ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5740/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, la data de 08.08.2017, sub dosar nr. x/2017, ulterior precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Competitivitate, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 5313/03.02.2017 privind soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. x/22.06.2016, împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.05.2016 și, pe cale de consecința, anularea acestuia din urmă, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în sarcina societății reclamante în sumă de 1.058.757,75 RON, în temeiul prevederilor art. 21 alin. 28 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și înlăturarea obligației de plată a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 191 din 04 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene și în consecință:

A anulat Decizia emisă de către pârât, sub nr. x/03.02.2017, privind soluționarea contestației formulată de către reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.05.2016.

A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.05.2016 încheiat de către același pârât, prin Direcția Generală Programe Competivitate – Biroul antifraudă, nereguli și soluționare contestații, împreună cu toate consecințele care decurg din aceasta.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 191 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia– secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (cu denumirea schimbată pe parcursul soluționării recursului în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul-pârât formulează critici asupra raționamentului instanței de fond, pe care le vom reda în continuare.

O primă critică de nelegalitate vizează caracterul superficial și părtinitor al modului în care prima instanță a analizat și admis cererea societății reclamante, în contradicție cu normele de drept material aplicabile, situație de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Susuține recurentul că, prima instanță, chiar dacă, aparent, pare că a înțeles situația de fapt și rațiunea care a condus la emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 42563/19.05.2016 (denumit în continuare Procesul-verbal sau Titlul de creanță), considerentele în temeiul cărora a pronunțat sentința criticată se bazează aproape exclusiv pe interpretări discreționare și eronate ale normelor de drept material aplicabile și pe concluziile Raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual.

Menționează recurentul -pârât faptul că motivul care a condus la emiterea titlului de creanță este justificat de existența unei nereguli constând în nerespectarea dispozițiilor legale de la care societatea nu trebuia să se abată pentru a beneficia de ajutorul aferent întreprinderilor mici și mijlocii specific Proiectului pentru care a primit finanțare ne rambursa bilă.

Astfel, prin Procesul-verbal criticat de societate a fost constatată declararea neconformă cu realitatea de către aceasta a statutului de întreprindere autonomă, atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și ulterior, prin declarația din data de 28.03.2013, în condițiile în care, conform verificărilor efectuate de minister în acest sens, pentru anii fiscali 2011 și 2012, chestiune confirmată și din datele financiare extrase din bilanțurile contabile ale Beneficiarului, Societatea se declarase întreprindere legată cu S.C. B. S.R.L. în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 364/2004.

Totodată, urmare acestei calificări (întreprindere legată) societatea a depășit plafonul de maxim de 249 de angajați sub care s-ar fi încadrat în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, situație de natură a atrage neeligibilitatea sumelor primite cu titlu de finanțare nerambursabilă în cadrul Proiectului accesat.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Alba - Iulia a admis acțiunea societății reclamante, apreciind, în mod neîntemeiat, faptul că Beneficiarul s-ar fi încadrat în categoria întreprinderilor mici si mijlocii, justificând această alegație prin prisma considerentelor Raportului de expertiză realizat în cauză de către expertul C..

Prevederile legale a căror interpretare discreționară a condus la emiterea Sentinței atacate, și care justifică admiterea prezentei cereri de recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (denumită în continuare Legea).

Chiar dacă prima instanță nu demontează existența relațiilor dintre Societate și S.C. B. S.R.L., pe care le califică drept legate în sensul prevederilor art. 44 alin. (1) din Lege (Beneficiarul deținând la momentul cererii de finanțare 95% din capitalul social al S.C. B. SRL), apreciază, în mod eronat, că numărul mediu anual de salariați al întreprinderilor legate nu s-ar cumula pentru a se determina dacă Societatea poate fi calificată sau nu în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

Afirmă recurentul că, în primul rând, se impune a evidenția faptul că societatea intimată nici măcar nu a declarat la momentul depunerii cererii de finanțare că ar fi legată de S.C. B. S.R.L., menționând în mod expres că ar fi autonomă, situație contrară adevărului și neglijată complet de prima instanță.

Pe de altă parte, oricum prevederile art. 6 alin. (7) din Lege nu lasă loc de interpretare în privința modului în care sunt luate în calcul resursele umane angajate, în condițiile în care se specifică, în mod clar, că "Datele prevăzute la alin. (6) se vor cumula în proporție de 100% cu datele oricărei întreprinderi care este legată direct sau indirect de întreprinderea în cauză, dacă datele nu sunt deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate."

Datele prevăzute la alin. (6) la care face trimitere textul Legii prevăzut în alineatul precedent prevăd, printre altele, "(".)inclusiv numărul mediu anual de salariați..)".

În atare situație, apreciază recurentul că nu se poate susține că ar exista o justificare rezonabilă pentru care numărul angajaților Beneficiarului nu ar trebui cumulat cu cel al S.C. B. S.R.L. de care este legată, iar abia în raport de această valoare totală a numărului mediu anual de salariați rezultat să se stabilească dacă Societatea poate fi sau nu încadrată în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

Din informațiile financiare analizate în privința acestei chestiuni s-a constatat faptul că ta nivelul anului 2011 Societatea a avut un număr mediu anual de salariați de 203 iar S.C. B. S.R.L. de 137 și, la nivelul anului 2012, Societatea a avut un număr mediu anual de salariați de 230 și S.C. B. S.R.L. de 104.

Așadar, în conformitate cu prevederile art. 6 din Lege, din cumulul numărului mediu anual de angajați al celor două societăți legate rezultă că Societatea a depășit numărul maxim prevăzut de angajați (249 angajați conform art. 4 alin. (1) lit. c) din Lege) care ar fi încadrat-o în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

În încercarea de a justifica pretinsa netemeinicie a Titlului de creanță, prima instanță, achiesând în integralitate la concluziile expertului desemnat în cauză, a apreciat că nu pot fi cumulați angajații celor două societăți legate, în considerarea faptului ca nu toți salariații în discuție ar fi fost angajați pe perioadă nedeterminată pentru a putea fi luați în calcul, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din Lege.

Alegația primei instanțe este însă una eronată în condițiile în care prevederile legale evocate au un cadru mai larg de aplicare prin aceea că se specifică în mod expres faptul ca " În efectivele zilnice de salariați avute în vedere la calcularea numărului mediu anual de salariați se includ salariații angajați pe durată nedeterminată, salariații temporari care lucrează în baza unui contract de panere la dispoziție încheiat între întreprindere și un agent de muncă temporare, pe durata acestui contract, proprietarii-directori, partenerii care desfășoară a activitate permanentă în întreprindere fi care beneficiază de avantaje financiare oferite de întreprindere."

Or, în mod evident, sintagma salariați temporari, folosită de legiuitor în cadrul aceluiași text normativ la care a făcut trimitere prima instanță, include situația acelor angajați pe perioadă determinată (temporară), neluarea în calcul a acestora echivalând cu eludarea normei legale incidente.

În concluzie, susține recurentul, în mod just, ministerul pârât a inclus în calculul numărului anual de angajați ai celor două societăți legate atât salariații angajați pe perioadă nedeterminată cât și pe cei pe perioadă determinată, valoarea totală a acestora excluzând Societatea din categoria întreprinderilor mici și mijlocii și, implicit, determinând caracterul neeligibil al sumelor acordate în temeiul Contractului de finanțare.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că, pe de o parte, Societatea s-a declarat, atât ta momentul depunerii cererii de finanțare cât și pe parcursul derulării Contractului de finanțare, întreprindere autonomă, chiar dacă, de fapt, era întreprindere legată și, pe de altă parte, prin raportare la numărul de angajați cumulat cu entitatea de care era legată, a depășit pragul valoric al salariaților care o calificau drept întreprindere mijlocie, beneficiile financiare acordate în temeiul respectivei calități sunt necuvenite și se impune recuperarea lor.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Prima critică formulată de recurentul-pârât vizează faptul că instanța de fond a analizat superficial și părtinitor cererea de chemare in judecată.

Înalta Curte constată, contrar celor afirmate de recurent că analiza instanței de judecată, cu privire la temeinicia acțiunii formulate, a fost una judicioasă, efectuată prin raportare atât la dispozițiile legale incidente în cauză, dar și prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Recurentul-pârât reiterează susținerea, potrivit căreia, reclamanta - intimată a declarat, neconform cu realitatea, statutul său de întreprindere autonomă, afirmație contrazisă de mențiunea din "Formularului D", completat de către reclamantă prin marcarea căsuței "întreprindere legată".

Nici criticile recurentei cu privire la depășirea plafonului de angajați, aspect care determină încadrarea în categoria întreprinderilor mari nu au fundament faptic și juridic.

Susținerea recurentei, conform căreia, instanța de fond a apreciat că numărul mediu anual de salariați al întreprinderilor legate nu s-ar cumula pentru a se determina daca societatea poate fi calificată sau nu, în categoria întreprinderilor mici și mijlocii este nefondată.

Astfel, conform mențiunii din considerentele hotărârii recurate – fila x: "instanța are în vedere și împrejurarea că datele, inclusiv numărul mediu anual de salariați, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se stabilesc pe baza situațiilor financiare anuale consolidate, în care întreprinderea este inclusă, care se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii in cauza, situată imediat în amonte sau în aval de aceasta, proporțional cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot."

Prin urmare, instanța de fond a avut în vedere la efectuarea cercetării judecătorești, în mod expres, atât caracterul de societate legată, dar și modul în care se stabilește numărul mediu anual de salariați.

Ceea ce este relevant, însă, în dezlegarea chestiunilor de drept supuse analizei judiciare, este faptul că acest cumul al numărului de salariați trebuie făcut cu respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 364/2004, care stabilesc, în mod imperativ, modalitatea de calcul a numărului mediu de angajați dintr-o întreprindere.

În conformitate cu acest text de lege: "(1) Numărul mediu de salariați corespunde numărului mediu de persoane angajate în întreprindere în cursul anului, determinat pe bază lunară.

(2) Numărul mediu de salariați reprezintă media aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă - inclusiv zilele de repaus săptămânal și sărbătorile legale - împărțită la numărul total de zile calendaristice. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariați din ziua lucrătoare precedentă, cu excepția persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi;

(3) În efectivele zilnice de salariați avute în vedere la calcularea numărului mediu anual de salariați se includ salariații angajați pe durată nedeterminată, salariații temporari care lucrează în baza unui contract de punere la dispoziție încheiat între întreprindere și un agent de muncă temporară pe durata acestui contract, proprietarii-directori, partenerii care desfășoară o activitate permanentă în întreprindere și care beneficiază de avantaje financiare oferite de întreprindere.

(4) Salariații cu program de lucru corespunzător unei fracțiuni de normă vor fi incluși în numărul mediu, proporțional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de munca cu timp parțial.

(5) La calcularea numărului mediu anual de salariați nu se vor avea în vedere salariații al căror contract individual de muncă este suspendat pentru perioada luată în calcul, conform prevederilor legale, și ucenicii și elevii sau studenții care urmează o formă de pregătire profesională pe bază de contract de ucenicie sau de formare profesională,

(6) Nu vor fi introduse/introduși în numărul mediu anual de salariați salariatele/salariații aflate/aflați in concediu de maternitate sau parental.

(7) Numărul mediu anual de salariați se determină pe baza Registrului general de evidență a salariaților, întocmit și completat conform prevederilor legale în vigoare".

În vederea efectuării acestui calcul corect al numărului anual de angajați ai societății reclamante cumulat cu numărul de angajați ai întreprinderii cu care aceasta este legată, în mod judicios, instanța de fond a dispus efectuarea urmi raport de expertiza contabilă.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză întocmit de expert C., potrivit formulei de calcul prevăzute de art. 5 și art. 6 din Legea nr. 346/2004, societatea intimată a avut un număr mediu anual de angajați cumulat cu numărul mediu anual de angajați ai S.C. B. S.R.L. după cum urmează:

- 176 salariați în anul 2011;

- 157salariați în anul 2012

- 169 salariați în anul 2013

-223 salariați în anul 2014;

În concluzie, numărul mediu de salariați ai intimatei și ai S.C. B. S.R.L., cu care reclamanta este legată, stabilit după formula de calcul prevăzută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 346/2004 și cifra de afaceri, califică societatea intimata drept întreprindere mijlocie, astfel cum este definită de prevederile art. 3 din Legea 346/2004, atât la data depunerii cererii de finanțare și a verificării condițiilor de eligibilitate cat și la data încheierii Contractului de finanțare

În plus, calculul numărului mediu anual de angajati a fost făcut și pentru anul 2013 și 2014, pentru respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) și (6) alin. (2) din Legea nr. 346/2004 în conformitate cu care:

1) Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților.

2) Dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 și 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive.

Or, expertiza contabilă administrată în cauză și omologată de instanța de fond a analizat tocmai această chestiune, verificând exercițiile financiare consecutive ale anilor 2011-2012, dar și ulterior, pentru anii 2013-2014, concluzia fiind aceeași, în sensul nedepășirii numărului mediu anual de angajați prevăzut de lege pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Instanța de control judiciar mai reține și relevanța faptului că recurentul -pârât nu a adus nicio obiecțiune la raportul de expertiză contabilă, cu privire la modul de calcul al numărului mediu anual de angajați întocmit de către expert, după formula prevăzută de prevederile art. 5 și art. 6 din Legea 346/2004.

Având în vedere aceste aspecte, în mod temeinic și procedural, instanța de fond a validat concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză, dându-le eficiență juridică în soluționarea cauzei, constatând că "nici la momentul depunerii cererii de finanțare și nici la momentul depunerii cererii de rambursare finală, reclamanta nu depășea numărul mediu anual de 249 salariați."

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

În raport de soluția prefigurată, în sensul respingerii cererii de recurs, Înalta Curte constată întemeiată cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, fiind îndeplinite condițiile art. 453 din C. proc. civ., în sensul dovedirii acestora prin documentele justificative depuse la dosar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 7.736 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 191 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 7.736 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.