ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2016

Decizia nr. 1518/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.M., obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri cu privire la acordarea reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă declarate de reclamantă ca încadrându-se în condiții deosebite de muncă.

În subsidiar, în situația în care pârâta nu se va conforma dispozițiilor date de către instanța de judecată, a solicitat ca hotărârea judecătorească să țină loc de hotărâre cu privire la reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă declarate ca încadrându-se în condiții deosebite de muncă, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 347 din 9 decembrie 2014, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta I.M.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 347 din 9 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, criticile subsumate acestui motiv de recurs vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței și nesocotirea situației de fapt existente.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta-reclamantă arată următoarele:

- În mod greșit, instanța de fond a apreciat că nu există un "refuz nejustificat" din partea autorității pârâte, raportat la faptul că aceasta nu a acordat avizul, fiindcă cererea nu a fost depusă în termenul legal.

Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanță a nesocotit situația prezentată de societatea reclamantă, ca și circumstanță obiectivă pentru nedepunerea cererii de avizare până la data de 31 ianuarie 2014, fabrica fiind închisă în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014.

- Instanța de fond a omis să observe care este scopul demersului judiciar, respectiv acela de a proteja drepturile sociale ale angajaților societății. Se arată că angajații societății lucrează în condiții deosebite de muncă în ceea ce privește nivelul de zgomot, însă nu vor putea beneficia la pensie de sporurile aferente acestor condiții deosebite de muncă, din cauza refuzului de reînnoire a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.

Recurenta invocă și rigiditatea termenului de depunere a cererii de reavizare, atât vreme cât a făcut dovada existenței unei situații obiective, care au împiedicat societatea să depună cererea în termenul legal.

Prin urmare, susține în final recurenta, instanța de fond a ignorat un aspect foarte important și anume consecința gravă a neprelungirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, reprezentată de neacordarea drepturilor sociale salariaților care au prestat activitate în cadrul societății în cursul anului 2014, drepturi pentru care au fost achitate contribuțiile sociale, fiind încălcat astfel principiul contributivității.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept

Prin criticile dezvoltate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă invocă, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță și nesocotirea situației de fapt prezentată de societate, ca circumstanță obiectivă a nedepunerii cererii de avizare în termenul legal.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, modificată și completată prin H.G. nr. 1.077/2013, solicitarea de reînnoire a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se depune în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 1.077/2013, respectiv până la data de 31 ianuarie 2014.

Societatea recurentă a recunoscut faptul că nu a respectat acest termen, cererea de avizare fiind depusă împreună cu documentația aferentă la data de 6 august 2014, însă, a invocat intervenirea unei situații obiective, care a pus-o în imposibilitatea să solicite avizul în termenul legal, respectiv suspendarea activității societății pentru perioada decembrie 2013 - aprilie 2014.

În acest context, Înalta Curte reține, în primul rând, că nu există un alt cadru legal, care să permită prelungirea termenului instituit de H.G. nr. 246/2007, modificată și completată prin H.G. nr. 1.077/2013, actul normativ stabilind în mod strict și, fără echivoc, sfera condițiilor în care se acordă sau se reînnoiesc avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și regulile aplicabile.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi solicitat autorității pârâte repunerea în termenul de depunere a cererii de reavizare prin invocarea faptului suspendării activității societății comerciale.

În al treilea rând, societatea recurentă nu a depus la dosar, în susținerea cererii de chemare în judecată și a recursului formulat, vreo dovadă din care să rezulte că suspendarea activității societății comerciale s-a produs efectiv și s-a adus la cunoștința terților, în mod oficial, pentru opozabilitate, prin efectuarea vreunei mențiuni în Registrul Comerțului.

În aceste condiții, susținerile recurentei-reclamante, chiar cu bună-credință făcute, nu pot fi reținute de instanța de judecată ca fiind temei de constatare a unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, atâta vreme cât, nu s-a dovedit încălcarea cadrului legal în limitele căruia se reînnoiesc avizele de încadrare a locurilor de muncă în condițiile deosebite.

Invocarea dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 246/2007, modificată și completată prin H.G. nr. 1.077/2013 nu reglementează un drept automat în favoarea societății comerciale de a obține în instanța de judecată, ceea ce nu i-a fost acordat de către autoritatea pârâtă. Din contră, această dispoziție reprezintă temeiul legal pentru o acțiune directă în contencios administrativ, care poate fi admisă sub condiția dovedirii refuzului nejustificat de partea autorității pârâte, prin încălcarea legii. O interpretare contrară, ar presupune o imixtiune a puterii judecătorești în activitatea executivă, prin substituirea în atribuțiile Inspecției Muncii a instanței judecătorești, ceea ce este de neacceptat atât din perspectivă constituțională, dar și a ordinii de drept.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, raționamentul juridic exprimat în considerentele acesteia fiind apărat de orice critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 347 din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2016.

Procesat de GGC - N