ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1025/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 21 iulie 2021 pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. x/2012, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a chemat în judecată pe intimatul A., formulând contestație la executare, împotriva executării silite începute de B. în dosarul nr. x/2021, la cererea creditorului A., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentinței civile nr. 1131 din 21.06.2018 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 2815/26.11.2018 a Curții de Apel Ploiești; împotriva somației din 05.07.2021, emisă în același dosar execuțional; împotriva încheierii din 05.07.2021, privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2021; împotriva încheierii nr. 2337 din 23.06.2021 pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2021; solicitând și suspendarea de drept a executării silite până la soluționarea contestației, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și la art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4019 din 9 noiembrie 2021, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Judecătoriei Costești, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Târgoviște a reținut, în esență, că partea contestatoare este Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar dispozițiile art. 127 C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia instanța de judecată (parchetul) care are calitatea de reclamant al unei pricini și, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul ori se află instanța de judecată sau parchetul reclamant.

Față de dispozițiile legale invocate, făcând aplicarea art. 132 C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgoviște, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Costești, ca instanță judecătorească egal în grad cu instanța sesizată, aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată cu Curtea de Apel Ploiești, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Dâmbovița și funcționează Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Costești a pronunțat sentința civilă nr. 194 din 25 februarie 2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În motivare, s-a reținut, în esență, că, în speță, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu fac referire la ipoteza în care o unitate de parchet are calitatea de reclamant sau pârât, cum este cazul în speță, iar instanța de trimitere a făcut o interpretare greșită a textului de lege invocat.

În altă ordine de idei, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată (contestație la executare), prin art. 714 alin. (1) rap. la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o competență de ordine absolută la domiciliul sau sediul debitorului. În cauză, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița este în mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, competentă exclusiv pentru soluționarea contestației la executare de față fiind Judecătoria Târgoviște.

Chiar și prin raportare la alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., normă de competență de ordine privată, competența de soluționare nu poate fi declinată din oficiu în favoarea unei alte instanțe, în lipsă invocării ei de către pârât prin întâmpinare, iar în sarcina contestatorului (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) nu exista obligația, ci posibilitatea, de a sesiza o altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța competentă să soluționeze, potrivit legii. (Judecătoria Târgoviște)

Totodată, alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., nu își găsește aplicarea nici prin raportare la calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa a intimatului, cererea contestatorului nefiind de competența Judecătoriei Pucioasa, instanță pe lângă care acesta își desfășoară activitatea, ci de competența Judecătoriei Târgoviște.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația la executare declanșată de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva executării silite începute de B. în dosarul nr. x/2021, fiind îndreptată împotriva actelor de executare silită.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) din același cod prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În speță, prin încheierea civilă nr. 2337/23.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgoviște a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2021 al BEJ B., la cererea creditorului A. împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1131/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2815/26.11.2018 a Curții de Apel Ploiești.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea civilă nr. 2337/23.06.2021 a Judecătoriei Târgoviște, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, revine acestei instanțe care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.". Astfel, potrivit celor reținute în această decizie, s-a statuat că "paragraful 71...ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare."

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgoviște este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Referitor la dispozițiile art. 127 alin. (1), (2

1

) și 3 C. proc. civ., se reține că acestea nu puteau fi invocate în vederea justificării necompetenței teritoriale a instanței și declinării acesteia cu referire la calitatea reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competență teritorială exclusivă și unitățile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanța de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menționate și parchetele.

Tot astfel, întrucât reglementarea cuprinsă în alin. (2) și (3) lasă la latitudinea părții reclamante aprecierea asupra facultății ce-i este recunoscută prin lege ca, atunci când cererea se introduce împotriva "...unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia..." să poată sesiza "...una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii", normele acestui alineat nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe.

Or, reclamantul (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) nu a înțeles să se prevaleze de această facultate, caz în care nici instanța nu putea să-și decline competența în considerarea judecării unei cereri introduse împotriva intimatului procuror.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2022.