ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 octombrie 2021 pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2021 al Biroului executorului judecătoresc C. și anularea încheierii civile nr. 12026 din 30 septembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara, prin care a fost încuviințată executarea silită.
II. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:
Prin încheierea nr. 1471 din 2 februarie 2022, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că domiciliul debitoarei este în Brașov, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Brașov, instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul debitoarei.
III. Hotărârea Judecătoriei Brașov:
Învestită prin declinare, Judecătoria Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 4636 din 2 iunie 2022, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În motivare, instanța a reținut că executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2021 al Biroului executorului judecătoresc C. a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara prin încheierea pronunțată la 30 septembrie 2021, aceasta fiind instanța de executare, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatoarea A. a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. x/2021 al Biroului executorului judecătoresc C..
Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum în mod corect au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.
Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".
Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, Biroul executorului judecătoresc C. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2021, având ca obiect încuviințarea executării silite formulată de creditoarea B. împotriva debitoarei A..
Prin încheierea nr. 12026 din 30 septembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc C., fiind încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/2021 împotriva debitoarei A..
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."
Cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 12026 din 30 septembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Timișoara, ca instanță de executare.
Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.