ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.02.2018, reclamanții A., B., C., D., E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine de încadrare salariată, pentru fiecare dintre reclamanți, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum și cu luarea în considerare a unei majorări de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.01.2016; la plata diferențelor dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform valorilor mai sus menționate, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă. Împotriva acestei acțiuni, au formulat întâmpinare pârâții Curtea de Apel Bacău, Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția autorității de lucru judecat provizorie, în ceea ce îl privește pe reclamantul B. care a mai formulat o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea în parte a OMJ nr. 1476/2017 și obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, soluționat favorabil de Curtea de Apel București, la data de 13.12.2017, prin sentința nr. 4917/2017, necomunicată încă.

În rest, pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, iar în privința obligării sale la plata diferențelor de drepturi salariale a arătat că Ministerul Justiției nu are această atribuție, sarcina plății revenind instituției angajatoare, respectiv Curții de Apel Bacău.

Curtea a unit cu fondul excepția autorității de lucru judecat și a încuviințat părților și a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2222 din 10 mai 2018, a respins excepția autorității de lucru judecat.

A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministrul justiției, să emită în favoarea reclamanților, judecători în cadrul Curții de Apel Bacău noi ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON (405+10%).

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanților diferențele bănești dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada de referință de mai sus și cele rezultate din emiterea ordinelor de încadrare salariale anterior indicate.

De asemenea, a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la plata diferențelor bănești salariale.

La data de 30.07.2018, reclamanții A., B., D., E. și C. au solicitat completarea sentinței civile nr. 2222/10.05.2018 în sensul de a se soluționa cererea adițională privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Prin sentința nr. 4655 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, a admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanții A., D., E. și C., cu privire la sentința civilă nr. 2222/10.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul civil nr. x/2018 în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău, a dispus completarea sentinței civile nr. 2222/10.05.2018 în sensul că obligă pârâta Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanților diferențele bănești dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada de referință și cele rezultate din emiterea ordinelor de încadrare salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății.

1.3 Cererile de recurs și motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentințe astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiași Curți au declarat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect referitor la raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON în ceea ce îi privește pe reclamanții C., D., E. și A..

În ce îl privește pe reclamantul B., recurentul a reinterat excepția autorității de lucru judecat având în vedere hotărârea nr. 4917/2017, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, a fost soluționat pozitiv de Curtea de Apel București, la data de 13.12.2017.

A susținut recurentul că în ambele acțiuni reclamantul solicitat emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, fiind astfel întrunite prevederile art. 430 C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii acestui reclamant, ca inadmisibilă.

De asemenea, pârâta Curtea de Apel Bacău, a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Ministerul Justiției a relevat, pe scurt, situația de fapt în cauză, și a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Instanța de recurs a reținut că indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale justiție, nivel maxim calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON.

Or, solicită recurentul-pârât să se constate că la acest moment pretențiile reclamanților vizând raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON au fost satisfăcute, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care a fost pus în executare, în sensul că judecătorii și asistenții judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018, corespunzător valorii de referință sectorială de 463,5 RON, fiind emise și ordine individuale.

Având în vedere că prin Ordinul M.J. nr. 2066/2018, intimaților - reclamanți le-au fost acordate drepturile salariale solicitate, și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, recurentul- pârât Ministerul Justiției solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

De asemenea, recurentul-pârât a mai solicitat să se constate că stabilirea unui nivel maxim al indemnizației de încadrare prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar, este neîntemeiată.

Evocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 2/19.01.2015 și, astfel, arată că legea excludea asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind, deci, un mandat limitat, care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate, indiferent de cuantum) în sistemul justiției.

În drept, recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Bacău a fost întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., solicitând a se constata că, prin Ordinul 2066/C/2018, drepturile salariale restante ale reclamanților urmează să fie achitate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2066/C/2018 după asigurarea fondurilor care să permită plata drepturilor salariale, invocând în acest sens excepția lipsei de interes.

În ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda la dobândă, a invocat considerentele Deciziei nr. 87/2017 pronunțate de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău.

1.4. Apărarea în cauză

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare în recurs.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 aprilie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a susținut că, în ceea ce îl privește pe reclamantul B., acesta a mai formulat o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea în parte a OMJ nr. 1476/2017 și obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, cauză care a fost soluționată favorabil de Curtea de Apel București, la data de 13.12.2017, prin sentința nr. 4917/2017 și să dea eficiență autorității de lucru judecat provizorie a hotărârii dintre părțile aflate în proces, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Curtea de apel a utilizat în analiza excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției lipsa identității de obiect între acțiunea de față și cea care a formulat obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, acțiune ce a privit ca și pretenție principală anularea Ordinului MJ nr. 1476/C/2017. A mai reținut că excepția autorității de lucru judecat exprimă efectul negativ al puterii de lucru judecat sub forma excepției procesuale absolute invocate de pârât, însă presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză juridică.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

În acest context, se constată că utilizarea termenului "provizoriu" în cuprinsul alin. (4) al art. 430 C. proc. civ. indică potențiala posibilitate de reformare a unei astfel de hotărâri, precum și că voința legiuitorului este de a conferi inclusiv unei astfel de hotărâri judecătorești autoritate de lucru judecat, cu toate efectele pe care o astfel de autoritate le produce.

Spunem că rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, și pentru a evita contradicțiile dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte a reținut că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Verificând hotărârea dedusă analizei - respectiv sentința civilă nr. 4917/2017 pronunțată de Curtea de Apel Bucureși, în dosarul nr. x/2017(fila nr. x ds), Înalta Curte apreciază că obiectul, respectiv pretenția concretă dedusă judecății și părțile celor două litigii au fost aceleași.

Așadar, trebuie recunoscut ca intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșeaza litigiul și motivele care sustin soluția (în absența cărora aceasta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

În aceste condiții, este corectă susținerea recurentului-pârât în sensul că, în ceea ce îl privește pe reclamantul B., acesta a mai formulat o acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1476/2017 și obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04. 2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 și în care s-a pronunțată sentința nr. 4917 din 13 decembrie 2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2387 din 10 iunie 2020 a Înaltei Curți - SCAF.

Întrucât, excepția autorității de lucru judecat - ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat - este, așa cum rezultă expres din dispozițiile menționate, ale art. 432 C. proc. civ., de ordine publică, absolută și peremptorie, fiind susceptibilă de invocare nu doar in limine litis, ci în orice fază procesuală, inclusiv în recurs (având în vedere că prin intermediul ei se urmărește împiedicarea unei noi judecăți și evitarea pronunțării unor soluții contradictorii).

Or, obiectivul securității juridice și al ordinii sociale este cel care trebuie realizat prin respectarea a ceea ce o instanță a statuat deja în privința raporturilor litigioase ale părților. Este, de aceea, contrar ordinii publice readucerea în fața justiției și repunerea în dezbaterea judiciară a acelorași cereri, după ce au primit o soluționare definită.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 497 teza finală C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Justiției este fondat urmând a fi admis, astfel că va fi casată în parte sentința astfel cum a fost completată și, pe cale de consecință, admisă excepția autorității de lucru judecat și respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. .

Totodată, se va menține în rest sentința cu privire la restul reclamantilor,

Astfel, Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției prin ministrul justiției, a fost obligat să emită în favoarea reclamanților, judecători în cadrul Curții de Apel Bacău noi ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON (405+10%).

Este adevărat că recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 prin care, având în vedere dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017, dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Nota de informare nr. x/22.05.2018 aprobată de ministrul justiției, referitoare la stabilirea drepturilor salariate în raport de o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Însă, referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de pârât prin raportare la emiterea unor ordine de salarizare colective și individuale, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Înalta Curte constată că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018 a fost emis de Ministerul Justiției ulterior pronunțării sentinței recurate și după declararea recursului, fiind depuse la dosar în timpul judecării căii de atac. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinelor anterior indicate, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamanților, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Ministerul Justiției. Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

În plus reclamanții au solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, prima instanță a reținut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, iar prin Ordinul nr. 2066/C/2018 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, argumentele recurentului-pârât referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată precum și suisținerea recurentei pârâte Curtea de Apel Bacău cu privire la .

Înalta Curte reține ca fiind legală sentința de fond sub aspectul cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Relevantă în acest sens este Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a stipulat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge și recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Bacău,ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2222 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiași Curți, va casa în parte sentința recurată, va admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamantul B., ca inadmisibilă.

Totodată, va menține sentința recurată cu privire la restul reclamanților și va respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței civile nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2222 din 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiași Curți.

Casează în parte sentința recurată.

Admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul B., ca inadmisibilă.

Menține sentința recurată cu privire la restul reclamanților.

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței civile nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.