ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2022

HOTĂRÂRE

06.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 14 iulie 2022 Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite, urmare a cererii formulate de creditoarea B. S.A. împotriva debitorilor C. și D., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x/26.02.2019, cu modificările și completările făcute prin actul adițional nr. x/20.02.2020 și actul adițional nr. x/15.02.2021, contract de fidejusiune nr. x/20.02.2020 și contract de fidejusiune nr. y/20.02.2020, pentru realizarea obligației de plată a sumei de 195.994,55 RON, la care se vor adăuga dobânzi și costuri conform titlurilor de creanță și cheltuielile de executare silită.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

II. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Arad:

Prin încheierea nr. 6162 din 21 iulie 2022, Judecătoria Arad, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., pentru creditoarea B. S.A., împotriva debitorilor C. și D. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prima instanță învestită a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) raportat la art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum și considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, din cuprinsul acesteia se poate extrage concluzia, aplicabilă în cauza de față, potrivit căreia în procedura executării silite există o singură instanță de executare stabilită odată cu încuviințarea executării silite.

A constatat că titlurile executorii cuprind mai mulți debitori, dintre care unul este debitor principal - E. S.R.L., cu sediul în București - și patru sunt fideiusori. Dintre aceștia, doi au domiciliul în Arad, figurând ca debitori în prezenta cauă - C. și D., ceilalți doi având domiciliul în București. Creditoarea a depus cerere de executare silită la BEJ A. pentru executarea celor doi debitori din Arad, însă la solicitarea instanței a arătat că a depus cerere de executare silită și împotriva debitorului principal E. S.R.L., la un executor din circumscripția Curții de Apel București.

În această situație, văzând orientarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la unicitatea instanței de executare, dar și dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a II-a potrivit căreia în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali, instanța a considerat că în cauză, având în vedere că debitorii sunt obligați accesoriu - având calitatea de fideiusori - competența aparține instanței de la sediul debitorului principal, respectiv Judecătoriei Sectorului 6 București.

III. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București:

Prin sentința civilă nr. 5577 din 4 august 2022, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad și, constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța învestită prin declinare a reținut că, potrivit art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În aplicarea criteriului legal anterior expus, pentru stabilirea competenței, a menționat că raportarea trebuie făcută la debitorii vizați de cererea de executare silită formulată în concret de către creditor, cerere care a stat la baza deschiderii dosarului de executare silită în cadrul căruia s-a solicitat încuviințarea silită. Sub acest aspect, instanța a apreciat că unicitatea instanței de executare poate fi reținută doar cu privire la executarea silită a cărei declanșare a fost solicitată efectiv prin cererea de executare silită supusă analizei, iar nu executarea silită care ar putea fi declanșată raportat la titlul executoriu.

De asemenea, instanța a notat că stabilirea instanței de executare presupune realizarea unei analize în concret a raportului execuțional născut ca urmare a sesizării executorului judecătoresc de către creditor prin cererea de executare silită, iar nu în abstract, prin raportare la debitorii vizați de titlul executoriu.

Astfel, instanța a reținut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității și în etapa executării silite, creditorul putând opta pentru a formula cerere de executare silită împotriva tuturor debitorilor vizați de titlul executoriu sau doar împotriva unora dintre aceștia, atât executorul judecătoresc, cât și instanța, fiind ținuți de limitele trasate de creditor.

În ipoteza în care creditorul a solicitat declanșarea executării silite doar împotriva unora dintre debitorii vizați de titlul executoriu, doar aceștia dobândesc calitatea de părți în executare, ca debitori, actele de executare silită putând fi efectuate în cadrul dosarului de executare respectiv doar asupra patrimoniilor acestora.

Totodată, instanța a constatat că art. 112 alin. (1) teza II-a C. proc. civ. vizează ipoteza în care reclamantul cheamă în judecată, prin aceeași cerere, mai mulți pârâți, dintre care unii sunt obligați accesoriu, iar nu ipoteza în care reclamantul formulează cereri distincte prin care cheamă în judecată separat debitorul principal și pe cel obligat accesoriu.

Cum în cadrul dosarului de executare nr. 430/2022, prin cererea de executare silită formulată, creditoarea a solicitat declanșarea executării silite doar împotriva debitorilor garanți C. și D., verificarea competenței instanței de executare trebuie realizată prin raportare la domiciliile acestora, neavând relevanță sediul E. S.R.L. - debitor principal în cadrul titlului executoriu, întrucât aceasta nu este parte în procedura de executare silită ce face obiectul dosarului de executare.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență privește cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., pentru creditoarea B. S.A., împotriva debitorilor C. și D., în dosar execuțional nr. x/2022.

Astfel, Judecătoria Arad a determinat competența de soluționare a cauzei prin raportare la sediul debitorului principal din contractul de credit, iar Judecătoria Sectorului 6 București a reținut domiciliul debitorilor garanți împotriva cărora a fost formulată cererea de încuviințare a executării silite.

Din contractul de credit nr. x din 26 februarie 2019 și actele adiționale încheiate rezultă că debitorul principal este E. S.R.L., cu sediul în București, iar D. și C. sunt debitori garanți.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

În litigiul pendinte, cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr. x din 26 februarie 2019 a fost formulată împotriva celor doi debitori garanți, D. și C., aceștia dobândind în litigiu calitatea procesuală de debitor.

Întrucât actul de învestire a instanței este formulat numai împotriva acestora, nu se poate reține incidența prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care vizează ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâți.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, domiciliul persoanelor fizice împotriva cărora a fost formulată cererea de executare silită se afla în Arad, județ Arad, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.