ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27.03.2017, reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să emită avizul de prelungire a încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite pentru perioada 2017-2018 în conformitate cu H.G. nr. 1014/2015, până la data maximală prevăzută în cadrul acestui act normativ coroborat cu dispozițiile Legii nr. 263/2010.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 24/F din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii; a obligat pârâta să emită în beneficiul reclamantului avizul de reînnoire a avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 70/30.03.2016, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele art. 2 din H.G. nr. 1014/2015, cu respectarea termenului maxim de valabilitate prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată, constând în contravaloare onorariu expert.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, pârâta Inspecția Muncii a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat că instanța de fond prin soluția dată a încercat a lămuri în viziunea proprie chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, făcând propria interpretare a actului normativ (în condițiile în care i s-a pus la dispoziție punctul de vedere al elaboratorului actului normativ cu explicații punctuale asupra a ceea ce a stipulat expres în lege) conchizând faptul că Inspecția Muncii însăși recunoaște insuficiența termenului acordat angajatorului de a-și normaliza condițiile.

După expunerea pe scurt a legislației specifice și incidente încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, a arătat că prin H.G. nr. 1014/2015 s-a creat posibilitatea angajatorilor de a-și gestiona cât mai eficient resursele, într-un interval de timp mai mare (de 3 ani, față de 1 an cât era reglementat anterior), astfel încât prin măsurile și programele propuse în planurile de prevenire și protecție adoptate de aceștia să se normalizeze condițiile de muncă, deziderat spre care trebuie să tindă toți participanții la procesele de lucru deopotrivă atât angajați cât și angajatori. Astfel faptul ca legiuitorul a creat posibilitatea angajatorilor în genere de a-și gestiona cât mai util resursele financiare, nu înseamnă implicit și faptul că dacă aceștia și-au asumat punctual într-un timp pe care ei înșiși l-au considerat rezonabil că vor derula anumite demersuri pentru normalizarea condițiilor de muncă, propria culpă pentru nerespectarea legii și a propriei voințe poate fi imputată instituției publice, situație pe care de altfel în cauza de față a adoptat-o instanța de fond.

A arătat că susținerile Inspecției Muncii vizând derularea în timp a actelor normative nu echivalează cu o recunoaștere și o acceptare implicită a situației în care s-a aflat reclamanta, ci din contră s-a explicat instanței rațiunea juridică în baza căreia instituția a adoptat o anumită soluție în raport de prevederile legale incidente pe care are obligația de a le respecta.

Mai mult, a apreciat că instanța de fond în considerentele sale și-a fundamentat soluția dată pe un act normativ (O.U.G. nr. 89/2018) care a fost emis în anul 2018, respectiv la 2 ani față de momentul solicitării formulate de angajator și față de actul administrativ contestat în cauză. În fapt instanța retroactivează astfel legea, dând forță juridică unei situații reglementate de lege mult ulterior emiterii actului normativ în temeiul căruia angajatorul putea pretinde analizarea petitului său, aspect care, în mod evident este nelegal.

Prin urmare, a solicitat instanței de recurs să analizeze, recursul formulat, în contextul existenței legislației incidente la momentul de timp în care angajatorul putea pretinde un drept și să înlăture toate argumentele ce vizează legislația ulterioară, care poate fi aparent mai favorabilă (în fapt care urmează aceleași principii, dar reglementează temporal pentru o altă perioadă de timp).

Cu referire la prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, a menționat că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite a fost făcută la solicitarea angajatorului în raport de termenele de îndeplinire a măsurilor cuprinse în planul de prevenire si protecție asumate de către acesta, motiv pentru care la finalizarea acestor termene locurile de muncă sunt încadrate în condiții normale.

Totodată, a precizat faptul că legiuitorul a fost explicit în formularea actului normativ și a stabilit punctual și fără echivoc că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim 3 ani.

De remarcat faptul că prin însăși acțiunea formulată angajatorul a precizat faptul că nu a solicitat eliberarea avizului pe 3 ani, în considerarea faptului că preconiza o achiziție de echipamente ce nu s-a efectuat din lipsa de fonduri.

În susținerea celor menționate a învederat instanței și argumentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 12/2016 privind examinarea și admiterea recursului în interesul legii, având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001.

Având în vedere aceste considerente Comisia în considerarea prevederilor legale incidente la acel moment de timp a respins solicitarea reclamantei de reînnoire a avizului de încadrare a locurilor de muncă respective în condiții deosebite pentru o nouă perioadă, dat fiind că acesteia îi fusese emis un asemenea aviz cu o valabilitate de 1 an conform celor pe care aceasta și le-a asumat prin solicitarea inițială.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată constând în sumele aferente plății expertizei efectuate în cauză a arătat că, în mod nelegal, instanța a încuviințat părții reclamante aceste cheltuieli, în contextul în care concluziile acestei probe nu se regăsesc în considerentele sentinței de judecată, iar instanța de fond nu a soluționat cauza fundamentându-se pe cele reținute de expert, ci exclusiv pe actele existente la dosar și pe actele normative incidente în cauză.

Pe de altă parte a invocat disproporționalitatea financiară între activitatea depusă de expert și suma încuviințată de instanță de 7000 de RON.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov a solicitat pârâtei Inspecția Muncii reînnoirea avizul nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, emis în baza H.G. nr. 1014/2015, valabil până la data de 31.12.2016.

Pârâta a refuzat reînnoirea avizului pentru perioada solicitată susținând, în esență, că în H.G. nr. 1014/2015 nu se prevede în mod expres modalitatea legală de prelungire a valabilității avizului, și că, potrivit acestui act normativ reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite deținut de angajator la data de 31.12.2015 poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care poate fi acordat avizul fiind de maximum 3 ani.

Prin sentința recurată a fost admisă cererea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să emită avizul de reînnoire a avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele art. 2 din H.G. nr. 1014/2015, cu respectarea termenului maxim de valabilitate prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015.

Un prim motiv de nelegalitate vizează faptul că instanța de fond, prin soluția dată, a încercat a lămuri în viziunea proprie chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, făcând propria interpretare a actului normativ (în condițiile în care i s-a pus la dispoziție punctul de vedere al elaboratorului actului normativ cu explicații punctuale asupra a ceea ce a stipulat expres în lege) conchizând faptul că Inspecția Muncii însăși recunoaște insuficiența termenului acordat angajatorului de a-și normaliza condițiile.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar constată că ceea ce a analizat instanța de fond a fost chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite ce pot fi realizate potrivit H.G. nr. 1014/2015, respectiv dacă avizul poate fi reînnoit doar o singură dată, cu o valabilitate a perioadei pentru care se poate acorda de maximum 3 ani, dar și mai redusă, așa cum a susținut pârâta, ori dacă se pot acorda mai multe reînnoiri, însă cu o valabilitate care nu poate depăși data de 31.12.2018, așa cum a susținut reclamantul.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor H.G. nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 986 din 31 decembrie 2015, emisă în temeiul art. 29 alin. (11) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 1, "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre. (2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care dețin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reînnoite, și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiții deosebite. (3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018.".

Scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 a fost acela de a prelungi termenul de 1 an reglementat anterior prin H.G. nr. 1173/2014, în care angajatorii aveau obligația de a realiza măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă.

Prin Nota de fundamentare la H.G. nr. 1014/2015 s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1173/2014 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, angajatorii care dețin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite au obligația de a elabora planul de prevenire și protecție corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor, cuprinzând măsuri și acțiuni, eșalonate și distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie - 1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiții normale. Ca urmare a faptului că s-a constatat că, la acea dată, angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condițiilor de muncă, s-a estimat că, în contextul economic de la acea dată, măsurile propuse în planul de prevenire și protecție nu se pot realiza integral.

S-a precizat că actul normativ are în vedere stabilirea metodologiei de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, dar și a unui termen limită, respectiv trei ani de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență de completare a art. 29 din Legea nr. 263/2010, în care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă, iar menținerea locurilor de muncă în condiții deosebite vizează doar acei angajatori care dețin, la data de 31 decembrie 2015, avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și care nu au putut realiza până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1014/2015, s-a stabilit metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, acordate anterior, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, numai pentru angajatorii care dețin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, și care nu au realizat până la acea dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiții deosebite.

Din dispozițiile legale nu rezultă că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată. Ceea ce s-a reglementat expres a fost că perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăși data de 31 decembrie 2018.

Prin urmare, motivele de recurs privind faptul că prin actul normativ s-a stabilit punctual și echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maximum 3 ani, sunt nefondate.

De asemenea, este nefondată și critica prin care recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond în considerentele sale și-a fundamentat soluția dată pe un act normativ (O.U.G. nr. 89/2018) care a fost emis în anul 2018, respectiv la 2 ani față de momentul solicitării formulate de angajator și față de actul administrativ contestat în cauză, retroactivând astfel legea și dând forță juridică unei situații reglementate de lege mult ulterior emiterii actului normativ în temeiul căruia angajatorul putea pretinde analizarea petitului său.

Or, în speță, instanța de fond a analizat solicitarea reclamantului, privind reînnoirea avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, până la data de 31.12.2018, din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (3) ale H.G. nr. 1014/2015. Faptul că, în considerente, a prezentat succesiunea actelor normative care au prelungit termenul final până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă, făcând referire și la O.U.G. nr. 89/2018 prin care termenul a fost prelungit până la data de 31.12.2019, precum și la Legea nr. 13/08.01.2019 prin care termenul a fost prelungit până la data de 01.09.2021, nu echivalează cu retroactivarea legii astfel cum susține recurenta-pârâtă.

Ceea ce în mod corect a evidențiat instanța de fond prin prezentarea succesiunii actelor normative adoptate de legiuitor a fost motivul pentru care termenul acordat inițial angajatorilor pentru normalizarea condițiilor de muncă s-a dovedit a fi insuficient, măsurile propuse în planul de prevenire și protecție neputându-se realiza integral în cadrul termenului respectiv din lipsă de fonduri bănești, acest aspect neimplicând culpa angajatorilor.

Contrar susținerilor recurentei, din dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, care prevăd că "Avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).", rezultă faptul că avizele își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau la expirarea termenului limită, 31.12.2018. Așadar, nu rezultă că nu poate fi solicitată o reînnoire a avizului, când condițiile sunt îndeplinite, în interiorul termenului.

Faptul că angajatorul și-a asumat că va normaliza condițiile de muncă până la data de 31.12.2016, deși ar fi avut posibilitatea de a-și asuma un termen de 3 ani și nu de un an, nu conduce la concluzia invocată de recurentă.

Prin urmare, în total acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că nu se întrevede niciun motiv rezonabil pentru care unor angajatori care au avut avizul reînnoit până la data de 31.12.2018 (deci care au avut mai mult timp pentru realizarea măsurilor de normalizare a condițiilor de muncă și cu toate acestea nu le-au realizat), să li se acorde prelungirea valabilității avizelor, iar angajatorii care au avut avizul reînnoit până la o dată anterioară celei de 31.12.2018 (deci care au avut mai puțin timp pentru realizarea măsurilor e normalizare a condițiilor de muncă), să nu beneficieze de posibilitatea de reînnoire a avizului până la data finală de 31.12.2018 prevăzută de H.G. nr. 1014/2015, sub motiv că acest act normativ nu prevede în mod expres posibilitatea acordării unei noi reînnoiri.

În caz contrar, rămân fără efecte și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel cum au fost modificate, în baza cărora a fost emisă și H.G. nr. 1014/2015.

Prin O.U.G. nr. 65/2015, art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia "(1) Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.", a fost completat și au fost introduse alin. (1

1

) și (1

2

), cu următorul cuprins:

"(1

1

) Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă. (1

2

) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2015 și data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferența dintre cota de contribuție de asigurări sociale pentru condiții deosebite de muncă și cea declarată de către aceștia.".

S-au avut în vedere, în același sens fiind emisă apoi și H.G. nr. 1014/2015, obligația angajatorilor care dețin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite de a elabora planul de prevenire și protecție corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor, cuprinzând măsuri și acțiuni eșalonate și distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie -1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiții normale, și faptul că, în urma controalelor efectuate la nivelul Inspecției Muncii s-a constatat că angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condițiilor de muncă, și, luând în considerare termenul de 31 decembrie 2015, prevăzut de legislația în vigoare, H.G. nr. 1173/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, s-a estimat că, în contextul economic de la acea dată, măsurile propuse în planul de prevenire și protecție nu se pot realiza integral.

Pentru aceste motive, în condițiile în care scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 nu a fost îndeplinit prin măsurile de protecție asumate prin planul din 2016, realizarea măsurilor necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă, actul normativ nu prevede interdicția emiterii mai multor avize, având în vedere că termenul limită prevăzut actul normativ nu a fost depășit, 31.12.2018, sentința recurată este legală, în mod corect instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii reclamantei și a obligat pârâta la reînnoirea avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite pentru perioada 2017 - 2018, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor H.G. nr. 1014/2015.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte cu privire la cheltuielile de judecată constând în sumele aferente expertizei tehnice judiciare, la care a fost obligată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., pârâta fiind partea căzută în pretenții.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 24/F din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.