Decizia nr. 6274/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 138/2019 a Curții de Apel Constanța

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2019, conform art. 8 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu art. 194 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului anularea parțială a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului și publicat în Monitorul Oficial nr. 967/15.11.2018 (’’Ordinul 1171/2018") și a Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu (’’Procedura") aprobată prin acesta - ce formează Anexa nr. 1, în ceea ce privește aplicarea acestora cu privire la autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2018 .

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 138 din 26 iunie 2019 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și a dispus anularea parțială a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului și a Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu aprobată prin acesta, în ceea ce privește aplicarea acestora cu privire la autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2018.

Recursul principal exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând în esență următoarele: Sentința civilă criticată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere faptul că, actul normativ care a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare parțială se cere, respectiv O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, a fost declarat neconsituțional în ansamblul său, iar potrivit prevederilor art. 147 din Constituția României, prevederile ordonanței reiterate sunt suspendate de drept, pe o durată de 45 de zile. De asemenea, hotărârea civilă a instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită, a normelor de drept material cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că prevederile Ordinului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu și a Procedurii, nu a afectat dreptul reclamantei, obținut prin Autorizația de Mediu nr. x/28.03.2019 emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea. Critica pe care o aduce sentinței civile atacate, are în vedere faptul că instanța de fond nu a luat în considerare prevederile consituționale conform cărora, un act normativ declarat neconstitutional este suspendat de drept, pe o perioada de 45 de zile de la data publicării deciziei iar, Parlamentul ori Guvernul are obligația de a pune în acord prevederile declarate neconstituțional cu dispozițiile Constituției României. În caz contrar, actul normativ declarat neconstituțional își încetează efectele juridice și, în subsidiar, și actele administrative emise în baza acestora - în speță Ordinul ministrului mediului atacat. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 214/09.04.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019, Curtea a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, în sensul că a fost reglementat, prin același act normativ două domenii diferite, fără nîcio legătură între ele. Astfel, deși O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei, a solicitat să se constate că, criticile formulate de către autorii sesizării de neconstituționalitate și constatările Curții Constituționale a României nu au vizat dispozițiile privind obligativitatea obținerii vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu. Prin urmare, consideră că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei cu aplicarea greșită a normelor de drept material, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă având în vedere faptul că, dispozițiile Constituționale prevăd un termen pentru care Guvernul și Parlamentul au obligativitatea de punere în acord a ordonanței declarate neconstituțional cu prevederile Constituției României, iar în situația în care această obligație nu este adusă la îndeplinire, ordonanța și actele administrative emise în baza acesteia își încetează efectele juridice. Astfel, Ordinul ministrului mediului contestat nu putea fi anulat, câtă vreme actul normativ în baza căruia a fost emis este suspendat de drept, în vederea conformării cu dispozițiile constituționale. Considerații aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la condițiile admisibilității acțiunii reclamantei, formulată în contradictoriu cu subscrisul. Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a considerat că, acțiunea reclamantei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, actualizată, conform cărora reclamanta trebuie să dovedească că actul normativ atacat trebuie să îi producă o vătămare al unui drept ori interes legitim. Astfel, instanța de fond a reținut faptul că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor și ale Ordinului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, reclamanta avea obligația să obțină viza anuală de mediu, începând cu anul 2020. Acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu recurentul pârât este neîntemeiată, deoarece în materia contenciosului administrativ, este necesar ca reclamanta să dovedească existența unei vătămări a unui drept sau interes legitim prin actul administrativ contestat - în speța de fața: Ordinul ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a probat în ce măsură dreptul obținut prin Autorizația de Mediu nr. x/28.03.2019 emis de către Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea, a fost vătămat, cu atât mai mult cât, autorizația de mediu avea termen de valabilitate până în anul 2020. Prin dispozițiile Ordinulului ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare, câtă vreme dreptul obținut, de acesta prin Autorizația de mediu nr. x/28.03.2018, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea nu i-a fost afectat, în sensul că nu au fost schimbate condițiile în care reclamantul trebuie să își desfășoare activitatea. În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. . Legal citată, intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către Ministerul Mediului împotriva sentinței civile recurate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. În opinia intimatei criticile aduse de către recurent sentinței pronunțată de către instanța de fond, critici subsumate de către acesta motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8, sunt total neîntemeiate. Efectele declarării neconstituționale a O.U.G. nr. 75/2018: Prima critică a recurentului vizează faptul că, declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 75/2018 prin Decizia Curții Constituționale nr. 214/09.04.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019 ar fi acordat Guvernului/Parlamentului o perioadă de 45 de zile pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituționale cu dispozițiile neconstituționale. Recurentul consideră că, actele administrative aprobate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2018 nu ar fi fost lovite de vreun motiv de nelegalitate în perioada de 45 de zile (ce expira în cazul de față în data de 18.07.2019) menționată anterior, chiar dacă dispozițiile pe care emiterea lor se întemeia au fost declarate neconstituționale. În primul rând, opinia recurentului nu este susținută de niciun text legal, fiind bazată doar pe un raționament juridic eronat, ce presupune aplicarea în continuare a unor norme juridice declarate neconstituționale. Este evident că o asemenea susținere nu poate fi primită de către instanța de recurs, din moment ce perioada de 45 de zile pentru punerea de acord a actului normativ declarat neconstituțional cu dispozițiile constituție, nu are semnificația extinderii aplicabilității dispozițiilor declarate neconstituționale. Existența vătămării produse ca urmare a emiterii actului administrativ atacat: În ceea ce privește critica recurentului legat de faptul că intimata reclamantă nu ar fi probat în ce măsură drepturile sale rezultate din Autorizația de Mediu nr. x/28.03.2013 ("Autorizația de Mediu") sunt vătămate de dispozițiile Ordinului 1171/2018, vătămarea produsă prin intermediul actului administrativ atacat este reprezentată de reducerea perioadei de valabilitate a Autorizației de Mediu. Contrar celor menționate de recurent prin cererea de recurs Autorizația de Mediu obținută de intimata reclamantă este valabilă până la data de 28.03.2023 și nu până în anul 2020, perioada sa de valabilitate fiind de 10 ani de zile de la emiterea sa, după cum rezultă în mod evident din cuprinsul acesteia. De altfel Ministerul Mediului, a recunoscut în mod expres prin intermediul întâmpinării depusă la fondul cauzei (pag. 3), că perioada de valabilitate de 10 ani a Autorizației de Mediu a fost eliminată din cuprinsul acesteia, rezultând astfel o modificare a conținutului dreptului subiectiv dobândit de către intimata reclamantă, modificare ce presupune pe de o parte restrângerea duratei acestuia și pe de altă parte condiționarea existenței dreptului de emiterea unui nou act administrativ. Încălcarea principiului neretroactivității legii noi: După cum a menționat și în fața instanței de fond nelegalitatea Ordinului 1171/2018 este dată și de aplicarea sa retroactivă față de autorizațiile de mediu emise înainte de intrarea sa în vigoare. Conform susținerilor Ministerului Mediului, dispozițiile Ordinului 1171/2018 nu ar fi retroactive deoarece nu se aplică autorizațiilor de mediu a căror termen de valabilitate a încetat. În opinia sa, o asemenea interpretare restrictivă a efectului retroactiv al legii civile nu poate fi primită, fiind contrară atât doctrinei juridice privind această chestiune cât și jurisprudenței constituționale. Cum raportul juridic născut în baza Autorizației de Mediu s-a constituit la momentul emiterii acesteia, conținutul raportului juridic, respectiv dreptul subiectiv rezultat, nu poate fi modificat de către o lege viitoare, deoarece s-ar aduce atingere constituirii acestuia, situație ce nu este permisă de regula neretroactivității legii civile. Cum termenul de exercitare a unui anumit drept, reprezintă o modalitate a acestuia, fiind parte intrinsecă a sa, consideră că, modificarea acestui termen aduce atingere însăși constituirii acestuia, constituire ce nu poate fi însă afectată de noua lege. Faptul că, dreptul rezultat din Autorizația de Mediu este exercitat pe o anumită perioadă de timp, nu înseamnă că printr-o lege nou se poate aduce atingere perioadei în care acesta poate fi exercitat, deoarece termenul de exercitare a dreptului nu este un efect produs în timp al actului administrativ, ci acesta face parte din chiar conținutul dreptului, stabilit la momentul constituirii acestuia și deci reprezentând un efect trecut (fada praeterita) al situației juridice rezultate din emiterea actului administrativ. În acest sens, este și jurisprudența constituțională în această materie, care prevede în mod clar că, întinderea în timp unor drepturi născute în baza legii vechi, nu poate fi modificată de legea nouă. Cu titlu de exemplu este hotărârea Curții Constituționale nr. 51/2012 (Anexa nr. 2 la răspunsul la întâmpinare depus la fond) în care se menționează, la pagina 13, că redimensionarea duratei mandatelor funcțiilor de conducere poate avea loc doar pentru mandatele viitoare nu și pentru mandatele în curs deoarece altfel s-ar nesocoti regula neretroactivității legii. În același sens sunt și argumentele Curții Constituționale din decizia nr. 375/2005 (Anexa nr. 3 la răspunsul la întâmpinare depus la fond), prin care Curtea a decis că deși legiuitorul este liber să redimensioneze print-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere, aceasta se aplică doar pentru viitor nu și pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să se nesocotească regula neretroactivității legii. În condițiile în care, în cele două cauze aduse în fața Curții Constituționale, aceasta a statuat că modificarea, printr-o lege nouă, a duratei unui drept constituit în baza legii vechi constituie o încălcarea a principiului neretroactivității legii, consideră că și în cazul de față, modificarea duratei de valabilitate dreptului constituit prin Autorizația de Mediu, emisă înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 1171/2018, reprezintă aceeași încălcare a principiului constituțional menționat anterior. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat nelegalitatea Ordinului 1171/2018 și a Procedurii aferente, nelegalitate ce rezultată și din aplicarea retroactivă a dispozițiilor acestuia. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. .

Recursul incident promovat Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident, solicitând modificarea considerentelor sentinței primei instanțe, în sensul menționării ca motiv de anulare a actelor administrative atacate și pe cel privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile. În opinia sa, instanța de fond, pe lângă motivul de anulare a Ordinului nr. 1171/2018 și a Procedurii aferente, întemeiat pe lipsa temeiului legal al acestor acte, rezultat din declararea neconstituțională a O.U.G. nr. 75/2018 trebuia să analizeze și motivul de anulare invocat de către recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată legat de încălcarea de către Ordinul nr. 1171/2018 și a Procedurii aferente a principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (1) din Constituție. Consideră că, omisiunea instanței de fond cu privire la analiza motivului de anulare invocat prin cererea de chemare în judecată se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (2) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nelegalitatea Ordinului nr. 1171/2018 rezultă și din aplicarea sa retroactivă cu privire la autorizațiile de mediu emise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1171/2018. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 472 coroborat cu art. 491 C. proc. civ. . Legal citat intimatul pârât MINISTERUL MEDIULUI, APELOR Șl PĂDURILOR (fost Ministerul Mediului) a formulat întâmpinare la recursul incident, declarat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanței să respingă recursul incident formulat, drept inadmisibil, având în vedere că, nu sunt îndeplinite condițiile legale, prevăzute de dispozițiile art, 491 C. proc. civ. Privitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și în cadrul formulării recursului incident, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocă motivul de recurs prevăzut de alin. (1) pct. 8 al art. 488, potrivit căruia: casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost pronunțată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, recurenta-reclamantă, susține faptul că, instanța de fond a omis să analizeze motivul de anulare, invocat prin cererea de chemare în judecată, referitor la faptul că prevederile Ordinul ministrului mediului nr. 1171/2018 privind aprobarea Procedufoi pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, încalcă principiul neretroactivității legii, principiu prevăzut de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Ori, faptul că instanța de fond, nu s-a pronunțat asupra unui motiv de anulare a Ordinului sus-menționat, nu presupune că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 491 C. proc. civ., privind declararea recursului incident. Netemeinicia susținerilor recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L.: Prin recursul incident, formulat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită instanței să admită cererea și să modifice considerentele sentinței civile nr. 139/CA/26.06.201, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul cauzei. În mod neîntemeiat, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, susține că, instanța de fond nu a analizat motivul de anulare privitor la încălcarea principiului neretroactivității. Prin sentința civilă criticată, instanța de fond a constatat că, inițial dispozițiile Ordinului contestat nu conținea norme tranzitorii și nici nu indica, în mod expres, dacă obligația de a obține viza anuală de mediu se aplică și pentru titularii autorizațiilor de mediu emise anterior intrării în vigoare a Ordinului. Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că, sentința civilă criticată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere faptul că actul normativ care a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare parțială se cere, respectiv O.U.G. nr. 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative îh domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, a fost declarat neconsituțional în ansamblul său, iar potrivit prevederilor art. 147 din Constituția României, prevederile ordonanței reiterate sunt suspendate de drept, pe o durată de 45 de zile. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C. proc. civ. .

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, se rețin următoarele: Ambii recurenți și-au întemeiat cererile de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă contrar susținerilor acestora, Înalta Curte reține că, instanța de fond a făcut o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, se reține că este nefondat, urmând a fi respins, avându-se în vedere următoarele aspecte: Sunt neîntemeiate criticile recurentului, care vizează faptul că, sentința civilă a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 75/2018 prin Decizia Curții Constituționale nr. 214/09.04.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 435/03.06.2019 ar fi acordat Guvernului/Parlamentului o perioadă de 45 de zile pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituționale cu dispozițiile neconstituționale, și doar după această perioadă dispozițiile O.U.G. nr. 75/2018 ar fi încetat să mai producă efecte juridice, astfel că instanța de fond nu ar fi putut anula actele administrative atacate anterior expirării acestei perioade. Recurentul consideră că, actele administrative aprobate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2018 nu ar fi fost lovite de vreun motiv de nelegalitate în perioada de 45 de zile (ce expira în cazul de față în data de 18.07.2019) menționată anterior, chiar dacă dispozițiile pe care emiterea lor se întemeia au fost declarate neconstituționale. Contrar celor învederate de către recurent, această susținere nu poate fi primită de către instanța de control judiciar, avându-se în vedere că, perioada de 45 de zile pentru punerea de acord a actului normativ declarat neconstituțional cu dispozițiile constituție, nu are semnificația extinderii aplicabilității dispozițiilor declarate neconstituționale. De la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 214/09.04.2019, prevederile O.U.G. nr. 75/2018 au fost suspendate de drept, în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituția României. Suspendarea dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2018 în integralitatea lor are ca efect direct faptul că, acestea nu mai erau în vigoare la data de 03.06.2019, și astfel la data pronunțării hotărârii de către instanța de fond, legea nu mai prevedea obligația privind obținerea anuală a vizei și, astfel lipsea temeiul legal privind adoptarea unei proceduri în acest sens, astfel încât actele administrative emise erau nule de drept, în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000. De asemenea, ca urmare a suspendării dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2018 reiese că, vechile dispoziții ale O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, ce fuseseră modificate prin ordonanța declarată neconstituțională, redeveneau aplicabile din moment ce, modificările aduse lor erau suspendate de drept, neputând exista un vid legislativ în perioada de 45 de zile menționată de recurentă. Rezultă că, O.U.G. nr. 75/2018 și legea de aprobare a acesteia nu aveau cum să mai producă efecte juridice de la momentul constatării neconstituționalității acestora, deoarece presupusa lor punerea de acord cu dispozițiile constituționale nu putea fi făcută decât prin adoptarea unor noi acte normative, acte ce produceau efecte doar pentru viitor, și care nu aveau cum să confirme sau să valideze acte administrative emise anterior. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că, prevederile O.U.G. nr. 75/2018 nu mai puteau fi considerate în vigoare începând cu data de 03.06.2019, lipsind astfel temeiul legal pentru Ordinul 1171/2018. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului pârât, în sensul că, intimata reclamantă nu ar fi probat în ce măsură drepturile sale rezultate din Autorizația de Mediu nr. x/28.03.2013 sunt vătămate de dispozițiile Ordinului 1171/2018. Contrar celor menționate de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, vătămarea produsă intimatei reclamante prin intermediul actului administrativ atacat este reprezentată de reducerea perioadei de valabilitate a Autorizației de Mediu. Autorizația de Mediu obținută de intimata reclamantă este valabilă până la data de 28.03.2023 și nu până în anul 2020, perioada sa de valabilitate fiind de 10 ani de zile de la emitere, după cum rezultă din cuprinsul acesteia. Valabilitatea Autorizației de Mediu este de 10 ani de zile, fără a fi condiționată de obținerea unui nou act administrativ, astfel încât prin aplicarea dispozițiilor Ordinului 1171/2018 și autorizațiilor de mediu emise anterior intrării sale în vigoare, rezultă că, dreptul subiectiv al intimatei reclamante -de a desfășura activitățile autorizate pe amplasamentul autorizat- este în mod direct vătămat, prin reducerea duratei sale. În condițiile în care, intimata reclamantă își putea desfășura activitatea pe amplasamentul autorizat, până la data de 28.03.2023, fără a fi necesară vreo confirmare anuală a acestui drept, iar ca efect al Ordinului 1171/2018 această posibilitate nu mai există, desfășurarea activității depinzând de obținerea vizei anuale, reiese că, este evidentă vătămarea produsă dreptului subiectiv deținut de reclamantă în baza Autorizației de Mediu, prin schimbarea condițiilor de exercitare a acestuia, condiții ce sunt mai restrictive decât cele inițiale. Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reține că este nefondat, urmând a-l respinge, avându-se în vedere următoarele considerente: Prin sentința civilă criticată, instanța de fond a constatat că, "inițial dispozițiile Ordinului contestat nu conțineau în forma inițială norme tranzitorii și nici nu indica, în mod expres, dacă obligația de a obține viza anuală de mediu se aplică și pentru titularii autorizațiilor de mediu emise anterior intrării în vigoare a Ordinului. Ulterior însă, acest aspect a fost reglementat ulterior prin introducerea art. 5 indice 1 prin Ordinul nr. 324/2019. Așa fiind, reiese că, Tribunalul a făcut o analiză a succesiunii în timp a dispozițiilor legale referitoare la Procedura pentru autorizația de mediu și a autorizației integrate de mediu. Înalta Curte constată că, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., ca de altfel și cercetarea fondului cauzei au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicit și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene (Hotărârea Ruiz Torija și Hiro Balani împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum și Hotărârea Higgins și alții împotriva Franței, din 19 februarie 1998), instanța nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților. Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Astfel, în raport de cele expuse anterior, avându-se în vedere conținutul art. 461 C. proc. civ., contrar susținerilor recurentei reclamante, Înalta Curte constată că, prima instanță a admis acțiunea cu motivarea că, întrucât "dispozițiile O.U.G. nr. 75/2018 au fost constatate ca fiind neconstituționale, dispozițiile din ordinul nr. 1171/2018 emise în aplicarea acestei ordonanțe nu mai pot fi considerate legale și trebuie anulate, în lipsa reacției organului adminsitrativ de a le abroga", apărea ca fiind redundantă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la actul administrativ contestat. Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul principal, cât și recursul incident ca fiind nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,