ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5463/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2020, revizuienta S.C. A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 2 Constanța, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 188/ACA/11.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Brăila, în sensul anulării acestei decizii, cu consecința admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 7252/18.12.2019 pronunțată de Judecătoria Brăila.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1 din 28 ianuarie 2021, a respins cererea de revizuire, formulată de societatea revizuientă S.C. A. S.R.L. privind decizia civilă nr. 188/11.06.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu instituția intimată A.N.A.F. - D.G.A.F. - Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 2 Constanța- cauză venită prin declinare, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. În motivarea recursului, recurenta arată că a formulat plângere contravențională, împotriva Procesului-Verbal Seria x nr. x/16.11.2018, întocmit de ANAF-DGAF-Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța. Prin sentința 7252/18.12.2019 Judecătoria Brăila a respins plângerea ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel care a fost soluționat de Tribunalul Brăila, prin Decizia 188/ACA/11.06.2020. Prin procesul-verbal contestat s-a reținut că s-a încasat de la mai multe persoane fizice sume de peste 10.000 de RON/zi, încălcând Legea 70/2015 precum și faptul că au fost încasate sume ce nu au fost evidențiate în casa de marcat încălcând dispoziții ale O.U.G. nr. 28/1999. În opinia recurentei constatarea a fost făcută doar pe presupuneri și nu pe constatări directe, nefiind nominalizate persoane de la care s-ar fi încasat sume de peste 10.000 RON și fără a se identifica în caseria societății sume de bani care să nu fi fost trecute prin casa de marcaj. În fapt, au fost încasate sume de la persoane fizice de pana la 5000 de RON/zi, fără a fi depășit plafonul de 10.000 RON/zi, reglementat de art. 4 din Legea nr. 70/2015. Persoanele fizice care au achitat în numerar până la 5000 de RON/zi, au plătit prin bancă, în contul societății, diferența permisă de art. 5 din Legea nr. 70/2015. Se mai susține că deși a invocat Decizia nr. 13/2018 pronunțată în RIL de ÎCCJ care este obligatorie pentru instanțe, nici o instanță nu a analizat în acest context conținutul procesului-verbal, care nu conținea nici încadrarea juridică corectă a faptei prevăzută de Legea nr. 70/2015, fiind indicat doar articolul care prevede valoarea sancțiunii (art. 12) și nici alte amănunte legate de fapta referitoare la neînregistrarea unor sume în casa de marcat. Recurenta mai precizează că pe rolul Judecătoriei Brăila societatea a mai avut o plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal Seria x nr. x/06.11.2018, întocmit de aceeași agenți constatatori, B. și C., plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Judecătoria Brăila a respins plângerea împotriva acestui proces-verbal prin Sentința 4349/03.07.2019, sentința care a fost atacata cu apel ce a fost soluționat de Tribunalul Brăila. Prin Decizia 178/10.06.2020 Tribunalul Brăila a admis și completarea deciziei 130/19.03.2020 în sensul ca a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 7540 RON cu titlu de cheltuieli de judecata. Procesul-verbal ce a făcut obiectul dosarului x/2018, viza o perioada de încasări de sume de bani, pentru diverse evenimente nunti, botezuri, etc, din luna august- octombrie 2018. Procesul-verbal care face obiectul prezentului dosar se referă la o perioada de încasări din luna mai- august 2020, perioadă anterioară celei din primul proces-verbal. Din expertizele efectuate în cele două dosare efectuate de experți diferiți, numiți aleatoriu de instanțe, rezultă aceleași concluzii, că nu au fost identificate persoane de la care să fi fost încasate sume mai mari de 10.000 de RON/zi, iar depunerile prin bancă au fost interpretate de agenții constatatori ca fiind operațiuni prin case de marcat, în condițiile în care art. 5 din Legea 70/2015 permite depunerea prin bancă a unor sume de bani mari de 10.000 de RON/zi. În ambele expertize s-a stabilit că sumele încasate au fost impozitate și nu au fost creat vreun prejudiciu la bugetul de stat, prin operațiunile efectuate. Având în vedere că cele două dosare au avut ca obiect procese-verbale întocmite de aceeași agenți constatatori, au vizat aceleași aspecte și au avut aceleași lacune, recurenta arată că a formulat cerere de revizuire, fiind vorba de autoritate de lucru judecat, deoarece primul litigiu ce a făcut obiectul dosarului x/2018, se referă la o situație asemănătoare cu cea din procesul-verbal ce a făcut obiectul dosarului x/2018, dar ulterioară perioadei în care a fost întocmit procesul-verbal din dosarul x/2018 Fără a analiza cauza prin prisma temeiului juridic invocat, respectiv art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități între cele două cauze și orice analiză privind îndeplinirea celorlalte condiții ale revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. este inutilă. În opinia sa, decizia pronunțată este nelegală și netemeinică, ținând cont de conținutul acesteia fiind o interpretare greșită a actelor normative, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Consideră că instanța înainte de pronunțarea sentinței trebuia să insiste pe atașarea dosarului x/2018 de la Tribunalul Brăila, pentru a compara probatoriul din acesta cu cel din dosarul x/2018, respectiv modul de redactare a proceselor-verbale, conținutul expertizelor contabile și stabilirea legăturii de cauzalitate între cele două procese-verbale întocmite de aceiași agenți constatatori. În condițiile în care se atașa și dosarul x/2018, al Tribunalului Brăila, se putea observa că unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia cauzei și au pronunțat decizia nr. 130/19.03.2020 a judecat și prezenta cauză în care s-a pronunțat decizia 188/11.06.2020. În acest context se dovedește îndeplinirea cerințelor prevăzute de articolul 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. care prevede posibilitatea ca oricare din părți să poată opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. De asemenea, recurenta mai susține că instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la apărările referitoare la principiul prezumției de nevinovăție prevăzut de art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (11) din Constituția României,. Recurenta mai arată că a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia prezumțiilor care poate fi privită din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. În opinia recurentei, la redactarea procesului-verbal se impune ca petentului să i se asigure prezumția de nevinovăție, instituită de art. 6 CEDO, aceasta fiind statuată de această instituție (hotărârea Anghel contra României).

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de contravenție nr. x/16.11.2018 s-a dispus sancționarea S.C. A. S.R.L. Brăila cu amendă în cuantum de 20.000 RON conform art. 11 alin. (1) lit. c) pct. VI din O.U.G. nr. 28/1999 și cu amendă de 3354 RON conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2011, reținându-se în sarcina societății că a încasat sume mai mari de 10.000 RON/zi de la persoane fizice și respectiv că a încasat sume de bani care nu au fost trecute prin casa de marcat. Societatea a contestat acest proces-verbal pe rolul Judecătoriei Brăila, sens în care a fost înregistrat dosarul nr. x/2019. Prin sentința civilă nr. 7252/18.12.2019, Judecătoria Brăila a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins plângerea ca nefondată. Prin Decizia nr. 188/11.06.2020 Tribunalul Brăila a respins apelul declarat de apelanta - petentă S.C. A. S.R.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 7252/18.12.2019, ca nefondat. Prin procesul-verbal de contravenție nr. x/06.11.2018 S.C. A. S.R.L. Brăila a fost sancționată contravențional de către aceeași intimată, plângerea împotriva acestui act fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/2018. Prin sentința civilă nr. 4349/03.07.2019, Judecătoria Brăila a respins plângerea contravențională ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 130/19.03.2020 Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 4349/03.07.2019, a schimbat hotărârea apelată, a admis plângerea contravențională, a anulat procesul-verbal contestat și a înlăturat sancțiunile aplicate. S-a invocat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 130/19.03.2020 a Tribunalului Brăila, susținând incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privința Deciziei nr. 188/11.06.2020 a Tribunalului Brăila - obiect al prezentei cereri de revizuire. Înalta Curte are în vedere faptul că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea). Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre (obligativitatea). Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect si aceeași cauză. Autoritatea de lucru judecat este consacrată, potrivit art. 430 din noul C. proc. civ., ca efect al hotărârii judecătorești (nu doar excepție procesuală sau prezumție de lucru judecat, ca în vechea reglementare). Astfel, reiese fără putință de tăgadă faptul că s-a dorit renunțarea la sintagma "putere de lucru judecat" deoarece putea produce confuzii, iar sfera noțiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă și asupra conținutului noțiunii de putere de lucru judecat. Marea realizare și îmbunătățire pe care o aduce noul C. proc. civ. constă în faptul că este tranșată disputa privind partea din hotărâre care se bucură de puterea de lucru judecat, fiind prevăzut în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât și asupra considerentelor pe care aceasta se sprijină. Această nouă reglementare a instituției autorității de lucru judecat - puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești reprezintă și o legiferare a punctului de vedere exprimat în doctrina anterioară de autori consacrați, precum și în jurisprudența anterioară, în sensul că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se extinde și asupra considerentelor acesteia, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Totodată, prezenta reglementare este în concordantă cu jurisprudența CEDO, potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din CEDO nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României). Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului potrivit cărora instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., sunt întemeiate. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat temeinic cererile și apărările părților, nefiind stabilită situația de fapt și de drept, când a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de control judiciar apreciază că, instanța de fond trebuia să examineze cauza din perspectiva tuturor cererilor și apărărilor formulate de părți, având obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză. Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului nu a analizat susținerile ambelor părți și nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.