ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 11 februarie 2021
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 96 oct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a susținut că titlul executoriu nr. x și somația nr. 2830 sunt acte administrative și nu acte de executare.
Prin sentința civilă nr. 304 din 2 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a constatat perimată judecarea acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.
Împotriva sentinței civile nr. 304 din 2 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..
II. Soluția instanței de recurs
Prin decizia nr. 3897 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 304/2019 din 2 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
III. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 3897 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Contestatorul a arătat că instanța de recurs a încălcat disp. art. 157 (1) lit. c), g), k), j), art. 22 (6), art. 397 alin. 1, art. 416 (1), art. 248 (5), art. 424 alin. 5 C. proc. civ.
IV. Soluția Înaltei Curți
Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestației in anulare se datorează taxa de 100 RON.
În conformitate cu prevederile art. 197 C. proc. civ., aplicabile în cauză, "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Prin rezoluția aflată la dosarul cauzei, s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație comunicată la data de 08.10.2020 și 2.11.2020, conform dovezii aflate la dosar.
Cum dovada timbrării nu a fost atașată contestației în anulare, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat în acest sens, devin aplicabile dispozițiile art. 197 teza II C. proc. civ., în temeiul cărora contestația în anulare va fi anulată ca netimbrată.
Totodată, Înalta Curte constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestații în anulare, consecutive și cu conținut identic, formulate de contestatorul A., în nume personal sau în calitate de reprezentant al societății B. S.R.L.
Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.,:
"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:
cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:
a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."
Față de exercitarea repetată a căii de atac a contestației în anulare, aspect de natură a contura reaua-credință a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 503 și urm din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica contestatorului A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum 500 de RON.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea contestației în anulare și, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3897 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca netimbrată.
Definitivă.
În baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a). C. proc. civ. aplică recurentului 500 RON amendă judiciară.
Cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de reexaminare se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.