ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4951/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 iunie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, a solicitat: - anularea notificării emisă de pârât sub nr. x/11.03.2014, privind situația cererii de rambursare nr. x/25.06.2013, prin care s-a respins la plată suma totală de 115.245,16 RON și 10.364,80 TVA; - anularea parțială a deciziei nr. 7674/16.04.2015 privind soluționarea contestației administrative;

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5023 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării (fost Ministerul Educației și Cercetării Științifice), a anulat, în parte, decizia nr. 7674/16.04.2015, emisă de A. și notificarea nr. x/11.03.2014, emisă de B., în privința sumei de 3.791,41 RON și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5023 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței recurate, cât privește corecția financiară și cheltuieli neeligibile menținute, în valoare de 16.312,03 RON și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată și în privința acestei sume. În motivare arată că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material. 1. Reia critica referitoare la nemotivarea în drept a notificării nr. x/11.03.2014, arătând că, în cuprinsul acesteia, nu poate fi identificat niciun reper normativ referitor la: competența autorității emițătoare a actului în ceea ce privește soluționarea cererii de rambursare; natura juridică și efectele măsurilor administrative operate prin actul administrativ; forma și termenul în care beneficiarul poate contesta măsurile. Notificarea nu indică nicio normă juridică prin care se reglementează "abateri", deși, prin însăși decizia de soluționare a contestației se subliniază obligativitatea indicării temeiului juridic al abaterii. În concluzie, notificarea nu se întemeiază pe nicio normă juridică de drept substanțial sau de drept procedural. Instanța de fond a respins această critică din cererea introductivă cu motivarea că neindicarea unor temeiuri de drept concrete în privința refuzului de rambursare a unor cheltuieli nu este aptă să atragă anularea actului, pentru că, prin aceasta, nu s-a produs reclamantului vreo vătămare. Aceasta este o motivare contradictorie întrucât orice act administrativ trebuie să cuprindă temeiul juridic în baza căruia a fost emis astfel încât destinatarul actului să-și poată formula apărările. În caz contrar, actul este nul, iar prin decizia de soluționare a contestației administrative nu pot fi acoperite lipsurile actului contestat și nu poate fi înlăturată sancțiunea nulității. 2. A doua critică se referă la încălcarea principiului neretroactivității, în aplicarea normelor de drept substanțial cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011. Reclamantul a solicitat instanței de fond să observe că stabilirea abaterii și a sancțiunii aplicabile se face prin raportare la legislația în vigoare la data săvârșirii faptei, iar nu prin raportare la cea aplicabilă la data efectuării controlului ulterior. Pe de altă parte, pârâtul a recunoscut să și-a întemeiat actul administrativ pe norma tranzitorie cuprinsă în art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, deși acest articol a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 66/2011. Citând considerentele acestei decizii și raportându-se și la hotărârea CJUE din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele C-260/14 și C-261/14, recurentul-reclamant arată că a încheiat contractul de finanțare în martie 2009, iar notificarea atacată a fost emisă la 11 martie 2014 pentru pretinse abateri aferente facturilor enumerate ori desfășurării procedurilor de achiziție sau încheierii contractelor precizate în această notificare. O.U.G. nr. 66/2011 a intrat în vigoare la 18.09.2011, iar cea mai mare parte a cheltuielilor excluse de la rambursare prin notificare reprezintă cheltuieli anterioare datei de 18.09.2011. Or, pentru determinarea legii aplicabile în privința calificării abaterilor trebuie determinat momentul săvârșirii acestora. Cum pretinsele abateri au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, trebuia făcută aplicarea O.G. nr. 79/2003, iar pârâtul a ales greșit temeiurile de drept din O.U.G. nr. 66/2011. Atât condițiile de atragere a răspunderii, cât și stabilirea măsurilor administrative nu se pot raporta decât la legea în vigoare la momentul comiterii pretinsei nereguli, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității. Nu poate fi primită apărarea pârâtului conform căreia o reglementare asemănătoare era cunoscută reclamantului și anterior O.U.G. nr. 66/2011, nici chiar dacă aceasta ar conține exact aceleași condiții și limite de aplicare a măsurilor administrative. Și în această privință, instanța de fond și-a motivat contradictoriu hotărârea, reținând, pe de o parte, neconstituționalitatea art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, iar pe de altă parte, că declararea neeligibilității cheltuielilor în conformitate cu O.U.G. nr. 66/2011 respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime. Raportându-se la hotărârea CJUE în cauzele C-260/14 și C-261/14, recurentul-reclamant arată că, în speță, nu operează nicio excepție de la principiul neretroactivității legii noi, în sensul că nu există niciun efect viitor al unei situații apărute sub imperiul legii vechi, toate cheltuielile în speță fiind efectuate sub imperiul legii vechi. 3. A treia critică de nelegalitate este aceea potrivit căreia singurul act administrativ prin care autoritatea pârâtă putea impune o corecție privind cheltuielile aferente activităților proiectului este procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, conform art. 21 alin. (20), art. 27 și art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011. Notificarea nu constituie un instrument legal prin care să se poată dispune o corecție.

A patra critică privește greșita respingere la plată a sumei totale de 12.315 RON. În demonstrarea inexistenței presupusei abateri, reclamantul arată că, din anexa 1 a contractului de furnizare de produse nr. x/2011, rezultă că produsele achiziționate au fost destinate dotării parțiale a noului centru de cercetare C., care se ocupă de cercetarea avansată pentru bionanoconjugate și biopolimeri. Sistemul de modelări in silico nu este un calculator/notebook, precum cele personale sau de serviciu, ci este un sistem de calculator special care servește cercetării, compus dintr-o unitate principală de calcul -D. cu rol de a coordona alte 8 unități de calcul foarte performante și care poate fi accesat de mai mulți utilizatori. Pârâtul a tratat cu superficialitate situația, reținând că multitudinea de specificații tehnice prezentate în caietul de sarcini, în final, a limitat ofertarea la un singur produs - calculatoare Intel, pentru care există echivalent pe piața IT. În ciuda simplității și aparentei accesibilități a normelor juridice din materia achizițiilor publice, aplicarea corectă a acestora în privința neregulii reținute nu poate avea loc fără cunoștințe de specialitate. Autoritatea pârâtă a săvârșit confuzia de a considera că s-a achiziționat un calculator/laptop performat și câteva programe de calculator, când în realitate achiziția a privit un sistem special dedicat cercetării avansate, împreună cu software de nișă. Autoritatea pârâtă nu a observat numărul imens de piese necesare a fi achiziționate și care urmau să funcționeze în sistem, ca și nevoia de compatibilitate între ele și, cel mai importat, cu software-ul. Pârâtul arată că, în conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, definirea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini așa cum a fost făcută în speță este permisă doar în situații de excepție și doar însoțită de mențiunea "sau echivalent". Însă, aplicarea acestui principiu, fără a observa detaliile situației, înfrânge scopul reglementării și conduce la aplicarea unei sancțiuni injuste. În speță, aplicarea normei referitoare la mențiunea "sau echivalent" nu era posibilă datorită numărului imens de piese ce trebuiau să fie compatibile între ele și cu software-ul. Nu putea fi achiziționat întreg sistemul prin aceeași procedură cu utilizarea mențiunii "sau echivalent" pentru fiecare piesă componentă pentru că, cel mai probabil, ar fi condus la probleme de compatibilitate între piese. Specificațiile tehnice stabilite nu cuprindeau o configurație care să descrie o singură variantă de produs final, ci o configurație care să asigure funcționalitatea produsului final și performanța necesară scopului căruia îi era destinat sistemul. Recurentul-reclamant detaliază asupra specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și conchide că sistemul de operare configurat a fost menit să îmbunătățească calitatea software-ului achiziționat, utilizat în cercetarea științifică, așa încât greșit s-a apreciat asupra caracterului restrictiv al prevederilor caietului de sarcini. Reia susținerile potrivit cărora computerele pentru simulări dedicate cercetării sunt dispozitive complexe a căror descriere tehnică precisă este, în general, voluminoasă și necesită cunoștințe de specialitate pentru a a fi comparată și arată că în cauză au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru a putea utiliza o marcă de fabrică sau de comerț în definirea specificațiilor tehnice ale echipamentului. Mențiunea "sau echivalent" ar fi prezentat riscul acceptării unei oferte de achiziție a unui aparat cu specificații echivalente, în plenitudinea relativității acestei sintagme și care să nu reprezinte vârful tehnologiei. Nu a fost indicat niciun alt producător de procesoare sau plăci de bază pentru computere pentru simulări care să satisfacă condițiile tehnice pentru modelările in silico, necesare îndeplinirii indicatorilor de proiect. La data publicării caietului de sarcini, principalul competitor pentru procesoarele Intel era AMD, însă acesta nu avea lansate procesoare similare celui descris. Primele procesoare pe tehnologie de 32 nm au fost lansate de AMD abia la data de 14.11.2011, iar sisteme în care acestea să fie integrate s-au realizat abia pe parcursul anului 2012. Referitor la plăcile video nVidia cu specificațiile menționate în caietul de sarcini, arată că avantajul acestora consta în posibilitatea tehnică de a furniza o frecvență de lucru a memoriei chiar și de 4 ori mai mare decât cea a plăcilor video ale principalului competitor AMD.

A cincea critică privește greșita respingere la plată a sumei de 2.642 RON, reprezentând cheltuieli generale de administrație. Motivul respingerii la plată a fost neaplicarea procentului de CGA de 19,19% la valoarea fiecărei facturii. Prin decizia de soluționare a contestației s-a reținut că modalitatea aleasă de beneficiar, de a prezenta facturi care însumate ating valoarea corespunzătoare procentului de 19,19%, este arbitrară și nu se încadrează nici în Ghidul solicitantului și nici în anexa 5 a contractului de finanțare. Instanța a încuviințat acest raționament, reținând că inexistența unui prejudiciu este lipsită de relevanță. Contraargumentele recurentului sunt în sensul că, la nivelul întregului proiect, s-a încadrat în procentul de CGA de 19,19% și a decontat integral valoarea doar a unor facturi de utilități, iar nu un procent de 19,19% din valoarea fiecărei facturi de utilități, din punct de vedere birocratic fiind o variantă mai simplă de atingere a procentului. Subliniază că indiferent de modalitatea aleasă, suma finală este aceeași, încadrându-se în procent și că nici în Ghidul solicitantului și nici în anexa 5 a contractului de finanțare nu este menționat un mod anume de aplicare a procentului de CGA, lăsându-se la latitudinea beneficiarilor acest mod de aplicare. Or, instanța de fond nu a analizat temeinic argumentele expuse. Cu privire la suma de 1.232 RON reprezentând cheltuieli pentru managementul proiectului (în procent de 10% din suma de 12.315 RON reprezentând corecție financiară de 5% aplicată la valoarea contractului nr. x/2011) și cu privire la suma de 123 RON reprezentând CGA (în procent de 1% din suma anterior arătată reprezentând corecție financiară), arată că eligibilitatea acestor cheltuieli este strâns legată de corecția aplicată și că, în cazul în care argumentele referitoare la inexistența abaterii vor fi apreciate a fi fondate, se impune și recunoașterea eligibilității acestor două tipuri de cheltuieli indirecte. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând următoarele: 1. Notificarea nr. x/2014 a fost motivată, respingerea la plată a sumelor solicitate la rambursare având loc conform adresei ANCS nr. 9411/2014 privind gradul de îndeplinire a recomandărilor din raportul de control x/2012. În cuprinsul acestor înscrisuri au fost detaliate motivele calificării cheltuielilor ca neeligibile. 2. Corect nu s-a reținut de instanța de fond încălcarea principiului neretroactivității legii. În jurisprudența CJUE s-a reținut că deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi. Intimatul citează și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în privința acestei chestiuni litigioase. 3. Situația de față se încadrează în activitatea de prevenire a neregulilor reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările finalizându-se cu o notificare, iar nu cu emiterea unei proces-verbal sau a unei note de constatare, care să constituie titlu de creanță. 4. Cu privire la greșita respingere la plată a sumei de 12.315 RON, abaterea este clară, raportat la prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006. Specificațiile tehnice stabilite în caietul de sarcini încalcă principiile nediscriminării și tratamentului egal, candidații neavând oportunitatea de a formula oferte de sisteme compatibile configurate eficient și economic. Popularitatea unei anume mărci de procesoare nu este o motivație suficientă pentru încălcarea legii, mai ales în cazul de față, în care software-ul ce trebuia rulat nu justifica nevoia unui sistem de ultimă generație, nivelul de performanță impus prin proiect putând fi atins și cu ajutorul altor tipuri de procesoare. Aceleași concluzii sunt valabile și pentru preferința achizitorului față de plăcile nVidia. 5. În privința respingerii la plată a sumei de 2.642 RON, corect a reținut instanța de fond nerespectarea dispozițiilor Ghidului solicitantului. Opțiunea de decontare a CGA a fost discreționară, nefiind reglementată nici de contractul de finanțare și nici de ghid. 5. Alte aspecte procesuale În ședința publică din 7 octombrie 2020, Înalta Curte a luat act de modificarea cadrului procesual al cauzei, în raport de modificările legislative survenite pe parcursul judecării litigiului, constatând că Ministerul Educației și Cercetării a dobândit calitatea de recurent-pârât în cauză, în locul Ministerului Cercetării și Inovării. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. O primă critică a recurentului, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se referă la înlăturarea de către instanța de fond a motivului de nelegalitate privitor la nemotivarea notificării de respingere parțială la rambursare a cheltuielilor în cererea de rambursare nr. x/2013, emisă sub nr. x/11.03.2014. Înalta Curte constată că motivele expuse de instanța de fond în sprijinul înlăturării criticii de nelegalitate sunt coerente, iar nu contradictorii. Astfel, instanța a stabilit că există o anumită lipsă de rigoare în privința motivării în drept a notificării, însă aceasta nu este aptă să conducă la anularea actului, pentru că nu a produs reclamantului o vătămare, acesta cunoscând in integrum motivele care au stat la baza invalidării cheltuielilor . Rezultă nu numai coerența motivării instanței, ci și concordanța ei cu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora, pentru anularea actului, este necesar să se dovedească vătămarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale titularului acțiunii. Recurentul arată că nu au fost prezentate normele de drept substanțial pe care să se întemeieze concluzia referitoare la existența abaterilor și că nu au fost indicate nici normele de procedură care dau dreptul autorității pârâte să excludă de la plată cheltuielile cerute la rambursare. Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, la baza emiterii notificării au stat actele premergătoare, respectiv adresa ANCS nr. 9411/2014 privind gradul de îndeplinire a recomandărilor și raportul de control nr. x/11.06.2012, care detaliază asupra neregulilor reținute, inclusiv din perspectiva calificării acestora în drept, iar pe de altă parte, decizia de soluționare a contestației administrative a răspuns, la rândul său, acestei critici a reclamantului privitoare la nemotivarea notificării, indicând temeiurile în drept pentru constatarea neregulilor și aplicarea măsurilor administrative de respingere la rambursare a unora dintre cheltuieli, considerate neeligibile. Recurentul afirmă că decizia de soluționare a contestației administrative nu poate acoperi lipsurile actului administrativ de bază supus procedurii administrative de contestate, însă, se constată că această decizie nu a acoperit lipsuri, ci a clarificat temeiurile juridice ale emiterii notificării, confirmându-le, iar notificarea împreună cu decizia de soluționare a contestației se găsesc în indisolubilă legătură, în contencios administrativ atacându-se decizia, ca ultim act al procedurii administrative, conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011. 2. Cât privește încălcarea principiului neretroactivității legii civile prin aplicarea normelor de drept substanțial cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 unor fapte calificare drept nereguli, care s-au produs anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, instanța de fond a reținut că, în lumina jurisprudenței CJUE oglindită în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, declararea neeligibilității cheltuielilor în conformitate cu O.U.G. nr. 66/2011, chiar în condițiile declarării neconstituționalității art. 66 din acest act normativ, respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime. Criticile recurentului sunt subsumate deopotrivă cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Din perspectiva primului motiv de casare indicat, recurentul apreciază contradictorie motivarea instanței de fond, care nu a dat valență deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale, deși a reținut-o ca atare. Criticile sunt nefondate întrucât motivarea instanței de fond este coerentă câtă vreme, deși s-a referit la declararea neconstituționalității art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, a aplicat prioritar dreptul unional. Pe de altă parte, din perspectiva celui de al doilea caz de casare (referitor la greșita aplicare a legii), Înalta Curte constată caracterul fondat al hotărârii pronunțate în fond. În speță, faptele calificate drept nereguli s-au petrecut, în cea mai mare parte, sub imperiul O.U.G. nr. 79/2003, respectiv anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011. În cadrul raportului juridic creat între părți prin încheierea contractului de finanțare, au avut loc acțiunile beneficiarului finanțării care au fost calificate drept încălcări ale clauzelor contractului de finanțare, respectiv au intervenit fapte juridice modificatoare ale raportului juridic, și anume neregulile. Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin decizia nr. 66/26.02.2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. Astfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene. Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității. Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive. Totuși, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanțare și au avut loc acțiunile beneficiarului finanțării considerate nereguli, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 al Consiliului, care în art. 1 alin. (2), care definește abaterea/neregula. Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, este confirmată de examinarea contextului normativ de drept european în care se înscrie. Rezultă, din aceste considerente, că acțiunea beneficiarului finanțării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp. Acțiunile beneficiarului, ce constituie situațiile juridice cărora li se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, au constat, conform conținutului actelor administrative atacate, în definirea unor specificații prin caietul de sarcini al achiziției cu nerespectarea prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 și, respectiv, stabilirea, cu nerespectarea contractului de finanțare și a Ghidului solicitantului, a cheltuielior generale de administrație solicitate la rambursare. Astfel de încălcări constituie nereguli atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât și potrivit O.U.G. nr. 66/2011. Cât privește măsura aplicării unei corecții cheltuielilor aferente proiectului finanțat din fonduri europene, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin decizia nr. 66/2015, aplicarea acestor corecții/reduceri constituie o dispoziție din legea nouă mai favorabilă decât reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanțării. CJUE a statuat, în hotărârea din 26.05.2016 pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 (§ 57), următoarele: "(...) principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale." Luând în considerare că măsura administrativă a neacordării finanțării pentru o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută și de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011. De altfel, motivele de nelegalitate îndreptate împotriva actelor administrative nu privesc aplicarea principiului proporționalității instituit prin reglementarea nouă (acesta fiind un aspect favorabil beneficiarului finanțării), ci calificarea acțiunilor beneficiarului ca nereguli. 3. Motivul de casare referitor la greșita aplicare a art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 precum și a art. 21 alin. (20), art. 27, art. 43, art. 41 alin. (2) din O.U.G. nr. 665/2011 este nefondat. Recurentul afirmă greșit că singurul act administrativ prin care se poate impune o corecție, care atrage neeligibilitatea unor cheltuieli aferente activităților proiectului finanțat ar fi nota de constatare sau procesul-verbal de constatare a neregulilor și se stabilire a corecțiilor financiare. Notificarea nr. x/11.03.2014 se înscrie în activitatea de prevenire a neregulilor, grăitoare fiind dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli. În același sens, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una din abaterile prevăzute în anexa actului normativ, în raport cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice. Potrivit art. 9 lit. a) din același act normativ, pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21. Prin urmare, notificarea este un act administrativ prin care, conform legii, pot fi aplicate reduceri procentuale, în situația constatării unor abateri. 4. O altă critică din recurs subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la respingerea la plată a sumei de 12.315 RON, care se datorează aplicări unei corecții de 5% la contractul de achiziție publică nr. x încheiat de reclamant cu E. S.R.L., având ca obiect un calculator profesional pentru simulări cu accesorii și un pachet software gestionare aplicații (conform raportului de control nr. x/11.06.2012). Neregula reținută pentru aplicarea corecției a fost aceea a încălcării dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, prin introducerea de către reclamantă în specificațiile tehnice menționate în caietul de sarcini a unor indicații privitoare la marca componentelor esențiale ale produsului achiziționat (procesor tip Intel, placă video nVidia), fără utilizarea mențiunii "sau echivalent". În conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Prin derogare de la aceste prevederi, se admite o astfel de indicație, dar numai în mod excepțional, în situația în care o descriere suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 și 36 din ordonanță și numai însoțită de mențiunea sau echivalent. Recurentul-reclamant nu contestă nerespectarea dispozițiilor legale citate, în sensul neînsoțirii indicațiilor din caietul de sarcini care trimiteau la anumite mărci de mențiunea "sau echivalent", însă afirmă că utilizarea acestei mențiuni ar fi fost în măsură să înfrângă scopul achiziției, care a fost acela de a asigura funcționalitatea unui produs final de înaltă performanță destinat cercetării, respectiv modelărilor in silico. Constatarea neregulii s-a bazat pe o prevedere legală explicită, încălcată de către reclamant, care, în calitate de autoritate contractantă, era obligat să precizeze în caietul de sarcini caracteristici referitoare la nivelul calitativ și tehnic de performanță al echipamentelor, fără trimiterea la o anumită marcă de fabrică sau de comerț, iar în situația în care o astfel de trimitere a fost inevitabilă, indicația trebuia însoțită de mențiunea "sau echivalent". Instanța de fond a reținut că reclamantul ar fi trebuit să stabilească caracteristicile tehnice și de performanță ale produsului, iar nu să ceară anumite produse, prin trimitere la mărci de fabrică, fără mențiunea sau echivalent. Recurentul se referă la caracterul necesar al tuturor specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și la inexistența unor echivalente. Însă, aceste susțineri nu sunt apte să înfrângă concluziile instanței de fond întrucât, pe de o parte, contravin unei norme exprese, iar pe de altă parte, rămân simple alegații nedovedite. Recurentul susține că nu a identificat niciun alt producător de procesoare sau plăci de bază pentru computere pentru simulări care să poată satisface condițiile tehnice necesare realizării modelărilor in silico, însă acest lucru nu este dovedit în cauză. Or, sarcina probei revenea reclamantului. 5. În privința respingerii la plată a sumei de 2.642 RON reprezentând cheltuieli generale de administrație, este indubitabil că acest tip de cheltuieli sunt supuse rambursării în sistem prorata, ele fiind eligibile în limita a 1% din costurile directe eligibile ale proiectului, conform Ghidului solicitantului. Recurentul afirmă fără temei că nu s-a stabilit o metodă de calcul al acestui tip de cheltuieli, la dosarul cauzei fiind depusă anexa 5 a contractului de finanțare referitoare la metoda de calcul a CGA. Procentul de repartizare a cheltuielilor de acest tip, de 19,19% a fost stabilit potrivit metodei de calcul menționate și el se aplică la valoarea fiecărei facturi atestând costuri de tipul celor încadrabile, conform Ghidului, în categoria cheltuielilor generale de administrație. Într-o logică firească, procentul CGA calculat pe baza proratei trebuie raportat la fiecare cheltuială de acest tip, în parte, dovedită de beneficiar. Cât privește cheltuielile cu managementul proiectului și CGA aferente valorii corecției de 5% tratată anterior, soluția de respingere a cererii este fondată în raport cu menținerea în prezenta cale de atac a soluției de respingere a cererii de înlăturare a corecției aplicate. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,