ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 16 iulie 2020, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, acțiunea formulată de reclamantul A., prin care a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu pârâții Colegiul de Conducere a Tribunalului Cluj, Consiliul Superior al Magistraturii, B., să se dispună în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- suspendarea art. 101 alin 3

1

și art. 111 alin. (13)

2

ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

- suspendarea Hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 3 din 30.01.2020, prin care, în temeiul art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești s-a aprobat preluarea de către doamna judecător B. a cauzelor completului IX FNCP - cauze directe, precum și a completului IX JDL, cu redeschiderea completului IX FNCP începând cu data de 03.02.2020;

- suspendarea art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 7 din 11.03.2020, prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție se aprobă desemnarea pentru anul 2020, a completului IX FNCP - judecător titular B. ca fiind specializat pentru judecarea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate infracțiunilor de corupție.

La data de 28.07.2020 reclamantul A. a formulat cerere de strămutare a acestui dosar de pe rolul Curții de Apel Cluj, pentru motive de bănuială legitimă, respectiva cerere fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2020

La data de 05 august 2020 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 104/2020 a dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B..

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj - Colegiul de Conducere a Tribunalului Cluj și Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată, iar în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă."

La data de 09 septembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 4259 pronunțată în Camera de Consiliu, în dosarul nr. x/2020, apreciind că există motive de bănuială legitimă, în sensul art. 142 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea formulată de petentul A., dispunând strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Deopotrivă, în baza art. 145 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că sentința civilă nr. 104 din 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal este desființată de drept.

Urmare a dispunerii strămutării cauzei, prin încheierea nr. 4259 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de Contencios Administartiv și Fiscal, la data de 17.09.2020, sub același număr, respectiv 418/33/2020.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 77 din 06 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj și B..

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A., a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului și în consecință admiterea cererii de suspendare.

A susținut, în esență, recurentul - reclamant că hotărârea este afectată de motivele de recurs prevăzute de art. 488 net. 8 C. proc. civ., instanța aplicând greșit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2, 11, 53, 57 din Legea nr. 304/2004, art. 126, art. 21 alin. (3), art. 16 din Constituție, art. 6 CEDO, art. 7, 9, 19 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 a CSM, art. 29 alin! (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv de cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționează recurentul că, contrar opiniei instanței de fond, repartizarea aleatorie este o regulă stabilită la nivel de lege organică care nu comportă excepții. Argumentul folosit de Curte este că însăși Legea nr. 304/2004, care consacră principiul, permite astfel de excepții în art. 11 și 53 alin. (2). Consideră că niciunul dintre aceste texte nu stabilește însă o veritabilă excepție: Legea nr. 304/2004 nu reglementează excepții de la distribuirea aleatorie.

Conform art. 11 din Legea nr. 304/2004, "activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". Chiar dacă, în aparență, excepția "când judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective" se referă la ambele principii, în realitate el nu se aplică decât în cazul principiului continuității.

Interpretarea este susținută, în primul rând, de momentul temporal al judecății în care aceste principii au vocația de a se aplica. Distribuirea aleatorie are loc, în primul rând, la momentul înregistrării unei acțiuni, adică la debutul judecății. In acel moment, judecătorul nu este încă cunoscut, căci cauza nu a fost încă repartizată, astfel că nu ar putea să fie incidență excepția "judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". Pe de altă parte, continuitatea presupune automat că judecata a început, principiul fiind ca același judecător trebuie să soluționeze toate incidentele dintr-un dosar. Fiind vorba despre o cerință legată de persoana judecătorului titular de complet, dacă acesta nu poate, din motive obiective, să participe, principiul continuității comportă excepții (de exemplu, judecătorul, fiind în concediu medical, este înlocuit la un termen de judecată de un judecător de pe completul de permanență). Cu alte cuvinte, dreptul justițiabilului de a fi judecat pe toată durata litigiului de același judecător poate fi "restrâns" atunci când există motive obiective ca judecătorul să nu participe la judecată.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că fiind vorba despre materie penală, CEDO a adus o garanție suplimentară prevederilor din art. 354 C. proc. pen. - care instituie relativitatea principiului continuității, completul putându-se schimba numai până la începerea dezbaterilor, dacă există motive întemeiate - condamnând România în cauza Cutean împotriva României tocmai pe motiv că inculpatul a fost condamnat de un judecător care nu a participat la audierea martorilor. Curtea reamintește că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal, hotărârea trebuie luată de judecători care au fost prezenți la procedură și la procesul de strângere a probelor [a se vedea Mellors împotriva Regatului Unit (dec), nr. 57836/00, 30 ianuarie 2003]. Prin urmare, consideră că, dacă s-ar dispune reluarea judecății pentru respectarea principiului nemijlocirii și al continuității, având în vedere că judecătorul nu mai poate participa în mod definitiv la judecată, din motive obiective, judecata anterioară este perimată și ne aflăm din nou în momentul de debut al judecății care reclamă aplicarea principiului repartizării aleatorii.

i.2. Repartizarea aleatorie poate fi realizată chiar dacă judecătorul nu poate participa din motive obiective. Cu alte cuvinte, distribuirea aleatorie nu depinde de motivele legate de persoana unui judecător, așa cum depinde principiul continuității.

Dacă un judecător nu poate participa dintr-un motiv obiectiv (spre exemplu, este bolnav sau promovat) judecata nu poate continua în lipsa acestuia, astfel că el trebuie înlocuit (pentru acel termen sau definitiv) pentru a se putea realiza judecata, alternativa fiind negarea actului de justiție. Dreptul la un proces echitabil este asigurat astfel, căci justițiabilul are parte de o judecată într-un termen rezonabil. Motivele obiective invocate de judecător fac imposibilă aplicarea principiului continuității, din acest motiv ele reprezintă o excepție de Ia principiul continuității, existând o legătură de cauzalitate între ele: dacă judecătorul nu poate participa dintr-un motiv obiectiv, se derogă de la principiul continuității prin faptul că pricina va fi judecată (la un termen sau în mod definitiv) de alt judecător. Pe de altă parte, repartizarea aleatorie poate fi realizată chiar dacă există motive obiective pentru care judecătorul nu poate participa. Repartizarea aleatorie este o procedură administrativă, realizată prin sistemul ECRIS care funcționează în aceleași condiții, indiferent dacă este vorba despre o repartizare aleatorie la momentul înregistrării unui dosar nou sau la-un moment care survine în cursul unei judecăți. Altfel spus, chiar dacă un judecător promovează sau se pensionează, principiul repartizării aleatorii este afectat: distribuirea aleatorie poate fi realizată independent de existența acestor motive obiective. Prin urmare, apariția unor motive obiective pentru care judecătorul nu poate participa poate reprezenta poate fi o cauză, nu o excepție a aplicării principiului repartizării aleatorii. Cu alte cuvinte, apariția motivelor determină/declanșează aplicarea principiului, fără a împiedica punerea sa în aplicare

Această sintagmă nu este reluată în prevederile art. 53 care vorbește exclusiv de principiul repartizării aleatorii, nu și de cel al continuității. Așadar, dacă legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze expres o derogare de la repartizarea aleatorie, ar fi reluat-o odată cu reglementarea expresă din art. 53.

Este cunoscut faptul că excepțiile de principiile continuității sunt tocmai acelea în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective (de pildă, este în concediu medical sau de odihnă). Așadar, excepția vizează o situație temporară, nu definitivă în care titularul completului nu poate asigura continuitatea. Dacă era vorba despre o situație definitivă, atunci și forma gramaticală a textului ar fi fost alta:

"cu excepția situațiilor în care judecătorul nu mai poate participa la judecată din motive obiective ". Modalitatea de aplicare a principiului continuității este susținută și de către pârâtul CSM în cadrul întâmpinării (pag. 4-5), când arată că principiului continuității presupune ca judecata cauzei să se facă de al început până la sfârșit de aceiași judecători într-un proces care se încheie prin deliberarea judecătorilor și pronunțarea hotărârii. Așa cum arată și CSM, excepțiile de principiul continuității sunt reluate și în dispozițiile procedurale (civile - art. 19 din C. proc. civ., respectiv penale - art. 354 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.) care prevăd că pentru motive temeinice (și, evident, obiective), judecătorul trebuie să fie același pe toată durata procesului.

A doua aparentă excepție de la principiul repartizării aleatorii este considerată de instanță ca regăsindu-se în dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: "Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege ". Curtea nu motivează de ce acest text instituie o excepție de la principiul repartizării aleatorii. Consideră recurentul că trecerea cauzelor unui alt complet în condițiile prevăzute de lege nu presupune că textul instituie o excepție de la distribuirea aleatorie ci că apariția unui motiv care determină trecerea la un alt complet nu poate fi realizată decât cu respectarea legii. Or, una dintre cerințele impuse de lege este tocmai distribuirea aleatorie a cauzelor.

În consecință, susține că, în mod greșit instanța a aplicat prevederile art. 11 și 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: principiul distribuirii aleatorii are forța legală și este un principiu absolut. Prin urmare, Regulamentul, fiind un act administrativ normativ emis în baza legii nu poate deroga de la aceasta.

In concret, derogarea s-a făcut prin următoarele:

- Art. 101 alin. (3) din Regulament prevede că repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, prevedere care NU se regăsește în cuprinsul Leaii nr. 304/2004.

Art. 101 alin. (3) din Regulament prevede că, în toate celelalte situații (adică nu la înregistrarea cauzei), să se aplice regulile din regulament:

"urmând ca în situațiile în care pe parcursul desjășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament". Așadar, și din această perspectivă textul adaugă la lege, căci reglementează o excepție diferită de cea reglementată de art. 11 din lege.

Mai susține recurentul că repartizarea aleatorie nu se realizează doar la momentul înregistrării cauzei, tocmai raportat la faptul că repartizarea aleatorie este un principiu absolut al judecării cauzelor (fie ele civile sau penale), apar a fi nelegale și prevederile art. 101 alin. (3) din Regulament potrivit cărora repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în regulament, Legea nr 304/2004 neimpunând o asemenea limitare în cuprinsul prevederilor art. 11 și 53 alin. (1).

De altfel chiar în cuprinsul Hotărârii nr. 1375/2015 există reglementate situații în care se realizează succesiv mai multe repartizări aleatorii. Astfel, potrivit art. 110 alin. (2) din regulament, dacă în urma soluționării incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. De asemenea, potrivit art. 111 alin. (3), dacă anterior luării oricăror măsuri procedurale de către completul căruia i-a fost repartizată cauza se constată o eroare la repartizarea acesteia, președintele de secție sau președintele instanței, după caz, stabilește existența erorii și necesitatea unei noi repartizări aleatorii.

Cu toate că este de acord că principiul continuității are caracter relativ, recurentul consideră că aplicarea excepțiilor de la acest principiu trebuie să se realizeze în condițiile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004. Cu alte cuvinte, chiar dacă există o împrejurare obiectivă care să determine o derogare, consideră că numirea unui alt judecător trebuie să se facă cu respectarea principiului repartizării aleatorii. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, potrivit art. 354 C. proc. pen., schimbarea judecătorului în cazurile prevăzute de lege se poate realiza până la deschiderea dezbaterilor, astfel că doar în lumina jurisprudenței CEDO administrarea probațiunii va fi reluată. Astfel, contrar susținerilor Curții, există un impediment procedural care se opune reaudierii martorilor și administrării întregului material probator în fața completului care a preluat, în condițiile dispozițiilor normative amintite, cauzele altui complet, dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu își mai desfășoară activitatea în cadrul secției ori, după caz, al instanței.

Mai mult decât atât, instanța de fond își fundamentează soluția folosindu-se de prevederile a căror nelegalitate a fost invocată de parte (art. 111 alin. (13) din Regulament) și, în plus, face trimitere la criterii care nu sunt stabilite legal (situația titularilor completurilor, complexitatea totala a dosarelor ș.a.).

Consideră că aplicarea acestor criterii, fără ca ele să fie incluse într-un mecanism de repartizare aleatorie, reprezintă, din nou, o adăugare nepermisă la dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 304/2004.

Invocă faptul că legea nu conferă CSM competența de a stabili care ar fi situațiile obiective despre care vorbește art. 11 din lege. Chiar dacă ar admite că excepția despre care face mențiune textul s-ar aplica și ca o excepție de la principiul repartizării aleatorii, atâta vreme cât nu s-a delegat CSM-ului competența de a reglementa aceste situații obiective, art. 111 alin. (13) care reglementează o astfel de situație - când judecătorul a promovat la o altă instanță - nu reprezintă decât o adăugare la lege. In acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, ce stabilește (paragraf 135) că " [...] celelalte autorități publice nu pot completa, modifica sau abroga actele legislative ale Parlamentului, nici prin acte administrative, nici prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 685/2018 în speța de față, susține recurentul că, deși este de acord că decizia a analizat situația desemnării prin act administrativ a unui singur judecător din cei 5 care constituie completul de 5 judecători, din cuprinsul motivării Curții se pot desprinde regulile de aplicare a principiului repartizării aleatorii (par. 156, 175, 188, 196). Invocă astfel paragraful 196 din Decizia CCR nr. 685/2018 -"Curtea constată că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum și toți membrii supleanți) au fost desemnați aleatoriu, prin tragere la soții, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci, prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membrii de drept al completului, pe care l-a și prezidat. în raport cu aceste aspecte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuității completului de judecată, prin prisma exigențelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenție [a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2014, pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60, 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovsek și Bozicnik împotriva Sloveniei, paragraful 43j, însă ea nu poate fi privită distinct de obligația legală de a asigura compunerea aleatorie a respectivului complet de judecată, astfel încât, ținând cont de aceste două principii/reguli care se aplică împreună, înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să asigure de îndată constituirea noilor completuri de judecată prin tragerea la sorți a tuturor celor cinci membri ai acestora și nu numai a locului celui considerat caftind membru de drept."

Susține astfel că, raportat la motivarea de mai sus - care arată că dreptul la un proces echitabil se opune desemnării directe a unui judecător pentru o anumită cauză, fără tragere la sorți - decizia este aplicabilă în speță și, raportat la conținutul acesteia, aparența de nelegalitate a regulamentului este mai puternică.

În ceea ce privește aparența de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 3/30.01.2020, raportat la susținerile instanței de fond, în sensul că a existat un motiv obiectiv pentru care s-a aprobat preluarea cauzelor de către doamna judecător Badea a completului IX FNCP -promovarea judecătorului titular al acestui complet, respectiv că nu există suspiciuni de încălcare a principiului imparțialității de către doamna judecător B. și nu i-a fost încălcat principiul specializării în conformitate cu prevederile ort. 9 alin. (1) coroborat cu art, 7 alin. (1) Ut. fi din ROIIJ, astfel că nu se încalcă competența Președintelui Tribunalului, întrucât prin această hotărâre nu s-a înființat un complet specializat, arată recurentul că niciunul dintre aceste considerente nu poate fi însă validat, raportat la prevederile legale incidente, partea necontestând faptul că promovarea în sine este un motiv obiectiv, ci că acest motiv obiectiv nu poate să înlăture aplicarea principiului repartizării aleatorii.

Astfel cum a susținut și antetior, Hotărârea Colegiului de Conducere este nelegală tocmai pentru că are la bază un regulament nelegal care, contrar art. II și 53 din lege, permite derogări de la repartizarea aleatorie.

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul susține că nu a invocat încălcarea imparțialității subiective a judecătorului, ci a imparțialității obiective. Imparțialitatea subiectivă (personală) presupune că judecătorul, în sinea sa, nu are niciun motiv de a favoriza oricare dintre părți și semnifică absența vreunei prejudecăți sau idei preconcepute și include tot ce poate aduce atingere obiectivitătii și poziției sale echidistante. în caz de suspiciuni cu privire la parțialitatea judecătorului, partea are posibilitatea de a formula o cerere de recuzare sau strămutare, în funcție de caz. In cazul imparțialității obiective, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte pot crea bănuiala legitimă a lipsei de imparțialitate a judecătorului. Testul obiectiv al imparțialității presupune a verifica dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite sau verificabile de natură a ridica îndoieli în ce privește imparțialitatea acestuia, CEDO reținând că, într-o asemenea situație, aparențele pot căpăta o importanță deosebită.

Așa cum am arătat și în cadrul cererii de suspendare, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcționa normal din cauza absenței temporare a unor judecători, existenței unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, președintele curții de apel, la propunerea președintelui respectivei instanțe din circumscripția acelei curți de apel, poate delega judecători de la alte instanțe din circumscripția menționată, cu acordul scris al acestora. Potrivit art. 50 alin. (6) din același act normativ, delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni și poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, în aceleași condiții. Altfel spus, dacă pentru judecător continuarea activității la instanță (Tribunalul Cluj) depinde de conduita Președintelui Curții de Apel Cluj, care îi poate prelungi sau poate refuza prelungirea delegării, atunci putem prezuma că este posibilă afectarea imparțialității acestuia, din dorința de a-și clarifica statutul profesional și de a activa la o instanță superioară celei la care ar trebui să activeze în mod normal. Prin urmare, consideră că desemnarea directă a judecătorului, fără a fi respectat principiul repartizării aleatorii, conduce cel puțin la o aparență în ce privește parțialitatea judecătorului, gradul profesional de tribunal îi conferă doar vocația de a promova la Tribunalul Cluj prin transfer, însă prin conduita autorităților judiciare (de a delega și apoi de a prelungi delegarea cu 6 luni și respectiv de a stabili calitatea de titular al unui complet, deși durata prezenței în instanță este limitată în timp) se creează premisele afectării imparțialității, fie și doar la nivel de aparență. La acest moment, continuitatea este afectată de caracterul provizoriu al delegării (în cazul noului titular al completului IX FNCP), iar dacă autoritățile judiciare, "vor asana" în viitor, acest neajuns, prin demersuri administrative (prelungirea delegării sau transfer) rezultă că imparțialitatea judecătorului poate fi afectată de faptul că titularul completului nu este încă judecătorul instanței unde soluționează cauze și că depinde de demersuri administrative ale autorității judiciare.

Consideră recurentul că încălcarea principiului specializării se conturează, contrar celor reținute de Curte, tocmai prin faptul că, deși cauzele aflate pe rolul acestui complet presupuneau și o competență specializată (în materie de infracțiuni de corupție), preluarea cauzelor nu s-a făcut cu respectarea competenței președintelui Tribunalului, singurul competent, potrivit art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ să înființeze complete specializate.

În ceea ce privește aparența de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 7/2020, susține recurentul că, contrar reținerilor instanței de fond, în sensul că nu există indicii privind încălcarea principiului specializării completurilor de judecată, având ca premisă neînființarea completului specializat IX FNCP de către președintele Tribunalului Cluj, conform prevederile ar. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ, partea susține că a arătat în cadrul cererii de suspendare că ilegalitatea directă a Hotărârii nr. 7/2020 o reprezintă încălcarea competenței Președintelui Tribunalului Cluj de a înființa complete specializate, raportat la prevederile ar. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ, respectiv potrivit Deciziei nr. 144/2019 a CCR, dar și încălcarea principiului specializării completului și a judecătorului, raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000 și a Deciziei nr. 144/2019 a CCR. Consideră că trebuie realizată o distincție între înființarea completului specializat și stabilirea compunerii completului. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 19 lit. c) din Regulament, președintele instanței înființează completul specializat la propunerea colegiului de conducere, iar ulterior acesta din urmă stabilește componența completului (art. 19 lit. h) din Regulament). De asemenea, art. 19 Ut. d) din același act normativ conferă colegiului competența de a înființa alte complete decât cele specializate, care sunt înființate doar de către președinte. Astfel, dacă în 30.01.2020 nu exista un complet specializat pe corupție, între 30.01.2020 și 11.03.2020, președintele Tribunalului Cluj trebuia să înființeze completul IX specializat pe infracțiuni de corupție, iar în 11.03.2020, colegiul să desemneze titularul completului.

În ceea ce privește paguba iminentă, susține recurentul că interesul formulării prezentului litigiu este dat de faptul că are calitate de parte într-un dosar judecat de către doamna judecător, cu toate că numirea acesteia în calitate de judecător titular a fost una nelegală. Paguba care i se produce este una evidentă: judecata va fi realizată cu nerespectarea regulilor legate de compunerea completului de judecată, putându-se ajunge în situația în care, până la pronunțarea instanței de fond, dosarul său să fie soluționat. In acest sens, reamintește că un astfel de incident procedural ar conduce la nulitatea actelor de procedură realizate de judecător, aspect care ar conduce la o tergiversare inutilă a procesului penal. In aceste condiții, cheltuielile legate de procesul penal (probațiune, reprezentanți convenționali) vor fi mult mai ridicate. Mai mult decât atât, dacă s-ar ajunge la o soluție de condamnare, înainte de soluționarea cererii de anulare a actelor care fac obiectul prezentului dosar, partea nu va mai putea fi repusă în situația anterioară (sub aspectul funcției ocupate, a afectării imaginii și reputației subsemnatului ș.a. Dosarul penal nu este singurul care reclama numirea unui judecător specializat, astfel că, contrar celor reținute de Curte, în măsura în care se vor anula actele de procedură în toate aceste dosare, activitatea Tribunalului Cluj, sub aspectul celerității și eficacității actului de justiție, va fi afectată.

În ceea ce privește motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că, în ceea ce privește analiza cazului bine justificat cu privire la ROIIJ, Curtea nu a motivat de ce prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ar reprezenta o excepție de la principiul repartizării aleatorii, nu a arătat de ce ROIIJ nu poate fi interpretat în lumina dispozițiilor constituționale și convenționale amintite, respectiv nu analizează dacă actele administrative atacate încalcă principiul separației puterilor în stat și dreptul la un proces echitabil (pag. 23-24 din sentință). Curtea nu a intrat nici în fondul cazului bine justificat legat de Hotărârea nr. 7/2020, susținând că principiul specializării nu a fost invocat și dovedit de parte. Or, contrar acestor susțineri, arată recurentul că în pag. 10-13 toate valențele încălcării principiului specializării au fost tratate pe larg.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant, au formulat întâmpinări intimații Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj și Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul întâmpinării sale, intimatul Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj a susținut în esență că nu sunt întrunite condițiile de admitere a recursului întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., prevederile legale incidente în cauză fiind corect aplicate la situația dedusă judecății.

Reclamantul nu a făcut dovada existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actelor astfel încât să fie îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Consideră că motivele de nelegalitate invocate sunt inadmisibil a fi invocate pe calea procedurii suspendării actelor administrative prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, deoarece presupun o analiză pe fond, ceea ce excede cadrului sumar al procedurii de suspendare.

Ori, în cauză, pentru soluționarea suspendării s-au invocat motive de nelegalitate care presupun interpretarea normelor legale incidente, cântărirea principiilor aplicabile și stabilirea propriu-zisă a legalității/nelegalității actelor atacate, fără a se putea susține că dezlegările solicitate instanțelor chemate să judece cauza ar putea fi doar aparente.

Prin urmare, având în vedere invocarea unor motive de nelegalitate de fond, condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Nici condiția pagubei iminente nu este dovedită, nefiind dovedit un prejudiciu material viitor și sigur ce urmează a se produce, dacă actele atacate nu ar fi suspendate.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării sale, a susținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se poate reține o îndoială cu privire la legalitatea dispozițiilor regulamentare invocate de recurent, acestea fiind în deplină concordanță cu textele legislației primare, respectiv cu dispozițiile art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prevederile regulamentare criticate nu numai că nu intră în contradicție cu dispozițiile legii organice în materie, ci asigură o detaliere și o premisă pentru aplicarea concretă a principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității.

In ceea ce privește existența unei pagube iminente, apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că recurentul reclamant nu a dovedit existența în patrimoniul acestuia a unei pagube iminente și imposibil de reparat derivată din aplicarea acestor dispoziții regii lamentare, pretinsa tergiversare a procesului penal invocată de recurent, consecutivă unei pretinse compuneri nelegale a completului, fiind dedusă în mod eronat dintr-o interpretare greșită a legii și a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018, aplicabilă exclusiv Completului de 5 Judecători ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

In concluzie, față de lipsa dovedirii unei pagube iminente și materiale produse in patrimoniul recurentului reclamant prin emiterea regulamentului atacat, precum și față de inexistența unei puternice îndoieli cu privire la legalitatea prevederilor regulamentare invocate, consideră că în mod corect s-a procedat la respingerea cererii de chemare in judecată, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de A., ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 77/2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinările depuse de intimații Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj și Consiliul Superior al Magistraturii i-au fost comunicate în termenul legal, recurentul - reclamant nu a combătut apărările acestora în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare, în principal, asupra excepției netimbrării și excepției lipsei de interes, iar în subsidiar, pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce privește excepția netimbrării, invocată din oficiu, urmează a fi respinsă, având în vedere că recurentul - reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, raportat la cele două motive de recurs invocate, astfel cum rezultă din documentul atașat la dosar.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentului în susținerea recursului, raportat la emiterea de către Președintele Curții de Apel Cluj a Deciziei nr. 428/23.12.2020, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei judecător B. în funcția de execuție de judecător la secția Penală din cadrul Tribunalului Cluj, începând cu 01 februarie 2021 pentru o perioadă de 6 luni, urmează a o respinge, de asemenea, în considerarea faptului că actele administrative ce fac obiectul cererii de suspendare produc în continuare efecte juridice tocmai în considerarea prelungirii delegării, ceea ce înseamnă că există în continuare interes pentru suspendarea actelor atacate.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, constată Înalta Curte că recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanța de control judiciar reține că,

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant în dovedirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele impuse de această procedură și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, analizând sentința recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la cerința neprejudecării fondului, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe, de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrative, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului - reclamant, în sensul că instanța de fond " în ceea ce privește analiza cazului bine justificat cu privire la ROIIJ, nu a motivat de ce prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ar reprezenta o excepție de la principiul repartizării aleatorii, nu a arătat de ce ROIIJ nu poate fi interpretat în lumina dispozițiilor constituționale și convenționale amintite, respectiv nu analizează dacă actele administrative atacate încalcă principiul separației puterilor în stat și dreptul la un proces echitabil (pag. 23-24 din sentință)", nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, iar pe de altă parte, raportat la faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanța o poate face în procedura soluționării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat întocmai, analizând actele administrative ce fac obiectul judecății, în limitele prevăzute de normele legale în vigoare. Faptul că instanța nu a putut analiza toate argumentele formulate de recurentul - reclamant în dovedirea cazului bine justificat, ci doar pe cele ce permiteau o analiză de suprafață, nu înseamnă că hotărârea instanței este nemotivată.

Astfel cum reiese din conținutul considerentelor hotărârii recurate, instanța de fond în mod judicios și-a limitat cercetarea doar la acele argumente ce pot fi analizate la nivel de aparență, reținând deopotrivă că analiza detaliată a tuturor aspectelor evidențiate de reclamant urmează a se realiza în cadrul acțiunii având ca o obiectul anularea respectivelor acte administrative.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Așadar, procedura sumară de cercetare a unui act administrativ realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparență a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalității respectivului act administrativ.

În cauza de față, Înalta Curte constată că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la sentința atacată, raportat la faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, o astfel de motivare permitând exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale și asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că indiciile oferite de recurentul - reclamant nu sunt apte să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond

Văzând dispozițiile legale mai sus arătate, instanța de recurs reține că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiții determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.

Analizând susținerile recurentului - reclamant referitoare la existența cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actele ce fac obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că dispozițiile art. 101 alin. (3) și art. 111 alin. (13) din ROIIJ sunt nelegale, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului și fără a se analiza consecințele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este și cel reprezentat de art. 101 alin. (3)

1

și art. 111 alin. (13)

2

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, trebuie amintit că, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii și pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Cu privire la suspendarea art. 101 alin. (3) și art. 111 alin. (13) ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești (în continuare Regulamentul), Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) din Regulamentul antereferit:

"Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.", iar potrivit art. 111 alin. (13) din același act administrativ cu caracter normativ prevede că:

"Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu își mai desfășoară activitatea în cadrul secției ori, după caz, al instanței, de către alt sau alți judecători, după caz. În această situație vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate."

În speță, recurentul reclamant a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei consacrat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora "activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective", precum și de prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004 în temeiul cărora " 1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat " (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege", precum și încălcarea principiului continuității completului de judecată.

Analizând textele de lege anterior enunțate, instanța de control judiciar remarcă, la o primă vedere, că regula enunțată de art. 101 alin. (3) din Regulament. conform căreia repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează "o singură dată" a fost emisă în organizarea executării art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care precizează neechivoc:

"Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege".

Se constată, așadar că, de regulă, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, cazurile în care are loc o a doua repartizarea fiind expres prevăzute de lege sau regulament.

Prin urmare, remarcă Înalta Curte că, contrar celor susținute de recurentul - reclaman