ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6241/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.03.2019 pe rolul Tribunalul Caraș-Severin sub nr. x, reclamantul A. a chemat în judecată pe intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, formulând contestație împotriva deciziei nr. 13/15.02.2019 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând instanței prin hotărârea ce o va da, să dispună obligarea acestora să-i plătească salariul de bază și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare a salariului de bază în cuantum de 4819 RON (valoare prevăzută de Legea nr. 287/2018 la anexa nr. V, capitol II, numărul curent 10), începând cu 01.12.2018, pe deoparte, și apoi de indexarea de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018 (adică 6150 RON salariul de bază din anul 2022 minus 4819 RON salariul de bază din decembrie 2018 = 1331 RON*14=332,75 RON, rezultând astfel un salariu de bază în cuantum de 5151,75 RON) ce trebuie avută în vedere în baza art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018 începând cu ianuarie 2019, și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea intimaților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de la plată și până la pata plății efective.

Prin sentința civilă nr. 924 din data de 11.06.2019 Tribunalul Caraș-Severin, secția Civilă Complet Specializat - Conflicte De Muncă și de Asigurări Sociale a admis excepția privind necompetența materială funcțională a instanței, invocată din oficiu și în consecință a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.07.2019.

Prin sentința civilă nr. 535 din 4 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea formulată, reținând că i-au fost stabilite drepturile salariale doar prin aplicarea Legii nr. 153/2017, ignorând dispozițiile Legii nr. 287/2018.

Astfel, a apreciat recurentul că au fost nesocotite dispozițiile art. II din Legea nr. 287/2018, potrivit cărora începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.

A concluzionat recurentul că din acest text de lege rezultă că drepturile sale salariale ar fi trebuit majorate conform art. I din același act normativ.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 13/15.02.2019 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să-i plătească salariul de bază și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare a salariului de bază în cuantum de 4819 RON (valoare prevăzută de Legea nr. 287/2018 la anexa nr. V, capitol II, numărul curent 10), începând cu 01.12.2018, pe deoparte, și apoi de indexarea de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018 (adică 6150 RON salariul de bază din anul 2022 minus 4819 RON salariul de bază din decembrie 2018 = 1331 RON*14=332,75 RON, rezultând astfel un salariu de bază în cuantum de 5151,75 RON) ce trebuie avută în vedere în baza art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018 începând cu ianuarie 2019, și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea intimaților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de la plată și până la pata plății efective.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile recurentului privesc faptul că instanța de fond ar fi ignorat dispozițiile art. II din Legea nr. 287/2018 la pronunțarea sentinței și că, potrivit acestora, drepturile sale salariale ar fi trebuit majorate astfel cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Analizând sentința instanței de fond, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 287/2018 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost modificată anexa V capitolul II nr. 10 în sensul majorării salariului de bază pentru personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor (grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier - arhivar, grefier - registrator treapta I), însă a apreciat în mod corect că, astfel cum reiese din cuprinsul Legii 153/2017 și s-a stabilit prin decizia nr. 82/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii.

Astfel, potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017:

"(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

(4) În perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește perioada 01-31.12.2018, stabilirea drepturilor salariale este plasată în ipoteza prevăzută de alin. (3), respectiv se acordă o majorare a salariilor existente la nivelul lunii decembrie 2017. Pentru drepturile salariale ale recurentului începând cu 01.01.2019 se aplică alin. (4) al art. 38, respectiv se acordă o creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.

Făcând aplicarea în cauză a celor expuse mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect a statuat prima instanță că salariul de bază de 4819 RON, aferent unei vechimi în funcție între 6 luni și 5 ani stabilit în cuprinsul anexei V capitolul II nr. 10, nu este salariul de încadrare pentru anul 2019, ci pentru anul 2022, iar în aceste condiții, în cazul reclamantului, ordonatorul de credite a procedat în mod corect calculând diferența dintre salariul din anul 2022 stabilit prin grilă și salariul din decembrie 2018 și a acordat creșterea de 1/4.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 535 din 4 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 535 din 4 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.