ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4527/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului - șef, pronunțate în dosarul nr. x/2018, apreciind că a fost încălcată competența de soluționare. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 653 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței recurate și acordarea despăgubirilor solicitate. În motivarea recursului, a susținut că prima instanță nu a răspuns la niciun capăt de cerere, că a ocolit un răspuns potrivit legii, printr-o motivare total nelegală, adăugând la lege și făcând o judecată formală, încercând acoperirea judecătorului vinovat dar și a Inspecției Judiciare. A arătat că a descris faptele săvârșite de magistratul din cadrul judecătoriei, fapte de ignorare totală a legilor statului prin care s-au încălcat prevederile art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004. Sub primul aspect, a considerat că i-a fost atinsă onoarea în mod public când magistratul s-a referit la situația sa, cu sala plină de oameni, în dosarul nr. x/2015: "cine nu cunoaște pe procuratorul de serviciu al Judecătoriei Bacău domnule A.? ...ce cauți dumneata domnule A. în această cauză?" A susținut că magistratul a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 13/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, anume petentul-denunțător nu are calitate procesuală de a ataca soluțiile de neurmărire penală, deci potrivit art. 16 Noul C. proc. pen. era un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale. În mod eronat, a susținut instanța de fond că nu a fost parte în cauză și nu ar fi lucru judecat, adăugând la lege, întrucât RIL-ul respectiv este obligatoriu pentru orice cauză ulterioară pronunțării și nu trebuie să fii parte la judecata respectivă. Mai mult, instanța a ignorat art. 6 C. proc. pen. și art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Decizia nr. 8/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Mai arată că judecătorul a motivat total eronat că ar fi fost depuse concluzii scrise și că nu ar fi fost încălcat dreptul petentului-denunțător, dar legiuitorul pentru asemenea situații a pus la dispoziție art. 395 C. proc. pen. - repunerea cauzei pe rol pentru clarificării, lucru care nu s-a dorit întrucât din motivarea hotărârii reiese că judecătorul avea o idee preconcepută că petentul exercită avocatura clandestină. În continuare, a susținut că instanța a adăugat la motivarea Deciziei nr. 103/2005 a Curții Constituționale a României și că a făcut o interpretare eronată și în privința Deciziei nr. 462/2014 a Curții Constituționale a României. A solicitat analizarea situației create și sancționarea magistratului, în conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 303/2004. De asemenea, a apreciat că instanța de fond în totală eroare, a susținut că plângerea sa nu ar fi trebuit trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, fiind evidente infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 203 (represiune nedreaptă) și art. 282 (tortura) din C. pen. 1.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului întrucât argumentele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 7 mai 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, constatând că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care se cirmcumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (6) și (8) C. proc. civ. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, reclamantul a solicitat sancționarea magistratului din cadrul Judecătoriei Bacău pentru modul în care a soluționat dosarul penal nr. x/2018, invocând încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004. Sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/18.10.2018 a fost trimisă la Inspecția Judiciară unde a fost înregistrată sub nr. x/2018. Prin rezoluția inspectorului judiciar din data 27.11.2018, în baza art. 45 din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. În acest context, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a contestat rezoluția inspectorului-șef, pronunțată în dosarul nr. x/2018, cererea fiind respinsă de prima instanță, ca neîntemeiată. 2.3. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză, argumentele recurentului-reclamant fiind invocate în mod formal. În concret, s-a susținut că prima instanță nu a răspuns la niciun capăt de cerere, că a ocolit un răspuns potrivit legii, printr-o motivare total nelegală, adăugând la lege și făcând o judecată formală, încercând acoperirea judecătorului vinovat dar și a Inspecției Judiciare. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii ca neîntemeiată. De asemenea, practica consolidată a instanței supreme, este în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 2.3. Cu privire la celelalte critici aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în esență, a reluat susținerile din sesizare, fiind nemulțumit de soluția de clasare, motiv pentru care apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a le analiza din această perspectivă. Potrivit art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare: "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat;" Sub acest aspect, recurentul-reclamant a considerat că i-a fost atinsă onoarea în mod public când magistratul s-a referit la situația sa, cu sala plină de oameni, în dosarul nr. x/2015: "cine nu cunoaște pe procuratorul de serviciu al Judecătoriei Bacău domnule A.? ...ce cauți dumneata domnule A. în această cauză?" În acord deplin cu judecătorul fondului, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, reține că instanța de judecată nu poate extinde controlul asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul unei verificări prealabile de către Inspecția Judiciară. Or, aspectele privind pretinsele afirmații ale doamnei judecător în sala de judecată au fost invocate pentru prima dată în cererea adresată instanței de contencios administrativ și nu în sesizarea avută în vedere de către Inspecția Judiciară, motiv pentru care nu pot fi primite și analizate, sentința atacată fiind la adăpost de această critică. În continuare, analizând sentința recurată și rezoluția întocmită de inspectorul judiciar, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 303/2004. Potrivit art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare: "nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii". Criticile formulate de recurentul-reclamant vizează ignorarea dispozițiilor Deciziei nr. 13/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a Deciziei nr. 8/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugarea la motivarea Deciziei nr. 103/2005 a Curții Constituționale a României, precum și interpretarea eronată a Deciziei nr. 462/2014 a Curții Constituționale a României. Instanța de control judiciar constată că nu se pune problema nerespectării Deciziei nr. 13/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere problema de drept care a fost dezlegată și care a făcut obiectul acestuia, respectiv dacă Agenția Națională de Integritate are sau nu calitatea procesuală de a ataca soluțiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Or, așa cum a reținut și prima instanță în dosarul nr. x/2016, Agenția Națională de Integritate nu a avut calitatea procesuală. Totodată, apreciază Înalta Curte că nici Decizia nr. 8/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are puterea obligatorie conferită de lege, având în vedere soluția de respingere ca inadmisibilă a sesizării, neputând fi primite nici criticile care vizează nerespectarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 103/2005 și nr. 462/2014, în raport de argumentele invocate în încheierea nr. 1567/12.07.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău. Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare: "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." Totodată, la art. 99 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență: "(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față. Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse. Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față. În ceea ce privește critica privind netrimiterea sesizării către secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, raportat la dispozițiile art. 88 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora această secție "are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori... ". Or, prin sesizarea formulată recurentul-reclamant a solicitat sancționarea magistratului din cadrul Judecătoriei Bacău pentru modul în care a soluționat dosarul penal nr. x/2018, invocând încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, fapte care, potrivit legii, constituie abateri disciplinare, și nu infracțiuni. Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar împărtășește opinia primei instanțe în ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale și constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâtei Inspecția Judiciară câtă vreme, în cauză, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, în mod corect s-a reținut legalitatea actului administrativ contestat (rezoluția de clasare). Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,