ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4787/2020

HOTĂRÂRE
01.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4787/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 1980/26.01.2017 și a Procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/4.11.2016, cu exonerarea de la plata sumei de 342.198,92 RON.

Totodată, a solicitat anularea dispoziției privind încetarea contractului și obligarea pârâtei la plata integrală a sumei prevăzute în contractual de finanțare.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 230 din 30 octombrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.

În esență, a reluat pe larg situația de fapt expusă în fața primei instanțe și motivele invocate în cererea introductivă, cu trimitere la procedura urmată și la contribuția proprie în implementarea proiectului, pentru care consideră că acțiunea este întemeiată, susținând, totodată, că în considerentele hotărârii atacate există afirmații contradictorii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță.

Cât privește pretinsele motive contradictorii reținute în considerentele hotărârii în ceea ce privește existența fondurilor proprii, se constată, de asemenea, că partea nu formulează critici concrete cu privire la aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 230 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2154/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția
ÎCCJ 2020-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2020
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 1 aprilie 2016, pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4455/2021
Ședința publică din data de 6 octombrie 2021 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe
ÎCCJ 2021-01-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrati
ÎCCJ 2021-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios ad
Sursă