ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3709/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Prin cererea înregistrată, la data de 09.12.2016, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 368/20.10.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.08.2016 și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal menționat, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în sarcina sa în sumă de 832.920 RON și, în temeiul art. 21 alin. (28) din O.U.G. nr. 66/2011, înlăturarea obligației de plată a acestei sume precum și a accesoriilor aferente.

1.2. Prin cererea înregistrată, la data de 09.12.2016, pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 369/20.10.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.08.2016 și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal menționat, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în sarcina sa de 832.920 RON și, în temeiul art. 21 alin. (28) din O.U.G. nr. 66/2011, înlăturarea obligației de plată a acestei sume și a accesoriilor aferente.

Prin încheierea de ședință nr. 6 din 4 aprilie 2017, Curtea a conexat Dosarul nr. x/2016 la Dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 175 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat Decizia nr. 368/20.10.2016 privind soluționarea contestației înregistrate la MDRAP sub nr. x/03.10.2016, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.08.2016 și a exonerat reclamanta de plata sumei de 823.920 RON și a accesoriilor aferente.

A obligat pârâtul la plata sumei de 350 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis acțiunea conexă formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat Decizia nr. 369/20.10.2016 privind soluționarea contestației înregistrate la MDRAP sub nr. x/03.10.2016, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.08.2016 și a exonerat reclamanta de plata sumei de 832.920 RON și a accesoriilor aferente.

A obligat pârâtul la plata sumei de 350 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării fondului, respingerea, ca nefondată, a acțiunii intimatelor-reclamante.

3.2. În argumentarea recursului se arată că instanța de fond trebuia să se pronunțe exclusiv asupra existenței unei nereguli, raportat la cele reținute în actul de control referitor la încadrarea societăților comerciale în categoria întreprinderilor legate, din punctul de vedere al prevederilor Legii nr. 304/2006, nefiind învestită cu stabilirea caracterului intenționat al unei înțelegeri între intimatele-reclamante, în scopul obținerii unui avantaj material, argumentele instanței pentru admiterea acțiunii fiind subiective și nemotivate, făcându-se referire la aspecte care nu au constituit obiectul verificărilor structurii de control (realizarea activităților proiectului, activitate conform obiect de activitate), iar soluția adoptată încalcă jurisprudența CJUE în materie.

Menționează faptul că au fost efectuate verificări din perspectiva îndeplinirii condițiilor de eligibilitate așa cum sunt prevăzute în Ghidul solicitantului - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, punctul 1.5. Ajutorul de minimis, regulă potrivit căreia, "valoarea maximă a ajutorului ce poate fi acordat unei întreprinderi, din fonduri publice, într-o perioadă de până la 3 ani fiscali (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare și anul curent depunerii cererii de finanțare) este de 200.000 de euro, în conformitate cu reglementările comunitare privind concurența și ajutorul de stat."

Mai arată că potrivit Ghidului Solicitantului pentru domeniul de intervenție 4.3 al POR, solicitanții au prezentat o Declarație de eligibilitate prin care declarau, pe proprie răspundere, că se încadrează în categoria microîntreprinderilor, în sensul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii actualizată, întrucât numai microîntreprinderile pot solicita și pot obține finanțare pe acest domeniu de intervenție.

În concret, așa cum s-a constatat prin actele administrative individuale, S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. se încadrează în categoria întreprinderilor legate conform Legii nr. 346/2004, ele aparținând unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, având aceleași interese și activând în același domeniu de activitate - domeniul construcțiilor. Faptul că aceste persoane constituie un grup de persoane fizice care acționează de comun acord, este confirmat și de faptul că aceste două persoane dețin împreună, în proporții egale, și administrează împreună și alte societăți comerciale.

Se arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că prin solicitarea finanțării pentru cele două proiecte și achiziția utilajelor s-a dorit o folosire în comun a bunurilor achiziționate prin două contracte de finanțare, toate utilajele fiind destinate aceluiași domeniu de activitate, astfel că toate activitățile aferente celor două contracte de finanțare sunt neeligibile pentru că s-a solicitat o finanțare totală echivalentă a 390.208,60 euro, cu depășirea pragului maxim de 200.000 euro prevăzut de Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 155/2008.

Susține recurenta că prima instanță nu a ținut cont de toate elementele de fapt care dovedeau că cele două societăți se încadrează în categoria întreprinderilor legate, conform Legii nr. 346/2004, respectiv: la verificarea solicitărilor de finanțare a proiectelor vizând achiziția de utilaje în domeniul construcțiilor, formulate de S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., ambele societăți au declarat același sediu social, același loc de implementare a proiectelor, respectiv municipiul Deva, precum și același număr de telefon x. La data de 18.07.2016, la numărul de telefon indicat ca și contact pentru ambele societăți reprezentanții instituției au discutat cu doamna C., sora domnului D., care a dat informații despre ambele societăți și a indicat ca informările cu privire la verificările pentru SMIS 1588 și SMIS 15589 să fie comunicate la aceeași adresă, respectiv E., având în vedere că ea va răspunde și va comunica documentele solicitate, pentru ambele societăți. Mai mult decât atât, adresa de mail indicată de C. conține termenul VIVA, iar S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. sunt două societăți comerciale care au același sediu social, date de contact pentru comunicare informațiilor și documentelor, număr de telefon și administrator, respectiv domnul H..

Prin adresa nr. x/19.07.2016, semnată de administrator D., intimata S.C. B. S.R.L. precizează că "la data depunerii cererii de finanțare (decembrie 2009), asociați ai B. S.R.L. au fost doamna I. și domnul J., iar administratori neasociați ai societății erau domnul H. și domnul D.. La momentul semnării contractului de finanțare (septembrie 2010), asociații ai B. S.R.L. erau doamna I. și doamna L.. Domnul D. era, în continuare, administrator, împreuna cu doamna I.. După finalizarea implementării proiectului, respectiv în septembrie 2011, domnul D. s-a retras din calitatea de administrator al societății, doamna I. administrând, pe mai departe, societatea până la finalul perioadei expost."

S.C. A. S.R.L. a transmis adresa nr. x/19.07.2016, semnată de administrator H., în care se precizează că "în decembrie 2009, la data depunerii cererii de finanțare, asociat unic al A. S.R.L. era domnul M., iar administrator neasociat al societății era domnul H., situația fiind neschimbată și la semnarea contractului de finanțare (octombrie 2010). Ulterior, în cursul implementării proiectului, asociatul unic s-a modificat, domnul H., preluând părțile sociale ale societății de la fostul asociat".

Față de aceste aspecte, recurentul concluzionează că prima instanță nu a ținut cont de documentele probante depuse la dosarul cauzei, respectiv:

Cererile de finanțare au fost redactate de H. și D., aceștia fiind ei care au decis depunerea proiectelor și au fost nominalizați în contractele de finanțare ca și reprezentanți legali - administratori, fiind și cei care au și semnat contractele de finanțare și care administrează societățile în prezent (D. - B. și H. - A.) și dețin părțile sociale în cele două societăți (K. și Viorel H., în părți egale pentru B. și H., în procent de 100% pentru A.), fiind în același timp și cei care dețin, în procent de 50% fiecare, părțile sociale în S.C. O. S.R.L. (unde administrator este D.) și în F. S.R.L. (unde administratori sunt D. și H.).

Față de aceste aspecte arată recurentul că motivul pentru care fiecare societate a achiziționat anumite utilaje este faptul că acestea acționează pe aceeași piață a lucrărilor de construcții, împreună cu alte societăți deținute ori controlate de K. și H.

De asemenea, arată că ambele societăți au încheiat contracte servicii de consultanță pentru elaborarea planului se afaceri servicii de consultanță pentru managementul proiectului cu aceeași firmă S.C. P. S.R.L..

Prin întâmpinarea formulată intimatele-reclamante S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului declarat de către MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ca nefondat, arătând că motivele de fapt în baza cărora organele de control au reținut că societățile reclamante se încadrează în categoria întreprinderilor legate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute limitativ în prevederile art. 4 indice 4 din legea 346/2004 și creează un adaos la lege, limitându-se la o prezumție (suspiciune) a caracterului ilicit al declarației de eligibilitate depusă în cursul anului 2009.

Arată intimatele că nu s-a făcut nicio dovada că cele două societăți comerciale (considerare ca fiind "legate" de către organele de control) doreau să folosească în comun bunurile achiziționate prin cele două contracte de finanțare, sau că le-ar fi folosit în comun în toată această perioadă, după cum nu s-a făcut nicio dovadă în legătură cu desfășurarea de societățile reclamante a acelorași activități pe piața adiacentă, în amonte sau în aval.

Se susține că pentru a face aplicarea prevederilor art. 25 din Ordinul nr. 155/2008 potrivit cărora "MDLPL își rezervă dreptul de a nu achita ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja acordat în cazul în care documentele și informațiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte sau false" organele de control ar fi trebuit să se raporteze la situația societăților la data întocmirii declarațiiilor de eligibilitate și în cele 10 luni de implementare a contractelor, neputând fi calificată drept "falsă" declarația dată de societate în cursul lunii august 2009 pentru faptul că în prezent cele doua societăți comerciale aparțin unor persoane fizice care, în opinia organelor de control, "acționează în comun", au "aceleași interese" și activează "în același domeniu de activitate."

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că prin actele administrative contestate s-a stabilit în sarcina reclamantelor intimate S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. câte o creanță bugetară în sumă de 832.920 RON, reprezentând sumele de care, fiecare dintre ele, au beneficiat cu titlu de "ajutor de minimis" acordat în baza Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale nr. 155/2008, organele de control apreciind că aceste societăți nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate întrucât nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor, ci se încadrează în categoria întreprinderilor legate, conform Legii nr. 346/2004, ca urmare a relațiilor care există între ele.

Actele administrative astfel emise au fost desființate prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea concluziona în sensul că intimatele-reclamante nu erau entități de sine stătătoare, sau că elementele comune sau legăturile existente între aceste societăți confirmă pretinsa conduită ilicită din partea lor în obținerea unui avantaj necuvenit, prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării finanțării.

În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere faptul că elementele identificate de recurentul-pârât nu demonstrează existența unei înțelegeri frauduloase pentru accesarea fondurilor europene, și că, dimpotrivă, din probe rezultă că societățile menționate în procesul-verbal erau autonome, și nu "întreprinderi legate" în sensul art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, cum greșit se reținuse de către autoritatea pârâtă.

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și motivele și criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția de anulare pronunțată în cauză și considerentele expuse în susținerea ei, argumentație însușită în totalitate de instanța de control judiciar.

Astfel, analizând susținerile potrivit cărora intimatele-reclamante, societăți beneficiare a sprijinului financiar nerambursabil, nu sunt întreprinderi autonome în acord cu prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 155/2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea microîntreprinderilor pentru domeniul major de intervenție "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" în cadrul axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local" din cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare", ci întreprinderi legate în sensul Legii nr. 346/2004, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii:

(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză".

Contrar criticilor recurentului, și în aprecierea Înaltei Curți analiza elementelor de "legătură" invocate în susținerea tezei privind incidența în cauză a acestor dispoziții legele nu demonstrează pretinsa lipsă de autonomie a intimatelor-reclamante S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. ori faptul că acestea deservesc interesele economice ale altei societăți, prin intermediul unei persoane sau a unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, în scopul obținerii unui avantaj financiar nejustificat.

Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în speță, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, în sensul în care, la data depunerii cererilor de finanțare și în cele 10 luni de implementare a contractelor, niciuna dintre intimatele-reclamante nu deținea și nici nu deține majoritatea drepturilor de vot în cadrul celeilalte, nu avea drept de numire sau de revocare a majorității membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere (administratorul) a vreuneia dintre ele și nu putea exercita o influență dominantă una asupra alteia.

Faptul că ambele societăți au declarat același sediu social, același loc de implementare a proiectelor, precum și același număr de telefon sau faptul că, pe perioada verificărilor, ambele societăți au indicat aceeași persoană de contact, nu sunt elemente suficiente pe baza cărora să se concluzioneze că cele două societăți sunt întreprinderi legate.

Pentru a fi întrunite condițiile cazului de întreprinderi legate, potrivit textului legal mai-sus citat, era necesar ca recurentul-pârât să facă dovada faptului că fiecare dintre societățile reclamante deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor celorlalte societăți față de care se afirmă că sunt "legate".

Or, în cazul dedus judecății, singura legătură dintre societăți identificată de către recurent, pe lângă aspectele ținând de sediu și persoana de contact, este faptul că cererile de finanțare au fost redactate de H. și D., aceștia fiind ei care au decis depunerea proiectelor și au fost nominalizați în contractele de finanțare ca și reprezentanți legali - administratori, fiind și cei care au și semnat contractele de finanțare și care administrează societățile în prezent (D. - B. și H. - A.) și dețin părțile sociale în cele două societăți (K. și Viorel H., în părți egale pentru B. și H., în procent de 100% pentru A.), fiind în același timp și cei care dețin în procent de 50% fiecare părțile sociale în S.C. O. S.R.L. (unde administrator este D.) și în F. S.R.L. (unde administratori sunt D. și H.).

Este evident faptul că aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că există un grup de persoane care, implicit, ar deține majoritatea drepturilor de vot, îndeplinirea condițiilor legale (în speță deținerea majorității drepturilor de vot) trebuind să fie dovedită de către organul emitent al actelor contestate, pe bază de probe clare, explicite și nicidecum pe bază de simple prezumții.

Nu trebuie ignorat în acest sens nici că, potrivit art. 13 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei", ceea ce înseamnă că autoritatea emitentă a unui act administrativ nu își poate baza legalitatea actului doar prin prisma prezumțiilor, atât timp cât legea generală face trimitere la înscrisuri.

Or, în speță, recurentul-pârât nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte deținerea majorității drepturilor de vot ale acționarilor celorlalte întreprinderi la momentul depunerii cererilor de finanțare ori reaua credință a beneficiarilor, prin existența unei înțelegeri frauduloase între aceștia pentru a eluda condițiile pentru acordarea ajutorului de minimis.

În acest context se impune și precizarea că, contrar criticilor recurentului, instanța de fond a analizat toate aspectele de fapt invocate de acesta în susținerea concluziei că cele două întreprinderi sunt întreprinderi legate, prin raportare la toate situațiile prevăzute de art. 4 indice 4 alin. (1) lit. a)-d), dat fiind că recurentul pârât nu a indicat cazul concret aplicabil, reținând însă că acestea nu sunt de natură să confirme această susținere. Faptul că în cadrul acestei analize instanța a făcut referire și la aspecte ținând de realizarea activităților proiectului sau domeniul de activitate al societăților vizate nu atrage nelegalitatea hotărârii, așa cum susține recurentul, ci, dimpotrivă, denotă preocuparea instanței de a lămuri cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa încât, în baza art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 175 din 21 iulie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.