ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 673/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București în 06 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au chemat în judecată intimata A., solicitând anularea executării silite începute de SCPEJ "B." în dosarul nr. x/2018; anularea somației din 20.12.2021, emisă în același dosar, anularea încheierii din 20.12.2021 emisă în dosarul nr. x/2018, anularea tuturor actelor de executare emise în același dosar, anularea încheierii nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2020 și a încheierii nr. 719 din 21 ianuarie 2021, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3827 din 09 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 București – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de intimată, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că executarea silită, ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2018 al SCPEJ "B.", se desfășoară împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

În privința contestatorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, singurul care ar putea atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a reținut că nu are calitate în acest dosar execuțional.

Astfel, dat fiind faptul că Judecătoria Timișoara este cea care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, respectiv încheierea de încuviințare a intervenției creditoarei A. în cadrul procedurii execuționale desfășurate în dosarul nr. x/2018, revine acesteia competența de soluționare a cauzei, în acord cu dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 20/2021, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

2.2. Prin sentința civilă nr. 24953/2022 din 09 decembrie 2022, Judecătoria Timișoara – secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.

În motivarea soluției, Judecătoria Timișoara a reținut că, din moment ce contestația la executare este formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

A mai reținut și că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată și de către intimată, prin întâmpinare, aceasta solicitând trimiterea cauzei la o judecătorie aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Timișoara.

2.3. Judecătoria Orșova – secția civilă, prin sentința civilă nr. 47 din 16 februarie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Orșova a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, a constatat că, în cadrul dosarului de executare nr. 762/EX/2018 al SCPEJ "B.", executarea silită se desfășoară împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, competența de soluționare a cauzei revenind Judecătoriei Timișoara, care a reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, respectiv a încheierii de încuviințare a intervenției creditoarei A. în cadrul procedurii execuționale desfășurate în dosarul nr. x/2018

A mai reținut și incidența dezlegărilor date prin considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a respectivului titlu executoriu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Orșova.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestația la executare formulată de către contestatorii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 762/EX/2018 al SCPEJ "B.", pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 570 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2007.

Contestatorii au formulat contestație la executare inclusiv împotriva somației din 20.12.2021 și a încheierii din 20.12.2021, ambele emise în dosarul de executare nr. 762/EX/2018, împotriva tuturor actelor de executare emise în acest dosar de executare, dar și împotriva încheierii nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2020 și a încheierii nr. 719 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020.

În speță, Judecătoria Sectorului 5 București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Orșova.

La rândul său, Judecătoria Orșova și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale instanțelor cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.

Astfel, în legătură cu modalitatea de stabilire a competenței teritoriale, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, în materia contestației la executare, aceasta se determină potrivit normei cuprinse la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., însă, întrucât unul dintre cei trei contestatori, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, singurul care ar fi putut atrage competența acestei instanțe, nu are calitatea de debitor în dosarul de executare, a apreciat că, în raport cu dezlegările date prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, revine Judecătoriei Timișoara competența de a soluționa prezenta pricină.

La rândul său, Judecătoria Timișoara a făcut aplicarea art. 127 C. proc. civ., chiar dacă în cuprinsul articolului 127 alin. (2

1

) nu sunt prevăzute expres și parchetele, atunci când au calitatea de reclamant, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Orșova.

Judecătoria Orșova, raportându-se atât la calitatea de instanță de executare a Judecătoriei Timișoara, care a pronunțat atât încheierea de încuviințare a executării silite, cât și a încheierii de încuviințare a intervenției creditoarei A. în cadrul procedurii execuționale din dosarul nr. x/2018, precum și la Decizia nr. 20/2021 a instanței supreme, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prin raportare la normele legale enunțate, se observă că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este cea de la sediul debitorilor-contestatori din cadrul dosarului execuțional nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, ambii cu sediul în Timișoara, județul Timiș, respectiv Judecătoria Timișoara.

Astfel, se constată că doar în raport cu acești doi debitori-contestatori a fost formulată cererea de executare silită, a fost dispusă încuviințarea executării silite, prin încheierea civilă nr. 13.265 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, a fost dispusă admiterea cererii de intervenție formulată de creditorul C., prin încheierea civilă nr. 4348 din 22 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2020, respectiv în raport cu care a fost dispusă admiterea cererii de intervenție formulată de creditoarea A., prin încheierea civilă nr. 719 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2020, acte contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, în speță, actele îndeplinite în procedura de executare silită contestată au fost efectuate doar împotriva debitorilor-contestatori Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, iar nu și împotriva contestatorului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care deține calitatea de terț în raport cu executarea silită contestată.

În acest context, este lipsit de relevanță aspectul că sentința civilă nr. 570 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2007, care constituie titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea silită în dosarul nr. x/2018, a fost pronunțată inclusiv în contradictoriu cu contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât timp față de acesta nu s-a solicitat și încuviințat executarea silită.

Se impune precizarea că somația din 20.12.2021, contestată în prezenta cauză, a fost comunicată contestatorului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar "spre știință", astfel cum rezultă în mod expres din conținutul acesteia.

De asemenea, adresa din 20.12.2021 a fost transmisă acestui contestator doar în considerarea calității sale de ordonator principal de credite, ca informare cu privire la obligația sa, de a "dispune toate măsurile ce se impun" în vederea achitării sumelor ce fac obiectul executării silite, astfel cum rezultă în mod expres din conținutul acestui înscris.

Drept urmare, în condițiile în care contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are calitatea de debitor în dosarul nr. x/2018, competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de la sediul debitorilor, în speță Judecătoria Timișoara.

Cu privire la susținerile intimatei A., în sensul că, în cauză, ar fi aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., față de calitatea debitorilor-contestatori Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, aspect reținut de Judecătoria Timișoara în cadrul sentinței nr. 24953 din 09 decembrie 2022, pronunțată în cauză, se constată că aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează exclusiv ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamantă sau de pârâtă, neputând fi aplicate, prin analogie, în situația în care reclamantă (contestatoare) este o unitate de parchet.

Totodată, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu ar fi fost aplicabile nici prin prisma faptului că, intimata, care a ocupat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel cum rezultă din cuprinsul titlului executoriu, a fost eliberată din funcție, ca urmare a pensionării, prin decretul nr. 1120 din 7 decembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 995 din 09 decembrie 2016, astfel încât, la data sesizării instanței, 05 ianuarie 2022, aceste dispoziții legale nu puteau fi aplicabile nici ca urmare a neîndeplinirii condiției de a "își desfășura activitatea" la respectiva unitate de parchet la momentul chemării în judecată.

Mai mult, chiar și în ipoteza în care aceste dispoziții legale ar fi aplicabile, se impune precizarea că prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Timișoara cu cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

Astfel, reținând definiția legală dată prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanței de executare, se constată că prezenta contestație la executare revine, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara, instanță care a încuviințat executarea silită.

În acord cu cele anterior precizate, se reține și că potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.