CASE OF TĂTAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF TĂTAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2009)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

FOSTA SECȚIE A TREIA

CAUZA TĂTAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 67021/01)

Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din

Regulamentul Curții la 17 martie 2009

Hotărâre

Strasbourg

27 ianuarie 2009

Hotărârea poate suferi modificări de formă.

În cauza Tătar împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič,

președinte

, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre,

judecători

, și Stanley Naismith,

grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 decembrie 2008,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

Gheorghe

Tătar și Paul Tătar („reclamanții”), au sesizat Curtea la 17 iulie 2000 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („convenția”).

Cojocaru

Stăncescu, jurist la organizația neguvernamentală APADOR-CH, Stephen Fietta și Ram

Murali, avocați în Londra. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

[1]

Aurul

Baia Mare S.A. reprezintă un pericol pentru viața acestora. De asemenea, aceștia reclamă pasivitatea autorităților față de această situație și față de numeroasele plângeri formulate de primul reclamant.

S-au prezentat:

–

pentru Guvern

domnii R.-H. Radu, agent guvernamental,

consilier,

H. Rogoveanu,

doamnele I. Ilie,

I. Popescu,

I. Chidu

consilieri;

–

pentru reclamanți

domnii

D.-O. Hatneanu,

S. Fietta,

consilieri,

doamnele R. Stăncescu-Cojocaru,

R. Murali,

consilieri;

domnul

V.G. Tătar,

reclamant.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Aurul

” Baia Mare S.A., la 100 m de uzina de extracție și de iazul de decantare Săsar (25 hectare) și la 8,5 km de celelalte iazuri de decantare. În 2005, cel de-al doilea reclamant a părăsit Baia Mare. În prezent, acesta locuiește în Cluj-Napoca.

A. Activitatea societății „

Aurul

” Baia Mare S.A. și contextul ecologic

8. S.C.

Aurul

Baia Mare S.A. (denumită în continuare „

Aurul

”) este o societate pe acțiuni, înființată la 4 aprilie 1996 și deținută de cinci societăți:

Esmeralda Exploration Limited

, din Australia,

Regia Autonomă a Plumbului și Zincului

, societate publică de gestionare a bunurilor de stat, și alte trei societăți române pe acțiuni,

Geomin S.A

.,

Institutul de cercetări și proiectări miniere S.A.

și

Uzina de utilaj minier și reparații S.A

. Obiectul activității societății

Aurul

îl reprezenta exploatarea minereurilor sterile neferoase. La 18 decembrie 2001, printr-o cesiune a activelor, societatea

Aurul

a fost înlocuită de o nouă societate,

Transgold S.A.

În ianuarie 2006, ca urmare a unei noi cesiuni, exploatarea minereurilor sterile neferoase i-a revenit unei noi societăți comerciale,

S.C. Romaltyn Mining S.R.L.

„Concerns for Europe Tomorrow”

, Organizația Mondială a Sănătății („OMS”) a identificat Baia Mare ca un „punct fierbinte” în ceea ce privește poluarea.

B. Tehnologia de exploatare și normele pentru gestionarea ecologică a industriei miniere

Best practice environmental management in mining

). Aceste standarde defineau normele care trebuiau respectate pentru gestionarea deșeurilor, alegerea locației pentru desfășurarea activității tehnologice, verificarea compatibilității sale cu terenul și apa, desfășurarea și monitorizarea sa.

C. Studiul de impact asupra mediului realizat în 1993 (rezumat)

D. Interesele și avantajele economice și ecologice atribuite proiectului

035 kilograme de aur și 76 135 kilograme de argint, profitul statului român fiind estimat la 8,8 milioane de dolari americani („USD”). De asemenea, autorii studiului menționau alte beneficii decât cele de ordin financiar, în special crearea a aproximativ 54 de noi locuri de muncă, formarea personalului cu privire la utilizarea unor metode moderne de lucru și afluența de investitori în regiunea Baia Mare. Conform concluziilor aceluiași studiu, asanarea unei suprafețe întinse de teren alocate depozitului de minereuri, și anume cele 70 de hectare ocupate de iazurile Săsar și Flotația Centrală, precum și transferul acestor minereuri în afara orașului Baia Mare reprezentau principalele avantaje ecologice ale acestui proiect industrial. Autorii studiului considerau drept un alt avantaj durata de viață limitată a proiectului (2 ani și jumătate pentru iazul Săsar și 7 ani și jumătate pentru uzina de extracție Săsar, precum și pentru noul iaz Bozânta).

E. Accesul la informație și participarea publicului la procesul decizional prealabil emiterii autorizației de mediu

Aurul

să utilizeze cianura de sodiu, precum și alte substanțe chimice în procesul tehnologic de extracție. La 3 iunie 1999, a fost publicată în

Monitorul Oficial

o hotărâre de Guvern prin care se acorda o licență de concesiune pentru exploatarea iazurilor de decantare Săsar și Flotația Centrală (care reprezentau o suprafață totală de 71,4 hectare) în favoarea societății

Aurul.

În conformitate cu art. 16 din licența de exploatare, titularul era obligat să protejeze mediul printr-o serie de măsuri precum utilizarea unei tehnologii corespunzătoare pentru protecția apelor, epurarea apelor uzate, utilizarea unui procedeu tehnologic care să nu genereze noxe sau acid cianhidric etc.

Aurul

a anunțat, într-un ziar local, existența unei cereri de autorizație de mediu formulate privind iazurile Bozânta și Săsar, precum și uzina de extracție. Din raportul de expertiză tehnică efectuat la 15 iunie 2001, la cererea Poliției Maramureș, rezultă că activitatea efectivă de exploatare a început după 11 iunie 1999, iar capacitatea de producție era deja depășită cu 75% spre sfârșitul anului. Guvernul a depus la dosar o copie a acestui raport. La 23 august 1999, Primăria municipiului Baia Mare a autorizat funcționarea exploatării sub rezerva obținerii unei autorizații de mediu. Această din urmă autorizație a fost emisă la 21 decembrie 1999. Data menționată marchează momentul în care societatea

Aurul

și-a început în mod oficial activitatea de exploatare.

F. Accidentul ecologic din 30 ianuarie 2000, consecințele și cauzele sale

000 mc) care conținea, printre altele, cianură de sodiu a fost deversată în râul Săsar, apoi în râurile Lăpuș și Someș. Apa poluată din Someș a fost deversată în râul Tisa. Deplasându-se cu o viteză de 2,1-2,4 km/h, aceasta a traversat granița dintre România și Ungaria (la Tszalok), a trecut pe lângă Szolnok, a traversat granița dintre România și Serbia și Muntenegru, aproape de Belgrad, și a intrat din nou pe teritoriul României, la Porțile de Fier, pentru a se deversa ulterior în Dunăre. În 14 zile, apa poluată a parcurs 800 km. În cele din urmă, aceasta s-a deversat în Marea Neagră, prin Delta Dunării.

Aurul

, se înregistra o concentrație ridicată de cianuri libere (între 66 mg/l și 81 mg/l), precum și de zinc, cupru, fier și magneziu. În afară de concentrațiile de cianură de sodiu înregistrate în Ungaria și în Serbia și Muntenegru, echipa Națiunilor Unite a detectat o anumită concentrație de cianură în Delta Dunării (la Cheatal Izmail, o concentrație de 0,058 mg/l).

Aurul

în categoria activităților miniere „cu risc ridicat”.

000 de tone de pește au fost otrăvite în râurile Lăpuș, Tisa și Someș. Ungaria a suportat importante pagube în domeniul piscicol. 1

240 de tone de pește au fost otrăvite: în principal crap, dar și specii protejate pe cale de dispariție, precum somonul de Dunăre, sau anumite specii de sturioni. Conform concluziilor din raport, alte trei specii de pești au fost eliminate în totalitate. Anumite specii de organisme vii, precum planctonurile, au fost otrăvite și au dispărut în totalitate. Altele, precum moluștele, au dispărut parțial. Vidrele s-au numărat, de asemenea, printre victimele accidentului.

Aurul

și ai societăților contractante), în domeniul piscicol (în special în Ungaria, ca urmare a diminuării numărului licențelor de pescuit), în domeniul turismului (ca urmare a mediatizării accidentului). Operațiunile pe care autoritățile au fost obligate să le întreprindă (transportul peștilor morți, distribuirea de apă potabilă, monitorizarea consecințelor și cercetări) au generat, la rândul lor, costuri imediate.

Aurul

, care s-au limitat la o supraveghere vizuală.

G. Recomandări de bună practică

000 de pagini de documente, majoritatea făcând parte dintr-un dosar penal (nr. 139/P/2002) având ca obiect ancheta privind accidentul ecologic din ianuarie 2000: studii de impact asupra mediului, ordonanțe emise de diferite parchete, declarații ale martorilor, procese-verbale referitoare la începutul activității societății

Aurul

, copie a raportului Task Force, comunicări între autoritățile române și cele maghiare, copii ale studiilor de impact realizate de o societate românească pe acțiuni, CAST SA.

H. Litigiul privind activitatea uzinei „

Aurul

” Baia Mare SA

a) Plângerile administrative

Aurul

(o parte a activității acesteia desfășurându-se în vecinătatea domiciliului lor) a unui procedeu tehnologic bazat pe folosirea cianurii de sodiu.

Aurul

a unei licențe de exploatare valide.

Transgold

nu obținuse încă licența de exploatare.

Transgold

funcționa în temeiul unei licențe de exploatare legale.

Transgold

nu reprezentau nici un pericol pentru sănătatea publică și că tehnologia respectivă era folosită și în alte state.

b) Plângerile penale

c) Dosarul penal nr. 139/P/2002

Aurul.

La 25 iulie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a infirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 3 decembrie 2001 și a ordonat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj să reexamineze cauza.

Aurul S.A.

).

I. Studiul de impact asupra mediului realizat în 2001 (rezumat)

Aurul

, de către Centrul de Mediu și Sănătate Cluj, Institutul de Sănătate Publică București, Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Ecologie Industrială București și Biroul de Medicină și Mediu din Cluj-Napoca. În ceea ce privește impactul pe care cianura de sodiu îl poate avea asupra sănătății oamenilor, autorii acestui studiu indică faptul că prezența acesteia în organismul uman duce la afecțiuni ale sistemelor cardiovascular și nervos central; intoxicarea cu cianură de sodiu provoacă stare de comă, convulsii și aritmie cardiacă. Expunerea la cianură poate provoca și tulburări neurologice și hipotiroidie. De asemenea, se precizează faptul că expunerea excesivă a aparatului respirator la cianura de sodiu poate avea efecte negative asupra sănătății (astm profesional și pneumopatii) și că expunerea la cantități însemnate de izocianat și infecțiile căilor respiratorii superioare reprezintă factori care favorizează apariția astmului. Conform concluziilor raportului, expunerea la o cantitate de 0,020 ppm de izocianat este suficientă pentru a afecta aparatul respirator.

Aurul

, după o analiză în detaliu a procedeului tehnologic, studiul a identificat câteva riscuri potențiale pentru sănătatea oamenilor și pentru ecosistem. Un risc eventual se referea la „transportul” aerosolilor conținând cianură de sodiu către zonele locuite. În ceea ce privește apele subterane, raportul stabilea o poluare excesivă, în special în vecinătatea iazurilor de decantare Săsar și Bozânta, din cauza prezenței plumbului. Se constata o depășire a pragului limită de poluare cu cianură de sodiu în apele subterane. În ceea ce privește poluarea solului din vecinătatea uzinei Săsar, raportul menționa o „depășire a concentrațiilor maxime admise”. În ceea ce privește expunerea la plumb a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 7 ani care locuiau în vecinătatea uzinei Săsar, a iazurilor Săsar și Bozânta și a satelor Bușag și Merișor, concentrațiile depășeau limitele admise la nivel mondial.

J. Alte studii de impact asupra mediului (rezumat)

Aurul

, de către o societate specializată, CAST SA. Aceste studii reafirmă existența unei poluări intense a solului și a apelor și indică posibilitatea deplasării vaporilor conținând cianură către zonele de vegetație situate în vecinătatea iazurilor. Totuși, acestea concluzionează că nu există riscuri de poluare a solului legate de activitatea societății

Aurul

. În schimb, acestea atrag atenția responsabililor societății

Aurul

asupra necesității de a efectua lucrări de reparare a conductelor de transport.

K. Autorizația de mediu

L. Cianura de sodiu și sănătatea umană

Hydrogen Cyanide and Cyanides

:

Human Health Aspects

”, realizat în 2004 de OMS, nu există informații privind eventualele efecte nocive ale cianurii de sodiu asupra sănătății umane, cu excepția toxicității sale ridicate. Un experiment efectuat pe șobolani a arătat lipsa de efecte nocive ale inhalării substanței (a se vedea pct. 6 din raport). Exploatările miniere care folosesc cianura de sodiu reprezintă una dintre sursele cianurii prezente în atmosferă. Conform aceluiași studiu, nu există riscuri de apariție a cancerului legate de cianura de sodiu și doar dozele cu o concentrație foarte ridicată pot avea efecte nocive pentru femeile însărcinate. În cele din urmă, nu există suficiente informații pentru a stabili un raport doză-efect în cazurile de intoxicare cronică cu cianură de sodiu. O copie raportului în cauză a fost depusă la dosar de către reclamanți.

M. Starea de sănătate a celui de-al doilea reclamant

Aurul.

Persoanele interesate au depus la dosar un certificat medical din 21 noiembrie 2001 care confirmă un astm moderat persistent. De asemenea, autorul acestui certificat, Dr. D.M., i-a recomandat celui de-al doilea reclamant să renunțe la fumat. La 18 iunie 2002, un al treilea certificat medical a confirmat existența respectivei afecțiuni și l-a declarat pe cel de-al doilea reclamant inapt pentru îndeplinirea serviciului militar obligatoriu. La 14 august 2007, a fost reconfirmată afecțiunea celui de-al doilea reclamant (astm moderat persistent). O copie a certificatelor medicale a fost depusă la dosar.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ RELEVANTĂ

A. Dreptul și practica internă relevantă

a) Constituția prevede:

Art. 35

„1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.

2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.

[...]”

b) Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial, prima parte, nr. 70, din 17 februarie 2000, astfel cum a fost redactată la momentul faptelor, se citește după cum urmează:

Art. 5

„Statul recunoaște tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos, garantând în acest scop:

a) accesul la informațiile privind calitatea mediului;

b) dreptul de a se asocia în organizații de apărare a calității mediului; [...]

d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociații, autorităților administrative sau judecătorești în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;

e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.”

Art. 6

„Protecția mediului constituie o obligație a autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice.”

Art. 7

„Responsabilitatea privind protecția mediului revine autorității centrale pentru protecția mediului și agențiilor sale teritoriale. [...]”

Art. 9

„Acordul sau autorizația de mediu nu se emite în cazul în care nici o variantă de proiect sau program pentru conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului.”

Art. 10

„[...] Acordul sau autorizația de mediu se suspendă pentru neconformare cu prevederile precizate în acestea, după o somație prealabilă, cu termen, și se menține până la eliminarea cauzelor care au determinat suspendarea, dar nu mai mult de 6 luni. Autoritățile pentru protecția mediului dispun, după expirarea termenului de suspendare, oprirea execuției proiectului sau încetarea activității. [...]”

Art. 81

„Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv [...]. În cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară. [...]”

Art. 85

„Constituie infracțiuni faptele menționate mai jos și se pedepsesc astfel:

[...]

c) provocarea de poluare accidentală, datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului și/sau autorizației de mediu [...].”

Art. 86

„Constatarea și cercetarea infracțiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenței legale.”

c) O procedură de reglementare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului înconjurător, elaborată în conformitate cu Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului, a intrat în vigoare la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, la 11 aprilie 1996. Această reglementare a fost abrogată la 5 august 2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004. Astfel cum se aplicau la momentul faptelor, dispozițiile sale relevante se citesc astfel:

„1. Dezbaterea publică are drept scop: obținerea unor informații suplimentare privind impactul proiectului sau al activității asupra populației în zonă, bunurilor proprii sau de care beneficiază în comun; sesizarea unor aspecte prin care se încalcă legislația privind protecția mediului; obținerea unor date nedeclarate privind activitatea desfășurată cu impact asupra mediului; înregistrarea unor propuneri care pot conduce la îmbunătățirea proiectului sau a activității, cu efecte favorabile asupra mediului, și la fundamentarea deciziei ce se va lua de către autoritatea pentru protecția mediului privind reglementarea.

2 Metode de dezbatere publică. Dezbaterea publică poate include, dar nu se limitează la următoarele: afișajul în zona obiectivului și la sediul administrației publice locale; publicarea în ziarele de tiraj, solicitate de populație; prezentarea prin posturile de radio și televiziune; comunicări scrise, transmise nominal persoanelor și asociațiilor interesate; organizarea unei dezbateri într-un loc accesibil populației și factorilor interesați din zonă. Indiferent de metoda utilizată, la sediul autorității teritoriale pentru protecția mediului se va afișa o prezentare rezumativă a proiectului sau a acțiunii propuse dezbaterii publice. Dacă unele informații din proiect sau din activitate au caracter de secret de stat sau impun asigurarea confidențialității, acestea nu se pun la dispoziția dezbaterii publice.

; consultarea altor autorități, propuneri, luarea deciziei, publicitatea deciziei și comunicarea, în mod oficial, a acesteia titularului proiectului sau al activității [...].”

d) La 23 octombrie 2001, la data publicării în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Normele de aplicare a acestei legi au fost publicate la 8 martie 2002. Legea definește principiile care reglementează comunicarea informațiilor de interes public de către autoritățile statului.

e) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului a fost aprobată prin Legea nr. 265/2006. Publicată în Monitorul Oficial, prima parte, nr. 586 din 6 iulie 2006, și intrată în vigoare la 9 iulie 2006, abrogă Legea nr. 137 din 29 decembrie 1995 privind protecția mediului. Aceasta reafirmă principiile de bază care reglementează protecția mediului, redefinește anumiți termeni specifici, precum și regimul anumitor substanțe, consolidează protecția apelor și a solului și sporește responsabilitatea autorităților centrale și locale și pe aceea a persoanelor fizice și juridice.

f) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial, prima parte, nr. 446 din 29 iunie 2007, și intrată în vigoare la aceeași dată, transpune în dreptul intern principiile definite de Directiva 2004/35/CE. Aceasta prevede adaptarea legislației naționale în vederea permiterii angajării răspunderii pentru prevenirea și repararea prejudiciului în acest domeniu, precum și o strânsă colaborare cu statele membre ale Uniunii Europene. Agenția Națională pentru Protecția Mediului („ANPM”) va trebui să prezinte, până la 31 decembrie 2012, un raport privind punerea în aplicare a acestei ordonanțe. Acest raport trebuie trimis Comisiei Europene până la 31 decembrie 2013.

B. Dreptul și practica internaționale relevante

a) Declarația finală a Conferinței Națiunilor Unite asupra mediului, care a avut loc la Stockholm, la 5-16 iunie 1972, prevede următoarele:

„[...]

Principiul 1

Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate și la condiții de viață satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate și bunăstare. El are datoria solemnă de a apăra și de a îmbunătăți mediul înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare. În această privință, politicile care încurajează sau care perpetuează apartheidul, segregația rasială, discriminarea, formele, coloniale și altele, de opresiune și de dominație străine sunt condamnate și trebuie eliminate.

Principiul 2

Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora și fauna, și în special eșantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale, trebuie conservate în interesul generațiilor prezente și viitoare printr-o planificare sau gestionare atentă, în funcție de nevoi.

Principiul 3

Capacitatea globului de a produce resurse regenerabile esențiale trebuie conservată și, pretutindeni unde acest lucru este posibil, restabilită sau îmbunătățită.

Principiul 4

Omul poartă o răspundere specială în ce privește apărarea și gestionarea înțeleaptă a patrimoniului constituit de flora și fauna sălbatică și de habitatul lor, care sunt în prezent grav amenințate de un concurs de factori nefavorabili. Prin urmare, conservarea naturii, în special a florei și faunei sălbatice, trebuie să ocupe un loc important în planificarea dezvoltării economice.

[...]

Principiul 6

Emisiile de substanțe toxice sau de alte substanțe și emisiile de căldură în cantități sau concentrații atât de mari încât mediul nu le mai poate neutraliza efectele trebuie întrerupte pentru a evita ca ecosistemele să sufere daune grave sau ireversibile. Trebuie încurajată lupta legitimă a popoarelor din toate țările împotriva poluării.

Principiul 7

Statele vor trebui să ia toate măsurile posibile pentru a împiedica poluarea mărilor cu substanțe care riscă să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice și vieții organismelor marine, să aducă atingere frumuseților naturale sau să dăuneze altor utilizări legitime ale mării.

[...]

Principiul 13

Pentru a raționaliza gestionarea resurselor și pentru a îmbunătăți astfel mediul, statele trebuie să adopte o concepție integrată și coordonată a planificării dezvoltării, astfel încât dezvoltarea acestora să fie compatibilă cu necesitatea apărării și îmbunătățirii mediului în interesul populației lor.

[...]

Principiul 17

Este necesar ca instituții naționale corespunzătoare să fie însărcinate cu planificarea, gestionarea sau reglementarea utilizării resurselor mediului de care dispun statele, în vederea îmbunătățirii calității mediului.

Principiul 18

Este necesar să se recurgă la știință și la tehnică, în cadrul contribuției acestora la dezvoltarea economică și socială, pentru identificarea, evitarea sau limitarea pericolelor care amenință mediul și pentru rezolvarea problemelor privind mediul, precum și, în mod general, pentru binele umanității.

Principiul 19

Este necesar să se asigure educația în probleme legate de mediu atât a tinerelor generații, cât și a adulților, ținând seama în mod corespunzător de cei mai puțin favorizați, cu scopul de a crea bazele necesare pentru a lămuri opinia publică și pentru a determina persoanele, întreprinderile și colectivitățile să conștientizeze iresponsabilitatea lor în ceea ce privește apărarea și îmbunătățirea mediului în toată dimensiunea lui umană. De asemenea, este necesar ca mijloacele de informare în masă să evite să contribuie la degradarea mediului și, în schimb, să difuzeze informații cu caracter educativ privind necesitatea apărării și a îmbunătățirii mediului pentru a-i permite omului să se dezvolte din toate punctele de vedere.

[...]

Principiul 21

Conform Cartei Organizației Națiunilor Unite și principiilor dreptului internațional, statele au dreptul suveran de a-și exploata propriile resurse în funcție de politica lor de mediu și au obligația să se asigure că activitățile exercitate în limitele jurisdicției lor sau sub controlul lor nu prejudiciază mediul în alte state sau regiuni care nu țin de nici o jurisdicție națională.

Principiul 22

Statele trebuie să coopereze pentru a continua dezvoltarea dreptului internațional în ceea ce privește răspunderea și despăgubirea victimelor poluării și ale altor daune ecologice pe care activitățile desfășurate în limitele jurisdicției acestor state sau sub controlul lor le provoacă unor regiuni situate în afara limitelor jurisdicției lor.

[...]

Principiul 24

Problemele internaționale privind apărarea și îmbunătățirea mediului trebuie abordate într-un spirit de cooperare de către toate țările, mari sau mici, pe picior de egalitate. O cooperare prin intermediul unor acorduri multilaterale sau bilaterale ori prin alte mijloace corespunzătoare este indispensabilă pentru a limita în mod eficient, pentru a preveni, reduce și elimina atingerile aduse mediului, rezultate din activități exercitate în toate domeniile, și aceasta cu respectarea suveranității și a intereselor tuturor statelor.

Principiul 25

Statele trebuie să se asigure că organismele internaționale joacă un rol coordonat, eficient și dinamic în conservarea și îmbunătățirea mediului.

[...].”

b)

Declarația de la Rio cu privire la mediu și dezvoltare, din 3

‑

14 iunie 1992, prevede următoarele:

„[...]

Principiul 2

În conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite și cu principiile de drept internațional, Statele au dreptul suveran de a-și exploata resursele în baza propriilor politici de protecție a mediului și a dezvoltării și obligația să se asigure că activitățile desfășurate în limitele jurisdicțiilor lor sau aflate sub propriul control nu provoacă pagube mediului înconjurător din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicției naționale,

[...]

Principiul 10

Cel mai bun mijloc de a rezolva problemele de mediu este participarea tuturor cetățenilor interesați, la nivel corespunzător. La nivel național, fiecărui individ i se va asigura accesul la informațiile ce privesc mediul deținute de autoritățile publice, inclusiv la informații privind substanțe și activități periculoase din comunitatea respectivă, precum și participarea la procesul decizional. Statele vor facilita și încuraja sensibilizarea și participarea publică făcând informațiile publice. Se va stabili accesul efectiv la procedurile judiciare și administrative, inclusiv la reparare și căi de atac. [...]

Principiul 13

Statele trebuie să adopte legi naționale privind răspunderea pentru poluare și daune aduse mediului, precum și despăgubirea victimelor poluării. De asemenea, Statele trebuie să coopereze cu diligență și cu o mai mare determinare pentru dezvoltarea dreptului internațional privind răspunderea și despăgubirea în cazul efectelor nefavorabile cauzate mediului prin activități aflate în propria jurisdicție sau sub propriul control, în zone aflate în afara jurisdicției naționale. [...]

Principiul 14

Statele trebuie să coopereze efectiv pentru a descuraja și preveni mutarea și transferul către alte state a oricăror activități și substanțe care pot cauza degradări severe ale mediului sau care pot fi nocive sănătății umane.

Principiul 15

Pentru protecția mediului, Statele vor folosi o abordare precaută pe scară largă, in funcție de capacitățile lor. În cazurile în care există pericolul producerii unor daune grave sau ireversibile, lipsa certitudinii științifice absolute nu va fi folosit ca pretext pentru a amâna aplicarea unor măsuri eficiente, în vederea prevenirii degradării mediului. [...]

Principiul 17

Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument național, trebuie folosită în cazul activităților despre care se presupune ca au efecte nocive importante asupra mediului și depind de o decizie a unei autorități naționale competente.

[...].”

c) Convenția internațională din 25 iunie 1998 (Aarhus, Danemarca) privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu a fost ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, publicată în Monitorul Oficial, prima parte, nr. 224 din 22 mai 2000. Dispozițiile relevante ale convenției prevăd următoarele:

„[...]

Art. 3

„1. Fiecare parte va lua măsurile legislative necesare și va adopta reglementări și alte măsuri, inclusiv pentru realizarea compatibilității dintre prevederile care pun în aplicare accesul la informație, participarea publicului și accesul la justiție din cadrul acestei convenții, precum și măsuri pentru intrarea sa în vigoare, pentru a stabili și a menține un cadru transparent și consistent de aplicare a prevederilor convenției.

Art. 4

„1. Fiecare parte va asigura ca autoritățile publice, în condițiile următoarelor puncte ale acestui articol, ca răspuns la o cerere de informație pe probleme de mediu, sa pună această informație la dispoziție publicului, respectând prevederile legislației naționale, inclusiv în cazul în care sunt cerute copii de pe documentația conținând sau cuprinzând informația respectivă, având în vedere subpunctul b) al prezentului articol:

a) fără a fi necesară declararea interesului;

b) sub forma cerută, în afara situațiilor în care:

i) este mai rezonabil pentru autoritatea publică să ofere informația cerută sub altă formă, caz în care trebuie arătate motivele pentru care poate fi făcută disponibilă în acea formă; sau

ii) informația este deja disponibilă publicului sub altă formă.

Art. 9

„1. Fiecare parte, în cadrul legislației naționale, va asigura posibilitatea pentru orice persoană care consideră că solicitarea informației, conform prevederilor art. 4, a fost ignorată, în mod greșit refuzată, parțial sau în totalitate, ori care consideră că a primit un răspuns inadecvat sau că cererea sa nu a fost considerată conform prevederilor art. 4, de a avea acces la o procedură de recurs în fața instanței de judecată sau a altui organism independent și imparțial prevăzut de lege.

În cazul în care o parte asigură un astfel de recurs în fața unei instanțe de judecată, ea va face astfel încât o asemenea persoană să aibă acces și la o procedură de fond stabilită de lege, care să fie gratuită sau nu prea scumpă, în cazul reconsiderării solicitării de către o autoritate publică sau al revizuirii de către un organism independent și imparțial, altul decât o instanță de judecată.

Decizia finală luată în concordanță cu prevederile pct. 1 trebuie să fie obligatorie pentru autoritatea publică care deține informația. Motivele trebuie să fie declarate în scris, cel puțin în cazul în care informația este refuzată conform prevederilor acestui punct.”

d) Dispozițiile relevante ale hotărârii pronunțate de Curtea Internațională de Justiție la 27 septembrie 1997 în cauza privind proiectul

Gabcikovo Nagymaros

(Ungaria Slovacia)

se citesc după cum urmează:

„[...]

... mediul nu este o noțiune abstractă, ci spațiul în care trăiesc ființele umane și de care depinde calitatea vieții și a sănătății acestora, inclusiv pentru generațiile viitoare [...].

Conștientizarea vulnerabilității mediului și recunoașterea faptului că riscurile ecologice trebuie evaluate în mod continuu s-au afirmat din ce în ce mai mult [...].

Curtea recunoaște [...] necesitatea de a ne îngrijora în mod serios din cauza mediului și de a lua măsurile de precauție care se impun [...].

e) Dispozițiile relevante ale Rezoluției nr. 1430/2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind riscurile industriale se citesc după cum urmează:

„1. Anumite instalații industriale prezintă, prin natura activității lor și a substanțelor utilizate, riscuri cu atât mai importante cu cât sunt situate în vecinătatea zonelor locuite, deoarece acestea și locuitorii lor sunt extrem de expuși în caz de accident.

[...]

i.

să semneze și/sau să ratifice, în cazul în care nu au făcut deja acest lucru, Convenția nr. 174 a OIM pentru Prevenirea Accidentelor Industriale Majore;

ii.

să semneze și/sau să ratifice, în cazul în care nu au făcut deja acest lucru, Convenția CEE-ONU privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale;

iii.

să elaboreze sau să actualizeze rapid o legislație națională în materie de prevenire și limitare a accidentelor majore din anumite activități industriale, în conformitate cu convențiile internaționale citate anterior și inspirându-se din Directiva 96/82/CE a Uniunii Europene;

iv.

să îmbunătățească difuzarea informațiilor privind bunele practici de prevenire și de limitare a accidentelor majore, deja implementate de anumite state membre;

v.

să dezvolte o politică de limitare a riscurilor de producere de accidente majore în ceea ce privește activitățile care nu intră sub incidența legislației internaționale și europene citate anterior, în special în cadrul activităților industriale care implică folosirea de substanțe periculoase prezente în cantități mai mici decât limitele folosite în legislație sau în ceea ce privește transportul substanțelor periculoase prin intermediul conductelor;

vi.

să definească în mod clar competențele diferitelor autorități implicate în politica de amenajare a teritoriului, în special în materie de prevenire și de gestionare a riscurilor industriale;

vii.

să dezvolte legislații corespunzătoare, în special în ceea ce privește:

a.

autorizarea construirii de noi locuințe în apropierea complexelor industriale existente;

b.

emiterea de autorizații de construcție pentru noile complexe cu risc sau pentru extinderi importante ale acestora, în special în cazul în care există locuințe în vecinătate;

c.

controlul activităților industriale în complexele cu risc, în ceea ce privește organizarea unor inspecții periodice și exhaustive;

d.

interdicția exploatării în cazul în care se constată neîndepliniri grave ale obligațiilor;

viii.

să își intensifice eforturile pentru a face să dispară în mod rapid întârzierea considerabilă constatată în elaborarea și testarea planurilor de urgență pentru complexele în cauză;

ix. să își încurajeze colectivitățile teritoriale să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră în materie de prevenire a riscurilor industriale și de colaborare în caz de accident, inspirându-se din modelele de acord prevăzute de Convenția-cadru europeană cu privire la cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale (STE nr. 106).

9.

De asemenea, Adunarea solicită următoarele:

i.

statele membre ale Acordului parțial deschis al Consiliului Europei EUR-OPA Riscuri majore să intensifice lucrările și cooperarea în ceea ce privește studierea, prevenirea și gestionarea riscurilor industriale majore;

ii.

Conferința Europeană a Miniștrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) să abordeze în mod aprofundat subiectul amplasării complexelor industriale cu risc în raport cu zonele locuite și să facă propuneri referitoare la o armonizare a politicilor europene de amenajare a teritoriului în domeniu.

10.

De asemenea, Adunarea solicită Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene:

i.

să participe la crearea rapidă a băncii de date tehnice menționate la art. 19 din Directiva 96/82/CE;

ii.

să pună toate cunoștințele acumulate la nivel comunitar la dispoziția celorlalte state membre ale Consiliului Europei.”

Instrumentele Uniunii Europene

f) Comisia Europeană a publicat o comunicare privind securitatea activităților miniere: studiu de monitorizare a accidentelor miniere recente (COM/2000/0664 final), în temeiul căruia, la 5 iulie 2001, Parlamentul European a adoptat o rezoluție (JO C 65 E din 14.3.2002, p. 382). Dispozițiile relevante ale comunicării Comisiei se citesc după cum urmează:

„[...] Poluarea Dunării provocată la Baia Mare, în România, ca urmare a unei scurgeri de cianuri din cauza ruperii unui dig care înconjura un bazin de steril, la care se adaugă un accident produs în 1998 la Aznalcóllar, în Spania, unde ruperea unui dig a dus la otrăvirea mediului înconjurător în parcul național Coto Dońana, au sensibilizat considerabil publicul cu privire la riscurile pe care le presupun activitățile miniere pentru mediu și securitate.

Accidentul de la Baia Mare a evidențiat că publicul cunoștea și înțelegea foarte puțin riscurile inerente exploatării miniere și proceselor industriale aferente în regiunea respectivă. De asemenea, acesta a demonstrat insuficiența comunicării între autoritățile de la diversele nivele, precum și între autorități, organizații neguvernamentale (ONG) și public în ceea ce privește opțiunile și posibilitățile în materie de pregătire pentru eventualitatea unor situații de urgență, de reacție în situații de urgență și de prevenire a prejudiciilor.

De asemenea, aceste accidente au ridicat chestiunea eficienței politicilor comunitare de prevenire a unor astfel de dezastre și au atras atenția asupra necesității de a examina politica de mediu în acest domeniu.

Comisia a adoptat deja propria politică în vederea promovării dezvoltării durabile a industriei extractive non-energetice în UE, care include și extracția minereurilor metalice, în comunicarea sa din 3 mai 2000. Prezenta comunicare, care trebuie plasată în acest context, are ca scop prezentarea accidentelor și informarea Consiliului și a Parlamentului European într-un mod mai exhaustiv în ceea ce privește anumite acțiuni anunțate în comunicarea precedentă, punând accentul pe prevenirea accidentelor în domeniul extracției minereurilor metalice. De asemenea, aceasta vizează să le permită principalelor părți interesate, în special industriei, ONG-urilor, statelor membre și altor părți interesate, să își expună punctele de vedere cu privire la aceste acțiuni. Comunicarea a fost redactată în strânsă consultare cu Task Force „Baia Mare” (a se vedea capitolul 3.1.). În ceea ce privește informațiile tehnice privind accidentul de la Baia Mare, prezenta comunicare a folosit în principal raportul PNUE/OCHA.

[...].”

g) Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE prevede măsuri, proceduri și orientări destinate prevenirii sau reducerii pe cât posibil a efectelor negative ale gestionării deșeurilor provenite din industriile extractive asupra mediului, în special asupra apei, aerului, faunei, florei și peisajelor, precum și asupra sănătății umane. Gestionarea acestor deșeuri specifice trebuie să se facă în instalații specializate și trebuie să respecte constrângeri specifice. Această activitate poate genera angajarea responsabilității operatorului în caz de daune aduse mediului, în conformitate cu Directiva 2004/35/CE.

Principiul precauției

h) Potrivit principiului precauției, ținând seama de cunoștințele științifice și tehnice ale momentului, absența certitudinii nu poate justifica faptul că statul întârzie adoptarea unor măsuri efective și proporționate vizând prevenirea riscului de producere de daune grave și ireversibile aduse mediului. În istoria construcției europene, principiul precauției a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht (art. 130R devenit art. 174 prin Tratatul de la Amsterdam). La nivel european, această etapă marchează evoluția principiului de la o concepție filozofică către o normă juridică. Liniile directoare ale principiului au fost stabilite de Comisia Europeană în Comunicarea din 2 februarie 2000 privind principiul precauției. Jurisprudența comunitară a aplicat acest principiu în cauzele privind, în special, sănătatea, în timp ce tratatul enunță principiul doar în ceea ce privește politica Comunității în domeniul mediului. Curtea de Justiție a Comunităților Europene („CJCE”) consideră acest principiu, în cadrul art. 17

§

2 primul paragraf CE, ca unul dintre fundamentele politicii de protecție de nivel înalt aplicate de Comunitate în domeniul mediului. Conform jurisprudenței CJCE, atunci când „există în continuare incertitudini cu privire la existența sau sfera de aplicare a riscurilor pentru sănătatea umană, instituțiile pot lua măsuri fără a fi obligate să aștepte ca realitatea și gravitatea acestor riscuri să fie pe deplin demonstrate” (CJCE, 5 mai 1998,

Regatul Unit/Comisia,

cauza C-180/96, Rec. I-2265 și CJCE, 5 mai 1998,

National Farmer’s Union

, C-157/96, Rec. I –2211).

ÎN DREPT,

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN CONVENȚIE

Aurul

Baia Mare S.A. reprezintă un risc pentru viața acestora. În plus, aceștia reclamă pasivitatea autorităților față de această situație și de numeroasele plângeri formulate de primul reclamant cu privire la riscurile pe care le reprezintă pentru viața acestora, pentru mediu și pentru sănătatea celui de-al doilea reclamant, care suferă de astm.

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

A. Argumentele părților

Guerra și alții împotriva Italiei

(hotărârea din 19 februarie 1998, Culegerea de hotărâri și decizii, 1998-I, p. 223, pct. 58). În particular, primul reclamant afirmă că nu dispunea de nici o posibilitate de a introduce o cale de atac efectivă împotriva deciziei de autorizare a activității în cauză și împotriva desfășurării acesteia. De fapt, acesta consideră că nu a dispus de nici o informație oficială privind gradul de risc pe care îl implica desfășurarea acestei activități.

Giacomelli împotriva Italiei

(hotărârea din 2 noiembrie 2006, pct. 83),

Hatton și alții împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 36022/97, pct. 128, ECHR 2003-VIII],

Guerra și alții

, citată anterior (pct. 60) și

Tașkin și alții împotriva Turciei

(nr. 46117/99, pct. 119, CEDO 2004-X).

López Ostra împotriva Spaniei

(hotărârea din 9 decembrie 1994, pct. 51, seria A nr. 303-C). Aceștia consideră că ineficiența standardelor interne impuse de autoritățile române, direct interesate de activitatea în cauză, în special în ceea ce privește prevenirea unei deversări de cianură de sodiu, se interpretează ca o încălcare a principiului precauției.

Fadeyeva

împotriva

Rusiei

(nr. 55723/00, pct. 88, CEDO 2005-IV). În ceea ce privește legătura de cauzalitate, aceștia se bazează pe certificatele medicale care atestă afecțiunea celui de-al doilea reclamant, pe concluziile studiului realizat de OMS în 2004, pe cele ale studiului realizat de grupul britanic de informare în ceea ce privește standardele privind calitatea aerului („EPAQS”) și pe cele ale studiului realizat de Agenția pentru Substanțe Toxice și Monitorizarea Bolilor („ATSDR”), precum și pe o statistică a unui spital din Baia Mare care arată o creștere a acestui tip de boli în perioada 1999-2001.

Ledyayeva, Dobrokhotova, Zolotareva și Romashina împotriva Rusiei

(53157/99, 53247/99, 53695/00 și 56850/00,

pct. 104, 26 octombrie 2006).

Lopez Ostra

, citată anterior. Acceptând afirmațiile Curții în cauza

Hatton

, citată anterior, Guvernul admite că, în domeniul deosebit de sensibil al protecției mediului, activitatea economică preconizată trebuie să fie precedată de studii și anchete aprofundate și exhaustive, pentru a găsi un echilibru just între interesele concurente ale individului și cele ale societății în ansamblu. În speță, contrar guvernului pârât în cauza

Lopez Ostra

, citată anterior, Guvernul se poate prevala de realizarea unor studii de impact asupra mediului: în primul rând cel realizat în 1993, care evidenția, printre altele, avantajele de natură ecologică și economică ale proiectului, apoi cele realizate de societatea CAST (a se vedea supra, pct. 62) în 1999, care se refereau la iazurile de decantare și care au concluzionat absența unei poluări atmosferice cu acid cianhidric, și, în sfârșit, cel efectuat în 2001, care a adus dovada inexistenței unei legături de cauzalitate între afecțiunile aparatului respirator (astm, bronșită, pneumonie) și folosirea cianurii de sodiu. Acest din urmă studiu a mai concluzionat și că nu există poluare atmosferică cu cianură de sodiu.

Asselbourg împotriva Luxemburgului

[(dec.), nr. 29121/95, CEDO 1999-VI] și

Gronus împotriva Poloniei

(nr. 29695/96, 28

mai 2002).

McGinley și Egan împotriva Regatului Unit

(hotărârea din 9 iunie 1998,

Recueil

1998-III) decât de cauza

Guerra

, citată anterior, în care reclamanții s-au confruntat cu lipsa căii de atac interne. Similar cauzei

McGinley

, reclamanții din prezenta cauză nu au efectuat demersurile necesare în vederea obținerii informațiilor privind riscurile pe care poluarea din Baia Mare le putea reprezenta pentru sănătatea lor. În temeiul Legii nr. 137/1995, aceștia se puteau adresa, direct sau prin intermediul unor asociații, autorităților administrative sau instanțelor pentru a reclama un prejudiciu direct sau indirect. De asemenea, aceștia se puteau prevala de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Aurul.

Guvernul invocă și în acest caz existența Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Aurul.

Acesta adaugă că informațiile furnizate de Autoritatea de Sănătate Publică ca urmare a unei anchete efectuate în perioada 2001-2005 indică absența cianurii în aer, inclusiv în vecinătatea locuinței reclamanților.

B. Motivarea Curții

a) Principii generale

Lopez Ostra

, citată anterior, care se referea la poluarea fonică și cu mirosuri provenită de la o stație de epurare, Curtea a considerat că „atingeri grave aduse mediului [puteau] afecta confortul unei persoane și o puteau priva de folosința domiciliului său astfel încât să îi afecteze viața privată și de familie, fără a pune însă în mare pericol sănătatea persoanei în cauză” (pct. 51). În cauza

Guerra

, citată anterior, aceasta a concluzionat că „incidența directă a emisiilor de substanțe nocive asupra dreptului reclamanților la respectarea vieții private și de familie a acestora permite să se concluzioneze că art. 8 este aplicabil” (pct. 60). În cauza

Surugiu împotriva România

(nr. 48995/99, 20 aprilie 2004), care se referea la diverse acte, printre care intrarea unor terți în curtea casei reclamantului și descărcarea de către aceste persoane a mai multor căruțe de gunoi de grajd în fața ușii și sub ferestrele casei, Curtea a considerat că aceste acte reprezentau imixtiuni repetate în exercițiul dreptului reclamantului la respectarea domiciliului și a concluzionat că este aplicabil art. 8 din convenție.

Powell și Rayner împotriva Regatului Unit

(hotărârea din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 18, pct. 40), în care reclamanții se plâng de noxele sonore generate de zborurile aeronavelor în timpul zilei, Curtea a considerat că art. 8 este aplicabil, deoarece „zgomotul avioanelor de pe aeroportul Heathrow a dus la o scădere a calității vieții private și a confortului locuinței reclamanților”. Într-o cauză care se referea la o problemă de poluare acustică (

Moreno Gómez împotriva Spaniei

, nr.

4143/02, CEDO 2004-X), Curtea a considerat din nou că noxele denunțate aveau efecte atât asupra vieții private, cât și asupra domiciliului reclamantei.

Airey împotriva Irlandei

din 9 octombrie 1979, seria A nr.

32, p. 17, pct.

32). Fie că abordăm cauza din perspectiva unei obligații pozitive impuse statului care constă în adoptarea unor măsuri rezonabile și adecvate pentru protejarea drepturilor pe care reclamanții le au în temeiul art. 8 § 1, fie că o abordăm din perspectiva unei imixtiuni a unei autorități publice care trebuie justificată în temeiul paragrafului 2, principiile aplicabile sunt destul de asemănătoare.

Budayeva împotriva Rusiei

, nr. 15339/02, 21166/02, 20058/02, 11673/02 și 15343/02, pct. 129-132, 20 martie 2008). În cazul în care un stat trebuie să soluționeze problemele complexe ale politicii de mediu și economice, în special atunci când este vorba de activități periculoase, trebuie, de asemenea, să se rezerve un loc deosebit unei legislații adaptate la particularitățile activității în cauză, în special la nivelul riscului care poate rezulta. Această obligație trebuie să determine autorizarea, punerea în funcțiune, exploatarea, securitatea și controlul activității în cauză, precum și să impună oricărei persoane interesate de aceasta adoptarea unor măsuri de ordin practic care să asigure protecția efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să fie expusă la pericolele inerente domeniului în cauză [

Oneryildiz împotriva Turciei

, (MC), nr.

48939/99, pct. 90, CEDO 2004-XII]. Este necesar, de asemenea, să se sublinieze că procesul decizional trebuie să presupună în primul rând realizarea unor anchete și a unor studii corespunzătoare, astfel încât să se prevină și să se evalueze anticipat efectele activităților care pot aduce atingere mediului și drepturilor persoanelor și să se permită astfel stabilirea unui echilibru just între diversele interese concurente implicate (

Hatton și alții

, citată anterior, pct. 128). Importanța accesului publicului la concluziile acestor studii, precum și la informațiile care permit evaluarea pericolului la care este expus, nu poate fi pusă la îndoială (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Guerra

, citată anterior, pct. 60 și

McGinley și Egan

, citată anterior,

pct. 97).

În cele din urmă, persoanele în cauză trebuie, de asemenea, să poată formula, în fața instanțelor, o acțiune împotriva oricărei decizii, oricărui act sau oricărei omisiuni, în cazul în care consideră că interesele sau observațiile lor nu au fost luate în considerare suficient în cadrul procesului decizional (a se vedea

Hatton

, citată anterior, pct. 128, și

Tașkin

, citată anterior, pct. 118-119).

b) Cu privire la aplicabilitatea art. 8 în speță

Aurul

, care folosea o tehnologie de extragere a aurului și argintului ce presupunea extracția prin dizolvare cu cianură de sodiu (a se vedea supra, pct. 11).

Aurul

ca fiind avantajoasă în ansamblu. Curtea constată că, pe baza acestui studiu, autoritățile administrative au emis o autorizație de mediu în favoarea societății în cauză (a se vedea supra, pct. 13).

Aurul

, printre ai cărei acționari se numără statul român (a se vedea supra, pct. 8).

Tașkin și alții

, citată anterior, pct. 112), pe decizii administrative care declară aceste activități incompatibile cu standardele de mediu (

Giacomelli

, citată anterior, pct. 38 și 41) sau pe rapoarte accesibile publicului care indică un anumit grad de poluare pentru o anumită activitate (

Fadeyeva

, citată anterior, pct. 31-32), aceasta întâmpină dificultăți în speță, ca urmare a lipsei oricărei decizii interne sau a oricărui alt document oficial care să precizeze în mod suficient de clar gravitatea pericolului pe care activitatea societății

Aurul

o reprezintă pentru sănătatea umană și pentru mediu.

de facto

, aceștia nu au reușit să obțină din partea autorităților interne nici un document oficial care să ateste că activitatea societății

Aurul

reprezenta un pericol pentru sănătatea acestora (a se vedea supra, pct. 35-53). Cu toate acestea, existența unui pericol de poluare cu substanțe chimice periculoase pentru sănătatea oamenilor poate fi identificată fără nici un dubiu din studiile de impact asupra mediului depuse la dosar de către guvernul pârât după comunicarea cererii.

mutatis mutandis, Lopez Ostra

, citată anterior, pct. 50, 52).

c) Cu privire la încălcarea art. 8 din convenție

Aurul

de natură să aducă atingere mediului și drepturilor acestora. Reclamanții pretind că nu dispuneau de nici o posibilitate de a ataca în mod efectiv decizia de autorizare a activității în cauză și desfășurarea acesteia. În cele din urmă, al doilea reclamant afirmă că starea sănătății sale s-a agravat din cauza poluării generate de activitatea în cauză.

Aurul

, al cărei acționar era și care avea ca principal obiectiv exploatarea minereurilor prezente, de mai mulți ani, în iazurile de decantare situate în vecinătatea orașului Baia Mare.

Aurul

s-a bazat pe studii și anchete care să îi permită evaluarea anticipată a riscurilor eventuale ale respectivei activități și dacă concluziile studiilor efectuate au fost făcute publice. De asemenea, Curtea va analiza dacă, în contextul ulterior producerii accidentului din ianuarie 2000, autoritățile naționale au informat populația orașului Baia Mare, printre care se numără și reclamanții, despre eventualele riscuri și consecințe ale acestui accident pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu. În același context, este necesar să se analizeze, de asemenea, dacă autoritățile naționale au informat populația despre măsurile de prevenire a unui viitor accident similar celui din ianuarie 2000. În cele din urmă, Curtea va examina dacă autoritățile naționale au informat populația orașului Baia Mare despre măsurile menite să atenueze riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu, în cazul repetării unui astfel de eveniment.

Aurul,

care folosește o tehnologie de extracție prin dizolvare a minereurilor cu cianură de sodiu în vecinătatea locuinței acestuia.

in fine

).

În speță, această obligație le revenea autorităților, atât înainte de punerea în funcțiune a uzinei Săsar, cât și după accidentul din ianuarie 2000. În această privință, Curtea constată că, în 1992, statul român a solicitat Institutului de Cercetare din cadrul Ministerului Mediului să realizeze un studiu de impact asupra mediului. Șapte ani mai târziu, statul pârât, acționar al societății

Aurul

, a decis autorizarea punerii în funcțiune a acesteia, bazându-se în principal pe concluziile acestui studiu realizat în 1993.

aceasta face referire la ampla marjă de apreciere pe care jurisprudența sa le-o recunoaște statelor în domeniile sociale și tehnice dificile, astfel cum este cel din cauză (

Hatton

, citată anterior, pct.

100-101). Analizând concluziile studiului menționat anterior, Curtea evidențiază că orașul Baia Mare era deja o localitate foarte poluată, ca urmare a unei activități industriale intense, în special în domeniul minier (a se vedea supra, pct. 9 și 10). În plus, Curtea observă că este vorba de o tehnologie