ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.09.2017 sub dosar nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestația și obligarea pârâtei la prelungirea contractului de finanțare nr. x/25.04.2014 cu 24 de luni și finanțarea acestuia din fonduri europene, iar în subsidiar anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestația și exonerarea de plata sumei de 162621,53 RON stabilită cu titlu de creanță bugetară.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 68/2019 din 01 aprilie 2019Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, ca neîntemeiată, respingând, ca atare și cererea formulata de aceeași reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 68/2019 din data de 01 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia –Secția de contencios administrativ și fiscal a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.C. A. S.R.L., în procedura generală a insolvenței, aflată în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B..

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, analizând cauza, să se admită acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată, precum și excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 478/2015.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susține că, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, deși instanța de fond a menționat că nu s-a schimbat modalitatea de derulare a procedurii, ulterior a afirmat că în vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziție a fost modificat manualul operațional de achiziții și instrucțiunea de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR 2007 - 2013...."

Raportat la motivarea instanței de fond, recurenta susține că excepția de nelegalitate a fost invocată deoarece este nelegal a modifica procedura de achiziție la finalul programului PNDR 2007 - 2013, iar, în speță, s-a modificat procedura în anul 2015 pentru un program 2007 - 2013 (exact la finalul programului când legal era ca această modificare să fie operată pentru noul program PNDR 2014-2020), iar susținerea instanței că nu s-a modificat procedura, ci doar a fost trecută în on - line este contrazisă chiar de către instanță.

Susține în continuare că Ordinul MADR nr. 478/2015 este nelegal având în vedere momentul când a fost emis - respectiv 03.03.2015, deci, cu 6 luni înaintea finalizării programului PNDR 2007 – 2013, modificările aduse în procesul de achiziție publică prin modificarea manualului operațional de achiziții și instrucțiunea de achiziții și din cauza trecerii procedurii de achiziție în on – line, deoarece se știe că implementarea unui astfel de proces necesită timp și adaptabilitate din partea beneficiarilor, dar mai ales din partea agenților economici care doresc să participe la procesul de achiziție publică.

Referitor la acest ultim aspect, recurenta arată următoarele:

În Procesul - Verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare la filele x sunt înșiruite cele 23 dosare de achiziții publice depuse pentru 1 serviciu, 1 lucrare în două etape și 2 bunuri (autoutilitară și linie tehnologică).

Achizițiile de la punctele 1 - 5 din tabel (respectiv servicii de consultanță și lucrarea de construcție) s-au efectuat după vechea procedură și se observă cât de repede au fost avizate și contractate.

Tot din acest tabel rezultă de câte ori s-a încărcat on-line documentația pentru achiziție mijloc de transport, dar deși până la urmă această achiziție a fost avizată, nici un agent economic nu s-a înscris la licitație deoarece nu au cunoscut această nouă procedură; a fel s-a întâmplat și cu linia tehnologică.

Pentru a dovedi aceste aspecte care nu reies din actele dosarului s-a propus ca probă audierea unui martor, dar instanța fondului a respins această cerere, deși era vitală în soluționarea dosarului.

Față de cele mai sus arătate și luând în considerare și motivația de la fond cu privire la excepția invocată, respectiv că, în anul 2015 O.U.G. nr. 34/2006 nu a fost modificată de către emitent astfel că avea aceleași prevederi ca la data semnării Contractului de finanțare nr. x/25.04.2014, nefiind modificat cadrul legislativ general în domeniul achizițiilor publice, recurenta consideră că nu exista temei de drept pentru modificarea procedurii de achiziție publice stabilite la data semnării Contractului de finanțare – deci, nu exista nici temei de drept și nici o altă justificare pentru emiterea Ordinului MADR nr. 478/2015.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta solicită admiterea excepției de nelegalitate invocată.

În ceea ce privește fondul litigiului, recurenta consideră că instanța de fond avea obligația, conform art. 22 noul C. proc. civ., de a stărui în aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât reclamanta a invocat un anumit aspect, referindu-se la modul de constituire a echipei de control.

Cu privire la acest aspect instanța fondului a invocat art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, fără însă a verifica îndeplinirea condițiilor de la art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Solicită astfel a se avea în vedere că în acțiunea formulată s-a invocat nelegalitatea întocmirii echipei de control, iar instanța fondului a tratat cu superficialitate acest aspect, motiv pentru care solicită ca pârâta să fie obligată să facă dovada îndeplinirii cerințelor art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 modificată.

Prin urmare, consideră că instanța a încălcat regulile de procedură, care potrivit prevederilor art. 488, alin. (l), pct. 5 din noul C. proc. civ., atrag sancțiunea nulității.

Tot în acțiune s-a insistat pe modul defectuos în care s-a desfășurat procesul de achiziție publică, iar, cu privire la acest aspect instanța fondului nu a făcut nici o referire, motiv pentru care recurenta solicită a se avea în vedere faptul că, pe perioada derulării contractului de finanțare, s-a modificat procedura achizițiilor bunurilor si serviciilor - fapt care, de altfel a fost cauza nefinalizării acestui contract.

La începutul derulării contractului procedura de achiziții se desfășura prin primirea de oferte de la societățile interesate în oferirea de servicii sau bunuri. Ulterior, nu s-a mai acceptat această procedură fiind obligați a depune pe SEAP toate cererile de achiziții de bunuri și servicii.

Or, dacă ordinul de modificare a procedurii de achiziții a fost aprobat în martie 2015, recurenta se întreabă de ce abia în luna august 2015 s-a semnat actul adițional, având în vedere că, potrivit manualului de procedură, la modificările legislative AFIR avea obligația să inițieze modificarea contractului și să-i aducă la cunoștință recurentei noua modalitate de achiziție. Deci, deși contractul de finanțare avea termen de finalizare 30 septembrie 2015, în luna august se modifică acest contract cu privire la achizițiile de bunuri și servicii – deci, după 5 luni de la aprobarea OMDAR nr. 478/03.03.2015, rămânând întrebarea dacă culpa aparține autorității contractante sau a beneficiarului.

Or, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., sentința atacată cuprinde numai motive străine de natura cauzei, aspect care constituie motiv de casare al acesteia.

Mai susține recurenta că, pentru a finaliza acest contract era necesar ca aceasta să achiziționeze o linie tehnologică de îmbuteliere a sticlelor cu băuturi nealcoolice. Această linie tehnologică se achiziționează numai pe comandă specială, respectiv această linie tehnologică pentru a o putea cumpăra trebuia comandată cu cel puțin o lună și jumătate înainte, deoarece se produce numai la cerere, pe dimensiunile solicitate.

Societatea a depus în SEAP cererea în luna august 2015, deoarece din cauza nemodificării contractului, AFIR a pus piedici în depunerea mai rapidă a ofertei.

A fost afișată pe site-ul SEAP cererea și s-au înscris două firme, fiind încheiat contractul de achiziție cu una dintre acestea. Această achiziție nu a fost însă validată de către OJFIR Alba, iar contestația formulată a fost respinsă de către CRFIR 7 Centru la începutul lunii septembrie 2015, cu câteva săptămâni înainte de expirarea duratei contractului.

Contractul de finanțare care expira la 30 septembrie 2015 a fost prelungit treptat, pe perioade scurte de timp până la data de 31 decembrie 2015, deoarece prelungirea contractului s-a făcut pe perioade scurte de timp - deși exista posibilitatea prelungirii directe până la data de 31 decembrie 2015, deși s-a mai depus pe SEAP această ofertă - aspect ce rezultă din istoricul dosarelor de achiziție – din cauza faptului că pentru fabricarea liniei tehnologice era necesară o perioadă de fabricație de cel puțin 50 zile nu s-a mai înscris nici o societate comercială astfel că nu s-a putut achiziționa utilajul în valoare de aproximativ 85 000 euro, în timpul derulării contractului, nefăcând achiziția în valoare de 80 000 euro, nu au fost îndeplinite condițiile pentru trecerea pe finanțare perioada PNDR 2014-2020, așa cum prevedea Ordinul nr. 2228/2015 - respectiv ca proiectul să fie finalizat în procent de 25%.

Consideră că, din acest comportament rezultă culpa exclusivă a pârâților în implementarea acestui proiect deoarece: au modificat procedura de achiziție publică cu 6 luni înaintea finalizării programului PNDR 2007-2013, au adus târziu la cunoștința publică aceste modificări și au modificat târziu contractul de finanțare în acest sens, nu au prelungit contractul de finanțare decât din lună în lună (respectiv de la 30 septembrie 2015 la 30 octombrie 2015, ulterior la 30 noiembrie 2015, la 31 decembrie 2015) deși, conform contractului de finanțare, se putea prelungi direct de la 30 septembrie 2015 la 31 decembrie 2015, perioadă în care se putea realiza linia tehnologică

Dacă linia tehnologică în sumă de 80 000 euro era achiziționată, iar până la acea dată mai erau efectuate lucrări în cuantum de peste 80 000 euro, din care peste 40 000 euro din fonduri europene, investiția se putea realiza din bani proprii - diferența până la finalizarea proiectului fiind de aproximativ 50 000 euro, bani care puteau fi suportați de societate prin împrumut bancar.

Or, în situația în care nu s-a putut efectua achiziția liniei tehnologice în cuantum de 80.000 euro, proiectul nu a fost finalizat din cauza autorității contractante care a lucrat defectuos, iar instanța de fond nu a luat în considerare acest aspecte, dând sentința cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, ambele autorități intimate au formulat întâmpinări.

În cadrul întâmpinării sale, intimatul – pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat, în principal, excepția nulității recursului, susținând că nu se încadrează criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., sens în care solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică, menținându-și părările formulate în primă instanță.

La rândul său, intimata – pârâtă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat Răspuns la întâmpinările depuse de intimații – pârți, în cadrul căruia a combătut atât excepția nulității, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și apărările acestora pe fondul recursului, inclusiv pe excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 478/2015, formulând deopotrivă și Cerere în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept, dar și cerere de sesizare a Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Alte aspecte procesuale

Amintește Înalta Curte că excepția nulității recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost soluționată de instanță în ședința publică de la acest termen de judecată, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei soluții regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Deopotrivă, în ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost formulată de recurenta - reclamantă, a fost respinsă de către instanță, ca inadmisibilă, tot în ședința publică de la acest termen de judecată, conform considerentelor prezentei hotărâri.

Cât privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României, astfel cum a fost invocată de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L., aceasta face obiectul dosarului asociat, având același număr, plus indicativul a1 (dosar nr. x/2017), format conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția pronunțată cu privire la aceasta regăsindu-se în cadrul respectivului dosar.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimaților - pârâți și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – pârâtă pe fondul recursului, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt constatată de prima instanță:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea în totalitate a DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestația și obligarea pârâtei la prelungirea contractului de finanțare nr. x/25.04.2014 cu 24 de luni și finanțarea acestuia din fonduri europene, iar în subsidiar anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestația și exonerarea de plata sumei de 162621,53 RON stabilită cu titlu de creanță bugetară.

În fapt, la data de 25.04.2014 s-a semnat Contractul de finanțare nr. x între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă și S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile în regim de minimis pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare nr. x pentru "Construire spațiu de producție pentru fabricarea băuturilor nealcoolice", program PNDR perioada 2007-2013, Măsura 312, contribuție publică 85% din valoarea proiectului -dar nu mai mult de 200 000 euro (fără TVA) și 15% contribuție proprie.

Valoarea totala eligibila a proiectului a fost de 1.307.499 RON, din care 191.321 RON pentru cheltuieli eligibile și 1.116.178 RON pentru cheltuieli neeligibile.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 10.01.2017 s-a concluzionat că "beneficiarul a comis o neregulă prin nerespectarea obligațiilor contractuale în conformitate cu Actul adițional nr. x din 31.12.205 la Contractul de finanțare nr. x/25.04.2014 în ce privește finalizarea investiției și depunerea ultimului dosar cerere de plată, iar neregula descoperită are consecințe financiare", stabilind o creanță bugetară în cuantum de 162. 621,53 RON, din care contribuția din fonduri UE: 154. 490,46 RON și contribuția publică națională de la bugetul de stat 8 131,07 RON.

Prin Decizia nr. 6888/17.03.2017 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a respins contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cu consecința menținerii măsurilor dispuse.

Nemulțumită de această soluție, reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a adresat instanței de judecată, solicitând anularea deciziei de soluționare a contestației administrative și pe cale de consecință admiterea contestației și obligarea AFIR la prelungirea contractului de finanțare cu 24 de luni și finanțarea acestuia din fonduri nerambursabile până la finalizarea investiției ce face obiectul contractului, fără a depăși suma de 200 000 euro fonduri nerambursabile pe noul program 2014-2020, în subsidiar, admiterea contestației, în sensul de a nu fi obligată la plata sumei de 162 621,53 RON stabilită cu titlu de creanțe bugetare rezultate din nereguli prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheia la data de 10.01.2017 de AFIR și înregistrat sub nr. x/17.01.2017.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar a respins cererea formulată de reclamantă, inclusiv excepția de nelegalitate invocată de aceasta cu privire la Ordinul MARD nr. 478/205, ca neîntemeiate, reținând legalitatea actelor contestate.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– reclamantă, constată instanța de control judiciar că cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate reglementat art. 488 alin 1 pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susținut că instanța fondului avea obligația, conform art. 22 din C. proc. civ., de a stărui în aflarea adevărului, iar aceasta a tratat cu superficialitate argumentul de nelegalitate invocat de parte în cadrul acțiunii sale.

Instanța de control judiciar apreciază că aceste critici nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alineat pct. 5 C.-pr.civ., potrivit căruia sentința a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât recurenta nu a indicat nicio regulă de procedură încălcată de către instanța de fond, ci s-a limitat doar la a invoca un principiu general, acela al aflării adevărului, care însă se exercită de către judecător în anumite limite și care nu impune anumite obligații imperative a căror încălcare atrage sancțiunea nulității hotărârii.

Critica conform căreia instanța nu a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece dispozițiile invocate sunt norme de drept substanțial și nu norme de procedură, aceasta urmând să fie analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deopotrivă, constată instanța de control judiciar că și critica conform căreia judecătorul fondului a tratat cu superficialitate un anumit argument adus de parte în susținerea nelegalității actului contestat, se încadrează mai degrabă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând să fie analizat din această perspectivă.

Așadar, verificând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele menționate în textul de lege invocat.

Reține instanța de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile/criticile invocate de reclamantă în cadrul acțiunii sale, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a expus în mod clar și logic raționamentul în baza căruia a reținut legalitatea actului administrativ contestat, analizând în mod adecvat argumentele invocate invocate de părți și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Faptul că recurenta –reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, respectiv că instanța nu și-a însușit criticile acesteia, dimpotrivă, le-a respins, expunând și argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea cuprinde motive contradictorii sau " motive străine cauzei", pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cum eronat susține recurenta.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esențiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza C. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurenta– reclamantă, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Într-o primă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut omisiunea instanței de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, în considerarea faptului că, în cadrul acțiunii a invocat nelegalitatea întocmirii echipei de control iar judecătorul fondului a tratat cu superficialitate acest aspect.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că, în cadrul contestației administrative adresate organului de control recurenta s-a limitat a susține doar că " 1. Privitor la echipa de control La punctul de vedere al societății cu privire la acest aspect, la fila x din procesul-verbal contestat, echipa de control menționează că, în speță, s-a procedat conform Manualului de procedură: Contestare nereguli. Recuperare datorii versiunea 14 aprobată prin Ordinul MADR nr. 913 din 16.09.2016 – exemplificându-se procedura.

Dacă s-a procedat altfel, de ce în procesul-verbal nu s-a menționat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR și a Directorului General adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componența nominală a echipei de control (pentru că dumneavoastră susțineți că așa trebuia să se procedeze) – cu atât mai mult cu cât a fost contestat acest aspect".

În cadrul contestației adresate instanței, reclamanta a menționat că a contestat modalitatea în care s-a numit echipa de control, fără a susține însă că membrii acesteia nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta fiind o critică nouă, invocată direct în calea de atac a recursului.

Ori, față de această susținere, în mod corect instanța de fond a reținut că, raportat la dispozițiile art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014, având în vedere deopotrivă și Manualul de procedură, Constatare nereguli, Recuperare datorii versiunea 14 aprobată prin Ordinul MADR nr. 913/16.09.2016, suspiciunea de neregulă/suspiciune fraudă IRD 0.1 are valoarea unei decizii de numire a echipei de control, aceasta fiind formată din persoane ce dețin funcția de consilier din cadrul OJFIR Alba.

Se constată, așadar, că, atât în cadrul contestației administrative, cât și a celei judiciare reclamanta a invocat nelegalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, exclusiv în considerarea faptului că " nu s-a menționat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR și a Directorului General adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componența nominală a echipei de control", fără a se susține că membrii echipei de control nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, pentru a se verifica acest aspect, motiv pentru care critica recurentei, în sensul că instanța fondului a tratat cu superficialitate critica privind modalitatea de constituire/numire a echipei de control, nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, în condițiile în care judecătorul de primă jurisdicție nu a fost învestit cu un astfel de motiv de nelegalitate.

Amitește Înalta Curte că motivele de nelegalitate referitoare la cele două acte administrative (procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și decizia de soluționare a contestației) nu pot fi altele decat cele invocate in contestatia administrativa si care sunt tratate în decizia de solutionare a contestatiei supusa controlului judecatoresc.

Cum prin contestația administrativă, " privitor la echipa de control" reclamanta a criticat faptul că în procesul-verbal nu s-a menționat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR și a Directorului general adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componența nominală a echipei de control, critica recurentei, în sensul că instanța de fond nu a verificat îndeplinirea condițiilor de la art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, este nefondată, legalitatea echipei de control nefiind contestată de reclamantă din această perspectivă.

Nici critica ce vizează soluția dată excepției de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015 nu poate fi reținută.

Împărtășind opinia primei instanțe, instanța de control judiciar reține că Ordinul nr. 478/2015, cuprinde o reglementare conformă actelor normative de valoare superioară în baza cărora a fost admis și, deci, respectă principiul ierarhiei normelor juridice și subordonării față de actele de nivel superior, potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, fiind emis în baza următoarelor dispoziții legale, care nu au fost încălcate prin reglementarea adoptată: art. 18 alin. (1) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, Regulamentul nr. 1310/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, Art. 4, pct. 4.3 din Acordul cadru de delegare a funcțiilor legate de implementarea tehnică.

Acest act a fost adoptat în vederea eficientizării și asigurării transparenței procesului de achiziții realizat de beneficiarii privați ai PNDR 2007-2013, vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziții a fost modificat manualul operațional de achiziții și instrucțiunea de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR 2007-2013, în vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziții, astfel că, modificarea intervenită nu a schimbat modalitatea de derulare a procedurii de achiziții, ci doar faptul că a această procedura se va derula on-line pe site-ul www.afir.info, iar pentru întocmirea dosarului de achiziție, beneficiarul va trebui sa încarce documente in dosarul cererii de oferte, semnate si stampilate, fiind detaliată modalitatea în care se vor derula această procedură.

Așadar, soluția primei instanțe, de respingere a excepției de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, ca nefondată, este legală, fiind pronunțată cu interpterarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, criticile recurentei sub acest aspect neputând fi reținute.

Nici critica ce vizează fondul cauzei nu este întemeiată, culpa exclusivă a pârâților în implementarea proiectului neputând fi reținută nici de către instanța de control judiciar, raportat la clauzele contractului de finanțare încheiat între părți și la prevederile actului adițional la contractul cadru de finanțare nr. x din 31.12.2015.

Întrucât termenul limita pentru depunerea ultimului dosar aferent cererii de plată, respectiv 25.09.2016, a fost depășit, recurenta – reclamantă a fost înștiințată, conform procedurii, prin formularul AP02 "Notificarea beneficiarului privind depășirea termenului limita de depunere a cererii de plata" nr. x/26.09.2016 respectiv R1 218/26.09.2016, iar prin intermediul acestui formular i s-a adus la cunoștința faptul că mai poate depune Dosarul cererii de plata transa finală, respectiv a realiza investiția si implementa proiectul, in termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acestei înștiințări.

În concluzie, cum recurenta-reclamantă nu a depus cererea de plată până la termenul limită de depunere a ultimului dosar, chiar dacă fusese notificată cu privire la depășirea acestui termen limită și i se acordase un nou termen de 15 zile, aceasta nu a demonstrat nelegalitatea sentinței recurate, care a reținut nerespectarea de către reclamantă a prevederilor contractuale și legale referitoare la depunerea ultimului dosar al cererii de plată și la finalizarea investiției.

Cum recurenta – reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, în mod corect instanța de fond a reținut culpa exclusivă a acesteia în neimplementarea proiectului, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii, fiind legală.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, argumentele invocate de reclamantă în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 68/2019 din 1 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.