ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară să constate, cu alte cuvinte că răspunsul primit de la pârâtul C.S.M. este unul abuziv, luat cu exces de putere deoarece acest răspuns nu conține motivele concrete pentru care C.S.M. refuză să acționeze pentru a-și îndeplini obligațiile legale. În refuzul C.S.M. sunt doar referiri evazive la Legea nr. 303/2004 respectiv Legea nr. 317/2004, Or, tocmai ambiguitatea acestor legi este criticată. Scopul acestui demers este tocmai ca sistemul judiciar din România să reintre în normalitate și ca justițiabilii să știe în concret care sunt regulile după care acesta funcționează.

La termenul din 04.11.2020, asociația reclamantă a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s); art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată de Î.C.C.J., completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, prin care se stabilește că:

"în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele Asociației, potrivit statutului."

Reclamanta a apreciat că interpretările R.I.L. 8/2020 antereferite încalcă art. 21 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 20 alin. (1) din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din 4.11.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2020, a respins excepția lipsei de obiect, a prorogat discutarea excepției lipsei de interes, a luat act că reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor invocate, a pus în vedere autorităților publice pârâte să formuleze un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin încheierea din 24.02.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 447 din 24.03.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, și Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței civile nr. 447 din 24.03.2021 și a încheierii din 24.02.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prev. de art. 488 pct. 6, pct. 8 Cod pproc.civ.

A. Recursul recurentei-reclamante A., formulat împotriva încheieri din 24.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, vizează casarea acesteia, recurenta arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 al Noului C. proc. civ.. În esență instanța de fond susține că nu se poate aduce în fața instanței de contencios constituțional o decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru soluționarea Recursului în Interesul Legii. În aceste sens a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 854 din 23 iunie 2011publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 21 septembrie 2011; Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia Curții Constituționale nr. 337 din 22 mai 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.050-1.053 din C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1115 din 28 decembrie 2018; Decizia nr. 733 din 8 octombrie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1243 din 17 decembrie 2020, Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019 eferitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 469 alin. (3) din C. proc. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1019 din 18 decembrie 2019

A arătat recurenta că interpretările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii pot fi supuse controlului de constituționalitate, iar acest lucru s-a mai întâmplat de multe ori.

Că are legătură cu prezenta cauză este mai mult decât evident, pârâta CSM a invocat în întâmpinare excepția lipsei de interes a Asociației prin raportare tocmai la Decizia RIL nr. 8/2020, pe care o menționează explicit. Ulterior, C.S.M., susține în punctul de verere față de cererea noastră de sesizare a CCR, document cu nr. x/2020 din 28.12.2020, că prevederile Deciziei RIL nr. 8/2020 nu au legătură cu prezenta cauză.

În concluzie, a arătat recurenta că față de cele prezentate solicită admiterea prezentul recurs, casarea încheirii de Ședință recurată și, rejudecând cauza să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s); art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul investit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 2 iulie 2020.

B. Recurenta-reclamantă A., cu privire la recursul formulat împotriva Hotărârii Civile nr. 447/2021 din data de 24 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr x/2020, a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 6, pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că aprecierea instanței nu vizează temeinicia cererii, ci procedura. În accepțiunea instanței de fond, chiar dacă pârâții ar vrea, aceștia se află în imposibilitatea adoptării unei astfel de hotărâri. În concluzie, argumentele instanței de fond se referă doar la o eventuală excepție de inadmisibilitate, excepție care nu a fost invocată de nimeni, nici măcar de instanță din oficiu. Mai mult, nici faptul că instanța de fond își însușește argumentul imposibilității adoptării hotărârii cerute nu este spus explicit, menționarea acestuia în penultimul paragraf al paginii 3 se suprapune cu motivația dată de pârâta C.S.M.

A arătat recurenta-reclamantă că motivarea instanței de fond se poate rezuma la trei cuvinte: "Nu se poate." Or, aceasta nu este o motivare în sine. Justiția ar trebui să spună clar și explicit care sunt motivele pentru care nu se poate. Dar tocmai că acestea nu se aplică niciodată sau aproape niciodată este marea problemă. Astfel, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, acesta fiind un motiv de casare dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând recurenta că în continuare va arăta că există exces de putere din partea autorităților publice.

Instanța de fond consideră că dacă a fost furnizat reclamantei un răspuns, atunci nu există exces de putere. A accepta acest lucru înseamnă a accepta faptul că o autoritate publică trebuie să răspundă ceva, nici nu contează ce, și atunci nu se poate vorbi despre refuz nejustificat. Dar acest lucru nu poate fi legal. De altfel aceasta este și părearea specialiștilor, de exemplu în lucrarea "Legea contenciosului administrativ - Comentată și adnotată" de B., Ediția a IlI-a, revăzută și adăugită, editura Universul Juridic 2015.

Din doctrina citată se desprinde ideea că interesul public este prioritar. Dar prin asta se înțelege că autoritățile publice pot lua unele măsuri ce îngrădesc unele interes legitime private tocmai pentru a apăra interesul public. Dar aici este tocmai situația inversă. Consiliul Superior al Magistraturii apără un interes privat, în dauna unui interes legitim public, care este acela de a avea un sistem juridic imparțial, funcțional și eficient.

Prevederile Art. 99 lit. r) din Legea 303/2004 sunt, de facto, inaplicabile.

Recurenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri în ceea privește punerea în vederea intimaților de a fi obligați să le depună la dosarul cauzei.

În concret, a arătat recurenta că instanța de fond consideră că nu există un refuz nejustificat de a soluționa cererea Asociației, așa cum este definit refuzul nejustificat de a soluționa o cerere de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004 și nici nu analizează pretinsul exces de putere invocat de Asociație, așa cum este definit excesul de putere de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004. Or, recurenta susține tocmai că există exces de putere (deci sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004) și există un refuz nejustificat de soluționare a cererii Asociației (deci sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004).

A mai arătat recurenta că referitor la modul în care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate invocată, în portaluljust.ro era afișată soluția "Amână pronunțarea" dar în data de 01.03.2021 recurenta a primit la sediul Asociației comunicarea că sunt 48 de ore pentru a face recurs, ore care încep să curgă din data de 24.02.2021 .

Împotriva acestei soluții a formulat recurs în data de 02.03.2021, deși art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 prevede că recursul ar trebui judecat în 3 zile .

A arătat recurenta că își menține toate considerente prezentate prin documentul din data de 02.03.2021.

Recurenta a reiterat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s); art. 8 alin. "Apărarea democrației, a drepturilor omului și libertăților fundamentale constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume.", (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul investit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 2 iulie 2020.

C. Recurentul-pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, împotriva sentinței civile nr. 447 din 24.03.2021 și a încheierii din 4.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs incident prin care solicită admiterea recursului incident formulat, casarea, în parte, a sentinței și încheierii recurate, cu consecința admiterii în prealabil a excepției lipsei de obiect și a respingerii cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect, precum și admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii cererii ca fiind lipsită de interes, pentru următoarele considerente:

Recurentul a invocat motivele de casare prev. de art. art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul motivului de nelegalitate prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, recurentul a arătat faptul că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a nesocotit dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., omițând să se pronunțe mai întâi cu privire la excepția lipsei de interes.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. A mai arătat recurentul că în cauză, deși s-a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei de interes în ședința din data de 10.02.2021, instanța a omis ulterior să se pronunțe asupra acesteia, fiind incident motivul prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepției lipsei de obiect.

Contrar celor reținute de instanța de fond în încheierea de ședință din data de 04.11.2020, recurentul a susținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care este obiectul demersului promovat de către Asociația reclamantă și anume pretenția concretă dedusă judecății, cererea fiind nestructurată.

A susținut recurentul că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește disp. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nefiind indicat obiectul cererii și anume pretenția dedusă judecății, în sensul de a da, a face sau a nu face ceva.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurentul a arătat că se impune sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării cererii pentru neindicarea obiectului cererii.

Astfel, în temeiul art. 196 alin. (1) coroborat cu art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., se impunea admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării cererii pentru neindicarea obiectului cererii.

Sub aspectul aceluiași motiv de nelegalitate, recurentul a susținut că în mod eronat a constatat instanța de fond că "Asociația reclamantă a probat îndeplinirea condiției existenței unei vătămări într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat al Asociației, în sensul celor statuate prin completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 8 a Î.C.C.J", făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Art. 2 alin. (1) lit. a) din același act normativ definește persoana vătămată ca orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Prin urmare, pentru a putea introduce o acțiune în contencios administrativ, orice subiect de drept trebuie să dovedească faptul că a fost vătămat într-un drept/interes legitim.

În ceea ce privește condițiile speciale de exercitare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv, justificarea unui interes este imperios legată de afirmarea unui drept subiectiv, iar anularea unui act administrativ poate fi dispusă numai dacă acesta a produs o vătămare într-un drept ori interes legitim privat, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil prefigurat.

Spre deosebire de contenciosul administrativ subiectiv, contenciosul obiectiv este destinat a apăra legalitatea obiectivă prin analizarea în abstract a unei chestiuni de legalitate, având în vedere realizarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate și impersonalitate.

Obiectul cererii de chemare în judecată a recurentei-reclamante nu este conturat și nu este reprezentat de un act administrativ cu caracter individual, aceasta fiind de fapt nemulțumită de răspunsul primit cu privire la solicitarea adresată CSM privind adoptarea unei hotărâri sau regulament care să definească noțiunea de "motive imputabile" din cuprinsul art. 99 lit. h) și r) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să clarifice procedura de sancționare a judecătorilor în ipoteza nerespectării termenului legal pentru redactarea și motivarea hotărârilor judecătorești.

Deși recurenta-reclamantă, prevalându-se de prevederile art. 7 din Statutul Asociației, potrivit cărora:

"Scopul asociației este de a promova și susține valorile democrației, în special a proprietății private, a piețelor libere și concurențiale, dar și a unui sistem juridic imparțial, funcțional și eficient", face trimitere la încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în fapt se invocă un interes legitim public, definit prin art. 2 lit. r)} din Legea nr. 554/2004.

Potrivit definițiilor date de art. 2 alin. (1) lit. r) și s) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, interesul legitim public este interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale competenței autorităților publice, iar organismele sociale interesate sunt structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative.

Recurentul-pârât a făcut trimitere la prevederile art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, și nu invers, cum s-ar putea pretinde în cauza de față.

În cauză, recurenta-reclamantă a motivat existența și legitimitatea interesului ei prin prisma prevederilor art. 7 din Statutul Asociației.

A mai susținut recurentul că nu este îndeplinită în cauză condiția referitoare la justificarea unui interes legitim privat, în înțelesul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil prefigurat, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat de către reclamantă, întrucât acesta nu poate avea decât un caracter subsidiar.

Recurenta-reclamantă nu relevă existența unor acte administrative individuale care să fi produs o vătămare acesteia prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim privat.

De altfel, având în vedere și principiul specialității capacității de folosință a persoanelor juridice fără scop lucrativ, preluat în cuprinsul dispozițiilor art. 206 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia acestea pot avea doar acele drepturi și obligații care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, apreciem, contrar celor reținute de instanța de fond că, în speță, recurenta-reclamantă nu a dovedit că a suferit vreo vătămare.

De altfel, practica instanței supreme este constantă în sensul că în cadrul contenciosului administrativ subiectiv (ce are ca scop protejarea drepturilor subiective ce aparțin unei persoane fizice sau juridice determinate, individualizate) nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancțiunea revocării/nulității urmând a fi aplicată numai cu condiția existenței unei vătămări produse persoanei fizice sau juridice într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Prin urmare, a arătat recurentul-pârât C.S.M. că instanța de fond nu a reținut în mod judicios cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8 din 02.03.2020.

Intimații- pârâți Inspectia Judiciara si Consiliul Superior al Magistraturii au formulat intampinare prin care au invocat exceptia tardivitatii recursului reclamantei formulat impotriva incheierii din 24.02.2021.

Recurenta-reclamantă a formulat raspuns la intampinare solicitând respingerea exceptiei tardivitatii recursului raportat la adresa nr. 231/birp/14.06.2021 a Curții de Apel Bucuresti.

Intimata-pârâtă Inspectia Judiciara a formulat intampinare solicitând respingerea recursului reclamantului impotriva sentinței civile nr. 447/2021, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

A. Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A., formulat împotriva încheieri din 24.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că prima condiție este îndeplinită, excepția fiind invocată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Excepția are ca obiect neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, astfel:

- art. 1 alin. (1) - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public;

- art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s) - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;

s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative;

- art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

- (1

1

) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

(1

2

) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).

Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția existenței legăturii normelor legale cu privire la care se invocă excepția de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, având în vedere cele prevăzute de dispozițiile legale și obiectul prezentei cauze, prin Decizia nr. 8/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, pronunțată în recurs în interesul legii, stabilindu-se că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului".

Având în vedere obiectul prezentei cauze, prin care reclamanta a solicitat să se constate pretinsul refuz nejustificat din partea autorităților pârâte de a soluționa cererea prin care a solicitat adoptarea unei hotărâri sau regulament care să definească noțiunea de motive imputabile din cuprinsul art. 99 lit. h) și r) din Legea nr. 303/2004 și să se clarifice procedura prin care un judecător ar putea fi sancționat pentru nerespectarea termenului legal pentru redactarea și motivarea hotărârilor judecătorești, sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, în mod greșit reținând prima instanță că Asociația reclamantă solicită deducerea în fața instanței constituționale a Deciziei nr. 8/2020 dată de Î.C.C.J. în interpretarea unor dispoziții din Legea nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate nu privește decizia pronunțată în recursul în interesul legii, ci dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

De asemenea, aceste norme nu au fost constatate ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind, astfel, îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Opinia Înaltei Curți asupra excepției de neconstituționalitate este în sensul că dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020, sunt constituționale, nefiind invocate aspecte care să conducă la neconstituționalitatea acestor dispoziții.

B. Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 447/2021 din data de 24 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

a). Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., critica invocată de recurentă se referă la faptul că "motivarea instanței de fond se poate rezuma la trei cuvinte:- Nu se poate. Ori aceasta nu este o motivare în sine, ci Justiția ar trebui să spună clar și explicit tocmai de ce nu se poate, astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, acesta fiind un motiv de casare dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.."

Înalta curte constată că aceste critici nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. (3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Înalta Curte reține că hotărârea este motivată, considerentele sentinței răspund tuturor susținerilor reclamantei, motiv pentru care nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Instanța de fond a cercetat și analizat în mod efectiv cererea de chemare în judecată, raportat la obiectul acesteia, iar motivarea permite instanței de control judiciar analiza motivelor de recurs invocate de recurentă.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond conține argumente ce susțin soluția la care a ajuns aceasta sub aspectul fondului cauzei, din considerentele sentinței recurate rezultând că instanța a reținut că "refuzul autorităților pârâte de a da curs cererilor reclamantei nu este nici nejustificat legal și nici cu exces de putere, câtă vreme, pârâta Inspecția Judiciară nu are atribuții/competențe legale în sensul cerut de reclamantă iar C.S.M. i-a comunicat că în cuprinsul Legii nr. 303/2004,republicată, cu completările și modificările ulterioare, precum și în Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt conținute astfel de reglementări nefiind posibilă adoptarea unei hotărâri care să definească noțiunea de "hotărâre imputabilă" respectiv să fie clarificată procedura de angajare a răspunderii disciplinare.

Împrejurarea ca recurenta-reclamantă nu este mulțumită de motivarea hotărârii atacate prin prisma soluției date nu poate atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

Având în vedere aceleași considerente, nu poate fi primită nici critica recurentei referitoare la faptul că sentința conține motive străine de natura cauzei, astfel încât nu se poate trage concluzia că hotărârea este nemotivată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de recurs constată că judecătorul prezentei cauze a răspuns punctual criticilor invocate de reclamantă în acțiunea formulată.

b). Înalta Curte constată că recursul nu este fondat nici în ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea legii de drept substanțial (material), respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanță pronunțând o soluție legală și temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte și anume: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (cum ar fi aplicarea unei norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații care nu cad sub incidența ei etc); textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă; violarea unor principii generale de drept etc.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de aprecieri al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a oferit recurentei-reclamante un răspuns pertinent și argumentat, în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicata, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns recurentei-reclamante la memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, comunicându-i-se faptul că în cazul judecătorilor și procurorilor abaterile disciplinare sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar procedura de angajare a răspunderii disciplinare este reglementată de Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, s-au comunicat recurentei-reclamante cele reținute de Comisia nr. 2 judecători - "Resurse umane și organizare" din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și anume că nu este posibilă adoptarea unei hotărâri sau regulament în care să fie definită noțiunea de "motive imputabile", respectiv clarificată procedura de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

Totodată, în mod corect a reținut prima instanță că nicio dispoziție legală nu abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte regulamente sau hotărâri referitoare la modul în care sunt definite abaterile disciplinare, respectiv la procedura de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, noțiunea de "motive imputabile" nu ar putea fi definită în mod exhaustiv printr-o dispoziție legală, întrucât existența unor astfel de motive se poate aprecia doar în cadrul unei analize concrete de la caz la caz.

Prin urmare, în mod judicios a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite cerințele excesului de putere, în condițiile în care în mod justificat nu s-a putut da curs solicitărilor recurentei-reclamante, după ce în prealabil memoriul acesteia a fost analizat, fiindu-i transmis un răspuns în acest sens.

C. Cu privire la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, privind cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 5 și pct. m 8 C. proc. civ., Înalta Curte Curte constată că nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

a). Referitor la cazul de casare prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu au fost încălcate regulile de procedură în sensul că ar fi fost nesocotite disp. art. 248 C. proc. civ., precum și că instanța ar fi omis să se pronunțe mai întâi cu privire la excepția lipsei de interes.

Prima instanță a reținut în considerente că Asociația reclamantă a probat îndeplinirea condiției existenței unei vătămări într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat al Asociației, în sensul celor statuate de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8/2020 a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020. Chiar recurentul-pârât a făcut referire, în propriul recurs incident, la acest argument cuprins în considerentele hotărârii atacate.

Împrejurarea că prima instanță a prorogat discutarea excepției lipsei de interes prin încheierea din 4.11.2020, la termenul din 10.02.2021 a unit excepția lipsei de interes invocată de autoritățile pârâte cu fondul cauzei, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 447 din 24.03.2021, s-a pronunțat prin considerente în cuprinsul hotărârii, nu atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

b). Cu privire la cazul de casare invocat în recursul incident privind disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a adus critici concrete cu privire la o eventuală sancțiune a anulării sentinței atacate, în sensul nemotivării acesteia, ori prin existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Recurentul-pârât a invocat prevederi legale cu caracter general, fără a arăta în concret argumentele potrivit cărora susține că hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi casată din perspectiva motivului de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

c). Referitor la motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, în recursul incident, a făcut referire la împrejurarea că instanța de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepției lipsei de obiect, respectiv că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care este obiectul demersului promovat de către Asociația reclamantă, și anume pretenția concretă dedusă judecății, cererea fiind nestructurată.

A mai susținut recurentul că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește disp. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nefiind indicat obiectul cererii și anume pretenția dedusă judecății, în sensul de a da, a face sau a nu face ceva.

Înalta Curte constată că instanța de fond, prin încheierea din 04.11.2020, prin soluția de respingere a excepției lipsei de obiect invocată de pârâtul C.S.M., a reținut în mod corect că obiectul cerereii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al CSM și, respectiv, al Inspecției Judiciare de a soluționa cererea adresată de A. acestei autorități, refuz exprimat prin răspunsul din data de 29.05.2020, comunicat de C.S.M. la cererea adresată acestuia de asociația reclamantă. Totodată, instanța de fond a arătat, în considerentele sentinței recurate, că obiectul dosarului de față îl constituie pretinsul refuz nejustificat exprimat de autoritățile publice pârâte, prin răspunsurile la cererile Asociației reclamante, de a da curs acestora în sensul solicitat de reclamantă. În raport de cele reținute, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond excepția lipsei de obiect.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, criticile aduse de cei doi recurenți fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, va admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 24 februarie 2021 și va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. și recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 447 din 24.03.2021, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 24 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), lit. r) și lit. s), art. 8 alin. (1)

1

și 1

2

din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de ÎCCJ, Completul învestit să judece Recursul în Interesul Legii, prin Decizia nr. 8/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2.07.2020.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 447 din 24.03.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 447 din 24.03.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.