ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2461/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.03.2017 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Ministerul Finanțelor Publice, modificarea deciziilor nr. 55, 56/14.02.2017 și 84/22.02.2017 sau emiterea unei alte decizii cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015 de la scadența fiecărui venit lunar până la data plății efective; acordarea dobânzii legale și a ratei inflației la sumele cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 728/PI din 25 mai 2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 729 din 21 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive și inadmisibilitatea acțiunii, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate; a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice; a anulat în parte deciziile nr. 55/2017, 56/14.02.2017 și 84/2017 emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în ceea ce îi privește pe reclamanți; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la emiterea unor noi decizii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.08.2016; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - Ministerul Public la plata către fiecare reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor către reclamanți.

Împotriva sentinței civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice.

3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului și casarea/modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, rămasă fără obiect și pentru autoritate de lucru judecat.

De asemenea, solicită ca, pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, acțiunea să se respingă ca rămasă fără obiect, drepturile solicitate intrând în puterea lucrului judecat.

În motivarea recursului invocă Nota nr. x din 25.05.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a luat în considerare sentința nr. 1961/10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale pentru judecători în raport cu o valoare de referință sectorială în sumă de 463,5 RON.

Având în vedere cele stabilite la data de 19 aprilie 2018 de către reprezentanții departamentelor de resurse umane din cadrul familiei ocupaționale justiție, au fost emise noi decizii de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu luarea în considerare a drepturilor ce au fost acordate de către instanța de fond intimaților-reclamanți.

Consideră că acordarea din proprie inițiativă a drepturilor solicitate, ca urmare a sentinței arătate mai sus, a intrat în puterea lucrului judecat.

3.2. Prin cererea de recurs, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului critică respingerea de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care o reiterează, având în vedere că potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, parchetele de pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, iar pe de altă parte, raporturile de muncă ale personalului auxiliar se stabilesc cu angajatorul, în speță Parchetul de pe lângă curtea de apel. Consideră că, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și unitățile de parchet cu personalitate juridică aflate în subordinea sa.

Recurentul-pârât mai susține că instanța de fond în mod greșit a anulat deciziile atacate, ignorând faptul că acestea erau acte administrative legale, emise în aplicarea unor dispoziții în vigoare. Arată că deciziile atacate sunt acte administrative cu caracter individual, emise în aplicarea reglementărilor legale referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. În acest sens invocă dispozițiile Cap. II, Cap. III și Cap VIII art. 17 alin. (1) și (5) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, art. 3

1

alin. (1), art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2015, modificată și completată prin O.U.G. nr. 20/2016, aprobată prin Legea nr. 250/2016 și O.U.G. nr. 43/2016, precum și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, din interpretarea cărora concluzionează că nu este întemeiată solicitarea de acordare a drepturilor salariale recalculate începând cu data de 9 aprilie 2015, întrucât nu exista în plată, la acel moment, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON.

Consideră că prima instanță a ignorat faptul că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere circumstanțele în care au fost emise deciziile atacate, respectiv faptul că prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivel maxim dacă îndeplinește aceleași condiții de studii și vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Susține că instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii prin admiterea cererii reclamanților de acordare a drepturilor salariale solicitate începând cu data de 9 aprilie 2015, câtă vreme la acea dată nu exista un salariu la care să se raporteze, acesta fiind statuat abia prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Consideră că este neîntemeiată și admiterea petitului privind plata actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, având în vedere că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată. De asemenea, arată că dobânda reprezintă o sancțiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată și că aceasta presupune încheierea unei convenții, ceea ce nu este cazul în speță.

3.3. Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate în raport cu Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea recursului arată că nelegalitatea hotărârii atacate rezultă din faptul că instanța de fond a ignorat atât prevederile legale în materie, cât și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apreciază că aceasta a fost respinsă în mod greșit, sens în care invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze pe care le apreciază ca fiind similare, susținând că acțiunea de față nu este întemeiată pe vreun raport juridic care să justifice obligarea acestuia la satisfacerea pretențiilor din cauză. Critică faptul că în soluționarea acestei excepții, instanța nu a ținut cont nici de Decizia nr. 13/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorității publice cu care funcționarul public se află în raporturi de serviciu.

Totodată, arată că, astfel cum reiese din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul cererilor formulate de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului atacat. Or, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de emitent al actului atacat, astfel că între acest pârât și subiectul pasiv al raportului juridic litigios nu există identitate.

Consideră că în soluționarea acestei excepții, instanța de fond nu a ținut cont nici de prevederile Legii nr. 500/2002, care stabilesc faptul că Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, decizia finală aparținând Parlamentului. Mai mult, conform H.G. nr. 34/2009 printre atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice nu se regăsește și aceea de a aloca și vira fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi. În același sens invocă prevederile art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002 și art. 25 din O.U.G. nr. 37/2008.

În ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate, invocă lipsa procedurii prealabile cu Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 193 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestația administrativă nu a fost adresată Ministerului Finanțelor Publice. Consideră că instanța nu a ținut cont de faptul că reclamanții nu au respectat procedura prealabilă cu privire la contestarea actelor administrative prevăzută de art. 7 Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 284/2010.

Mai arată că nu este suficient faptul că reclamanții au contestat deciziile precizate în petitul acțiunii, întrucât prin acestea au fost recalculate drepturile salariale începând cu data de 01.10.2016, și nu cu data de 09.04.2015, cum solicită reclamanții în litigiul de față, înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice ale deciziilor anterioare de salarizare neputând fi realizată decât prin anularea respectivelor decizii.

Susține că nici la soluționarea excepției inadmisibilității instanța nu a ținut cont de faptul că, potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice elaborează doar proiectul bugetului de stat, fără a avea atribuții legislative.

Pe fond, arată că, potrivit Legii nr. 500/2002, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nici nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială, iar pentru rectificarea bugetului Ministerului Public -Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inițiativa trebuie să aparțină acestei instituții și nu Ministerului Finanțelor Publice.

În plus, arată că potrivit art. 3 din O.G. nr. 22/2002, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite, iar potrivit aceleiași ordonanțe, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile necesare în vederea rectificării bugetului de stat, dar dreptul de decizie aparține legislativului.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că prima instanță a respins-o în mod corect, în considerarea pretențiilor deduse judecății și având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru a asigura în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate, dat fiind faptul că atribuția deschiderii creditelor bugetare aparține pârâtului.

2.2. Referitor la excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea procedurii prealabile față de Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții au făcut dovada formulării contestației împotriva celor două acte administrative.

De altfel, procedura prealabilă se îndeplinește față de emitentul actelor contestate, or, Ministerul Finanțelor Publice nu are această calitate.

Pe de altă parte, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța, însă obiectul acțiunii îl reprezintă cererea adresată pârâtului de reîncadrare a părților reclamante sub aspectul drepturilor salariale cuvenite prin emiterea unui act administrativ (ordin), raportat la dispozițiile art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010 coroborate cu art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2010.

2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Ministerul Finanțelor Publice, modificarea deciziilor nr. 55, 56/14.02.2017 și 84/22.02.2017 sau emiterea unei alte decizii cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015 de la scadența fiecărui venit lunar până la data plății efective; acordarea dobânzii legale și a ratei inflației la sumele cuvenite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducatori sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."

Argumentul recurentului-pârât în sensul că potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, parchetele de pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, nu poate fi reținut, în condițiile în care are atribuții în repartizarea creditelor bugetare către ordonatorii secundari sau terțiari de credite, chemarea sa în judecată fiind motivată tocmai de asigurarea sumelor ce urmează a fi acordate reclamanților în eventualitatea admiterii acțiunii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că acesta vizează situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce presupune cu necesitate ingerința instanțelor în sfera atribuțiilor puterilor executive sau legislative.

Or, deși invocă acest motiv de casare, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanță, prin sentința recurată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv nu a adus argumente în susținerea cazului de casare invocat.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Or, în speță nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive și de altfel, recurentul-pârât nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit documentelor depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la solicitarea instanței de recurs, pentru stabilirea drepturilor salariale ale intimaților - reclamanți, în calitate de personal auxiliar și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au fost emise următoarele decizii:

- Decizia nr. 105/18.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit că: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 106/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit că în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, personalul auxiliar de specialitate și tehnicienii criminaliști, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 107/18.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit că: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, specialiștii IT, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 108/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit pentru personalul auxiliar de specialitate, specialiștii IT și tehnicienii criminaliști, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara că pentru perioada 02.01.2018 - 30.04.2018 drepturile salariale ca urmare a modificărilor intervenite în ceea ce privește funcția, vechimea în funcție și gradația în muncă se vor recalcula ulterior și vor fi acordate prin decizii individuale;

- Decizia nr. 109/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a stabilit pentru personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara că pentru perioada 02.01.2018 - 30.04.2018 drepturile salariale ca urmare a modificărilor intervenite în ceea ce privește funcția, vechimea în funcție și gradația în muncă se vor recalcula ulterior și vor fi acordate prin decizii individuale.

Conform tabelului cu semnături atașat acțiunii introductive, aflat la dosarul Tribunalului Timiș, se constată că intimații-reclamanți au calitatea de personal conex, personal auxiliar de specialitate, specialiști IT și tehnicieni criminaliști, iar deciziile mai sus arătate îi vizează în mod direct.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că prin Deciziile nr. 105/18.06.2018, nr. 106/18.06.2018, nr. 107/18.06.2018, nr. 108/18.06.2018 și nr. 109/18.06.2018, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor reclamanților pentru perioada 09.04.2015 - 30.04.2018 și în continuare.

Potrivit actelor administrative în discuție, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care fac parte și reclamanții beneficiază de indemnizații de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referință sectoriale amintite se va realiza în continuare în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioadele anterioare plata drepturilor salariale urma a se face după asigurarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite.

Înalta Curte constată că prin deciziile de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizației intimaților-reclamanți în raport cu o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

În consecință, dată fiind emiterea de către pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a Deciziilor de stabilire a drepturilor salariale ale intimaților - reclamanți nr. 105/18.06.2018, nr. 106/18.06.2018, nr. 107/18.06.2018, nr. 108/18.06.2018 și nr. 109/18.06.2018, prin care s-a stabilit o valoare de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 și de 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și emiterea de către angajator a deciziilor de salarizare astfel cum au fost solicitate de către intimați, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privind încălcarea principiului neretroactivității legii.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că analizarea acestuia este de prisos în raport cu soluția de respingere a acțiunii reclamanților, ca rămasă fără obiect.

2.3.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.