ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, dosar nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - CRFIR 7 Centrul Alba, a solicitat: - anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 26404/28.09.2016 privind procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016); - anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016) și. pe cale de consecință, exonerarea de la plata sumei de 521.517,18 RON; Prin sentința nr. 261/2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și în consecință: - A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 26404/28.09.2016 privind Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.07.2016. - A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.07.2016 și a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 521.517,18 RON. - A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.165 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Prin încheierea nr. 27/2019 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantă și în consecință a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 261/2018 după cum urmează: - alin. (4) al minutei și dispozitivului sentinței nr. 261/2018 va avea următorul cuprins: "Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 21.055 RON cu titlu de cheltuieli de judecată." Prin Decizia nr. 1581/15.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 261 din 05 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 207 din data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional de Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centru Alba și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 207 din data de 17 noiembrie 2021 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de fond; în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata generate de prezenta cauză. Printr-un prim set de argumente, subsumate de recurenta-reclamantă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta a susținut, în esență, nerespectarea de către instanța de fond a limitelor obligatorii ale deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare. Astfel, a susținut recurenta că, în respectarea limitelor obligatorii ale deciziei ICCJ, instanța de rejudecare trebuia sa administreze probe noi/suplimentare. De asemenea, nu s-a pus in discuție nici suplimentarea probațiunii si nici clarificarea situației de fapt, așa cum era trasat prin decizia de casare. Instanța de fond nu a făcut nici o minimă analiză a raportului de expertiza in specialitatea gestionare fonduri europene - cu toate că instanța de recurs a impus o astfel o obligație in mod expres. Procedând în această manieră, instanța de fond a raționat in mod greșit, cu ignorarea elementelor de fapt constatate si evaluate prin expertiza de specialitate care a vizat evaluarea tuturor indicatorilor tehnico-economici, dar si relațiile dintre partenerii contractuali în aval și amonte ai recurentei, a relațiilor contractuale, a clauzelor impuse etc. Instanța de fond nu a lămurit pe deplin situația de fapt - pronunțând o hotărâre nelegala, motiv pentru care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare. Printr-un alt set de critici, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a raportat la soluția instanței pe fondul cauzei. Referitor la relațiile de rudenie dintre B. (asociat si administrator al S.C. A. SRL) și C. (asociat D. SRL), recurenta a învederat că, intr-o cauză identică - sub nr. x/2015, Înalta Curte de Casație si Justiție a avut spre soluționare recursul AFIR împotriva sentinței nr. 285/29.0.2016 pronunțata de către Curtea de Apel Alba Iulia, si viza S.C. E. S.R.L. societate al cărei asociat unic si administrator era C. - fratele asociatului unic si administrator al recurentei. Astfel, soluția Curții de Apel Alba Iulia de admitere a acțiunii si anulare a procesului-verbal de constatare nereguli si stabilire creanțe bugetare a fost menținută de ÎCCJ in dosar nr. x/2015 prin decizia 1767/22.03.2021. Având în vedere considerentele acestei decizii, recurenta a susținut că, în lipsa unei activități dovedite ca fiind concertate, raționarea, pe baza unei prezumții, este de neprimit, iar în lipsa unui "grup de persoane" care acționează concertat - condiție cumulativa cu cea de firme care funcționează pe aceeași piață sau piețe adiacente, procesul-verbal este nelegal. O altă critică vizează considerentele instanței de fond, potrivit cărora, prin simplul fapt al perfectării contractului de comodat intre S.C. D. si recurentă s-a urmărit crearea de condiții ca aceasta să devină eligibilă, fără a motiva în vreun fel o astfel de concluzie. De altfel, existenta unui contract de comodat nu era condiție de eligibilitate, iar permisiunea folosirii unui spațiu cu atât mai puțin. In acest sens a invocat sentința nr. 208/2017 pronunțata de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul x/2015, menținută prin decizia ÎCCJ nr. 5084/27.10.2021, prin care s-a reținut într-o cauza similara că: "Un asemenea element subiectiv nu poate fi considerat nici împrejurarea ca cele doua firme au sediul in aceeași clădire, în baza contractului de comodat si actul adițional … încheiate intre S.C. D., în calitate de comodant si reclamanta în calitate de comodatar." Cu privire la prezența numitului F. în cadrul activităților recurentei, deși era angajat al S.C. D., recurenta a învederat că acesta a fost delegat în virtutea unei relații personale si nicidecum ca urmare a unei acțiuni concertate. În ce privește transferul unui angajat de la S.C. D. la recurentă și angajarea și a altor persoane care anterior au fost angajate la aceeași societate, recurenta a reiterat susținerile din Dosarele nr. x/2015 și y/2015, în sensul că aceste angajări nu au putut crea nici un avantaj și nici nu a afectat atingerea obiectului și scopul măsurii. O altă critică a vizat relațiile economice dintre părți, recurenta susținând că instanța de fond a analizat scos din context si a omis care a fost teza probatorie a raportului de expertiza. În opinia acesteia, raportul de expertiză permitea identificarea adevăratei naturi a relației dintre părți - dacă exista sau nu influența dominantă și dacă acțiunile erau sau nu concertate. Instanța de fond a observat un detaliu legat de ponderea valorilor relațiilor comerciale si l-a apreciat ca susceptibil de acțiune concertata fără nicio ancorare în realitatea faptica si fără argumentație aferentă. În ceea ce privește concluziile rapoartelor de expertiza (inițială si suplimente) întocmite în cauză a considerat că acestea sunt elocvente. Relativ la artificialitate, recurenta a susținut că, în speță, Curtea de Apel nu a analizat în detaliu si prin raportare la Hotărârea nr. 12 din septembrie 2013 în cauza C -434/12, Slancheva sila EOOD, ansamblul probatoriu administrat. Referitor la realizarea scopului contractului de finanțare, Curtea de Apel, deși avea la dosar dovezi in acest sens, ignoră si nu analizează că s-a făcut dovada parcurgerii tuturor etapelor necesare angajării personalului, s-a făcut publică necesitatea angajării de personal, s-au creat locuri de munca și s-au ocupat cu personalul angajat, atingându-se astfel target-ul de către beneficiarul fondurilor, nefiind relevant faptul ca au fost angajate si persoane cărora le-a încetat contractul de munca cu S.C. D.. În aplicarea punctului 47 din hotărârea Slancheva, Curtea de Apel nu a verificat daca scopul esențial al modalităților privind proiectele de investiții este strict si exclusiv plata ajutoarelor, cu eliminarea oricărei alte justificări in legătura cu obiectivele schemei. În mod greșit, nu a observat instanța de fond că recurenta și-a desfășurat activitatea în condiții optime și că rezultatele financiare până la retragerea sprijinului au fost pozitive, fiind create si menținute locurile de munca asumate prin cererea de finanțare, scopul ajutorului financiar fiind atins. Nu au fost create nici un fel de condiții artificiale, deoarece structura acționariatului S.C. D. a fost aceeași înainte de depunere proiect, respectiv implementare, si a rămas aceeași după implementare. Recurenta a menționat că, prin procesul-verbal de constatare nereguli ce a format obiectul cauzei 566/57/2015 s-a reținut de către pârâtă un fapt care contrazice cele reținute în prezentul proces-verbal de constatare nereguli si stabilire creanțe bugetare. Astfel, in timp ce in procesul-verbal din dosar x/2015 s-a reținut ca D. este întreprindere legată cu S.C. E. S.R.L., deoarece "factorul de decizie in cele doua societăți comerciale este C… asociat cu 50% la D.", totuși in procesul-verbal din prezenta cauza se retine ca D. este întreprindere legată cu S.C. A., pârâta considerând ca fiind factor de decizie de aceasta data B. - asociat 50% la S.C. D.. In contextul în care coexista doua acte administrative ireconciliabile sub aspectul "factorului de decizie" se conturează, în opinia acesteia, motivul de nelegalitate.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a sentinței recurate, apreciind, în esență, că aspectele evocate de recurentă, din perspectiva incidenței motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu pot fi valorificate în sensul solicitat de recurentă. La data de 21.11.2022, recurenta a depus note scrise prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, apreciind că nu ar fi inadmisibilă o astfel de solicitare.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: 6.1. Aspecte de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 26404/28.09.2016 prin care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2016, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanță bugetară în cuantum de 521.517,18 RON. Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare nr. x privind proiectul "Achiziție de utilaje moderne pentru turnarea și finisarea pardoselilor din beton", constând în nerespectarea criteriilor de selecție și eligibilitate, beneficiarul creând condițiile artificiale pentru a beneficia de fonduri nerambursabile. Concluziile activității de verificare au fost în sensul completării eronate a Declarației privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, fiind omisă informația potrivit căreia asociatul unic al beneficiarului era asociat 50% părți sociale și administrator la o altă societate, cele două firme având activități complementare, ceea ce a condus la crearea unui avantaj necuvenit. În cuprinsul actelor contestate, neregula avantajului necuvenit a fost analizată dintr-o dublă perspectivă, atât prin raportare la dispozițiile Legii nr. 346/2004, cât și prin raportare la modalitatea în care recurenta-reclamantă a înțeles să obțină finanțare prin eludarea sistemului de punctaj. În primul ciclu procesual, prima instanță a găsit întemeiate criticile de nelegalitate vizând crearea în mod artificial de condiții pentru accesarea finanțării, reținând, în esență, că în lipsa dovedirii unei acțiuni intenționate (deliberate) în scopul obținerii unui avantaj care să contravină obiectivelor stabilite prin contractul de finanțare, nu se poate declara ca neeligibil pentru finanțare un proiect doar pe baza unei aprecieri subiective a noțiunii de condiții artificiale întemeiate pe legături juridice, economice sau personale ce pot apărea între entități juridice. Prin Decizia nr. 1581/15.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de ambele părți împotriva acestei sentințe, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Prin sentința nr. 207/17.11.2021, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca nefondată acțiunea, reținând că au fost identificate în mod corect în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor circumstanțe relevante în ceea ce privește dovada existenței unei relații de subordonare sau dependență din punct de vedere economic între cele două entități juridice. În concluzie, a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003 (condiție interpretată în lumina Hotărârii nr. C 110/13 a Curții de Justiție a Uniunii Europene) a existenței unei entități economice unice, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat. 6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă și a apărărilor intimatei-reclamante În ceea ce privește situația de reformare sancționată de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., trebuie reamintit faptul că, sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. În argumentarea invocării acestui motiv, recurenta a susținut pretinsa încălcare, în rejudecare, de către judecătorul care a pronunțat sentința recurată, a dispozițiilor deciziei de casare, prin care instanța supremă, în primul ciclu procesual al judecății, a casat cu trimiterea cauzei, la aceeași curte de apel. Astfel, recurenta a susținut că judecătorul de fond a înțeles greșit considerentele instanței de recurs si a limitelor rejudecării, deoarece, prin exprimarea ÎCCJ "să valorifice", a înțeles obligația de a le reține ca incidente și în speță. De asemenea, nu s-a pus in discuție nici suplimentarea probațiunii si nici clarificarea situației de fapt, iar instanța de fond nu a făcut nici o minimă analiză a raportului de expertiza in specialitatea gestionare fonduri europene. Este adevărat că deciziile de casare ale instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, exclusiv sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept în acel litigiu; ignorarea îndrumărilor instanței de recurs și a statuărilor în drept, prin decizia de casare, determină soluția casării hotărârii pronunțate de către instanța de trimitere, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ. Cu toate acestea, dispozițiile acestei norme procesuale și, pe cale de consecință și cele ale situației de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu își găsesc incidența în cauza de față, iar susținerile recurentei sunt lipsite de suport real și nesusținute de actele dosarului, pentru argumentele ce urmează. Așa cum rezultă, fără putință de tăgadă, din conținutul Deciziei nr. 1581/15.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizie de casare), soluția casării cu trimitere spre rejudecare a fost dispusă, în ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întrucât instanța de fond nu a lămurit pe deplin situația de fapt, constând în crearea de condiții artificiale, și nici nu a analizat argumentele autorității pârâte prin raportare la dispozițiile Legii nr. 346/2004 și la jurisprudența CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo. Înalta Curte a considerat că se impunea ca instanța de fond să verifice existența unei relații de subordonare sau dependență între cele două entități juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și a jurisprudenței CJUE în cauza C110/13. A mai reținut că elementele identificate în procesul-verbal de constatare cu privire la legăturile economice și activitatea concertată între cele două entități juridice, respectiv reclamanta și societatea D. nu au fost analizate de către judecătorul fondului, deși au fost administrate probe în acest sens. În privința recursurilor formulate de reclamantă, Înalta Curte a constatat că pentru soluționarea unitară a cauzei se impune admiterea acestora, în limitele și pentru considerentele arătate, fiind respinse toate criticile formulate de aceasta, cu excepția celor vizând lipsa unei legături între recurenta-reclamantă și societatea D., precum și cele vizând încălcarea principiului proporționalității, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare sub aspectul verificării existenței legăturilor economice și a unei coordonări deliberate între cele două entități juridice. Așadar, pe linia deciziei de casare, obligația instanței de trimitere era exclusiv aceea de analizare a existenței indiciilor privind crearea unor condiții artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile și a statutului reclamantei de întreprindere de tip legată, prin prisma tuturor argumentelor părților, a probelor administrate în cauză și a jurisprudenței CJUE în cauza C110/13. Se constată că instanța de fond s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din analiza Dosarului Curții de Apel Alba-Iulia, în rejudecare, reclamanta nu a formulat nicio cerere de suplimentare a probatoriului administrat în cauză în primul ciclu procesual. Mai mult, chiar și prin cererea de recurs, criticile cu privire la suplimentarea probatoriului sunt formulate cu caracter general, fără o menționare, în concret, a eventualelor probe necesar a fi administrate. În continuare, Înalta Curte nu achiesează la susținerile recurentei potrivit cărora: instanța de fond a înțeles greșit considerentele instanței de recurs si a limitelor rejudecării deoarece prin exprimarea ICCJ " sa valorifice " a înțeles obligația de a le retine ca incidente si in speța de fata si regăsite/confirmate, ceea ce este întrutotul in dezacord cu cele trasate de ICCJ. Astfel, din considerentele deciziei de casare învederate de recurentă - In acest context, se impunea ca instanța de fond sa verifice existenta unei relații de subordonare sau dependenta intre cele doua entități juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, precum si a jurisprudenței CJUE in cauza C 110/13 - nu rezultă că ar fi fost trasată în sarcina instanței de fond o obligație în sensul arătat de recurentă. În consecință, pentru considerentele arătate, nu se poate vorbi despre încălcarea, în rejudecare, a dispozițiilor deciziei de casare. Examinând sentința atacată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greșite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ. Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol. În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate. Astfel, prin cererea de recurs formulată, recurenta susține că fiecare element identificat de instanța de fond, analizat separat, nu constituie o încălcare a legii. Or, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că modalitatea în care instanța de fond a cercetat cauza, prin coroborarea tuturor elementelor, a evidențiat imaginea de ansamblu în ceea ce privește legăturile dintre entitățile implicate. Astfel, o primă critică dezvoltată de către recurentă în cadrul acestui motiv de casare este aceea că, raportat la relațiile de rudenie dintre B. și C., instanța de fond ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 4 indice 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, prin raportare și la considerentele dintr-o cauză, în opinia recurentei, identică cu cea din prezenta speță, respectiv cea care a format obiectul Dosarului nr. x/2015 Preliminar, Înalta Curte reține că, într-adevăr, în Dosarul nr. x/2015, prin sentința nr. 285/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și, în consecință: a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 7586/2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.12.2014, Procesul-verbal nr. x/05.01.2015 de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.12.2014 și a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 590.759,25 RON; a anulat Decizia nr. 16405/07.05.2015 de aprobare a încetării contractului de finanțare nr. x/28.03.2011. Prin Decizia nr. 1767/22.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. E. S.R.L. și recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 285/2016, ca nefondate. În esență, în acea cauză, s-a constatat că dispozițiile coroborate ale art. 4 4 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 346/2004 au fost greșit aplicate de către pârâtă, întrucât simpla împrejurare că cele două persoane asociate în cadrul D. sunt frați, fără ca statutul sau actul constitutiv al societății să confere unuia dintre ei drepturi mai extinse în dauna celuilalt, nu poate da naștere unei prezumții legate de cooperarea acestora în așa manieră încât acțiunile acestora să fie concertate în scopul controlului automat al celor două societăți. În continuare a apreciat că nu se poate considera că E. S.R.L., prin intermediul persoanei fizice C., deține drepturile de vot la D., întrucât E. S.R.L. nu este deținută de C., acesta deține numai 50% din acțiuni și este administrator al societății, cu drepturi egale cu ale celuilalt asociat, care deține restul de 50 % din părțile sociale. Nici invers, nu se poate considera că D., prin intermediul lui B., deține majoritatea drepturilor de vot la E. S.R.L., întrucât B. nu deține părți sociale în cadrul acesteia din urmă. Înalta Curte a constatat însă că, atâta timp cât nu s-a dovedit îndeplinirea condiției de a exista un "grup de persoane", îndeplinirea condiției referitoare la piața pe care funcționează societățile în cauză nu este suficientă, deoarece ambele condiții trebuie îndeplinite cumulativ. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, într-adevăr, situația din prezenta cauză este similară cu aceea din Dosarul nr. x/2015, în sensul că B. este asociat cu 50% părți sociale și administrator la S.C. D. S.R.L., iar diferența de 50% este deținută de fratele său, C.. Totodată, B. deține calitatea de asociat la reclamanta S.C. A. S.R.L., cu 100% părți sociale, fiind și administrator. Înalta Curte reține însă că, prin decizia de casare, obligatorie sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept conform art. 501 C. proc. civ., s-a dispus, așa cum s-a mai arătat, ca instanța de fond să verifice existența unei relații de subordonare sau dependență între cele două entități juridice prin valorificarea jurisprudenței CJUE cu privire la interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin Cauza C-110/13: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 27 februarie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de G. - Germania) - H./I. (Trimitere preliminară - Dreptul societăților comerciale - Recomandarea 2003/361/CE - Definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii - Tipuri de întreprinderi luate în considerare la calcularea numărului de angajați și a valorilor financiare - Întreprinderi afiliate - Noțiunea "grup de persoane fizice care acționează în mod concertat") în sensul că: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.". Cererea de decizie preliminară privea interpretarea articolului 3, alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, prin prisma următoarelor întrebări preliminare: 1. (a) Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a se putea stabili existența unei acțiuni concertate în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (1) (denumită în continuare "Recomandarea privind IMM-urile"): este suficientă în acest sens orice cooperare funcțională între persoanele fizice care dețin acțiuni la ambele întreprinderi și care se desfășoară fără litigii sau divergențe, sau se impune dimpotrivă o conduită concertată evidentă a acestor persoane? (b) În cazul în care se impune o conduită concertată: aceasta rezultă și dintr-o simplă cooperare de fapt? 2. În cazul în care nu există obligativitatea elaborării unor conturi consolidate, pentru a oferi un răspuns la întrebarea dacă o întreprindere are legături cu o altă întreprindere prin intermediul unei persoane sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, în afară de "relațiile" menționate la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile se impune și o evaluare economică de ansamblu în cadrul căreia sunt analizate aspecte ca relațiile de proprietate - în speță în special apartenența acționarilor la aceeași familie -, structura acționariatului și integrarea economică - în special și identitatea administratorilor - din întreprinderile în cauză? 3. În cazul în care și sub imperiul Recomandării privind IMM-urile se poate realiza o evaluare economică de ansamblu care depășește analiza de fond: acest fapt implică intenția sau cel puțin riscul de eludare a definiției IMM-urilor? Articolul 3 alin. (3) din Recomandarea 2003/361/CE, preluat în legislația internă de art. 4^4 din Legea nr. 346/2004 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu conținut aproape identic, are următorul cuprins: "3. "Întreprinderi legate" sunt întreprinderi care au între ele oricare dintre următoarele relații: (a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale membrilor într-o altă întreprindere; (b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi; (c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu acea întreprindere sau a unei prevederi din actul sau statutul său; (d) o întreprindere, care este acționar sau membru al unei alte întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord cu alți acționari sau membri ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale membrilor din întreprinderea respectivă. Există prezumția că nu există influență dominantă dacă investitorii enumerați la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor în calitate de părți interesate. Întreprinderile care au oricare dintre relațiile descrise la primul paragraf prin una sau mai multe alte întreprinderi sau cu oricare dintre investitorii menționați la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate a fi legate. Întreprinderile care au una sau alta dintre astfel de relații printr-o persoană fizică sau un grup de persoane fizice care acționează în comun sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitatea lor pe aceeași piață relevantă sau pe piețele adiacente. O "piață adiacentă" este considerată piața pentru un produs sau serviciu situat direct în amonte sau în aval de piața relevantă." Se constată că, prin această decizie, CJUE a arătat că o analiză a legăturilor economice și juridice între firmele presupus legate are loc doar în cazul în care acestea nu se pot deduce formal din relațiile enumerate la art. 3 alin. (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE, situație întâlnită și în prezenta cauză. Or, în Dosarul nr. x/2015, s-a efectuat analiza din punctul de vedere al aplicabilității dispozițiilor alin. (4) al art. 4 4 din Legea nr. 346/2004. În continuare s-a reținut că nu este demonstrată o acțiune concertată în sensul art. 3 alin. (3) al anexei la Recomandarea 2003/361/CE, împrejurarea că o parte importantă a relațiilor comerciale ale reclamantei s-au desfășurat cu societatea D. nedovedind existența unei cooperări funcționale între aceste persoane juridice (respectiv între asociații lor). Având în vedere analiza în Dosarul nr. x/2015 a acțiunii concertate doar sub aceste aspecte, nu pot fi reținute criticile recurentei cu privire la incidența celor statuate în acea speță, întrucât, în prezentul litigiu, așa cum judicios a reținut Curtea de apel, au fost identificate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, circumstanțele relevante care să contureze imaginea de ansamblu în ceea ce privește legăturile dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.. Astfel, chiar dacă se achiesează la cele statuate în Dosarul nr. x/2015, în sensul că nu se reține existența unui grup de persoane care să acționeze concertat în sensul art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, sunt îndeplinite cerințele enunțate de către CJUE în hotărârea pronunțată în cauza C-110/13 pentru ca cele două întreprinderi să fie considerate afiliate. În acest sens, s-a reținut corect rolul jucat de o persoană fizică - B. - sau de un grup de persoane fizice - frații B. și C. - care acționează în mod concertat, având interese comune; activitățile lor sau o parte a activităților se desfășoară pe aceeași piață relevantă sau pe piețele adiacente; pentru amplasamentul proiectului, recurenta a prezentat Contractul de comodat încheiat cu S.C. D.; în comisiile de achiziții bunuri și servicii din cadrul reclamantei a fost numită o persoană care avea calitatea de angajat al S.C. D., fiind director departament cercetare-dezvoltare; transferul unui angajat de la S.C. D. la reclamantă, precum și angajarea în cadrul societății reclamante și a altor persoane care anterior fuseseră angajate la S.C. D.. Prin cererea de recurs, recurenta nu contestă cele mai-sus expuse, susținând însă, și prin prisma considerentelor din dosarele x/2015 si y/2015 că aceste aspecte nu au putut crea nici un avantaj si nici nu au afectat atingerea obiectului si scopul măsurii. Faptul că în cele 2 dosare au fost analizate punctual aspecte care au fost reținute și în prezenta cauză, nu înlătură constatarea existenței condițiilor artificiale, care rezultă din toate aceste elemente, interpretate coroborat cu respectarea jurisprudenței CJUE din Cauza C-110/13. Mai mult, instanța de fond a valorificat și concluziile raportului de expertiză în ceea ce privește relațiile economice dintre cele două întreprinderi, în sensul că este reală susținerea reclamantei conform căreia din lecturarea contractelor încheiate între societăți se poate observa că pozițiile părților sunt echilibrate și că reclamanta a colaborat și cu alte societăți în calitate de clienți. În continuare, din cuprinsul aceluiași raport de expertiză judiciară, fila x, a rezultat că nu există alt furnizor de bunuri sau servicii pentru reclamantă care să aibă o pondere similară sau mai mare decât cea a S.C. D.. Din situația vânzărilor efectuate de recurentă către S.C. D. a rezultat în anul 2013, pondere de 89,89%, în anul 2014 de 84,50%, în anul 2015 de 14,88%, iar în anul 2016 de 58,36%. Prin urmare, instanța de fond a apreciat judicios că acestea reprezintă indicii privind o coordonare din partea asociaților celor două entități pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca aceste întreprinderi să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, reprezentând un element de natură susceptibil să contureze o practică tipică societăților afiliate. Recurenta a adus critici sentinței pentru neanalizarea de către instanța de fond a probatoriului administrat și prin prisma Hotărârii din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011. Înalta Curte va respinge această critică, întrucât, din analiza dosarului de fond, nu rezultă să fi fost formulată vreo solicitare de către recurentă în acest sens, Cu atât mai mult, prin decizia de casare, s-a dispus exclusiv valorificarea jurisprudenței CJUE în cauza C110/13, instanța de fond conformându-se acesteia. Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,