ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal O.I.P.O.D.R.U. - M.E.C.S. nr. x/1.10.2015 și anularea parțială a Deciziei x/17.09.2015. Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunțat sentința 1860/11.06.2014. La data de 9.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2170 prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni împotriva sentinței 1860/11.06.2014.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1188 pronunțată în data de 14 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1188 pronunțată la 14 martie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea excepției perimării cererii, cu consecința reluării din oficiu a judecării cauzei. În susținerea cererii de recurs a precizat următoarele: - în cauză nu s-a produs o suspendare voluntară la cererea vreunei părți din litigiu, motiv pentru care reluarea judecății se dispune din oficiu tot de către instanța de judecată, nu prin cererea părților, conform simetriei formei actelor juridice; - nu se poate reține în cauză culpa vreunei părți pentru rămânerea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni; - reluarea judecății trebuia efectuată de Curtea de Apel București conform prevederilor art. 416 alin. (3) coroborat cu art. 415 pct. 4 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză Prin O.U.G. nr. 212/2019 intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a devenit prin reorganizare Ministerul Educației sau Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; S-a depus o adresă din partea Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării prin care precizează că dosarul aparține Ministerului Educației.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Procesul-verbal O.I.P.O.D.R.U. - M.E.C.S. nr. x/1.10.2015 și Decizia nr. x/17.09.2015. Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunțat sentința nr. 1860/11.06.2014. La data de 9.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2170 prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni împotriva sentinței civile nr. 1860/11.06.2014. Instanța de fond a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni apreciind că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților. Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate. Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde: "...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO. Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența. Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-reclamant, care afirmă că instanța de fond a făcut o motivarea contradictoriu cu încălcarea prevederilor legale incidente cauzei, fără a aduce o argumentare convingătoare soluției pronunțate. Critica vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar și pentru faptul că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru perimarea cauzei din vina părților care nu au efectuat demersuri pentru reluarea judecății. Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată". Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată. Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes. Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate. De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător. În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia. Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare de la data de 9 iunie 2017, când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2170, în dosarul nr. x/2014 . Suspendarea judecății produce efecte, în acest caz, începând cu data soluționării cauzei până la care s-a dispus măsura suspendării dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplinește niciun act de procedură în scopul judecății. În cauză, până la data de 9 decembrie 2017, când s-a împlinit termenul de perimare, părțile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecății. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat în mod corect că intervine perimarea cererii de chemare în judecată câtă vreme de la momentul pronunțării deciziei nr. 2170/2017 și redeschiderea procesului la inițiativa instanței, au trecut 7 luni. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 415 alin. (3) teza I din C. proc. civ. întrucât dosarul a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nu art. 412 alin. (7) C. proc. civ., context în care repunerea pe rol a cauzei nefiind un act de procedură ce trebuia efectuat din oficiu de către instanță. De asemenea, în mod legal și temeinic a precizat instanța de fond în cuprinsul motivării sentinței atacate că "prevederile art. 106 și 108 alin. (4) din Hotărârea CSM nr. 387/2015 pentru aprobarea ROFIJ prevăd doar o procedură prin care se verifică dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, ci nu vreo obligație pentru instanță de a repune din oficiu pe rol cauzele în care constată că au încetat temeiurile suspendării. De altfel, prevederea este una care se referă la toate cazurile de suspendare și urmărește respectarea prevederilor cuprinse în C. proc. civ., ci nu completarea procedurii de judecată, procedură ce este reglementată doar prin lege." și că " suspendarea judecății, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a încetat la data soluționării definitive a dosarului x/2014, rezultă din prevederile art. 413 alin. (2) din C. proc. civ..". Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care s0ă fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.