei, sunt următoarele:

- să existe un drept subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe o faptă ilicită a autorității administrative constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii referitoare la dreptul subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe prejudiciul pretins;

- să existe legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins și fapta autorității.

Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Cu privire la acest aspect, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de către instanța de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018.

În acest sens, recurenta subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea respectării dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a arătat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaționată de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intim atei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează: "(...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Prin urmare, recurenta a susținut că în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, recurenta a susținut că soluția instanței privind obligarea B. la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că dobînda reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, așa cum a arătat, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită să se constate că nu se justifică nici plata acestora.

În concluzie, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici plata dobânzilor legale, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se constate că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv cele accesorii privind actualizarea cu rata inflației sumelor cuvenite și plata dobânzii legale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului C. la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială pentru personalul de probațiune, și stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în consecință, pârâta B. să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON.

Prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și, mai mult, s-a acordat o valoare de referință superioară celei solicitate prin cererea de chemare în judecată. Prin același ordin a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Având în vedere emiterea în timpul judecății a OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 și a OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, instanța de primă jurisdicție a constatat că au rămas fără obiect capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor C. nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015.

Pentru aceste considerente, este nefondată critica ce vizează motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Este nefondată, de asemenea, critica recurentei ce vizează motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere faptul că instanța de fond a dat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față.

Față de caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, trebuie reparat integral de angajator prejudiciul creat în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ.,.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit. Pârâta Direcția Națională de Probațiune are obligația de plată a diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor C. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În conformitate cu art. 1084 C. civ., pentru repararea prejudiciului suferit, creditorul are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflației damnum emergens (pierderea efectivă), cât și a dobânzii legale, lucrum cessans (beneficiul nerealizat). Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

Este nefondată critica privind faptul că nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor solicitate, considerent pentru care nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei și, nefiind vorba de o neexecutare a unei obligații, nu se justifică plata acestora.

Dispozițiile art. 1535 alin. (1) din C. civ. prevăd expres faptul că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Din interpretarea coroborată a art. 1531 și 1535 din C. civ. rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanța nu este plătită la scadență și de existența sau nu a unei culpe a debitorului, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.

În acest sens este Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu. Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancționator pentru executarea obligației cu întârziere.

Prin raportare la aceste dispoziții legale și văzând prevederile art. 166 din Codul muncii, Înalta Curte constată că pârâtei, în calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă executarea cu întârziere a creanțelor. Or, în această situație, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte privind constatarea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv cele accesorii privind actualizarea cu rata inflației sumelor cuvenite și plata dobânzii legale, Înalta Curte reține că acțiunea formulată a avut mai multe capete de cerere, printre care obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/C/05.02/.2018, ordin care a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018. Instanța de fond a respins capătul de cerere privind anularea parțială a OMJ nr. 542/C/05.02/.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămas fără obiect, obligând pârâta B. la plata diferențelor de drepturi conform OMJ nr. 2883/C/2018. Înscrisurile depuse la dosar privind achitarea acestor diferențe nu conduc la concluzia că au fost achitate integral.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare invocate de recurentă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, pe cale de consecință recursul formulat va fi respins.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 830 din 06 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.