ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3195/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de13.04.2017 sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.A. ARAD în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 96/08.04.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă în condițiile H.G. nr. 1041/2015 si să se dispună obligarea acestei parate la reînnoirea avizului mai sus menționat.

Prin sentința civilă nr. 270 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.A. Arad în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii.

S-a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 96/08.04.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea reclamantei în condițiile H.G. nr. 1041/2015.

A fost obligată pârâta Inspecția Muncii să procedeze la reînnoirea avizului nr. x/08.04.2016, condiționat de analizarea în prealabil pe fond a cererii reclamantei înregistrată la pârâtă la data de 30.01.2017 sub nr. 360 și a documentației aferentă cererii, conform art. 1 din H.G. nr. 1041/2015.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- termenul maxim de 3 ani prevăzut de H.G. nr. 1014/2015, pentru remedierea acestei situații nu a fost acordat de legiuitor în considerarea necesităților de retehnologizare a reclamantei intimate, actul normativ având aplicabilitate tuturor angajatorilor care aveau până la data de 31.12.2015 locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și care solicitau prelungirea acestui aviz;

- reclamanta și-a asumat punctual faptul că va normaliza condițiile de muncă până la data de 31.12.2016, deși acesta ar fi avut posibilitatea de a-și identifica nevoile la momentul solicitării și a solicita respectivul aviz pentru un termen de 3 ani și nu de un an cum a solicitat;

- instanța nu a luat în considerare probatoriul administrat în cauză din care rezultă faptul că angajatorul si-a asumat faptul că a solicitat încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite doar pentru anul 2016 conform adresei nr. x/06.01.2016, acest fapt implicând în mod evident și cheltuielile aferente asigurărilor sociale pentru lucrătorii încadrați în aceste locuri de muncă;

- contrar celor reținute de instanță, la dosar a fost depus punctul de vedere al inițiatorului actului normativ - Ministerul Muncii și Justiției Sociale -din care rezultă fără dubiu intenția legiuitorului, odată în plus față de conținutul actului normativ, că H.G. nr. 1014/2015 nu prevede modalitatea legală de prelungire a valabilității avizului;

- comisia a respins solicitarea reclamantei intimate de reînnoire a avizului de încadrare a locurilor de muncă respective în condiții deosebite pentru o nouă perioadă, dat fiind ca acesteia îi fusese emis un asemenea aviz cu o valabilitate de 1 an conform celor ce aceasta și-a asumat prin solicitarea inițială;

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 270/2017, iar în rejudecare respingerea cererii reclamante -intimate ca fiind nefondată și nelegală.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor H.G. nr. 1014/2015 cu privire la posibilitatea prelungirii termenului necesar retehnologizării pe o durată de maxim 3 ani.

Totodată, a arătat că recurentul - pârât nu a analizat pe fond decizia de reînnoire a avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 7 iulie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se constate refuzul nejustificat al pârâtei Inspecția Muncii de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 96/08.04.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condițiile H.G. nr. 1014/2015 si sa se dispună obligarea pârâtei la reînnoirea avizului în condițiile H.G. nr. 1014/2015.

În fapt, Curtea constata ca în 2016 reclamanta a solicitat paratei Inspecției Muncii și a obținut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 96/08.04.2016, valabil până la data de 31.12.2016, avizul fiind întemeiat pe dispozițiile H.G. nr. 1.014/2015.

Reclamanta nu a solicitat eliberarea acestui aviz pe o perioadă de 3 ani, astfel cum permitea art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1.014/2015 - text conform căruia "perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018" - ci numai până în decembrie 2016, întrucât avea cunoștință despre viitoare modificări pentru anul 2017 în structura de funcționare a agregatelor S.C. A. Arad S.A., fără a putea, la acea dată, determina cu certitudine care vor fi modificările la noxe.

La sfârșitul anului 2016, văzând că problemele de mediu care au determinat existența condițiilor deosebite, care generează locurile de muncă în condiții deosebite persistă, reclamanta a solicitat autorității pârâte Inspecția Muncii reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, cererea reclamantei fiind înregistrata sub 360/30.01.2017.

Pârâta Inspecția Muncii a refuzat prelungirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 96/08.04.2016 - conform răspunsului cu nr. x/10.02.2017- cu motivarea că dispozițiile H.G. nr. 1.014/2015 nu prevăd modalitatea legală de prelungire a valabilități avizului, acest act normativ permițând emiterea unui singur aviz, pentru o perioadă de 3 ani, până la 31 decembrie 2018, iar reclamanta a solicitat deja și a obținut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. x/08.04.2016, valabil până la data de 31.12.2016.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 a fost acela de a prelungi termenul de 1 an reglementat anterior prin H.G. nr. 1173/2014 în care angajatorii aveau obligația de a realiza măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă. Având în vedere că măsurile propuse în planurile de prevenire și protecție asumate de angajatorii care dețineau avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă nu au putut fi realizate integral în termenul prevăzut de H.G. nr. 1173/2014, legiuitorul a adoptat H.G. nr. 1014/2015. Prin acest act normativ s-a stabilit metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, deținute anterior, și a fost reglementat un termen maxim de 3 ani în care angajatorii aveau obligația de a lua măsurile prevăzute în planurile de prevenire și protecție, astfel încât condițiile de muncă să fie normalizate. Acest termen maxim a fost stabilit până la data de 31.12.2018.

Dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1014/2015 prevăd următoarele:

"(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care dețin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reînnoite, și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiții deosebite.

(3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2018."

Având în vedere că legiuitorul nu a limitat în mod expres numărul avizelor care pot fi obținute în baza acestui act normativ, stabilind doar perioada maximă de valabilitate a acestora, dar mai ales având în vedere scopul adoptării acestui act normativ, respectiv asigurarea unui termen rezonabil angajatorilor pentru normalizarea condițiilor de muncă conform măsurilor propuse în planurile de prevenire și protecția asumate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi acceptată în cauză teza potrivit căreia reclamantei nu i s-ar mai putea acorda un al doilea aviz, de reînnoire a celui existent, în limita termenului maxim prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015, în condițiile în care nu s-a reușit normalizarea condițiilor de muncă ale angajaților.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei nr. 12/2016 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocate și de prima instanță în motivare.

Instanța de fond a reținut în mod corect că din prevederea duratei maxime a valabilității avizului nu se poate deduce o interdicție a legiuitorului cu privire la reînnoirea unui aviz care a fost emis cu o valabilitate de un an, până la 31.12.2016, iar nu pentru trei ani.

Potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, încetarea valabilității avizului are loc la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenție și protecție sau, cel mai târziu, la 31.12.2018, iar în prezenta speță acest termen nu s-a împlinit și nici nu s-a constatat îndeplinirea măsurilor de către reclamantă.

În aceste condiții, lipsa avizului, respectiv refuzul prelungirii valabilității acestuia ar sancționa tocmai beneficiarii H.G. nr. 1014/2015, respectiv pe angajații care ocupă locurile de muncă în condiții deosebite, aceștia nemaiputând beneficia de anumite avantaje legale și neavând nici posibilitatea obținerii acestora pe cale judiciară, astfel cum se arată în decizia pronunțată în recursul în interesul legii.

Astfel, potrivit deciziei Înaltei Curți nr. 12/2016 "aceste dispoziții confirmă prioritatea legiuitorului pentru normalizarea condițiilor de muncă, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară și temporară, supusă unor condiții de recunoaștere și menținere strict reglementate la nivel infralegislativ".

În mod nejustificat a dedus pârâta, din împrejurarea că H.G. nr. 1014/2015 nu prevede în mod expres posibilitatea acordării unei noi reînnoiri, că nu ar fi posibilă decât o singură reînnoire a avizului, reînnoire care a fost deja acordată reclamantei.

Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că H.G. nr. 1014/2015 nu face vorbire în mod expres de acordarea unei singure reînnoiri, ci despre faptul că perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăși data de 31.12.2018 (potrivit art. 1 alin. (3), precum și despre faptul că avizele reînnoite își încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire și protecție sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) (conform art. 6 alin. (2), fiind vorba de ipoteza realizării măsurilor anterior datei de 31.12.2018).

Prin H.G. nr. 1014/2015 nu s-a stabilit punctual și fără echivoc faptul că reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite deținut de angajator la data de 31.12.2015 nu poate fi făcută o decât singură dată, așa cum în mod eronat a susținut recurenta-pârâta.

Din moment ce H.G. nr. 1014/2015 prevede că perioada maximă de valabilitate a avizului reînnoit nu poate depăși data de 31.12.2018 și ținând seama de motivele prelungirilor succesive, prin acte normative, a termenului până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă, nu se poate concluziona că interpretarea în sensul că H.G. nr. 1041/2015 nu interzice o nouă reînnoire a avizului până la data de 31.12.2018 ar contraveni rațiunii acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât este vorba de o lipsă a culpei angajatorului în nerespectarea termenului stabilit prin reînnoirea acordată inițial.

Astfel, susținerile recurentei privind neîndeplinirea măsurilor aferente anului 2016 nu pot fi primite, în condițiile în care autoritatea pârâtă nu a analizat fondul cererii reclamantei, respectiv nu a analizat documentația depusă de aceasta în vederea reînnoirii avizului și a respins cererea reținând inadmisibilitatea acesteia pentru imposibilitatea prelungirii avizului.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 270 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.