ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, din data de 08.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea Rezoluției nr. C20-1208 din 21.09.2020 dată de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare în soluționarea plângerii împotriva Rezoluției nr. 1912/A din 23.06.2020 din dosarul nr. x.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 527 din 9 aprilie 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs recurentul A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 aliniat (1) pct. 8 din Codul de Procedură Civilă.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că autoînvestirea judecătoarei B. cu judecarea dosarului nr. x/2019 s-a făcut în condiții de incompatibilitate dacă se interpretează în mod obiectiv dispozițiile art. 41 și 42 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 4707 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 527 din 9 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 4707 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a formulat contestație în anulare contestatorul A. și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, acesta a solicitat admiterea acesteia, și a se proceda la soluționarea cauzei în conformitate cu normele de drept aplicabile într-un proces echitabil.

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare susține contestatorul că hotărârea contestata a fost pronunțata cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât nu cuprinde, in motivarea sa, argumentele pro si contra, care au format, în fapt și în drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțata, prin raportare la toate faptele incriminate, cu luarea în considerație atât a probatoriul propus spre analiză cât și a dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecații.

In acest sens, este ușor de observat ca instanța de recurs a omis sa analizeze si sa se pronunțe motivat asupra următoarelor chestiuni de drept invocate prin cererea de recurs:

l.-nu este cercetată excepția invocata de recurent în pag. 3 din notele scrise depuse la termenul din 18.10.2022, privind întreruperea succesiva a termenului de prescripție întemeiat pe disp. art. 46 alin. (7) din L 317/2004;

2.-nu este justificat, in conformitate cu prev. art. 41 alin. (1), teza finala, coroborat cu art. 42 alin. (1), pct. 1, teza a 1-a C. proc. civ., de ce nu a fost reținută de instanța de recurs excepția de incompatibilitate a judecătorului B., atât timp cât s-a dovedit ca in dosar nr. x/2019 s-a investit cu judecarea contestației împotriva soluției date de instanța,de fond, care privea direct si nemijlocit legalitatea probatoriului administrat și confirmat în dosar nr. x/2016, judecat în fond de însuși judecătorul B..

3.-cu privire la investirea cu judecarea contestației din dosar nr. x/2019 nu se dă nicio explicație prin care sa fie justificată acțiunea judecătorului B. de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecata din 17.02.2020, ora 23:59.

.-nu exista nicio analiză, clară și la obiect, cu privire la datele si informațiile semnalate în legătura cu faptele evidente de "REA CREDINȚA" săvârșite de judecătorii învestiți in dosarele conexe si pendinte fata de dosarul nr. x/2016, respectiv in dosar nr. x/2019, y/2019 si dosar nr. x/2020, despre care a prezentat date si informații detaliate in cuprinsul actelor procedurale depuse în acest dosar.

5.-plângerea penală înregistrată în dosar nr. x/2018, prin care a prezentat date certe si concludente privind lipsa de legalitate a materialelor probatoare din dosar nr. x/2016 nu a fost soluționata nici până în prezent, contestațiile adresate instanțelor de resort din Brașov fiind pe rând trecute in derizoriu, prin interpretarea falsa a normelor de cfrept penal incidente in cauza.

Mai susține contestatorul că aceste neregularitati sunt menținute în sfera autorității de lucru judecat prin refuzul instanțelor de resort de a remedia actele de nedreptate validate prin hotărârile pronunțate în dosar nr. x/2016

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Astfel, intimata susține că, în esență, prin contestația în anulare contestatorul reiterează criticile aferente cererii de recurs, însă, prin formularea contestației în anulare nu se poate deschide calea unui recurs la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță, această cale de atac vizând exclusiv îndreptarea unor erori procedurale expres prevăzute de lege.

Pe fondul contestației, susține că aceasta este nefondată, judecătorul cauzei apreciind în mod corect starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 18.12.2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 14 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de cererea contestatorului, de judecare a contestației în anulare și în lipsa sa, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivul invocat și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că intimata Inspecția Judiciară a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, susținând, în esență, că prin contestația în anulare contestatorul a reiterat criticile aferente cererii de recurs formulate în cauză, însă prin formularea contestației în anulare nu se poate deschide calea unui recurs la recurs.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestației în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situații în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca hotărârea ce face obiectul contestației în anulare să fie pronunțată de instanța de recurs, iar instanța de recurs " respingând recursul… a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de către recurent în termen"(contestația în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de față, aceste cerințe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestației în anulare fiind pronunțată " în recurs", soluția instanței fiind de respingere a recursului, ca nefondat.

Așadar, raportat la soluția pronunțată în cuprinsul Deciziei nr. 4707/18.10.2022, respectiv, de respingere a recursului, ca nefondat, prezenta contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este admisibilă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatei privind inadmisibilitatea contestației în anulare, ca neîntemeiată, reținând că, raportat la instanța care a pronunțat-o, respectiv o instanță de recurs, și raportat la soluția dată, respectiv, aceea de respingere a recursului, ca nefondat, aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar restul argumentelor invocate de intimată în susținerea inadmisibilității țin de fondul contestației în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Examinând contestația în anulare ce face obiectul judecății constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia contestatorul a invocat în esență omisiunea instanței de a analiza și a se pronunța asupre mai multor aspecte invocate prin cererea de recurs, dar și prin Notele scrise depuse la termenul din 18.10.2022, respectiv nu a fost cercetată excepția invocată de recurent privind întreruperea succesivă a termenului de prescripție, "excepția de incompatibilitate a judecătorului B."…nu există nici o analiză clară și la obiect cu privire la datele și informațiile semnalate în legătură cu faptele evidente de rea credință săvârșite de judecătorii învestiți în dosarele nr. x/2019, y/2019 și dosarul nr. x/2020, plângerea penală înregistrată în dosarul nr. x/2018 nu a fost soluționată nici până în prezent.

Analizând aceste critici din perspectiva motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., constată Înalta Curte că acesta nu poate fi reținut în cauză.

Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Instanța de recurs nu este ținută să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate în susținerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. De asemenea, instanța de recurs poate constata un "fine de neprimire" a unor argumente care nu au făcut obiectul contestației administrative, cererii de chemare în judecată ori judecății în fața instanței de fond.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând astfel cererea de recurs ce a fost formulată de recurentul – contestator A. în cadrul dosarului nr. x/2020, se constată că, în cadrul acesteia recurentul a invocat doar motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, acesta susținând în esență că abaterile disciplinare invocate se încadrează în prevederile art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 .

Verificând deopotrivă dacă în cadrul Deciziei nr. 4707 pronunțată în data de 18.10.2022 instanța de recurs a cercetat sentința de fond din perspectiva motivului de casare invocat în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte constată cu ușurință că acesta a fost analizate, instanța arătând în considerentele hotărârii motivele pentru care a constatat că acesta nu este incident în cauză.

Astfel, verificând considerentele hotărârii recurate se constată că instanța de recurs, la filele x ale deciziei ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, a răspuns la criticile formulate de recurentul-reclamant în cadrul cererii de recurs, expunând motivele pentru care acestea au fost înlăturate, argumentele pentru care susținerile părții nu au putut fi primite putând fi decelate cu ușurință din cuprinsul hotărârii.

Inclusiv aspectul incompatibilității doamnei judecător B. a fost analizat de instanța de recurs, aceasta reținând în considerentele hotărârii că " Împrejurarea că judecătorul B. a soluționat o contestație împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva unei ordonanțe de clasare nu constituie o situație de incompatibilitate raportat la faptul că același judecător a pronunțat sentinta penală în care petentul a fost condamnat pentru săvârșirea infractiunii de tentativă la evaziune fiscală. În cauză nu erau întrunite conditiile preväzute de art. 64 Cod procedurä penală ce prevăd în sarcina magistratului obligatia de a se abtine.

De altfel, reclamantul putea să valorifice acest gen de nemultumiri pe calea unor cereri de recuzare si strămutare, mijloace procedurale neutilizate de reclamant, după cum a rezultat din actele dosarului.".

Cât privește susținerea contestatorului, în sensul că " nu este cercetată excepția invocată de recurent în pagina 3 din Notele scrise depuse la termenul din 18.10.2022, privind întreruperea succesivă a termenului de prescripție întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004", Înalta Curte reține, pe de o parte că, în cadrul respectivelor note nu a fost invocată nici o excepție, partea susținând sub acest aspect că, " caracterul de continuitate al actelor săvârșite de magistrații în cauză este de natură să anuleze efectele art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât termenele de prescripție invocate au fost întrerupte în mod succesiv, la intervale mai mici de 2 ani".

Pe de altă parte, se constată că, în mod legal instanța de recurs nu a analizat niciunul din argumentele formulate în cadrul Notelor Scrise depuse la dosar la data de 17 octombrie 2022, în completare la argumentele formulate în cadrul cererii de recurs inițiale depuse încă din data de 30.06.2021, limitele învestirii instanței de control judiciar fiind trasate strict și limitativ prin cererea inițială de recurs, așa cum transpare cu claritate din interpretarea coroborată a prevederilor art. 486 alin. (1), art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5) și art. 489 C. proc. civ., precum și cele ale art. 494 rap. la art. 478 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs iar, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ.." recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivului de casare invocat de recurentul-reclamant.

Înalta Curte reține că, prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurenți, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum se susține în prezenta cauză.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

Deși se invocă dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestatorul reia motivele de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de argumentele instanței de recurs. Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția. Or, rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor.

Din analiza contestației în anulare, Înalta Curte constată că, în esență, contestatorul este nemulțumit de soluția instanței de recurs, acesta tinzând la anularea hotărârii definitive pronunțate de instanța de recurs, cu consecința rediscutării cauzei, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Modalitatea în care instanța de recurs a examinat criticile punctuale ale recurentului, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, soluția este de respingere a acesteia, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

Se constată așadar că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului litigiului, ce nu este permisă.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatorul încearcă obținerea unei noi judecăți de recurs, prin criticile formulate acesta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4707 din data de 18 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.