ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2022

Ședința publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au solicitat anularea Hotărârii nr. 79/01.11.2018 a colegiului de conducere al Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, anularea Deciziei nr. 638/25.09.2018 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferențele salariale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 91 din 16 martie 2020, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea introductivă formulată de către reclamanții A., B. și C., față de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată față de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții C., B. și A. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale referitoare la modul de stabilire a salariului de bază în raport cu vechimea în specialitate, nici măcar atunci când acestea au fost indicate la cererea acesteia, ci mai mult a concluzionat că vechimea în specialitate este un element folosit doar pentru dreptul la pensie, cităm: "Se va concluziona așadar că vechimea în specialitate reprezintă un element evidențiat pentru deschiderea drepturilor de pensie, iar nu un element relevant in stabilirea salariilor de bază pentru specialiștii IT în activitate".

Totodată, se precizează că din moment ce legiuitorul a indicat în art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017 că salariile de bază pentru specialiști "sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4" fără a face alte precizări, este evident că această prevedere trebuie folosită în integralitatea ei.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare, ar fi făcut acest lucru așa cum a procedat în cazul asistenților judiciari, cităm din prevederile art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017: "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap, I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Trimiterea legiuitorului la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 - conform tuturor prevederilor legale în vigoare, trebuie aplicată ținându-se cont de situația particulară, în acest caz, vechimea în funcție fiind asimilată vechimii în specialitate, întrucât personalului auxiliar i se stabilește salariul corespunzător vechimii în specialitate, așa cum este prevăzut în art. 17 din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, ținându-se totodată cont și de prevederile art. 93, alin. (4) din Legea nr. 567/2004:

"(4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu, în alte unități".

Se mai susținr că atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit salariile specialiștilor IT în funcție de vechimea în specialitate.

Conform principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", "Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" recurenții consideră că dacă legiuitorul a stabilit nivelul salariilor de bază pentru specialiști conform cap. I lit. B) nr. crt. 4, procurorul general nu poate să restrângă acest drept, prin eliminarea vechimii în specialitate.

În opinia recurenților este nelegală și netemeinică justificarea primei instanțe cu privire la alegația că pârâtul poate acorda orice nivel al sporurilor, chiar dacă nu există o reglementare în acest sens, doar pentru că nu se acordă o sumă derizorie, fără să specifice, care este în accepțiunea curții nivelul acestei sume pentru a fi considerată derizorie.

Specialiștii IT din parchete și instanțe fac parte din aceeași categorie de personal - personal auxiliar de specialitate, din aceeași familie ocupațională "Justiție" și sunt salarizați în baza aceleiași prevederi legale, respectiv au dreptul la o salarizare diferențiată în raport cu vechimea în specialitate și de nivelul instanței/parchetului, conform art. 17 alin. (1) din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, art. 60 alin. (1) și art. 93 alin. (4) din Legea 567/2004 și art. 22 din anexa V Capitolul VIII din Legea 153/2017.

Prin compararea salariilor noastre cu salariile specialiștilor IT din instanțe (având același nivel de instanță) în martie 2020, publicate pe site-urile Curții de Apel București și Tribunalului Călărași, se observă că există diferențe semnificative, nejustificate, diferențe apărute încă din 23.07.2018 și care cresc cu fiecare an ce trece.

Se mai precizează că există opinii ale instanțelor de judecată referitoare la modul de stabilire a salariilor, opinii care au dispus anularea deciziilor de salarizare ale specialiștilor IT, decizii ce au la bază tocmai notele întocmite de secția Resurse Umane si Documentare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, recurenții constată că li s-a aplicat un tratament mai puțin favorabil în raport cu specialiștii IT din instanțe cu aceeași vechime în specialitate, creându-se situații inechitabile în care angajați din aceeași familie ocupațională cu aceeași vechime în muncă și în specialitate (care conform legii trebuie să aibă același salariu) beneficiază de salarii diferite. Prin urmare, s-a încălcat principiul plății egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului de nediscriminare prevăzut de Constituția României și a dreptului la muncă.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Din actele și lucrările dosarului rezultă că potrivit art. 38 alin. (3) și (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, au fost majorate cu 25% fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

În situația în care, începând cu 01.01.2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite, potrivit legii, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, au fost acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Specialiștii din cadrul Ministerului Public au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit. B) din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, concomitent cu majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor în plată în luna decembrie 2017.

Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform lit. B), nr. crt. 4. din cap. I al Anexei V din Legea nr. 153/2017, corespunzător funcției de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Indemnizația de încadrare se majorează direct proporțional cu vechimea în muncă și în funcție, aceasta din urmă fiind definită la pct. 1 al notei de la lit. B) din cap. I al Anexei V a legii anterior menționate: prin "vechime în funcție" se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca și vechimea în funcția de specialist să constituie vechime în funcție, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiștilor, acestea sunt egale cu indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcție între 0-3 ani.

Pentru vechimea în funcție dobândită în cadrul parchetului, specialiștii care nu au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 beneficiază de prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv salarizarea se face la nivelul prevăzut pentru funcții similare.

Prin Decizia nr. 31/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că "în interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la capitolul I din anexa nr. V, din același act normativ, vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu si vechimea în funcție."

Astfel, decizia anterior menționată este evident aplicabilă și în cauza de față, respectiv în sensul că vechimea în cazul specialiștilor din cadrul unităților de parchet se calculează doar pe orizontală pe grila din legea unică de salarizare, respectiv avându-se în vedere doar vechimea în muncă, iar nu și pe verticală, cu luarea în considerare a vechimii în funcție.

În aceeași ordine de idei, chiar din denumirea titlului marginal al Secțiunii 6 din Capitolul VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2017, respectiv "Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, și Terorism și al celorlalte parchete", legiuitorul a considerat ca salarizarea specialiștilor din cadrul DNA și DIICOT este aplicabilă și celorlalte parchete.

Este adevărat că, în jurisprudență au existat două opinii, prima în sensul că dispozițiile legale nu aduc nicio distincție astfel încât nr. crt. 4 trebuie aplicat în întregul său, prin luarea în considerare a vechimii în muncă și a vechimii în funcție, iar cea de-a doua s-a întemeiat pe faptul că nu există o grilă proprie de salarizare pentru specialiști din Parchete, astfel încât trimiterea are în vedere aplicarea numai acelor dispoziții referitoare la vechimea în muncă.

Înalta Curte reține astfel că s-au pronunțat și hotărâri judecătorești în sensul solicitat, însă având în vedere Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în M. Of. nr. 734/27.07.2021, obligatorie pentru instanțele de judecată, interpretându-se prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153//2017, în cazul specialiștilor care nu au o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B), de) la Cap. I din Anexa V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție.

Înalta Curte a apreciat că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" (prin Nota nr. 1), trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și concret prevăzute prin această notă, adică numai pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora, magistrați-asistenți sau auditori de justiție.

Decizia nr. 31/2021 a Înaltei Curți are în vedere situația specialiștilor din cadrul DNA și DIICOT, însă, deoarece specialiștii IT sunt salarizați prin trimiterea la aceeași grilă, neavând o grilă proprie, instanța de recurs consideră că nu poate fi dată o altă interpretare acelorași dispoziții legale în cauza de față.

Prin urmare, hotărârile judecătorești invocate de recurenții-reclamanți nu pot sta la baza existenței unei uniformizări în conformitate cu Decizia nr. 794/2006 a Curții Constituționale.

Cu privire la criticile ce au în vedere modul de stabilire a sporurilor, recurenții-reclamanți au solicitat majorarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 5%, se reține că prevederile art. 4 din Anexa V Cap. VIII din Legea nr. 153/2017, menționează un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, aplicat la salariul de bază lunar.

Așadar, intimatul nu este obligat să acorde un procent de 25%, ci de până la 25%, din formularea textului rezultând că acesta poate fi mai mic, iar partea a motivat că persoanele salarizate potrivit Anexei V ale căror salarii au fost plafonate beneficiază de sporuri în procent de 30%, acesta fiind cuantumul maxim ce poate fi acordat.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 91 din 16 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2022.