ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1996/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 08.03.2017, reclamanta S.C. CET Arad S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii:

- să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condițiile H.G. nr. 1014/2015;

- obligarea pârâtei la reînnoirea avizului în condițiile H.G. nr. 1014/2015;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința131 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. CET Arad S.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă în condițiile H.G. nr. 1014/2015.

A fost constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4715.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condițiile H.G. nr. 1014/2015.

A fost obligată pârâta Inspecția Muncii să analizeze pe fond cererea reclamantei S.C. CET Arad S.A. cu nr. x/17.01.2017 privind reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei Inspecția Muncii la reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Inspecția Muncii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că reclamanta a solicitat în anul 2016 și a obținut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016 valabil până la 31.12.2016 ce a fost eliberat în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1014/2015, care prevede un termen limită, respectiv trei ani de la data intrării în vigoare a O.U.G. completatoare a art. 29 din Legea nr. 263/2010, în care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.

Menținerea locurilor de muncă în condiții deosebite a vizat doar acei angajatori care dețineau la 31.12.2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și care nu au putut realiza până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă.

Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 6 din H.G. nr. 1014/2015, avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau după caz la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).

În aceste condiții reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite a fost făcută la solicitarea angajatorului în raport de termenele de îndeplinire a măsurilor cuprinse în planul de prevenire și protecție asumate de către acesta, motiv pentru care la finalizarea acestor termene locurile de muncă sunt încadrate în condiții normale.

A apreciat recurenta că instanța de fond a apreciat greșit că în speță nu s-a împlinit nici data de 31.12.2018 și nici nu s-a constatat îndeplinirea de către reclamantă a măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție.

Conform documentației depuse de reclamantă, rezultă că toate măsurile din planul de prevenire și protecție aferent anului 2016 au fost realizate, fapt confirmat de adresele CET Arad nr. 3026/16.06.2016 și 5774/15.12.2016.

În planul de prevenire și protecție pentru 2017-2018 angajatorul a prevăzut aceleași măsuri precum cele din anul precedent pe care le-a raportat ca fiind realizate.

În ceea ce privește acordarea unui aviz pentru perioada 2017-2018, recurenta a menționat că H.G. nr. 1014/2015 nu conține prevederi în baza căruia să se poată prelungi valabilitatea unui aviz deja acordat în baza acestui act normativ sau să se acorde un alt aviz cu valabilitate în continuarea celui acordat.

Prin acest act normativ s-a stabilit fără echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcut o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim trei ani.

Totodată, recurenta a apreciat ca subiective susținerile instanței de fond conform cărora retehnologizarea activității reclamantei implică o serie de costuri ridicate, care depășesc posibilitățile financiare ale operatorului economic.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt. Instanța a dispus, prin hotărârea atacată, doar obligarea pârâtei la analizarea documentației, lăsând la latitudinea sa dacă se impune sau nu reînnoirea avizului.

H.G. nr. 1014/2015 nu limitează dreptul de a solicita o singură dată reînnoirea avizului, astfel că nu există nici un impediment legal pentru reînnoirea lui, având în vedere încadrarea în perioada de timp avută în vedere de norma legală indicată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condițiile H.G. nr. 1014/2015, precum și obligarea pârâtei la reînnoirea avizului în condițiile H.G. nr. 1014/2015; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a admis în parte cererea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, a obligat pârâta să analizeze pe fond cererea reclamantei privind reînnoirea avizului, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016.

Recurenta a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că H.G. nr. 1014/2015 nu conține prevederi în baza căruia să se poată prelungi valabilitatea unui aviz deja acordat în baza acestui act normativ sau să se acorde un alt aviz cu valabilitate în continuarea celui acordat.

Totodată, a arătat că prin acest act normativ s-a stabilit fără echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcut o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim trei ani.

Înalta Curte reține că reclamanta a obținut în anul 2016 Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la data de 31.12.2016, avizul fiind întemeiat pe dispozițiile H.G. nr. 1.014/2015.

Deși potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1.014/2015 - text conform căruia "perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018", reclamanta avea posibilitatea să solicite eliberarea avizului pe o perioadă de 3 ani, aceasta a solicitat eliberarea până în decembrie 2016, întrucât avea cunoștință despre viitoare modificări pentru anul 2017 în structura de funcționare a agregatelor S.C. CET Arad S.A., fără a putea, la acea dată, determina cu certitudine care vor fi modificările la noxe.

La sfârșitul anului 2016, constatând că problemele de mediu care au determinat existența condițiilor deosebite care generează locurile de muncă în condiții deosebite persistă, reclamanta a solicitat pârâtei reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite prin cererea cu nr. x/17.01.2017.

Intimata-pârâtă a refuzat prelungirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016 - conform răspunsului cu nr. x/8.02.2017, motivând că dispozițiile H.G. nr. 1.014/2015 nu prevăd modalitatea legală de prelungire a valabilități avizului, acest act normativ permițând emiterea unui singur aviz, pentru o perioadă de 3 ani, până la 31 decembrie 2018. Reclamanta a solicitat deja și a obținut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la data de 31.12.2016.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că nu este întemeiat și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 a fost acela de a prelungi termenul de 1 an reglementat anterior prin H.G. nr. 1173/2014 în care angajatorii aveau obligația de a realiza măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă. Având în vedere că măsurile propuse în planurile de prevenire și protecție asumate de angajatorii care dețineau avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă nu au putut fi realizate integral în termenul prevăzut de H.G. nr. 1173/2014, legiuitorul a adoptat H.G. nr. 1014/2015. Prin acest act normativ s-a stabilit metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținute anterior, și a fost reglementat un termen maxim de 3 ani în care angajatorii aveau obligația de a lua măsurile prevăzute în planurile de prevenire și protecție, astfel încât condițiile de muncă să fie normalizate. Acest termen maxim a fost stabilit până la data de 31.12.2018.

Pârâta a invocat în cauză faptul că, fiindu-i emis reclamantei Avizul nr. x/2016 cu valabilitate până la 31.12.2016, nu se poate emite un nou aviz, respectiv nu se poate reînnoi avizul din 2016 în baza prevederilor H.G. nr. 1014/2015.

Curtea reține că dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1014/2015 prevăd următoarele:

"(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care dețin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reînnoite, și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiții deosebite.

(3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018."

Având în vedere că legiuitorul nu a limitat în mod expres numărul avizelor care pot fi obținute în baza acestui act normativ, stabilind doar perioada maximă de valabilitate a acestora, dar mai ales având în vedere scopul adoptării acestui act normativ, respectiv asigurarea unui termen rezonabil angajatorilor pentru normalizarea condițiilor de muncă conform măsurilor propuse în planurile de prevenire și protecția asumate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi acceptată în cauză teza potrivit căreia reclamantei nu i s-ar mai putea acorda un al doilea aviz, de reînnoire a celui existent, în limita termenului maxim prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015, în condițiile în care nu s-a reușit normalizarea condițiilor de muncă ale angajaților.

Potrivit art. 29 alin. (1)

1

din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen în care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 12/2016 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii, instanța supremă stabilind că:

"I. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1 - 4, art. 7 - 9, art. 13 alin. (4) și art. 13

1

din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.

II. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2 - 6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare".

Instanța de fond a reținut în mod corect că din prevederea duratei maxime a valabilității avizului nu se poate deduce o interdicție a legiuitorului cu privire la reînnoirea unui aviz care a fost emis cu o valabilitate de un an, până la 31.12.2016, iar nu pentru trei ani.

Potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, încetarea valabilității avizului are loc la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenție și protecție sau, cel mai târziu, la 31.12.2018, iar în prezenta speță acest termen nu s-a împlinit și nici nu s-a constatat îndeplinirea măsurilor de către reclamantă.

În aceste condiții, lipsa avizului, respectiv refuzul prelungirii valabilității acestuia ar sancționa tocmai beneficiarii H.G. nr. 1014/2015, respectiv pe angajații care ocupă locurile de muncă în condiții deosebite, aceștia nemaiputând beneficia de anumite avantaje legale și neavând nici posibilitatea obținerii acestora pe cale judiciară, astfel cum s-a arătat anterior.

Prelungirea avizului i-ar impune reclamantei obligația plății unor contribuții la asigurări sociale majorate aferente locurilor de muncă în condiții deosebite.

Astfel, potrivit Deciziei Înaltei Curți nr. 12/2016 "aceste dispoziții confirmă prioritatea legiuitorului pentru normalizarea condițiilor de muncă, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară și temporară, supusă unor condiții de recunoaștere și menținere strict reglementate la nivel infralegislativ".

În mod nejustificat a dedus pârâta, din împrejurarea că H.G. nr. 1014/2015 nu prevede în mod expres posibilitatea acordării unei noi reînnoiri, că nu ar fi posibilă decât o singură reînnoire a avizului, reînnoire care a fost deja acordată reclamantei.

Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că H.G. nr. 1014/2015 nu face vorbire în mod expres de acordarea unei singure reînnoiri, ci despre faptul că perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăși data de 31.12.2018 (potrivit art. 1 alin. (3), precum și despre faptul că avizele reînnoite își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) (conform art. 6 alin. (2), fiind vorba de ipoteza realizării măsurilor anterior datei de 31.12.2018).

Prin H.G. nr. 1014/2015 nu s-a stabilit punctual și fără echivoc faptul că reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite deținut de angajator la data de 31.12.2015 nu poate fi făcută o decât singură dată, așa cum în mod eronat a susținut recurenta-pârâta.

Din moment ce H.G. nr. 1014/2015 prevede că perioada maximă de valabilitate a avizului reînnoit nu poate depăși data de 31.12.2018 și ținând seama de motivele prelungirilor succesive, prin acte normative, a termenului până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă, nu se poate concluziona că interpretarea în sensul că H.G. nr. 1041/2015 nu interzice o nouă reînnoire a avizului până la data de 31.12.2018 ar contraveni rațiunii acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât este vorba de o lipsă a culpei angajatorului în nerespectarea termenului stabilit prin reînnoirea acordată inițial.

Recurenta a mai invocat faptul că instanța de fond a apreciat greșit că în speță nu s-a împlinit nici data de 31.12.2018 și nici nu s-a constatat îndeplinirea de către reclamantă a măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție, arătând că, potrivit documentației depuse de reclamantă, toate măsurile din planul de prevenire și protecție aferent anului 2016 au fost realizate, fapt confirmat de adresele CET Arad nr. 3026/16.06.2016 și 5774/15.12.2016.

Înalta Curte reține că pârâta Inspecția Muncii a refuzat prelungirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016 cu motivarea că "în Hotărârea de Guvern nr. 1014/2015 nu se prevede modalitatea legală de prelungire a valabilității avizului și este susținută de punctul de vedere al Ministerului Muncii și Justiției Sociale care reiterează lipsa unor prevederi legislative în vederea soluționării acestei spețe."

Astfel, susținerile recurentei privind îndeplinirea măsurilor aferente anului 2016 nu pot fi primite, în condițiile în care autoritatea pârâtă nu a analizat fondul cererii reclamantei, respectiv nu a analizat documentația depusă de aceasta în vederea reînnoirii avizului și a respins cererea reținând inadmisibilitatea acesteia pentru imposibilitatea prelungirii avizului.

În mod corect, instanța de fond a reținut că refuzul prelungirii avizului contravine dispozițiilor H.G. nr. 1.014/2015 și intenției avute de emitentul acestui act normativ, care a admis un termen maxim de 3 ani pentru valabilitatea avizului în cauză, respectiv până la 31.12.2018, precum și existența excesului de putere manifestat de autoritatea pârâtă prin refuzul reînnoirii Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4715.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condițiile H.G. nr. 1014/2015.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei Inspecția Muncii la reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 4/15.02.2016, instanța de fond a reținut în mod corect că pârâta Inspecția Muncii nu a analizat fondul cererii reclamantei, iar în aceste condiții, nefiind posibilă examinarea îndeplinirii cerințelor tehnice speciale direct de către instanță în ceea ce privește reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, în mod corect a fost obligată pârâta să analizeze pe fond cererea reclamantei de reînnoire a Avizului nr. x/15.02.2016.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 131 din 26 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 131 din 26 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.