ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2383/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor, au solicitat:

- revocarea Deciziilor nr. 6 și nr. 7 din 01.02.2017, nr. 28 și 29 din 16.02.2017, emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău si emiterea unor noi decizii de salarizare, prin care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON (valoare care să fie menționată distinct, ca element de componență al salariului), începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 295/2015, nu 01.08.2016;

- plata diferenței dintre venitul efectiv plătit si cel cuvenit urmare recalculării prin includerea valorii de referință sectorială de 405 RON, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă;

- efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al petenților, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/21.12.2016, coroborată cu Decizia ÎCCJ nr. 23/2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentința civilă nr. 2883 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Ministerul Finanțelor Publice și a respins, pe cale de consecință, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere;

(iii) a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată în privința primului capăt de cerere, ca neîntemeiată;

(iv) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău;

(v) a anulat în parte Deciziile nr. 6/01.02.2017, nr. 7/01.02.2017, nr. 28/16.02.2017 și nr. 29/16.02.2017, în ceea ce-i privește pe reclamanți, referitor la data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectoriale de 445,5 RON;

(vi) a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să emită reclamanților decizii de stabilire a drepturilor salariale individuale, producătoare de efecte juridice, astfel: în perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON; iar în perioada 01.12.2015 –30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 445,5 RON;

(vii) a respins capetele 2 și 3 de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 2883 din 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

Astfel, recurentul-pârât a arătat că, prin emiterea Deciziilor nr. 36/31.05.2018, nr. 54/22.06.2018 și nr. 55/22.06.2018, intimaților-reclamanți, personal auxiliar de specialitate și personal conex, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată și chiar mai mult decât atât, indemnizația de încadrare brută fiind stabilită prin aplicarea unei valori de referință sectoriale de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu 01.12.2015, pretențiile acestora fiind satisfăcute.

Intimații-reclamanți și intimații-pârâți nu au depus întâmpinare față de cererea de recurs formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării sentinței de fond și anterior declarării căii de atac, prin Decizia nr. 54 din 22.06.2018 s-a stabilit că indemnizațiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și al unităților de parchet din subordine se calculează, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar de la 01.12.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,50 RON, valori mai mari decât cele solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată. Totodată, prin Decizia nr. 55/22.06.2018 s-a dispus emiterea ordinelor individuale pentru fiecare angajat, în cuantumul stabilit conform anexei nr. 1.

În raport cu această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Înalta Curte nu va primi argumentele formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în sprijinul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de anulare a Deciziilor nr. 6/01.02.2017, nr. 7/01.02.2017, nr. 28/16.02.2017 și nr. 29/16.02.2017 și de recunoaștere, calculare și achitare a drepturilor salariale, în conformitate cu textele de lege indicate și deciziile interpretative ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții Constituționale, în prezența refuzului pârâtului de stabilire a drepturilor salariale în cuantumul pretins de reclamanți. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea deciziilor de reîncadrare salarială, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizațiilor cuvenite reclamanților, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, astfel cum s-a arătat anterior, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței civile nr. 2883 din 19 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.