ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2017

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea formulată, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrat la ICMPP sub nr. x/2013, însoțit de Scrisoarea MEN-OIPOSDRU de Notificare a debitului către beneficiar nr. OI/9779/SJCSN/28.10.2013, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2013, prin care MEN-OIPOSDRU a stabilit în sarcina ICMPP un debit de recuperat în valoare de 25.660,46 RON, pentru proiectul "Fondul Social European - Program de burse postdoctorale B.", din cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară "A." din Iași, în baza dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - anularea Deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluționarea contestației de MEN-OIPOSDRU, însoțită de adresa de înaintare nr. x, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2014, prin care MEN-OIPOSDRU a respins contestația administrativă formulată de ICMPP împotriva Procesului-verbal MEN- OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, întrucât aceasta reprezintă un act administrativ accesoriu Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, iar o posibilă anulare a Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 ar atrage și anularea Deciziei nr. OI/l046/ES/l9.12.2013 privind soluționarea contestației, care altfel ar rămâne lipsită de obiect; - anularea în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind Cererea de rambursare nr. 2 înregistrată la MEN-OIPOSDRU cu nr. O1/2329/VVC/3.04.2012, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2013, și anume partea referitoare la diminuarea cheltuielilor solicitate la rambursare cu suma de 196.598 RON, întrucât aceasta reprezintă un act administrativ accesoriu Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, iar o posibilă anulare a Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 ar atrage și anularea în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013, care altfel ar rămâne lipsită de obiect, - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1860 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului Institutul de Chimie Macromoleculară A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", ca nefondată.

Calea de atac a recursului și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 1860 din 11 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. Solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței primei instanțe, iar în rejudecare, admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată, recurentul-reclamant, în esență, a înfățișat în temeiul motivelor de nelegalitate enunțate, următoarele critici față de hotărârea primei instanțe, în contextul reiterării situației de fapt și a unor ample referiri la prevederile aplicabile, din regulamentele europene dar și din dreptul intern, cu precizarea că, în cuprinsul cererii de recurs a fost inserată și o cerere de sesizare a CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra a două întrebări expres enunțate: - hotărârea instanței de fond a fost dată fără a cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, în sensul că a fost asumată integral motivația autorității pârâte; - prima instanță nu a luat în discuție anularea deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluționarea contestației de MEN-OIPOSDRU împotriva procesului-verbal nr. x și anularea în parte a Scrisorii standard de informarea beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, respectiv din 3 acte administrative a căror anulare s-a solicitat instanța de fond a luat în discuție dar unul dintre ele, astfel ca și sub acest aspect sentința de fond este nemotivată; - nu s-a motivat de ce s-au aplicat pentru ICMPP actele normative invocate ca temei de drept pentru emiterea procesului-verbal nr. x, respectiv art. 11 1 din contractul de finanțare nr. x, introdus la o dată ulterioară datei de 28.05.2010 când s-a petrecut situația de fapt, art. 52 din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/25.06.2002 și O.U.G. nr. 66/2011, intrată în vigoare la data de 18.09.2011, de asemenea ulterior datei la care s-a petrecut situația de fapt; - prima instanță nu a motivat existența conflictului de interese în speță și nu a identificat elementele constitutive și condițiile de existență ale conflictului de interese, ca instituție juridică și nu a explicat de ce există un conflict de interese dacă persoanele în cauză nu au notat candidații amintiți și nu au fost prezenți la examinarea acestora, părăsind sala de concurs; - în cauză a fost aplicate retroactiv prevederile art. 11 1 din contractul de finanțare, în sensul că situația referitoare la conflictul de interese a fost reglementată ulterior, actul atacat este greșit întemeiat pe dispozițiile art. 52 din Regulamentul CE nr. 1605/2002, însă instanța nu a combătut argumentele invocate în cererea introductivă și reiterate prin cererea de recurs, fără a se reține așa cum se impunea, că niciunul dintre cei doi membrii comisiei de concurs (dl. Acad. C. și dl. D.) nu are niciuna din calitățile enumerate în art. 52 din respectivul Regulament, respectiv actor financiar sau orice altă persoană implicată în execuția, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului; - hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material cuprinse în Regulamentul CE nr. 1605/2002, și cu aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, încheierea contractului de finanțare din data de 31.03.2010 și comiterea pretinselor nereguli, în mai 2010, având loc anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Procedura derulată în recurs 5.1. În cauză, în baza dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 06 mai 2015, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare. 5.2 La termenul din Camera de Consiliu din data de 14 octombrie 2015, reținându-se că prin raportul întocmit s-a menționat că recursul a fost declarat admisibil în principiu, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților. 5.3 La data de 20 aprilie 2017, prin încheierea de ședință de la acea dată (a se vedea dosar recurs) instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii recurentului-reclamant de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra a 2 întrebări vizând interpretarea art. 52 din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/25.06.2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al comunităților Europene, cu modificările ulterioare, până la data de 27.05.2010. Pentru motivele pe larg înfățișate în respectiva încheiere, instanța de recurs a respins cererea de sesizare a CJUE formulată de recurentul-reclamant.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul reclamant Institutul de Chimie Macromoleculară "A." a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor administrative expres arătate la punctul 1 din prezenta decizie, iar instanța de fond, prin hotărârea atacată, a respins integral acțiunea reclamantului, ca nefondată. Printr-un prim set de critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că soluția primei instanțe este nelegală în primul rând din rațiuni ce țin de lipsa motivării, respectiv de lipsa motivelor proprii, în condițiile asumării motivației autorității intimate. Nu este întemeiată această critică. Înalta Curte apreciază, raportat la considerentele sentinței atacate, respectiv la argumentația primei instanțe în susținerea soluției adoptate, că judecătorul fondului a avut în vedere ansamblul criticilor de nelegalitate înfățișate de recurentul-reclamant prin acțiunea introductivă. Împrejurarea că în cuprinsul sentinței nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamantului învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu demonstrează, în opinia Înaltei Curți, că, aspectele indicate de reclamanta-recurentă nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanței. În doctrina de specialitate, dar și în jurisprudența dezvoltată în materie, în mod constant s-a stabilit în sensul că, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în concret și în parte fiecăruia dintre argumentele invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestora chiar în mod implicit, judecătorul având așadar și posibilitatea de a grupa și examina aspectele invocate, în raport cu relevanța pe care o au în adoptarea soluției judiciare. Din perspectiva enunțată, omisiunea instanței de fond de a se raporta în motivarea soluției sale, în mod expres, și la capetele de cerere vizând anularea deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluționarea contestației de MEN-OIPOSDRU împotriva procesului-verbal nr. x și anularea în parte a scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, nu este de natură a antrena casarea hotărârii, pe de o parte, pentru că, analizând legalitatea Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în mod evident a fost avută în vedere și decizia de soluționare a contestației care a menținut acest act administrativ și de altfel, referirile concluzive ale judecătorului fondului s-au făcut cu privire la temeinicia acțiunii reclamantului, în integralitatea sa. În fine, pe de altă parte, cu referire la Scrisoarea standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, chiar reclamantul-recurent, în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată a evidențiat natura juridică de act administrativ accesoriu al acesteia, arătând că soluția ce se va da asupra primului capăt de acțiune, vizând anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, influențează și atrage soluția și asupra acesteia. Instanța de control judiciar apreciază că soluția adoptată de prima instanță este corectă, iar argumentele cuprinse în prezenta decizie, sunt menite a completa analiza judecătorului fondului, concluzionându-se asupra unui prim aspect, respectiv în sensul că motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat și ca atare nu se impune reformarea sentinței atacate. Nefondate sunt în opinia instanței de recurs și criticile recurentului reclamant subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Instanța de control judiciar arată că nu pot fi primite susținerile reclamantului recurent cu privire la împrejurarea că prima instanță nu ar fi motivat existența conflictului de interese în cauză și nu a identificat elementele constitutive ale acestuia, ca instituție juridică. Considerentele sentinței atacate demonstrează că practic, întreaga argumentație înfățișată în susținerea soluției de respingere a acțiunii este construită în jurul noțiunii și, în general, a conceptului de conflict de interese. Instanța de control judiciar re-verificând probatoriul administrat în cauză apreciază, la rândul său, în sensul legalității actelor administrative atacate, susmenționate, în cuprinsul cărora, s-a reținut, inter alia, încălcarea art. 52 alin. (1) și (2) din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care " (1)-Tuturor actorilor financiari precum și oricăror alte persoane implicate în implementarea bugetului, management, audit sau control le este interzis să întreprindă vreo acțiune ce-ar aduce în conflict propriile interese cu cele ale comunităților. În cazul apariției unei astfel de situații persoana în cauză trebuie să înceteze respectiva acțiune și să se adreseze autorității competente. (2) Conflictul de interese apare atunci când exercitarea imparțială și obiectivă a funcției unui actor financiar sau unei alte persoane așa cum este definită în para. 1 este compromisă din rațiuni ce țin de implicarea familiei, viața emoțională, afinități politice sau naționale, interese economice sau oricare alt interes comun cu beneficiarul". Prevederile legislației comunitare sunt deplin aplicabile contractului de finanțare din cauză, chiar în virtutea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din cuprinsul acestuia, în sensul că implementarea urmează a fi realizată și în conformitate cu prevederile cuprinse în legislația comunitară, nu doar în cea națională, cum fără temei a susținut recurentul reclamant și în fața instanței de fond, reiterând această susținere și prin cererea de recurs. Din perspectiva reglementării sus enunțate, instanța de control judiciar arată că susținerile recurentului-reclamant în sensul inexistenței conflictului de interese în condițiile în care persoanele în cauză, respectiv membri ai comisiei de concurs (dl. Acad. C. și dl. D.) nu au notat candidații amintiți și nu au fost prezenți la examinarea acestora, părăsind sala de concurs, nu pot fi primite. Lipsa din sala de examinare a celor doi membri ai comisiei la momentul propriu-zis al examinării și notarii dnei E., fiica d-ului Acad. C., ce a avut și calitatea de președinte al comisiei și a d-nei F., soția d-ului D., nu este de natură să înlăture conflictul de interese generat în chiar momentul înregistrării și participării acestora în comisia respectivă, în fata căreia urmau sa se prezinte cele două doamne candidat și a contextului nepotrivit astfel creat pentru ceilalți membri ai comisiei, în mod firesc implicați dar și afectați, chiar și numai emoțional, dată fiind calitatea lor de colegi cu cei doi membri persoane cu notorietate în lumea academică. Astfel, se poate lesne aprecia că activitatea întregii comisii a fost practic afectată, fiind generate suspiciuni în ceea ce privește posibilitatea de realizare, în contextul respectiv, a examinării cu deplin profesionalism, cu obiectivitate și imparțialitate, cu atât mai mult cu cât lista candidaților admiși a fost semnată de toți membrii comisiei, fiind irelevantă, și în opinia Înaltei Curți împrejurarea că niciunul dintre candidații înscriși, câștigători sau necâștigători nu au depus contestații. Nefondate sunt și toate celelalte susțineri ale recurentului reclamant, vizând pretinsa aplicare retroactivă a unor prevederi legale, respectiv a art. 11 1 din contractul de finanțare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 sau greșita întemeiere pe dispozițiile art. 52 din Regulamentul CE 1605/2002, în condițiile în care, în urma activității de control efectuate în cauză s-a constatat încălcarea dispozițiilor contractuale dar și a dispozițiilor Regulamentului CE 1605/2002, direct aplicabil statelor membre, existența conflictului de interese fiind stabilită prin raportare la aceste prevederi și nu doar la titlul de creanță întocmit in baza O.U.G. nr. 66/2011. In ceea ce privește pretinsa aplicare retroactivă a notificării MEN-OIPOSDRU nr. 173/27.01.2011 pentru modificarea privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților, Înalta Curte reține poziția intimatului pârât care a arătat că, în adevăr, textul invocat este emis la o dată ulterioară procedurii de selecție, dar nu acesta a servit ca temei decisiv în reținerea conflictului de interese, existând desigur obligația respectării dispozițiilor art. 52 din Regulamentul Consiliului nr. 1605/2002, în vigoare la data organizării concursului și pe care chiar beneficiarul s-a angajat să le respecte, după cum este menționat în preambulul contractului de finanțare, astfel încât constată că nici această susținere nu este de natura a antrena reformarea hotărârii primei instanțe. Nefondate sunt în aprecierea instanței de control judiciar și toate celelalte susțineri ale recurentului vizând greșita aplicare a normelor de drept material cuprinse în Regulamentul CE 1605/2002 și respectiv, aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care, în mod evident, situația de fapt expusă se circumscrie prevederii cu caracter general cuprinse în art. 52 din Regulament, persoanele în discuție, în calitate de salariați ICMPP intrând în sfera largă a oricăror alte persoane implicate în implementarea bugetului din norma sus-citată, iar încălcarea vizând concursul de atribuire a burselor postdoctorale acordate prin intermediului unui proiect finanțat prin POSDRU. În fine, cu referire la susținerea aplicării retroactive a O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reține considerentele obligatorii ale Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 26.05.2016, dată în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, prin care, chiar într-o atare chestiune s-a statuat după cum urmează: "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale". În considerentele aceleiași hotărâri, CJUE a amintit jurisprudența sa constantă și anume, Hotărârea din 03.09.2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deși decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piața comună și prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată și notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat. Se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011. Cât privește natura juridică a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența CJUE în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat. Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de față.