ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5779/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 octombrie 2017 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea în parte a Deciziei nr. 30012/25.05.2017, înregistrată sub nr. x/31.05.2017, respectiv a punctului III.3 și III.4 din dispozitiv prin care este respinsă contestația reclamantei cu nr. DGPEC/5706/06.02.2017 și este menținut titlul de creanță nr. x/21.12.2016 și corecția financiară de 394.141,05 RON, precum și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 99108/21.12.2016, ambele emise de către pârâtă și, pe cale de consecință, restituirea sumei de 394.141,05 RON plătită de reclamantă.

Prin sentința nr. 67 din data de 21 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și, în consecință:

Anulează în parte Decizia privind soluționarea contestațiilor nr. 30012/25.05.2017, emisă de pârât și anume pct. III.3 și III.4 din dispozitivul deciziei.

Anulează Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.12.2016, emisă de pârât.

Dispune restituirea către reclamantă a sumei de 394.141,05 RON reprezentând creanță bugetară achitată.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.".

Împotriva sentinței nr. 67 din data de 21 iunie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței nr. 67 din data de 21 iunie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta a reținut foarte clar că "Prin sentința nr. 42/19.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 1190/06.03.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulată Decizia nr. 1215/25.01.2016 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 10493/28.04.2015, ambele emise de pârâtă și s-a dispus restituirea de către pârâtă a sumei de 238.212,18 RON, reprezentând creanță bugetară, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat pe fond actele administrative atacate și a constatat nelegalitatea acestora, pentru motivele expuse pe larg în considerentele sentinței.

Or, fiind anulat actul administrativ inițial, în completarea căruia a fost emis actul atacat în prezenta cauză, respectiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.12.2016, aceeași soluție se impune a se pronunța și față de acesta din urmă.".

Totodată, instanța de fond argumentează concis că "dată fiind interdependența celor două note de constatare, a doua fiind subsecventă primei, emisă în completarea acesteia, nota de constatare întocmită ulterior nu are o existență de sine stătătoare".

Față de aceste considerente, ceeea ce critică reclamantul este aspectul că instanța de fond nu a făcut "distincție între actele administrative cu caracter individual printr-o singură aplicare și actele care dau naștere unor drepturi subiective ce prin natura lor bucură de stabilitate (...) ori unor drepturi bazate pe acordul de voință al părților (...) pe de o parte și actele administrative cu caracter individual, ale căror efecte se produc prin aplicarea repetată și dau naștere unor drepturi pe baza manifestării de voință unilaterală a organului emitent al actului administrativ, pe de altă parte, cum sunt cele din speța dedusă judecății".

Mai arată reclamantul că,,(...) în speță, apreciem că atunci când a fost invocată obligativitatea hotărârii anterior pronunțate, instanța de fond nu a adus suficiente probe asupra identității între problema dedusă judecății, în condițiile în care sunt puse în discuție două acte administrative distincte, ultimul dintre ele fiind emis cu caracter definitiv aplicabil.".

Or, rezultă cu puterea evidenței că argumentele pârâtului în sensul necesității casării hotărârii atacate și respingerii cererii reclamantului sunt confuze, imprecise și generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul pârât deși face referire la o apreciere eronată a naturii actelor administrative contestate, nu detaliază relevanța juridică a distincției raportată la prezenta cauză și soluția pronunțată de instanța de fond. Totodată, apreciază pârâtul că "instanța nu a respectat pe deplin obligația de a examina efectiv, real și consistent mijloacele, argumentele și elementele de probă ale părților".

Or, reiterarea unor aspecte vizând netemeinicia sentinței recurate nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinței recurate.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea acțiunii și anularea actelor administrative contestate.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența acestui motiv de casare.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 67 din data de 21 iunie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.