ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", a formulat cerere de anulare act administrativ, solicitând instanței de judecată să dispună:
- anularea Procesului-verbal OIPOSDRU-MECS nr. x/16.07.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, însoțit de Scrisoarea OIPOSDRU-MECS de notificare a debilului către beneficiar nr. x/16.07.2015, P.V. înregistrat la ICMPP sub nr. x/2015, prin care OIPOSDRU-MEN a stabilit în sarcina ICMPP o creanță bugetară în valoare de 48.771,52 RON, pentru proiectul "Fondul Social European - Program de burse postdoctorale A.", din cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" din Iași;
- anularea Deciziei OIPOSDRU-MECS nr. x/6.10.2015, însoțită de Adresa OIPOSDRU-MECS nr. x/6.10.2015, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2015, prin care acesta a respins contestația administrativă formulată de ICMPP împotriva Procesului-verbal OIPOSDRU-MECS nr. x/16.07.2015.
ICMPP a menționat că a formulat Cererea nr. x/28.08.2015 de suspendare a executării Procesului-verbal OIPOSDRU-MECS nr. x/16.07.2015, completată de Răspunsul ICMPP nr. 4092/24.09.2015 la întâmpinare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța constituind astfel Dosarul nr. x, în care s-a pronunțat deja în sensul admiterii cererii ICMPP de suspendare executare a Procesului-verbal OIPOSDRU-MECS nr. x/16.07.2015 prin sentința civilă nr. 2528/9.10.2015.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 840 din 14 martie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" și a anulat Procesul-verbal OIPOSDRU - MECS nr. x/16.07.2015 și Decizia OIPOSDRU - MECS nr. x/6.10.2015.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 840 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:
"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința a fost comunicată către recurentă la data de 03.05.2016, conform dovezii de înmânare de la fila 156 din volumul III al dosarului de fond, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 20.05.2016, fiind depusă prin poștă, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la dosarul de recurs.
Având în vedere că ultima zi de formulare a recursului era data de 19.05.2016, într-o zi lucrătoare, motiv pentru care raportorul apreciază că recursul este tardiv formulat.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Înalta Curte constată că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen.
Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice împotriva sentinței civile nr. 840 din 14 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2018.