Decizia nr. 5084/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 14599/21.04.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.02.2015 emise de pârâtă; - exonerarea de la plata creanței în sumă de 618.084,99 RON; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile de declinare 2.1. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 10/26.01.2016, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență. 2.2. Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, prin sentința civilă nr. 260/CAF/2016 din 06.04.2016, a admis excepția de necompetență materială, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Regulatorul de competență Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1724/01.06.2016, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 208/2017 din 02.10.2017, a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 14599/21.04.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.02.2015, acte emise de pârâtă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.658 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți litigante. 5.1. Recurenta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. 5.1.1 Termenul de 90 de zile, reglementat de prevederile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este un termen imperativ, a cărei nerespectare atrage sancțiunea anulării actului administrativ contestat. Toate termenele aplicabile emiterii unui titlu de creanță sunt reglementate, iar cele care nu au o reglementare "neîndoielnică" beneficiază de aplicarea prevederilor art. 2547 C. civ. Atunci când s-a raportat la "finalizarea activității de organizare a verificării", instanța de fond în mod eronat a avut în vedere controlul efectuat în perioada 27.06.2014 -12.08.2014. În realitate, este vorba despre un termen care se referă la momentul în care în fapt este demarată verificarea ce are ca finalitate emiterea unui act administrativ cu sau fără consecințe financiare, în baza O.U.G. nr. 66/2011. În speța de față, CRFIR 7 Centru Alba Iulia, prin Compartimentul Control Proiecte Finalizate, a efectuat verificarea pe teren în data de 12.08.2014 și a finalizat misiunea de control în data de 03.11.2014, dată la care a fost aprobat Raportul de Control nr. 44.336 din 03.11.2014, prin care s-a propus monitorizarea beneficiarului până la data de 10.12.2014. Însă, ulterior, prin Nota nr. 47.617 din 28.11.2014, s-a propus demararea activității de control și constatare a creanțelor bugetare. Pe cale de consecință, abia la data de 04.12.2014, prin formularul 1RD 0.1 "Suspiciune de Neregulă/Suspiciune de Fraudă", înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x din 04.12.2014, a fost nominalizată echipa de control care, conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, urma ca, în termen de 90 zile de la data aprobării acestuia de către Directorul General al A.F.I.R., să emită procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Prin urmare, 04.12.2014 este data la care a fost finalizată activitatea de organizare a verificării beneficiarului. În plus de aceasta, termenul aflat în discuție este unul de recomandare, iar nerespectarea sa antrenează numai aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare. 5.1.2. Contrar celor reținute de instanța de fond, neregula descrisă în actul administrativ dedus judecății, respectiv cea a creării de către societatea recurentă a condițiilor artificiale în vederea obținerii fondurilor comunitare, se confirmă. În concret, societatea recurentă este favorizată de partenerul B. S.R.L., în comparație cu orice alt client al său, în sensul că: - i se oferă contracte de lucrări sau posibilitatea să fie antreprenor; - i se oferă imobile, terenuri și construcții, în suprafață totală de 8.639 mp, fiind date în folosință pe o durată de 45 de ani, fără costuri financiare; - i se oferă suport managerial, respectiv beneficiază de specialiști formați la B. S.R.L.; - i se asigură aprovizionarea prin B. S.R.L.; - este sprijinită prin plăți anticipate în vederea cofinanțării proiectului. Partenerul B. S.R.L. este, la rândul său, avantajat, întrucât are posibilitatea să își mărească cota de piață, să își dezvolte activitățile auxiliare și să beneficieze de colaborarea cu o societate cu utilaje de ultimă generație în a cărui management are influență și este implicat prin personalul propriu. 5.2. Recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinței contestate, în sensul înlăturării considerentelor atacate și înlocuirii acestora cu cele prezentate în cadrul memoriului de recurs. Partea a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut faptul că prima instanță a motivat în mod necorespunzător respingerea criticilor de nelegalitate ale actelor contestate referitoare la: - omisiunea emiterii și comunicării unei decizii de reverificare a beneficiarului proiectului, după cum impun prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 105 Codul de procedură fiscalălă, în condițiile în care controlul viza aceeași perioadă și aceleași aspecte anterior analizate; - emiterea actului administrativ intitulat "suspiciune de neregulă/fraudă" - IRD nr. 41534/04.12.2014 și omisiunea comunicării actului către beneficiarul proiectului; - neasigurarea efectivă a dreptului de a expune punctele de vedere cu privire la aspectele consemnate de echipa de control, după cum impun prevederile art. 21 alin. (11) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare; - depășirea limitelor investirii prin IRD; - reținerea de către echipa de control a unei oarecare suprapuneri în ceea ce privește noțiunea de întreprindere legată sau activitate strâns legată, între noțiunea de dependență și cea de influență dominantă; - încălcarea principiului proporționalității, instituit prin O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare; - somarea și îndrumarea prealabilă a beneficiarului proiectului înainte de aplicarea sancțiunii pecuniare.

Apărările formulate în cauză 6.1. Recurenta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, precum și concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, pentru apărările expuse la dosar. 6.2. Recurenta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului AFIR pentru apărările dezvoltate la dosar.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinările și concluziile scrise depuse în cauză, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. 7.1. Considerații generale Recurenta S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 14599/21.04.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.02.2015, ambele emise de recurenta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, privind proiectul "Achiziție de utilaje moderne pentru lucrări de pregătire a terenului", ce face obiectul Contractului de finanțare nr. x/28.03.2011, având ca beneficiar pe S.C. A. S.R.L., cu consecința stingerii creanței în cuantum de 618.084,99 RON. Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă analizarea în mod detaliat și judicios a dispozițiilor normative comunitare și naționale incidente pe subiectul aflat în discuție, a susținerilor părților litigante, precum și a întregului probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate. 7.2. Referitor la recursul principal promovat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7.2.1. Critica recurentei prezentată la pct. 5.1.1 este fondată. Conform dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare: "Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26)." Într-adevăr, textul normativ anterior citat nu reglementează un termen imperativ a cărei nerespectare atrage sancțiunea anulării actului administrativ contestat, așa cum s-a reținut în sentința atacată. 7.2.2. Critica recurentei prezentată la pct. 5.1.2 este nefondată. Proiectul analizat s-a încadrat în Măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi" în cadrul planului Național de Dezvoltare Rurală și a avut ca obiectiv, potrivit cererii de finanțare depuse de societate, dotarea corespunzătoare a acesteia cu utilaje, în scopul efectuării de lucrări de pregătire a terenului. Investiția a constat în achiziționarea următoarelor utilaje: cilindru vibrocompactor tandem articulat; cilindru compactor pivotant pe pneuri; mini încărcător rigid și instalație solară preparare apă caldă menajeră. În baza suspiciunii de neregulă/fraudă IRD nr. 41534/04.12.2014, s-a procedat la analizarea aspectelor privind crearea de condiții artificiale și depășirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societății. În urma verificării pe teren a aspectelor semnalate în cadrul actului anterior arătat, a fost încheiat procesul-verbal nr. x/12.08.2014. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.02.2015 s-au reținut, în esență, următoarele aspecte: - obiectivul general al Măsurii 312 nu a fost atins, pentru că cele două societăți au transferat voluntar angajați de la B. S.R.L. la S.C. A. S.R.L.; - obiectivul specific al aceleiași măsuri nu a fost atins, întrucât societatea recurentă a acționat ca un subcontractant al B. S.R.L.; - S.C. A. S.R.L. are sediul social într-o clădire ce aparține B. S.R.L., în baza a două contracte de comodat valabile pe o perioadă de 45 de ani; - pentru a asigura cofinanțarea proiectului, societatea a angajat un credit în sumă de 667.774 RON, iar diferența de 374.905,50 RON a provenit de la B. S.R.L.; - S.C. A. S.R.L. a achiziționat bunuri și servicii de la B. S.R.L. în proporție de circa 80%; - B. S.R.L. este implicată în toate contractele angajate de S.C. A. S.R.L.; - au fost facturate prestări de servicii efectuate de B. S.R.L. către recurentă, dintre acestea făcând parte și lucrări de modernizare infrastructura rutieră sau străzi în comunele Spring și Gărbova, lucrări pentru care au fost încheiate contracte de antreprenoriat între cele două societăți, recurenta în calitate de antreprenor, iar B. S.R.L. în calitate de executat. Pe baza acestor constatări, emitentul Procesului-verbal dedus judecății a concluzionat în sensul că societatea recurentă "face parte dintr-un grup economic împreună cu B. S.R.L. și a fost creată în scopul accesării fondurilor nerambursabile pe Măsura 312, în vederea achiziționării de utilaje suplimentare pentru domeniul de activitate comun, cod CAEN 4312 - Lucrări de pregătire a terenului." Prin Decizia nr. 14599/21.04.2015, AFIR a respins contestația formulată de recurentă, pentru aceleași argumente avute în vedere la emiterea Procesul-verbal de constatare analizat, respectiv că scopul depunerii proiectelor a fost acela de a se achiziționa utilaje cu o valoare totală ce depășește 200.000 euro - valoarea maximă admisă în cadrul unui proiect. Instanța de control judiciar apreciază că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că neregula descrisă în Procesul-verbal de constatare nu se confirmă prin probatoriul administrat în cauză. Art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală prevede că: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor." Prin Hotărărea din 12.09.2013 pronunțată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: "1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. 2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare." Înalta Curte apreciază că este vădit nefondată critica recurentei potrivit căreia sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul anterior nominalizat și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza C-434/12. În mod indubitabil, în speța de față, nu sunt întrunite cele două elemente la care face trimitere instanța europeană în hotărârea mai sus arătată. Cu referire la elementul obiectiv, instanța de control judiciar reține că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008, Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi, precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură. Art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul societății recurente - are ca obiectiv susținerea măsurilor de diversificare a economiei rurale și cuprinde ajutoarele pentru înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării mediului economic. Înalta Curte consideră că obiectivele anterior nominalizate au fost atinse, în condițiile în care scopul proiectului finanțat a vizat achiziționarea de utilaje moderne pentru efectuarea unor lucrări de pregătire a terenului pentru lucrări de construcții platforme betonate, drumuri, trotuare, fundație și alte tipuri de terasamente. Așadar, în discuție erau prestarea unor activități non-agricole. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, aceste lucrări au fost realizate atât în timpul derulării proiectului cât și ulterior, așa cum rezultă din contractele de prestări servicii și contractele de lucrări încheiate în perioada 2011-2014, precum și din contractele de furnizare și facturile de achiziție beton, piatră spartă, balast, motorină, piese de schimb, contracte încheiate cu diverși furnizori. După implementarea proiectului, în perioada 2013-2014, recurenta a înregistrat creșteri semnificative ale activității sale, ceea ce confirmă poziționarea sa pe piață ca furnizor important de lucrări de pregătirea terenului. Altfel spus, cifra de afaceri a societății recurente a crescut considerabil în fiecare an fapt ce probează independența sa financiară. Contrar celor susținute de autoritatea recurentă, în ansamblul activităților comerciale, relația dintre S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L. a fost cea precizată în memoriul justificativ anexat la cererea de finanțare a proiectului. În concret, B. S.R.L. a fost cel mai important furnizor de materii prime și auxiliare, produse și servicii, dar și unul dintre cei mai importanți clienți. Însă, relația dintre cele două societăți a fost una comercială, în condițiile în care B. S.R.L., în calitate de client, nu a beneficiat de prețuri sub lista de prețuri. În plus de aceasta, discounturile oferite pentru serviciile prestate de B. S.R.L. se încadrează în cele practicate de societatea în cauză și cu celelalte societăți cu care desfășoară relații comerciale. Prin cererea de finanțare, recurenta s-a obligat să creeze un număr de 7 locuri de muncă (6 lucrători și 1 administrator), obligație care a fost respectată. În acest scop, recurenta a publicat anunțuri de angajare a personalului și a procedat la selecția acestuia în urma desfășurării interviurilor. În perioada 2010-2014, recurenta și a avut un număr de 44 de salariați. Împrejurarea că 17 dintre aceștia au fost angajați anterior la B. S.R.L. nu prezintă relevanță, așa cum a concluzionat și prima instanță, în condițiile în care numărul rămas (27) era mai mare decât numărul asumat de beneficiar prin cererea de finanțare și era în măsură să contribuie la îndeplinirea obiectivului Măsurii 312. De asemenea, este lipsit de relevanță și faptul că numitul C. - angajat la data de 22.06.2011 pe funcția de director în cadrul societății recurente, pentru îndeplinirea criteriului de eligibilitate privind pregătirea profesională a reprezentantului legal sau a unei persoane din cadrul firmei - a avut anterior calitatea de director la B. S.R.L., în condițiile în care acesta nu a deținut concomitent cele două calități. Situația este similară și în cazul numiților D. și E.. Împrejurarea că aceștia din urmă au desfășurat activitate și la B. S.R.L. nu poate fi considerată sprijin necuvenit acordat societății recurente din partea acesteia din urmă. Un salariat poate avea contract individual de muncă la o societate și, în același timp, poate desfășura activități pe bază de convenție la alte societăți. Așadar, instanța de control judiciar apreciază că este corectă argumentația instanței de fond în sensul că societatea recurentă a respectat obligațiile asumate prin cererea de finanțare și prin contractul de finanțare, în condițiile în care a realizat toți indicatorii asumați, iar rezultatele obținute până la retragerea sprijinului financiar au fost pozitive. În altă ordine de idei, existența elementului subiectiv presupune intenția beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii Europene, creând în mod artificial condițiile necesare pentru dobândirea acestuia. Înalta Curte apreciază că este justificată concluzia judecătorul fondului în sensul că probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că nu a existat o coordonare deliberată a conducerii celor două societăți aflate în cauză, cu scopul de a obține fonduri nerambursabile peste pragul de 200.000 euro admis de lege. Pe aspectul analizat, prezintă relevanță cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 12.09.2013: "Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă. Existența acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiți investitori candidați la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40, 41 din hotărâre). În același sens, prin Nota directoare pentru auditori nr. 22 din data de 10.10.2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că, în speța de față, nu se regăsesc indicatorii nominalizați în Nota directoare, după cum urmează: - indicatori funcționali (legali) - cele 2 societăți nu au acționari comuni; recurenta este o societate cu răspundere limitată, având ca unic asociat pe numitul D. care îndeplinește funcția de administrator; acesta din urma nu face parte din structura acționariatului B. S.R.L.; în plus de aceasta, între acționarii celor două societăți nu există legături de rudenie; - indicatori economici - colaborarea dintre cele 2 societăți a fost analizată în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză, iar expertul a concluzionat în sensul că raporturile dintre acestea nu sunt specifice celor privind grupurile de interese economice; relațiile comerciale derulate între cele două societăți sunt similare celor angajate și cu alți parteneri comerciali; volumul tranzacțiilor efectuate de recurentă a crescut constant pe parcursul derulării proiectului, aspect care confirmă independența sa economică; Semnificative pe chestiunea aflată în discuție sunt și precizările făcute în Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312: "acționarii majoritari ai unei societăți comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în același timp și pentru aceleași tipuri de investiții, în cadrul Măsurii 312." În legătură cu noțiunea de acționar majoritar, în Ghidul solicitantului se arată că acesta este "o persoană fizică/persoană juridică care este acționar/asociat majoritar în sensul majorității absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acțiunilor/părților sociale) din punct de vedere al acțiunilor/părților sociale în două sau mai multe societăți nu poate solicita fonduri FEADR, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri, decât în cadrul unei singure societăți". Potrivit art. 1 din Anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, este considerată "întreprindere orice entitate, indiferent de forma juridică, care desfășoară o activitate economică, inclusiv entitățile care desfășoară o activitate artizanală și alte activități cu titlu individual sau familial, societățile de persoane sau asociațiile care desfășoară în mod obișnuit o activitate economică". Prin Hotărârea CJUE din 27.02.2014 pronunțată în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, s-au precizat următoarele aspecte: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări". Contrar susținerilor autorității recurente, cele două societăți analizate nu erau firme partenere sau firme legate. B. S.R.L. nu era singurul furnizor sau client al S.C. A. S.R.L., ponderea în totalul vânzărilor și achizițiilor la B. S.R.L. era importantă, însă nu a fost indispensabilă dezvoltării societății recurente. Cu alte cuvinte, între societățile analizate nu au existat condiționări, contracte derulate cu prețuri preferențiale, obligații de a comanda produse sau servicii sau alte activități care să favorizeze în vreun fel activitatea recurentei, așa cum rezultă din anexele raportului de expertiză efectuat în cauză. Concluzionând, Înalta Curte apreciază că toate aspectele mai sus prezentate nu confirmă existența elementului subiectiv. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 7.3. Referitor la recursul incident 7.3.1. Este nefondată critica societății recurente referitoare la încălcarea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor ale art. 105 Codul de procedură fiscalălă. În concret, recurenta susține faptul că era necesară emiterea unei decizii de reverificare a beneficiarului în condițiile în care controlul viza aceeași perioadă și aceleași aspecte anterior analizate. Însă, din actele dosarului, rezultă că cele două controale derulate la beneficiar au avut tematici diferite, respectiv: - controlul efectuat în anul 2013 a fost demarat ca urmare a emiterii Notei interne nr. 1357/24.01.2013 de către Directorul general al AFIR și a avut ca scop verificarea posibilelor legături existente între S.C. A. S.R.L. și F. S.R.L., prin intermediul B. S.R.L.; - controlul efectuat în anul 2014, de către Compartimentul Control Ex Post din cadrul CRFIR 7 Centrul Alba Iulia, a vizat modul de respectare a angajamentelor asumate prin cererea de finanțare, ulterior efectuării ultimei plăți de către autoritatea contractantă, precum și modul în care au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate și de selecție la momentul evaluării cererii de finanțare. Prin urmare, nu era necesară emiterea unei decizii de reverificare, după cum în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului cauzei. În altă ordine de idei, instanța de control judiciar reține că în mod eronat recurenta consideră că în cauza de față sunt incidente prevederile Codului de Procedură Fiscală. Astfel, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Codul de Procedură Fiscală menționează următoarele: "Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. b)." Or, în speța de față, creanța este rezultată dintr-un raport juridic contractual, a cărei încălcare a determinat emiterea titlului de creanță prin care autoritatea de control a solicitat restituirea sumelor decontate, cu titlul de finanțare nerambursabilă. Pentru recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, legiuitorul a adoptat o reglementare cu caracter special, fiind vorba despre O.U.G. nr. 66/2011, ale cărei dispoziții se aplică cu prioritate. În cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, singura referire la Codul de Procedură Fiscală este făcută la Capitolul IV, intitulat "Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli", unde se arată, la art. 38 lit. c), faptul că stingerea unor astfel de creanțe se face prin compensare, în condițiile Codului de Procedură Fiscală, și la lit. d) ale aceluiași articol, prin executare silită. Așadar, dispozițiile Codului de Procedură Fiscală se aplică creanțelor bugetare stabilite de AFIR doar în ceea ce privește compensarea și executarea silită a acestora. Modalitatea de constatare, stabilire și contestare ale acestora este reglementată de prevederile O.U.G. nr. 66/2011. 7.3.2. Sunt nefondate criticile societății recurente referitoare la emiterea actului administrativ intitulat "suspiciune de neregulă/fraudă - IRD nr. 41534/04.12.2014, la omisiunea comunicării actului către beneficiarul proiectului, la neasigurarea efectivă a dreptului de a-și expune punctul de vedere, precum și la depășirea limitelor stabilite prin IRD. Așa cum s-a arătat de către recurenta AFIR, IRD-ul este un act intern care nu se comunică beneficiarului proiectului cu finanțare nerambursabilă, deoarece desemnează comisia abilitată să efectueze controlul. Este de reținut faptul că, la finalul controlului, societatea recurentă a primit proiectul procesului-verbal contestat, iar aceasta, în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, și-a exprimat în scris punctul de vedere cu privire la aspectele consemnate în cuprinsul acestuia. Pe cale de consecință, nu se poate susține cu temei faptul că a fost încălcat dreptul la apărare al societății în procedura administrativă. În ceea ce privește depășirea limitelor controlului, Înalta Curte reține faptul că, ex post, autoritatea cu competențe în domeniu, în baza clauzelor contractului de finanțare, respectiv art. 14 alin. (2) din Anexa I, poate efectua controale pentru verificarea modului de utilizare a finanțării nerambursabile, precum și a criteriilor de selecție și eligibilitate. 7.3.4. Este nefondată critica societății recurente referitoare la încălcarea principiului proporționalității, instituit prin art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare. Conform principiului proporționalității, orice măsură adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv. Într-adevăr, valoarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabilește prin aplicarea principiului proporționalității. Însă, în cauza de față, neregula imputată prin actul dedus judecății viza întregul proiect asumat de beneficiar. Elementele nominalizate în cuprinsul acestuia indicau nerespectarea criteriilor de eligibilitate și de selecție pe toată durata de valabilitate a contractului. Pe cale de consecință, aplicarea principiului analizat s-a făcut prin raportare la neregulile constatate care, în opinia emitentului actului, afectau întregul proiect asumat de societatea beneficiară. 7.3.5. Este nefondată critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Anexa I la contractul semnat de părți. Neregula nominalizată în titlul de creanță contestat în fața instanței de contencios administrativ, respectiv aceea de creare a condițiilor artificiale, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile pe Măsura 312, nu permite acordarea unei perioade în care aceasta ar putea fi remediată, deoarece efectele sale au fost produse. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta AFIR la 4.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta S.C. A. S.R.L., în raport cu pretențiile admise.