ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 977/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8.11.2016 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația "Salvăm Câmpia de Vest" a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), S.C. A. S.R.L., S.C. B. and C. și S.C. D. S.R.L., obligarea pârâtei de ordin I la declasificarea Acordului petrolier pentru explorare - dezvoltare - exploatare în perimetrul EX - 6 Curtici, încheiat între pârâta ANRM, în calitate de concedent, și S.C. B. And C. împreună cu S.C. D. S.R.L., în calitate de concesionari, acord aprobat prin H.G. nr. 1185/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 838 din 12.12.2012, cu excepția valorii lucrărilor cuprinse în programul minim de lucrări.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 10 din 16 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația "Salvăm Câmpia de Vest", în contradictoriu cu pârâții ANRM, S.C. A. S.R.L., S.C. B. And C. și S.C. D. S.R.L., ca lipsită de interes.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația "Salvăm Câmpia de Vest", invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, constatându-se că are interes în promovarea prezentei acțiuni, precum și calitate procesuală activă în cauză, iar pârâta D. S.R.L. are calitate procesuală pasivă, să se caseze hotărârea recurată și să se trimită cauza primei instanțe. Prin cererea de recurs a formulat o cerere de sesizare a CJUE pentru a se pronunța cu titlu preliminar asupra a trei întrebări și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea CJUE. În motivarea recursului a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură instituite de art. 32-37 C. proc. civ., raportate la disp. art. 21 și 52 din Constituție și art. 8 alin. (1) și (1) 1 din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod greșit că reclamanta nu are interes în promovarea acțiunii și nici calitate procesuală activă. A susținut că prin acțiune urmărește ocrotirea, în principal, a drepturilor și intereselor sale legitime și, în subsidiar, a interesului public. Din disp. art. 30 alin. (1) și (2), art. 2 pct. 2, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 rezultă că Acordul petrolier pentru perimetrul EX 6 - Curtici este un contract administrativ, un act de gestiune și nu un act de autoritate, având o dublă natură, atât contractuală, cât și reglementară, iar reclamanta are dreptul legal să cunoască conținutul acestui acord, în temeiul: art. 31 din Constituție, art. 1 din Legea nr. 544/2001, art. 2 alin. (1), (3), (33) din Legea nr. 182/2002, art. 1-9 din Convenția semnată la E. la 25.06.1998 privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, art. 6 și 9 din Directiva 2001/42/CE, art. 1-2 din Directiva 2003/35/CE, art. 10 din CEDO și art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cum acest acord a fost clasificat "secret de serviciu" cu încălcarea prevederilor legale, iar această clasificare o privează pe reclamantă de dreptul de a avea acces la informație, are dreptul și, deci, interesul de a solicita în justiție declasificarea acestuia, astfel cum rezultă din dispozițiile legale sus menționate, întrucât accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane la orice informații de interes public constituie un principiu de bază al relațiilor dintre persoane și autoritățile publice. Recurenta a precizat că unul dintre motivele principale ale acțiunii îl reprezintă faptul că acest acord constituie un plan/program în sensul Directivei 2001/42/CE și al H.G. nr. 1076/2004, iar clasificarea totală a lui a fost realizată cu încălcarea art. 6 și 9 din respectiva Directivă. Cu privire la interesul propriu în promovarea acțiunii a arătat că este reclamantă în dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anularea acordului petrolier în discuție și a H.G. nr. 1185/2012, prin care a fost aprobat, dosar în care motivele de nelegalitate a acordului au fost formulate în mod speculativ atât timp cât este clasificat. Are interesul de a-i cunoaște conținutul concret pentru a putea formula critici concrete de nelegalitate sau pentru a-și retrage acțiunea dacă va constata că nu are nicio critică de legalitate la adresa acestuia. Din cauza clasificării acordului, instanțele din dosarul nr. x/2017 nu pot da efect principiului publicității procesului civil și a probelor ce se administrează direct și nemijlocit de instanța de judecată, nu pot utiliza acest document și nu pot face referire la el în hotărâre decât generic, aspect ce conduce la încălcarea art. 425 C. proc. civ., sens în care invocă și jurisprudența CEDO - hotărârea pronunțată în cauza Albina contra României, precum și încălcarea dreptului său de acces la justiție. Recurenta a susținut că cel de-al doilea interes propriu în promovarea acțiunii îl reprezintă faptul că urmărește apărarea drepturilor și intereselor private ale membrilor săi, toți fiind locuitori în perimetrul EX 6 - Curtici. La momentul înființării reclamantei, majoritatea membrilor săi au fost primari ai localităților din acest perimetru, iar alții sunt proprietari de terenuri agricole în perimetrul respectiv, chemați în judecată de intimata A. S.R.L. pentru a-i permite accesul pe terenuri în vederea desfășurării operațiunii petroliere de prospectare seismică 3D. În prezent, patru membri ai asociației ocupă funcția de primar al unor localități din perimetrul petrolier și, potrivit art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (3) lit. a) și c), art. 65 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 215/2001, au ca atribuții de serviciu protecția mediului comunității locale și informarea acesteia în problemele de mediu, atribuții pe care nu le pot îndeplini cât timp acordul este clasificat. Recurenta a prezentat situația litigiilor aflate pe rolul instanțelor, în care unii membri ai asociației au fost chemați în judecată de intimata A. S.R.L. și a susținut că aceștia au dreptul și interesul de a cunoaște conținutul acordului. De asemenea, a invocat disp. art. 7 din Statutul asociației, care reglementează scopul acesteia, precum și art. 9 din Statut, care stabilește activitățile desfășurate de asociație pentru atingerea obiectivelor sale și a susținut că atât timp cât acordul este clasificat, nu își poate îndeplini obiectivele statutare, neputând iniția dezbateri publice privind acesta sau proceduri judiciare concrete, toate informațiile privind acest acord fiind simple speculații provenite din informații indirecte. A mai arătat în cererea de recurs că urmărește prin prezenta acțiune și apărarea unui interes legitim public, invocând în acest sens concluziile avocatului general al CJUE în cauza C-664/15 Protect Natur și susținând, în esență, că declasificarea acordului, în măsura constatării legalității cererii, apără interesele private ale membrilor comunității asupra cărora acordul produce efecte, toată populația care locuiește sau deține terenuri în proprietate în perimetrul EX 6 - Curtici și nu numai, toată lumea interesată putând să ia cunoștință de conținutul lui. Din dispozițiile art. 3.1.1.-3.1.2. din cele 6 acorduri petroliere declasificate, despre care crede recurenta că sunt identice cu cel în discuție, rezultă că s-a concesionat terenul în vederea explorării, dezvoltării și exploatării tuturor resurselor petroliere ce se vor identifica în acest perimetru, atât convenționale, cât și neconvenționale. Recurenta a apreciat că nu sunt incidente în cauză disp. art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât a dovedit vătămarea unui interes public pe domeniul de interes prevăzut în statutul său. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susținut că hotărârea încalcă flagrant principiul aplicării cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție, raportat la efectul obligatoriu pe care art. 288 TFUE îl atribuie unei directive, principiul cooperării loiale prevăzut de art. 4 alin. (3) din TUE, art. 19 alin. (1) din TUE, art. 1-9 din din Convenția semnată la E. la 25.06.1998, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și jurisprudența constantă a CJUE. Recurenta a făcut trimitere la: expunerea de motive a Directivei 2001/42/CE, art. 1-3, art. 6, art. 9 alin. (1) lit. a) din directivă, anexele I și II ale directivei, considerentele Convenției de la E., art. 1, art. 2 pct. 4 și 5, art. 7, art. 9 din Convenție susținând că CJUE s-a pronunțat în sensul că un act administrativ individual, inclusiv refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri adresate unei autorități în vederea apărării unui drept conferit justițiabililor de dreptul Uniunii poate fi atacat în justiție în temeiul principiului cooperării loiale și a principiului efectivității. În situația specială a actelor administrative legate de mediu, nu este permisă privarea unei organizații de protecție a mediului de dreptul de a ataca în justiție aceste acte atunci când acest drept este necesar pentru promovarea obiectivelor obligatorii ale legislației Uniunii în domeniul mediului. De asemenea, recurenta a invocat o vastă jurisprudență a CJUE în materie, în raport cu care a susținut că soluția primei instanțe afectează în mod grav dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești și încalcă în mod evident prevederile anterior menționate. Dacă s-ar menține soluția instanței de fond ar însemna că nicio asociație de protecție a mediului nu ar avea calitate procesuală activă în a solicita instanței declasificarea unui plan sau program, astfel cum este definit de Directiva 2001/42/CE. Aceasta ar duce la încălcarea de către România a obligațiilor ce îi revin în baza dreptului Uniunii Europene dacă printr-un act administrativ cu caracter individual rămas definitiv se produc efecte contrare dreptului Uniunii Europene, iar aceste efecte nu pot fi oprite prin intermediul unui mijloc procedural de anulare, revizuire sau de reformare. Soluția primei instanțe încalcă art. 8 și art. 10 din CEDO, iar din secretomania intimaților, care refuză aducerea la cunoștința publicului a acestui acord petrolier, se poate desprinde concluzia că autoritățile statului au același comportament ca cel avut în relația cu folosirea cianurii și a altor substanțe toxice de societatea F. S.A. Baia Mare în procesul tehnologic de extragere a aurului și care a atras condamnarea României la CEDO în cauza Tătar contra României din 27.01.2009. O altă critică adusă sentinței recurate vizează încălcarea regulilor de procedură instituite de art. 36 C. proc. civ., raportate la art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L.. Sub acest aspect, recurenta a invocat disp. art. 15 din Legea nr. 182/2002 precizând că transferarea acordului petrolier de concesionarii inițiali către pârâta A. S.R.L. nu înseamnă că declasificarea acordului nu ar putea leza interesele concesionarilor inițiali, acesta fiind motivul pentru care a chemat în judecată și titularii inițiali ai acordului. Nu poate fi reținut argumentul instanței că această pârâtă, nemaifiind titulara acordului, nu se poate pretinde vătămată în drepturile ce decurg din calitatea de parte a acordului, atât timp cât reclamanta nu a invocat față de aceasta vreo obligație actuală, ci a solicitat declasificarea acordului care, dacă va fi admisă, va face ca el să fie declasificat de la data intrării în vigoare, deci și pentru perioada în care unul dintre titulari era D. S.R.L.. A mai susținut că prima instanță, în mod nelegal, cu încălcarea art. 267 TFUE, nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantei de a formula întrebări preliminare CJUE, deși acestea vizau soluția de pe care instanța o avea de dat excepțiilor.

Apărările intimaților 4.1. Intimata pârâtă ANRM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4.2. Intimatele pârâte A. S.R.L. și B. and C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4.3. Intimata pârâtă ANRM a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtele A. S.R.L. și B. and C. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâți prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele prezentate în cererea de recurs. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu titlu prealabil, se reține că cererea de sesizare a CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare a fost respinsă la termenul din 4.11.2020, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen. Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, apărările din întâmpinări și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În anul 2009, ANRM a lansat runda a X-a a licitației pentru a concesiona 30 de perimetre de explorare - dezvoltare - exploatare de petrol și gaze pe tot teritoriul României. Licitația pentru perimetrul EX-6 Curtici a fost câștigată de companiile B. and C. împreună cu D. S.R.L, iar prin H.G. nr. 1185/2012 s-a aprobat Acordul petrolier pentru explorare - dezvoltare - exploatare în perimetrul EX-6 Curtici, încheiat între ANRM, în calitate de concedent, și cele două societăți câștigătoare, în calitate de concesionari. Ulterior, concesionarii transferă integral drepturile și obligațiile asumate către pârâta A. S.R.L., transfer aprobat de ANRM prin Ordinul nr. 434/21.12.2012. Conform art. 1 din H.G. nr. 1185/2012, conținutul acordului petrolier este clasificat potrivit art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, acordul petrolier constituind informație clasificată, categoria "secret de serviciu". Prin adresa nr. x/30.08.2016, ANRM a refuzat declasificarea acestui acord cu motivarea că doar titularul acordului petrolier poate solicita declasificarea acestuia. Instanța a respins ca lipsită de interes acțiunea prin care s-a contestat refuzul pretins nejustificat de declasificare a acordului reținând, în esență, faptul că prin raportare la scopul și obiectivele asociației, astfel cum sunt menționate în statutul acesteia, reclamanta poate fi încadrată în categoria "organismelor sociale interesate", definite de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, dar simpla invocare a necesității protejării unui interes public nu este suficientă pentru justificarea interesului formulării acțiunii, întrucât art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004 face referire în mod expres la dovedirea interesului legitim privat, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. p) din lege. Reclamanta, ca persoană juridică de drept privat - organism social interesat, justifică interesul în formularea acțiunii numai în măsura în care face dovada că prin actul administrativ atipic emis de Agenție i s-a încălcat un drept sau interes legitim privat. Reclamanta se prevalează de dreptul său constituțional la accesul liber la informațiile de interes public, ce este blocat câtă vreme acordul petrolier este clasificat drept "secret de serviciu". Din această perspectivă, instanța a făcut referire la prevederile H.G. nr. 585/2002 privind Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și la faptul că acordul petrolier în discuție a fost clasificat drept "secret de serviciu", cu luarea în considerare a faptului că informațiile sunt confidențiale, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din Legea petrolului, cuprinzând informații a căror divulgare este de natură să determine prejudicierea unei persoane juridice de drept public sau privat, urmând astfel ca, în analiza cererii de declasificare, să se analizeze în ce măsură interesul reclamantei nu vine în contradicție cu interesul titularilor acordului petrolier și cu dreptul acestora la păstrarea confidențialității informațiilor cuprinse în acest act, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) și art. 10 alin. (3) din Legea petrolului, acest din urmă text de lege stabilind că pentru accesul la date și informații care fac obiectul unor acorduri petroliere aflate în derulare este necesară și aprobarea titularului acestor acorduri. Reclamanta nu a dovedit interesul legitim vătămat prin respingerea cererii de declasificare, întrucât nu este suficientă în acest sens invocarea exclusiv a încălcării principiului accesului liber la informațiile de interes public, câtă vreme Legea nr. 544/2001 îngrădește acest acces în materia informațiilor clasificate drept "secret de serviciu", iar reclamanta nu a dovedit în ce măsură o atare clasificare a acordului petrolier este de natură a-i aduce o atingere unui drept sau interes legitim privat, atingere ce ar trebuie înlăturată prin declasificarea actului. Curtea a constatat că, potrivit art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, invocat de reclamantă, autoritatea competentă pentru protecția mediului, împreună cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activități specifice și accesul la justiție, în conformitate cu prevederile Convenției semnate la E. la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, stabilind totodată necesitatea informării și consultării publicului, precum și participarea acestuia la elaborarea unor planuri și programe specifice în legătură cu mediul, conform dispozițiilor cuprinse la alin. (2), (3) și 4, fiind recunoscut accesul la justiție atât al publicului, cât și al organismelor neguvernamentale, care promovează protecția mediului. Curtea a reținut însă că legitimarea procesuală activă conferită de art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, de care se prevalează reclamanta, vizează exclusiv litigiile care au ca obiect protecția mediului, or, în speță nu ne aflăm într-un asemenea litigiu care este generat exclusiv de încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 sau ale Legii nr. 86/2000, vizând acte administrative ale autorităților pentru protecția mediului, iar nu cereri precum cea de față, care vizează prevederile Legii nr. 182/2002, coroborate cu cele din Legea nr. 238/2004. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile menționate în cererea de recurs, față de următoarele considerente: Recurenta a susținut, cu privire la interesul propriu în promovarea acțiunii, că este reclamantă în dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anularea acordului petrolier în discuție și a H.G. nr. 1185/2012 prin care a fost aprobat, dosar în care motivele de nelegalitate a acordului au fost formulate în mod speculativ atât timp cât este clasificat. Din cauza clasificării acestuia, instanțele din dosarul nr. x/2017 nu pot da efect principiului publicității procesului civil și a probelor ce se administrează direct și nemijlocit de instanța de judecată, nu pot utiliza acest document și nu pot face referire la el în hotărâre decât generic, aspect ce conduce la încălcarea art. 425 C. proc. civ. În privința acestor susțineri, instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, în dosarul sus menționat, prin sentința nr. 337/14.11.2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, iar prin Decizia nr. 4855/1.10.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Faptul că acordul a cărui anulare se solicită este clasificat "secret de serviciu" nu înseamnă că instanța învestită cu soluționarea acțiunii prin care se solicită anularea acestuia nu poate utiliza documentul respectiv, așa cum apreciază recurenta, întrucât înscrisurile cu caracter clasificat, indiferent că este vorba despre "secrete de stat" sau "secrete de serviciu", sunt depuse la Compartimentul Informații Clasificate al instanței pe rolul căreia se află litigiul respectiv, iar judecătorii care au de soluționat o cauză în care este necesară analizarea unui înscris clasificat, fie că el formează obiectul cererii de chemare în judecată, fie că este depus în probațiune, pot consulta respectivul înscris cu respectarea condițiilor legale de acces la acest tip de informații. Aceasta înseamnă că judecătorii au cunoștință de conținutul documentului clasificat, îl au în vedere la soluționarea cauzei, iar împrejurarea că nu este posibilă menționarea în considerentele sentinței a conținutului respectivului document nu echivalează cu nemotivarea sentinței, cu nerespectarea disp. art. 425 C. proc. civ., cum în mod eronat susține recurenta. În ceea ce privește respectarea dreptului reclamantei la apărare în dosarul nr. x/2017, se reține că acesta poate fi asigurat prin angajarea unui avocat care deține certificat G., certificat ce permite acestuia să consulte înscrisul clasificat "secret de serviciu", să ia cunoștință de conținutul lui și în raport cu acesta să formuleze cererile pe care le apreciază utile în susținerea demersului procesual inițiat de reclamantă. Recurenta a menționat că cel de-al doilea interes propriu în promovarea acțiunii îl reprezintă faptul că urmărește apărarea drepturilor și intereselor private ale membrilor săi, toți fiind locuitori în perimetrul EX 6 - Curtici. La momentul înființării reclamantei, majoritatea membrilor săi au fost primari ai localităților din acest perimetru, iar alții sunt proprietari de terenuri agricole în perimetrul respectiv, chemați în judecată de intimata A. S.R.L. pentru a-i permite accesul pe terenuri în vederea desfășurării operațiunii petroliere de prospectare seismică 3D. În prezent, patru membri ai asociației ocupă funcția de primar al unor localități din perimetrul petrolier și, potrivit art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (3) lit. a) și c), art. 65 alin. (5) lit. h) din Legea 215/2001, au ca atribuții de serviciu protecția mediului comunității locale și informarea acesteia în problemele de mediu, atribuții pe care nu le pot îndeplini cât timp acordul este clasificat. Înalta Curte reține că susținerea privind imposibilitatea exercitării de către membrii asociației, care dețin funcția de primar, a atribuțiilor ce le revin potrivit Legii 215/2001, sub aspectul protecției mediului și informării comunității locale în problemele de mediu, este o susținere invocată pentru prima dată în cererea de recurs, ea nefiind supusă analizei primei instanțe. Astfel, în dosarul de fond reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a combătut excepția lipsei de interes ce fusese invocată în cauză, cu următoarele argumente: a invocat disp. art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), o), p), r) și s) din Legea nr. 554/2004; a făcut referire la scopul asociației prevăzut de art. 7 din Statut, la activitățile pe care le desfășoară pentru atingerea obiectivelor, potrivit art. 9 din Statut; a invocat Legea nr. 86/2000, art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 susținând că este un organism social interesat în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a precizat că o parte din membrii asociației sunt pârâți în dosarele în care A. S.R.L. solicită a i se permite accesul pe terenurile acestora pentru o perioadă de 90 de zile pentru a efectua operațiuni petroliere de prospectare 3D. Se constată așadar că reclamanta nu a făcut nicio referire la deținerea de către unii membri a funcției de primar și la imposibilitatea exercitării atribuțiilor, astfel încât această susținere nu poate fi examinată de instanța de control judiciar. Aceasta întrucât nu a fost invocată în fața instanței de fond, deci nu a făcut obiectul analizei acestei instanțe, ci a fost invocată direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ. În ceea ce privește împrejurarea că unii dintre membrii asociației sunt chemați în judecată de A. S.R.L. pentru a i se permite accesul pe terenurile proprietatea lor, instanța de recurs constată că respectivii membri au posibilitatea să solicite ei înșiși declasificarea acordului petrolier în discuție și, în cazul în care este exprimat de către autoritate un refuz, iar membrii asociației apreciază că refuzul de declasificare este unul nejustificat, se pot adresa în nume propriu instanței de contencios administrativ pentru a se stabili dacă sunt incidente disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În măsura în care acești membri, care au calitatea de pârâți, nu obțin declasificarea acordului, pot beneficia de apărarea asigurată de avocați care dețin certificat G., în baza căruia pot lua cunoștință de conținutul actului clasificat "secret de serviciu". Prin urmare, aprecierea recurentei că aceste persoane au dreptul și interesul de a cunoaște conținutul acordului nu justifică interesul asociației în promovarea prezentei acțiuni. S-a invocat, de asemenea, faptul că această clasificare a acordului o privează pe reclamantă de dreptul legal și constituțional de a avea acces la informație, consacrat de art. 31 din Constituție și de Legea nr. 544/2001, apreciind că are dreptul și, deci, interesul de a solicita în justiție declasificarea acestuia, întrucât accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane la orice informații de interes public constituie un principiu de bază al relațiilor dintre persoane și autoritățile publice. Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că, deși Legea nr. 544/2001 nu solicită dovedirea interesului în formularea unei cereri de acces la informațiile de interes public, întrucât într-un asemenea caz interesul se prezumă și nu este necesar a fi dovedit, prezentul litigiu nu este generat de încălcarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 544/2001, ci reprezintă un litigiu generat de refuzul ANRM de declasificare a unui acord petrolier, refuz întemeiat pe prevederile Legii nr. 182/2002. Într-adevăr, temeiul juridic al acțiunii de față nu este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 544/2001, ci de prevederile legii contenciosului administrativ, ceea ce impune reclamantei să dovedească dreptul sau interesul legitim vătămat prin atitudinea autorității pârâte, în conformitate cu disp, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) din această lege. Simpla invocare a dreptului de acces la informații de interes public nu este suficientă pentru dovedirea interesului de a sesiza instanța de contencios administrativ cu acțiunea prin care se reclamă refuzul de declasificare a acordului petrolier. Recurenta a invocat totodată și art. 7 din Statutul asociației, care reglementează scopul acesteia, precum și art. 9 din Statut, care stabilește activitățile desfășurate de asociație pentru atingerea obiectivelor sale și a susținut că atât timp cât acordul este clasificat, nu își poate îndeplini obiectivele statutare, neputând iniția dezbateri publice privind acesta sau proceduri judiciare concrete. Înalta Curte reține că potrivit Statutului depus la dosar, recurenta are drept scop menținerea și construirea unui mediu natural, sănătos și curat, ocrotirea naturii, prevenirea și împiedicarea prin toate mijloacele legale a poluării solului, apei și aerului (art. 7), iar pentru realizarea acestui scop asociația și-a propus îndeplinirea obiectivelor cuprinse la art. 8, printre care și promovarea unor politici favorabile mediului și sprijinirea societății civile în activități de protecția mediului, derulând activitățile enumerate la art. 9 din Statut pentru atingerea acestor obiective, printre care și cele prevăzute la lit. k), legate de inițierea unor proceduri judiciare de protecția mediului și de combaterea poluării sau intervenirea unor asemenea proceduri în condițiile legii. În raport cu aceste prevederi din Statut, în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanta poate fi încadrată în categoria "organismelor sociale interesate", definite de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau după caz buna funcționare a serviciilor publice administrative", rezultând din statutul său că obiectul de activitate îl reprezintă protecția dreptului la un mediu sănătos al membrilor săi, dar simpla calitate de "organism guvernamental interesat" nu este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiției interesului în promovarea acțiunii. Mai mult, simpla invocare a necesitații protejării unui interes public nu este suficientă pentru justificarea interesului formulării acțiunii de față, întrucât art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004 stabilește că "Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat". Prin Decizia nr. 8/2020 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Î.C.C.J. a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin1 (1^2)și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, că: În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului. Conform pct. 72 din decizie, "Cum organismele sociale sunt persoane juridice de drept privat, rezultă că dreptul acestora de a-și întemeia cererile în contencios administrativ prin care invocă vătămarea unui interes public este condiționat de existența unui interes legitim privat, iar între acesta și interesul legitim public invocat există o strânsă legătură, în sensul că cel de pe urmă decurge logic din cel dintâi. (...). 76. Vorbind despre organisme sociale interesate, legiuitorul nu pare a avea în vedere un interes exclusiv public, utilizarea unui adjectiv fiind făcută în scopul indicării unei însușiri proprii a substantivului însoțit, astfel încât, dacă organismul social este unul interesat, interesul nu poate fi altul decât al său însuși. (...). 89. Or, teleologic vorbind, o astfel de interpretare (acordarea în favoarea organismelor sociale a unor prerogative mai largi decât cele atribuite Ministerului Public) nu a fost avută în vedere de legiuitor, singura concluzie ce se poate desprinde fiind aceea că organismele sociale sunt îndreptățite să invoce vătămarea unui interes legitim public atât împotriva actelor administrative normative, cât și împotriva actelor administrative individuale, însă în granițele legale specifice contenciosului subiectiv." Prin prisma disp. art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004 și a celor statuate prin decizia în interesul legii sus menționate, se reține că recurenta nu justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni prin care solicită obligarea pârâtei ANRM la declasificarea acordului petrolier. Recurenta a făcut trimitere la o vastă jurisprudență a CJUE în materie, în raport cu care a susținut că soluția primei instanțe afectează în mod grav dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești și încalcă în mod evident prevederile invocate în cererea de recurs. Această critică este nefondată, întrucât recurenta are asigurat accesul liber la justiție în ceea ce privește contestarea acordului petrolier și a actului administrativ prin care a fost aprobat, existând pe rolul instanței, așa cum s-a arătat, un litigiu având acest obiect, litigiu în cadrul căruia cunoașterea acordului clasificat "secret de serviciu" este asigurată judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, dar și avocatului recurentei, deținător al unui certificat G., în cazul în care recurenta va apela la reprezentarea sa de către un asemenea avocat, în aceste condiții beneficiind de o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, cu toate garanțiile procesuale pe care legea i le recunoaște. A precizat recurenta că CJUE s-a pronunțat în sensul că un act administrativ individual, inclusiv refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri adresate unei autorități în vederea apărării unui drept conferit justițiabililor de dreptul Uniunii, poate fi atacat în justiție în temeiul principiilor cooperării loiale și efectivității. Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că prin soluția recurată nu este negat acest drept de sesizare a instanței, dar el poate fi exercitat numai în măsura îndeplinirii cumulative a condițiilor de exercițiu a acțiunii civile, reprezentate de existența capacității procesuale și a calității procesuale, de formularea unei pretenții și de justificarea unui interes. S-a mai invocat în cererea de recurs nelegalitatea sentinței prin prisma încălcării disp. art. 8 și 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Înalta Curte constată că art. 8 din această Convenție reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie având, în principal, ca obiect de reglementare, protecția individului împotriva ingerințelor arbitrare din partea autorităților publice, iar recurenta, care este o asociație, nu a precizat în ce constă încălcarea acestui drept de către prima instanță prin respingerea, ca lipsită de interes, a acțiunii pe care a promovat-o. Art. 10 din Convenție consacră libertatea de exprimare, stabilind la alin. (1) că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (...)". Atunci când invocă încălcarea acestui drept, recurenta are în vedere libertatea de a primi informații, dar această libertate este o componentă a dreptului la libertatea de exprimare, rezultând în mod clar din modul de redactare a art. 10 că dreptul de a primi și comunica informații intră în domeniul său de aplicare. Or, prezentul litigiu nu vizează libertatea de exprimare a recurentei, ci supune cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul ANRM de a declasifica un acord petrolier, nefiind incidente prevederile art. 10 din Convenție. Susținerea referitoare la pretinsa nelegalitate a clasificării acordului petrolier, care, în opinia recurentei, s-a făcut cu încălcarea art. 6 și 9 din Directiva 2001/42/CE nu poate fi examinată de Înalta Curte, din moment ce prima instanță nu a procedat la soluționarea pe fond a litigiului, nu a analizat dacă refuzul de declasificare este justificat sau nu, ci a soluționat cauza în temeiul unei excepții procesuale, cea a lipsei de interes. Referitor la critica vizând greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea acesteia în condițiile constatării ca nefondate a criticilor privind admiterea excepției lipsei de interes. Ultima critică invocată de recurentă are în vedere nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de sesizare a CJUE, critică nefondată, în mod corect prima instanță analizând, cu prioritate, dacă reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii, din moment ce potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. reglementează interesul ca fiind o condiție de exercitare a acțiunii civile. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial redus, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că onorariul solicitat, rezultat din înscrisurile depuse la dosar, este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea unei întâmpinări și prezentarea la cele două termene de judecată acordate pentru soluționarea recursului.