ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând contestației de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 5 iulie 2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, contestatoarele Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82/15.05.2019 prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea postului de inspector șef al Inspecției Judiciare, desfășurat la data de 27 martie 2019 și numirea domnului judecător B. în această funcție, pentru un mandat de 3 ani, începând cu data de 15.05.2019.

În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că, potrivit scopului rezultat din prevederile art. 4 alin. (1) din Statuturile acestora, ambele asociații contestatoare își propun să contribuie la progresul societății prin acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției.

Astfel, contestatoarele au menționat că, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) și art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 și având în vedere atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în privința sistemului judiciar, rolul constituțional de garant al independenței justiției, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, se justifică interesul legitim privat pe care acestea îl au, potrivit scopului constitutiv, în ceea ce privește cariera magistraților, pretinzând respectarea strictă a competențelor ce revin acestei instituții, drept condiție necesară pentru garantarea independenței justiției și a statutului magistratului.

Contestatoarele consideră că procedura de numire a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, persoană care exercită atribuții care pot afecta cariera magistraților, este una de importanță deosebită care terbuie să respecte dispozițiile legale, în caz contrar existând un risc major ca independența justiției să nu fie asigurată.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate, s-a făcut referire la incompatibilitatea membrilor comisiei de concurs C., D. și E., membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum și la refuzul acestora de a se abține în procedura validării concursului, întrucât problema pusă în discuție era legalitatea actelor comisiei de concurs din care au făcut parte, contrar principiului fundamental de drept sintetizat de adagiul latin nemo debet esse judex in propria causa, aplicabil în temeiul art. 1 alin. (2) din C. civ.

De asemenea, contestatoarele au precizat că și un alt membru al CSM, respectiv doamna judecător F., al cărui soț a fost numit în funcția de inspector judiciar de către inspectorul șef interimar B., fiind subordonatul acestuia, ar fi trebuit să se abțină de la vot pe parcursul întregii proceduri de numire ca inspectorul șef a unicului candidat B..

Cu privire la refuzul Plenului CSM de a analiza legalitatea actelor comisiei de concurs, contestatoarele au arătat că pârâtul și-a refuzat această competență, contrar prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 133 alin. (1) din Constituție, având în vedere că a fost organizatorul concursului și are rolul de garant al independenței justiției.

În ceea ce privește fondul hotărârii contestate, s-a menționat în contestație că nici Legea nr. 317/2004 și nici Regulamentul de organizare a concursului nu prevăd subcriterii de notare a candidațiilor, punctajul minim ce trebuie acordat acestora, posibilitatea anulării de către comisie a fișelor de notare ale unora dintre membrii acesteia cu consecința neluării în calcul la stabilirea punctajului final și nici atribuția comisiei de a stabili asemenea reguli.

Unicul organ abilitat prin lege să stabilească reguli cu privire la aceste aspecte este Plenul CSM, în baza rolului său constituțional, au precizat contestatoarele, iar comisia de concurs s-a substituit acestuia, dând eficiență unor asemenea reguli desemnându-se legiuitor terțiar, în temeiul unei greșite autonomii de decizie, astfel încât concursul ar fi trebuit să fie invalidat, fiind afectat de acest viciu de legalitate.

Astfel, regulile stabilite de comisia de concurs desemnată pentru numirea în funcție a inspectorului șef al Inspecției Judiciare nu îndeplinesc condițiile: de a fi stabilite de organul competent, prin actul stabilit de lege; de a fi stabilite înainte de anunțarea concursului; de a fi fost publicate în Monitorul Oficial; de a fi fost afișate pe site cu ocazia anunțării concursului; de a nu fi fost elaborate intuitu personae; de a avea aptitudinea de a fi valabile pentru mai multe concursuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în temeiul art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești în soluționarea litigiului, în considerarea faptului că hotărârile Plenului CSM privind drepturile și cariera judecătorilor și procurorilor pot fi atacate de orice persoană interesată la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și excepția lipsei de interes, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin.

1

din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în cauză, nu este îndeplinită condiția referitoare la justificarea unui interes legitim privat, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat întrucât acesta din urmă nu poate avea decât caracter subsidiar, iar reclamantele nu dovedesc existența unor acte administrative individuale care să le producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, intimatul a menționat că aceasta este lipsită de fundament juridic, hotărârea atacată fiind emisă în concordanță cu dispozițiile legale incidente, concursul de numire în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare desfășurându-se cu respectarea dispozițiilor art. 65-67 din Legea nr. 317/2004 și cele ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea acestuia, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1074/03.12.2018.

În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă incompatibilitate a membrilor comisiei de concurs, prin întâmpinare s-a arătat că nu poate fi reținută deoarece Plenul Consiliului nu analizează activitatea comisiei de concurs, ci doar activitatea comisiei de organizare a concursului care, potrivit prevederilor art. 5 și 6 din Regulament, nu este compusă din membrii Consiliului.

Intimatul a făcut trimitere astfel la jurisprudența Curții Constituționale în privința acțiunilor care urmăresc invalidarea rezultatelor unui concurs, invocând astfel considerentele Deciziei nr. 480/20.04.2010, potrivit cărora posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dretului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează iar evaluările judecătorilor în acest sens exced în mod evident atribuțiilor instanțelor judecătorești, dispozițiile art. 21 din Constituție fiind aplicabile doar în ceea ce privește legalitatea procedurii de desfășurare a examenului sau concursului respectiv.

În același sens a fost invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la hotărârea pronunțată în cauza Van Marle și alții contra Belgiei și decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza San Juan contra Franței, conform cărora garanțiile instituite de art. 6 din Convenție nu sunt de natură să se aplice litigiilor ce ar apărea în această materie.

În fine, în ceea ce privește incompatibilitatea doamnei judecător F., intimatul a precizat că aceasta nu poate fi reținută câtă vreme nu este analizată validarea rezultatelor concursului de numire în funcția de inspector judiciar a soțului său.

Reclamanta Asociația "Formulu Judecătorilor" a depus răspuns la întâmpinare, prin intermediul căruia a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, ca neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că cerința interesului este îndeplinită în cazul său, prin raportare la scopul acesteia astfel cum a fost stabilit prin statutul care îi configurează organizarea, respectiv asigurarea progresului societății prin realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței puterii judecătorești față de celelalte puteri ale statului, inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției, asigurarea respectării drepturilor judecătorilor, a independenței în exercitarea atribuțiilor și funcțiilor ce le revin și apărarea statutului acestora în statul de drept și a independenței justiției, promovarea libertății și a demnității profesiei.

Aparține unui interes public și general urmărirea ca desemnarea în funcția de inaspector șef al Inspecției Judiciare să fie efectuată printr-o procedură legală și neviciată. Interesul legitim colectiv al asociației constă în asigurarea unei desemnări constituționale, pentru o funcție care, din punct de vedere disciplinar, exercită controlul asupra tuturor magistraților, inclusiv membrii ai asociației, a precizat reclamanta, nefiind necesar ca, individual, să justifice un prejudiciu material în propriul patrimoniu.

În plus, s-a învederat că nu poate fi acceptată teza potrivit căreia doar un judecător care s-ar fi înscris în procedura de desemnare a inspectorului șef al Inspecției Judiciare ar putea să atace hotărârea Plenului CSM, pentru că astfel s-ar ajunge la restrângerea efectelor acestei funcții doar la un element care ține de cariera unui singur judecător, ceea ce ar determina anihilareas componentei de reprezentare a unei instituții esențiale pentru sistemul judiciar, având competență în materie disciplinară, cu privire la toți procurorii și judecătorii din România.

Desemnarea în funcția de inspector șef al Inspecției Judiciare, a mai precizat reclamanta, este o procedură de interes public care privește întregul sistem judiciar, iar nu o promovare individuală ce aparține exclusiv carierei unui judecător solitar, numit inspector judiciar, în prealabil.

Prin sentința nr. 128/F-CONT din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de contestatoarele Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Înaltei Curți de casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 6 februarie 2021, după înregistrarea cauzei pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, reclamanta Asociația "Forumul Judecătorilor din România" a invocat necompetența materială a acestei instanțe, prin raportare la dispozițiile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, astfel că, în temeiul art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 8 februarie 2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea de intervenție accesorie formulată de B., în sprijinul apărărilor formulate de pârât, în temeiul art. 61 alin. (1) și (3), raportat la art. 63 din C. proc. civ., prin care s-a solicitat ca, după admiterea în principiu a cererii, să se dispună, în principal, respingerea contestație ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 10.02.2021, secția de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe declarându-se astfel competentă material să soluționeze cauza, prin aplicarea simetrică a prevederilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea pronunțată la același termen.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Deliberând cu prioritate asupra excepției lipse de interes, ca o condiție de fond în promovarea contestației, preliminar, Înalta Curte consideră necesare câteva scurte considerații asupra modului în care prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 reglementează subiectele de sesizare a instanței de contencios administrativ.

În esență, prin normele cuprinse de art. 1 alin. (1) și alin. (2), precum și de art. 8 alin. (1), legea contenciosului administrativ oferă subiecților de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, denumire care se bazează pe noțiunea de drept subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Articolul 1 alin. (1) din lege stabilește că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul poate fi atât privat cât și public.

Reglementarea este nuanțată de norma regăsită în cuprinsul art. 8 alin. (1)

1

din lege, în sensul că persoanele fizice și juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Dispozițiile art. 8 alin. (1) au fost cuprinse în Legea contenciosului administrativ în aplicarea normei constituționale regăsită în cuprinsul art. 52 din legea fundamentală care configurează obiectul acțiunii în contencios administrativ, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, condițiile și limitele exercitării acestui drept fiind stabilite prin legea organică, conform prevederilor alin. (2) al aceleiași norme constituționale.

Interesul legitim privat este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, în timp ce noțiunea de interes legitim public este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. r) ca fiind interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competențelor autorităților publice.

Înalta Curte relevă că principiul legalității este elementul central al activității autorităților și instituțiilor publice, însă reclamantele, organizații profesionale de judecători și procurori din România, în calitate de persoane juridice de drept privat care se pretind a fi vătămate printr-un act administrativ nelegal, a învestit instanța cu o acțiune în contencios subiectiv, în cadrul căreia nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancțiunea nulității urmând a fi aplicată numai cu condiția existenței unei vătămări produse acestora într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

În ceea ce privește chestiunea lipsei interesului în formularea acțiunii, trebuie făcute unele nuanțări care marchează distincția dintre interes, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile și interesul legitim din materia contenciosului administrativ care justifică însăși legitimarea procesuală activă a reclamantelor.

Din acest unghi de vedere, Înalta Curte menționează că, dacă în cadrul unei acțiuni civile de drept comun reclamantul trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, acesta fiind o condiție esențială pentru exercitarea dreptului la acțiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor, previzibil și prefigurat.

Din dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 rezultă că partea se poate considera persoană vătămată și se poate adresa instanței de contencios administrativ doar în situația în care justifică un drept subiectiv sau interes legitim propriu, deoarece doar prin încălcarea acestora de către autoritatea publică se naște un raport de drept administrativ.

Este adevărat, nu se poate face abstracție de împrejurarea că, chiar și în litigiile de contencios administrativ, admisibilitatea acțiunii este condiționată de interesul procesual, adică de folosul material sau moral pe care reclamantul îl urmărește prin exercitarea acțiunii, cu excepția cazului în care legea instituie o anumită acțiune pentru apărarea unui interes general, când interesul procesual nu mai necesită a fi personal, precum și de vătămarea, prin actul atacat, a unui interes legitim ocrotit expres de lege prin instituirea unei acțiuni în justiție.

În acest sens, se impune precizarea că, din redactarea art. 52 din Constituție, rezultă așezarea pe același plan a interesului legitim și a dreptului subiectiv, cu consecința că și în cazul unei acțiuni întemeiate pe vătămarea unui interes legitim, reclamantul poate cere despăgubiri, obligarea administrației la emiterea unui act sau la efectuarea unei prestații.

Așadar, prin textul constituțional se instituie un contencios administrativ de plină jurisdicție, întemeiat nu numai pe dreptul subiectiv, ci și pe interesul legitim.

Prin urmare, consecința firească este că la introducerea unei acțiuni de contencios administrativ, cum este și cea care formează obiectul litigiului pendinte, reclamantul trebuie, pentru început, să demonstreze că are interes procesual, cu excepția cazului în care legea consacră în mod expres o acțiune care poate fi exercitată de anumite persoane determinate, când interesul procesual nu mai trebuie afirmat.

Această regulă se aplică atât în cazul acțiunilor întemeiate pe interes legitim, cât și a celor întemeiate pe drept subiectiv.

În consecință, deși interesul procesual se distinge de interesul legitim în temeiul căreia se exercită acțiunea în contencios administrativ, prin aceea că el relevă un aspect procesual, în timp ce interesul legitim ține de dreptul material, motiv pentru care chiar și în prezența unui interes legitim lezat, interesul procesual s-ar putea să lipsească, ținând seama de specificitatea pe care o prezintă litigiile judecate în această materie, reclamantul trebuie să justifice interesul de a acționa, prin raportare la dispozițiile art. 32 și 33 C. proc. civ. care nu pot fi eludate nici în contenciosul administrativ.

Aprecierea existenței interesului legitim se face, așadar, la emiterea actului vătămător, pe când existența interesului procesual se face la introducerea acțiunii.

Din punct de vedere al caracteristicilor interesului legitim, privit ca fiind orice interes care nu este contrar legii, Curtea menționează că, prin raportare la conținutul normelor procesuale evocate, doctrina procedurală civilă a reținut că interesul procesual trebuie să fie legitim, determinat, real, personal, născut, actual și direct, însă, deoarece interesul legitim este pus pe aceeași poziție cu dreptul subiectiv și nu se confundă cu interesul procesual, aceste caracteristici nu pot fi efectiv considerate ca fiind aplicabile în totalitate și interesului legitim.

Cu toate acestea, Înalta Curte învederează că, prin definiție, interesul legitim nu este în măsură să confere persoanei care se prevalează de el calitatea de parte a unui raport juridic și, prin urmare, nici obligații în sarcina administrației, aceasta fiind chiar situația în litigul pendinte.

Ca o concluzie, instanța apreciază că interesul legitim trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: personal sau colectiv, actual sau viitor, direct sau indirect, fiind necesar ca fiecare dintre acestea să existe corelativ și în interdependență unele cu altele, în cazul inițierii unui demers judiciar în contencios administrativ.

Astfel, raportând datele din speță la coordonatele anterior reținute, Înalta Curte constată că asociațiile reclamante nu au dovedit existența vreunei vătămări aduse de hotărârea Plenului CSM contestată, nici în privința drepturilor lor subiective, nici în privința interesului lor legitim, ambele prin raportare la pretinsele nelegalități ale actului administrativ atacat.

Prin urmare, în situația acțiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiția legală dată acestora prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 încadrându-se și asociațiile reclamante, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv în care invocare interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând însă din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului acesteia, iar verificare existenței acestei legături se face prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nefiind suficientă menționarea în cuprinsul statutului a activității de "apărare a interesului public", ca scop principal al organismului social interesat, astfel cum și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat prin Decizia nr. 8/02.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/02.07.2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În această cheie de interpretare a interesului necesar pentru promovarea contestației, în ceea ce o privește pe reclamanta-contestatoare A., deși, prin încheierea de ședință pronunțată în cauză la termenul de judecată din data de 2 iunie 2021, în vederea efectuării examenului existenței sau lipsei interesului legitim privat, instanța i-a pus în vedere într-o manieră expresă să depună la dosar copia certificată de pe statutul său, partea menționată nu a înțeles să dea curs solicitării, neîndeplinindu-și astfel această obligație procesuală.

În ceea ce o privește pe contestatoarea Asociația "Forumul Judecătorilor din România", Înalta Curte reține că, la data de 3 septembrie 2020, aceasta a depus la dosar o copie a statutului său actualizat, cuprinzând inclusiv modificările intervenite prin Hotărârea Adunării generale din 17.08.2020 în ceea ce privește cuprinsul art. 4 din statut prin care se reglementează scopul și obiectul său de activitate, modificări înscrise în statut și actul constitutiv în temeiul încheierii din data de 3 septembrie 2020 pronunțate de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2020, urmare a cererii formulate în acest sens de către asociație.

După cum rezultă din cuprinsul art. 4 alin. (1) din Statutul asociației contestatoare, forma modificată și completată prin Hotărârea Adunării generale din 17.08.2020, aceasta are ca scop progresul societății prin realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței puterii judecătorești, prin inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și relizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției, propunându-și să apere drepturile judecătorilor, a independenței acestora în exercitarea funcțiilor și atribuțiilor ce le revin, în conformitate cu principiile fundamentale privind independența puterii judecătorești, în raport cu celelalte subiecte de drept pe plan intern, al Uniunii Europene și internațional, promovarea libertății și demnității profesiei, apărarea statutului judecătorilor în statul de drept și a independenței justiției față de celelalte puteri ale statului. Scopul asociației este reprezentat, de asemenea, de satisfacerea interesului public reprezentat de independența justiției, înțeleasă atât autonom, drept premisă a statului de drept și garanție a unui proces echitabil, cât și prin raportare la valorile conexe, proprii statului de drept.

Potrivit alin. (3) lit. n) din cadrul aceluiași articol din statut, cu incidență în economia soluționării cauzei, pentru realizarea acestui scop, asociația și-a propus contestarea numirii, detașării sau delegării în funcții de execuție sau de conducere a magistraților, respectiv a alegerii în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, realizate cu încălcarea normelor legale, dacă funcțiile ocupate conferă persoanei numite/delegate/alese atribuții în orice proces decizional care implică evaluarea, promovarea, transferu, detașarea, delegarea, cercetarea disciplinară și orice altă măsură cu implicații asupra carierei unui magistrat, indiferent dacă este membru al asociației, magistrat învestit cu soluționarea unei cereri a asociației sau a unui membru al asociației, etc.

Raportat la această formă a statutului, o primă observație de natură tehnică se impune a fi făcută, în opinia Înaltei Curți.

Astfel, după cum s-a reținut în precedent, aprecierea existenței interesului legitim se face la emiterea actului vătămător, în speță Hotărârea nr. 82 a Plenului CSM, prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea postului de inspector șef al Inspecției Judiciare, desfășurat la data de 27 martie 2019 și numirea domnului judecător B. în această funcție, pentru un mandat de 3 ani, act administrativ emis la data de 15 mai 2019.

Or, contestatoarea Asociația "Forumul Judecătorilor din România" a înțeles ca, în justificarea existenței interesului său legitim, să depună la dosarul cauzei nu forma statutului de la epoca emiterii actului administrativ pretins vătămător, ci o formă ulterioară, prin care cuprinsul art. 4 care reglementează scopul asociației a fost completat și modificat prin Hotărârea Adunării generale din data de 17.08.2020.

Prin urmare, examenul existenței interesului legitim privat, respectiv identificarea legăturii dintre actul administrativ contestat și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului acesteia, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nu poate fi efectuat, dat fiind faptul că reclamanta-contestatoare nu a înțeles să probeze acest interes prin reglementările statutare contemporane momentului emiterii actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, chiar luând în considerare forma statutului existentă la dosarul cauzei, Înalta Curte nu identifică nicio legătură directă între actul administrativ pretins vătămător și scopul/obiectivele asociației.

Scopul acesteia, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 4 alin. (1) al statutului, este definit în termeni mult prea generali, având mai degrabă valoare de principii corelative sistemului judiciar, independenței justiției sau statutului judecătorilor, nu este de natură a crea premisele nașterii unei eventuale astfel de legături cu Hotărârea Plenului CSM contestată, pentru ca în final să proiecteze vătămarea unui interes legitim privat, în contextul în care hotărârea privește concursul pentru ocuparea postului de inspector șef al Inspecției Judiciare și numirea în funcție a persoanei care a fost declarată câștigător al acestui concurs, iar eventuala lezare a unor asemenea principii, astfel cum este clamată de către asociație, nu este de natură a produce vătămări drepturilor sau intereselor sale legitime.

Practic, nu se poate identifica care este dreptul subiectiv sau interesul legitim propriu încălcat de Plenul CSM prin Hotărârea nr. 82/15.05.2019 pentru a da naștere unui raport de drept administrativ între părți.

Cu privire la prevederile art. 4 alin. (3) lit. n) din statut, Înalta Curte reține că propunerea asociației de contestare a numirilor în funcții de conducere a magistraților care conferă acestora atribuții în orice proces decizional care implică, printre altele, cercetarea disciplinară, cum este cazul funcției de inspector șef al Inspecției Judiciare, nu reprezintă un scop în sine al asociației, ci un mijloc de realizare al acestuia, după cum rezultă într-o manieră lipsită de echivoc din chiar termenii rezultați din cuprinsul prevederilor menționate, astfel încât Asociația "Forumul Judecătorilor din România" nu poate fi considerată un veritabil subiect de sesizare a instanței competente să verifice legalitatea actului administrativ contestat, doar în considerarea afirmării unui interes public dar fără a fi dovedită vătămarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes legitim propriu.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, constatând că excepția lipsei interesului în promovarea contestației este întemeiată, Înalta Curte va proceda la admiterea acesteia, iar în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 va dispune respingerea contestației formulate de Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și A. împotriva Hotărârii nr. 82 din 15 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, iar în temeiual art. 67 C. proc. civ. va dispune admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul B., dată fiind soluția preconizată a fi acordată contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei interesului.

Respinge contestația formulată de contestatoarele Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și A. împotriva Hotărârii nr. 82 din 15 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.