ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 din data de 19.11.2018, reclamanții A., B., C. Și D. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care va pronunța, să dispună revocarea în parte a deciziei procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23.07.2018 la salariul de bază, stabilit în baza art. 120, alin. (6), din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018, și a sumelor aferente vechimii în funcție, ținând cont la stabilirea salarului de bază și de vechimea în funcție pe care o au pe toată perioada în care încadrarea salariată este făcută conform art. 120, alin. (6), cu obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflației, respectiv dobânda legală până la data efectuării plății.

Prin sentința civilă nr. 1123 din 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza privind pe reclamanții A., B., C., și D., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins cererea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă și a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1123 din 22 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Astfel, recurenții au susținut că, în mod greșit, prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. w), art. 63 alin. (2) și art. 65 alin. (1) din Ordinul nr. 2632/C/2014 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, art. 10 alin. (4) din Titlul II din același Regulament, invocând că acest pârât participă al angajarea acestora, le stabilește salariul, asigură sumele necesare plății salariilor, reclamanții subordonându-se Serviciului de tehnologia informației din cadrul Parchetului ÎCCJ, aspecte ce contravin premisei de la care pornește prima instanță din Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pe fondul cauzei, recurenții au invocat dispozițiile art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 303/2004, care fac trimitere la salarizarea potrivit cap. I, lit. B), nr. crt. 4 secțiunea a 6 a, art. 22 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește reținerea primei instanțe în sensul că trebuie interpretate în corelare cu mențiunile din nota de subsol de la Anexa tabelului de calcul, respectiv că vechimea în funcție semnifică vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestuia, magistrat-asistent sau auditor de justiție, în opinia recurenților, nota respectivă nefiind referită, astfel cum nu este referit restul tabelului, respectiv trimiterea se face la secțiunea a 6 a, art. 22 din Legea nr. 153/2017, unde se precizează că salariile sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. B) nr. crt. 4, așadar structura de valori menționate în anexă.

În continuare, cu privire la același aspect, recurenții-reclamanți au arătat că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 153/2017, art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 303/2004 și alin. (5)

1

al aceluiași articol, introdus în Legea nr. 303/2004, prin O.U.G. nr. 7/2019, a adăugat la lege.

În fine, au invocat necomunicarea Notei nr. x/2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-au dat îndrumări tuturor ordonatorilor secundari și terțiari de credite cu privire la aplicarea legii de salarizare la nivelul întregii țări, reținută de prima instanță alături de alte argumente în motivarea privind înlăturarea apărărilor reclamanților referitoare la încălcarea principiului egalității și nediscriminării, prin raportare la calculul salariilor specialiștilor IT din alte instanțe din țară.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1 Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute.

4.2 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a formulat apărări privind criticarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au reiterat aspectele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1

din Legea nr. 303/2004, precum și art. 22, secțiunea a 6 a din Legea nr. 153/2017, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care va pronunța, să dispună revocarea în parte a deciziei procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23.07.2018 la salariul de bază, stabilit în baza art. 120, alin. (6), din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018, și a sumelor aferente vechimii în funcție, ținând cont la stabilirea salarului de bază și de vechimea în funcție pe care o au pe toată perioada în care încadrarea salariată este făcută conform art. 120, alin. (6), cu obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflației, respectiv dobânda legală până la data efectuării plății.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamanții formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurenților cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs constată că sunt nefondate, prima instanță reținând în mod corect că obiectul acțiunii introductive de instanță este reprezentat de contestația formulată de reclamanți împotriva modului de calcul al drepturilor salariale aflate în plată, aceștia solicitând în esență recalcularea salariilor și anularea deciziei Colegiului de Conducere, făcând implicit trimitere la diferențele salariale prin referirea la contestația adresată Colegiului, unde se antamează plata diferențelor de salariu.

În aceste condiții, reclamanții nu au dedus judecății pretenții care să justifice prezența în cauză și a ordonatorului principal de credite, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta neputând fi obligat la acordarea diferenței salariale ca urmare a recalculării drepturilor conform Legii nr. 153/2017, raportat la competențele legale ale instituției prevăzute de legea specială privind organizarea și funcționarea Ministerului Public, precum și faptul că reclamanții nu au justificat calitatea procesuală pasivă a acestuia, obligație legală ce le revenea în calitate de promotori ai demersului judiciar, interpretarea dată de aceștia prin memoriul de recurs cu privire la reținerea greșită de către judecătorul fondului a Deciziei nr. 13/13.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în dosarul nr. x/2016, neputând fi primită.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că, la data de 26 martie 2019, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a emis Decizia nr. 25/2019, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 Începând cu data de 1 martie 2019, specialiștii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prevăzuți în Anexele 1-4, beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia.

Art. 2 Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 3 Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 20 de zile de la data comunicării la organele de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. (...)"

Instanța de control judiciar reține că obiectul acțiunii de față este reprezentat de solicitarea reclamanților de revizuire în parte a Deciziei Procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23 iulie 2018 la salariul de bază stabilit în temeiul art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018 și a sumelor aferente vechimii în funcție, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unei noi decizii de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, astfel cum este interpretat de recurenți.

Înalta Curte apreciază că emiterea Deciziei nr. 25/26 martie 2019, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului cererii privind obligarea pârâtului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la emiterea unui act administrativ prin care să revizuiască în parte decizia contestată de reclamanți, având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit cu Decizia nr. 25/2019, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 prin care au fost abrogate dispozițiile art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004 și ale O.U.G. nr. 12/2019, prin care au fost reintroduse dispozițiile privind salarizarea specialiștilor IT în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004 cu alin. (5)

1

și 5

2

.

Potrivit acestor dispoziții legale: "5

1

Începând cu luna martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al magistraturii și al instanțelor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale cu specialiștii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislațieiprivind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

5

2

Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5)".

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârât a Deciziei nr. 25/2019, prin care, începând cu data de 1 martie 2019 drepturile salariale ale specialiștilor IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prevăzuți în Anexele 1-4, au fost calculate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/2019, respective O.U.G. nr. 12/2019 (prin care au fost reintroduse dispozițiile privind salarizarea specialiștilor IT în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004 cu alin. (5)

1

și 5

2

) și a satisfacerii pretențiilor reclamantilor, în raport de noua decizie de salarizare, care a înlocuit decizia contestată de reclamanți, obiectul cererii sub acest nemaisubzistând, pentru Decizia nr. 25/2019 existând o procedură proprie de contestare, astfel cum este menționat în mod expres și în conținutul acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul declarat de reclamanți, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea cu privirea la perioada 01 martie 2019 la zi, ca rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 1123 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea cu privirea la perioada 01 martie 2019 la zi, ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.