ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1934 din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj s-a respins cererea formulată de reclamanta P.R. Dej în contradictoriu cu pârâții SC A.C. SRL, Statul Român, prin Consiliul Local Dej și C.B. SA, ca urmare a neîndeplinirii procedurii concilierii directe, invocată de pârâta SC A.C. SRL. A fost obligată reclamanta să-i achite pârâtei SC A.C. SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 24.868,62 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 720 1 excepția lipsei procedurii concilierii directe invocate de pârâta SC A.C.

SRL, instanța a reținut faptul că litigiul dedus judecății este un litigiu comercial, asupra naturii pretențiilor deduse judecății pronunțându-se Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 79/A din 2 februarie 2011, ocazie cu care s-a admis apelul declarat de pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Dej, și SC A.C. SRL și s-a dispus anularea Sentinței civile nr. 796 din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Comercial Cluj. Prin decizia menționată, în cuprinsul considerentelor, Curtea a reținut că spațiul în litigiu ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 2006 încheiat între cele două pârâte care au formulat calea de atac este un spațiu comercial și că raportat la dispozițiile art. 4 coroborate cu disp.

art. 56 C. com. natura litigiului este comercială. Asupra naturii comerciale a litigiului s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 8700 din 16 decembrie 2011, în cadrul recursului declarat de reclamanta P.R. Dej împotriva deciziei pronunțate în apel, recursul fiind respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii atacate. În litigiile comerciale evaluabile în bani, legiuitorul a stabilit în sarcina titularului cererii de chemare în judecată, obligația de a urma procedura concilierii prealabile anterior promovării cererii de chemare în instanță conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Neîndeplinirea acestei obligații de către partea reclamantă are drept consecință respingerea cererii ca prematur formulată sau inadmisibilă în condițiile în care partea adversă înțelege să invoce neîndeplinirea obligației de către titularul cererii, practica judiciară acceptând ambele soluții enunțate.

Textul reglementat de dispozițiile invocate este instituit de legiuitor în cadrul procedurii speciale de soluționare a litigiilor în materie comercială și ca atare este de strictă interpretare și aplicare. În litigiile comerciale evaluabile în bani, reclamantul nu poate să sesizeze instanța decât dacă face dovada concilierii cu pârâtul sau dovada că de la data convocării în vederea concilierii au trecut 30 de zile, fără ca acesta să dea curs convocării. Rezultatul convocării se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți (art. 720 1 alin. (4) C. proc. civ.). Dispozițiile legale invocate de pârâta SC A.C.

SRL au un caracter imperativ, nedovedirea de către reclamantă a înscrisului despre rezultatul concilierii impunând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. De altfel, reclamanta a recunoscut faptul că nu a urmat procedura concilierii prealabile întrucât a considerat litigiul dedus judecății ca fiind unul de natură civilă, căruia nu-i erau aplicabile revederile art. 4 și 56 C. com. anterior abrogării lor dispuse în baza prev. Legii nr. 71/2011. Instanța a considerat că prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate de art. 720 1 începând cu alin. (2) și nu reprezintă condiții cerute imperios de lege.

Invocând practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (în cuprinsul Deciziei nr. 2034 din 25 mai 2011 pronunțată în recurs de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect pretenții), precum și Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicată în M. Of. nr. 558/15.08.2007, pronunțată de Curtea Constituțională, precum și faptul că invocarea de către pârâtă a excepției s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 115 coroborate cu prev. art. 118 C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, în fața instanței competente material, instanța de apel a reținut că susținerile reclamantei conform cărora s-ar impune respingerea excepției invocate de pârâta SC A.C. SRL ca nefondată impunându-se a fi respinse în condițiile în care neîndeplinirea acestei obligații imperative prevăzute de lege se datorează culpei acesteia și interpretării eronate a naturii litigiului dedus judecății.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată să-i achite pârâtei SC A.C. SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 24.868,62 RON, ocazionate în toate fazele procesului, fiind în culpă procesuală. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta P.R. Dej, solicitând admiterea apelului și, în principal, anularea hotărârii atacate, judecarea în fond a procesului de față și în consecință admiterea acțiunii reclamantei; în subsidiar, a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin Decizia civilă nr. 109/2012 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de P.R.

Dej împotriva Sentinței civile nr. 1934 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului Specializat Cluj, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare. Calea de atac formulată vizează exclusiv soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, procedură obligatorie potrivit art. 720 1 C. proc. civ., pe care prima instanță a considerat-o neîndeplinită corespunzător. Potrivit art. 720 1 C. proc. civ., "în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă". Scopul acestei proceduri îl reprezintă, evident, soluționarea amiabilă a litigiului.

Un prim aspect relevant în soluționarea acestei excepții îl constituie faptul că Tribunalul Specializat Cluj a fost învestit cu soluționarea acțiunii ca urmare a casării, de către Curtea de Apel Cluj, a Sentinței civile nr. 796 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj și a trimiterii spre judecare, în primă instanță, către instanța specializată în materie comercială. În acest context, instanța de apel a constatat că natura comercială a litigiului nu era una evidentă pentru reclamantă, astfel încât nerespectarea riguroasă a textului enunțat nu este imputabilă părții. Astfel, litigiul a fost demarat ca fiind unul de natură civilă, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată și soluționată inițial de către Tribunalul Cluj, care nu a contestat caracterul civil al cauzei.

Doar în apel Curtea de Apel Cluj a stabilit natura comercială a cauzei în urma concluziilor contradictorii ale părților cu privire la acest aspect. Trebuie remarcat în acest context faptul că pârâta SC A.C. SRL a invocat natura comercială a cauzei doar în calea de atac declarată și doar după ce soluția de primă instanță i-a fost defavorabilă. În concluzie, natura comercială a raportului juridic dintre părți nu a fost una evidentă, ci dimpotrivă, a fost stabilită în mod legal și temeinic doar de către instanța de apel. Mai mult, natura comercială a fost invocată de către apelantă doar în momentul în care a apărut interesul pentru aceasta de a desființa o sentință defavorabilă, atitudine situată pe tărâmul abuzului de drept procesual.

În întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Cluj nu există nicio referire cu privire la acest aspect. În baza tuturor acestor aspecte enunțate, curtea de apel a concluzionat că nu poate fi imputată reclamantei neefectuarea procedurii prealabile de conciliere specifice dreptului comercial, în condițiile în care natura comercială a cauzei a fost stabilită doar de către instanța de apel. Pe de altă parte, obiectul prezentei cauze îl constituie constatarea nulității absolute a unor contracte, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. Or, constatarea nulității absolute a unui act juridic nu poate fi făcută decât de instanța de judecată, astfel încât scopul concilierii în asemenea situații, respectiv cel al soluționării amiabile a litigiului și al degrevării instanțelor de judecată nici nu poate fi atins.

De altfel, și în prezent pârâții se opun admiterii cererii de chemare în judecată, astfel încât este evident că trimiterea părților la conciliere este una doar formală, și din acest punct de vedere sortită eșecului. În consecință, instanța de apel a statuat că nu se poate reține apelantei vreo culpă sau inacțiune, iar orice altă interpretare a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. ar echivala cu denaturarea instituției procedurii prealabile de conciliere și transformarea acesteia într-o piedică a liberului acces la justiție, contrar intenției legiuitorului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL Dej, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță.

În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele critici: 1. Instanța de apel a reținut în mod nelegal că natura comercială a litigiului nu era evidentă pentru reclamantă și că nerespectarea riguroasă a textului art. 720 1 C. proc. civ. nu ar fi imputabilă părții, făcând o greșită aplicare a legii de procedură în ce privește caracterul normelor care reglementează procedura concilierii directe. Astfel, potrivit legii de procedură civilă române, în litigiile comerciale, evaluabile în bani, legiuitorul a stabilit în sarcina titularului cererii de chemare în judecată, obligația de a urma procedura concilierii prealabile, anterior promovării cererii de chemare în judecată, strict, conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. În concluzie, în urma stabilirii caracterului comercial al cauzei, în mod legal și temeinic, Tribunalul Specializat Cluj a arătat în cuprinsul Sentinței civile nr. 1934/2012 (aceasta făcând trimitere la practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 2034 din 25 mai 2011), că: " în ceea ce privește litigiile comerciale evaluabile în bani, prevederile art. 720 1 C. proc. civ. referitoare la procedura concilierii prealabile, sunt obligatorii.". Prin decizia recurată, Curtea de Apel Cluj a dovedit însă că nu înțelege a respecta dispozițiile imperative ale legii de procedură și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

2. În mod eronat instanța de apel a reținut un așa-zis abuz de drept comis de pârâtă, în primul apel, atunci când, constatând că hotărârea instanței de fond i-ar fi nefavorabilă, a invocat caracterul comercial, și respectiv, evaluabil în bani, al litigiului, și, de aici, excepția lipsei concilierii. Consideră recurenta că un atare raționament este nelegal fiindcă invocarea prevederilor imperative ale legii, mai ales atunci când constituie "fine de neprimire", nu pot fi apreciate ca abuz de drept. Aceasta, fără a mai pomeni de faptul că un atare motiv de apel, nu s-a invocat, în apel, nici de apelantă, și nici de curtea de apel din oficiu, astfel că discutarea lui direct în decizie, ar fi lipsit pârâta de dreptul la apărare.

3. Totodată, prin hotărârea recurată, instanța de apel a denaturat spre pârâtă culpa gravă a reclamantei, aceea de a nu fi identificat corect natura litigiului și, respectiv, aceea de a nu fi urmat procedura concilierii. În acest sens, s-a susținut că pârâta ar fi comis un abuz de drept procesual prin faptul că a invocat excepția de necompetență doar în calea de atac, urmărind a desființa o hotărâre nefavorabilă. Cu această motivare, Curtea de Apel Cluj încalcă normele imperative legate de competența materială, și/sau funcțională a instanțelor judecătorești. Esențial în materie de legalitate este însă faptul că, la momentul în care pârâta a invocat excepția de necompetență materială și funcțională a tribunalului civil, și de aici, caracterul comercial al litigiului, aceasta excepție putea fi invocată de orice parte interesată, în orice fază a procesului civil, norma fiind imperativă.

În acest sens, arată că reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată anterior modificării introduse prin Legea nr. 202/2010, aceasta fiindcă, potrivit art. 725 alin. (4) teza finală C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, inclusiv îndeplinirea procedurii prealabile, rămân, și sunt supuse în continuare legii procedurale vechi. Natura comercială a litigiului a fost stabilită în primul ciclu procesual de către Curtea de Apel Cluj, a cărei decizie a fost menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit faptul că litigiul care face obiectul prezentei cauze a avut, "ab initio", și are caracter comercial, până la soluționarea sa irevocabilă. Astfel, raționamentul instanței de apel este profund nelegal și conduce la concluzia că litigiul ar fi avut un caracter civil, până la momentul stabilirii caracterului său comercial, de către Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

În speță, prin Decizia civilă nr. 79/A din 2 februarie 2011, menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 8700/2011, s-a stabilit în mod irevocabil faptul că litigiul dedus judecații are o natură comercială. Susține că, nici până în prezent, reclamanta nu a înțeles să îndeplinească procedura concilierii directe. De altfel, însăși reclamanta a recunoscut în fața Tribunalului Specializat Cluj faptul că nu a urmat procedura concilierii prealabile, întrucât a considerat, și consideră în continuare, că litigiul dedus judecății ar avea o natură civilă.

Instanța de apel susține în mod nelegal că la data introducerii acțiunii, aceasta nu ar fi avut un caracter comercial, patrimonial, pentru reclamantă, astfel că "nerespectarea riguroasă a textului legal nu ar putea fi imputabilă părții". Raționamentul este nelegal atât timp cât, pe lângă constatarea nulității absolute a unui contract comercial care purta asupra unui fond de comerț, încheiat de un comerciant, s-a solicitat, pe calea unei tipice acțiuni pauliene, atât repunerea părților în situația anterioară, cât și radierea ipotecii instituite asupra fondului de comerț prin contractul de ipotecă încheiat între pârâtă și C.B. Pe acest motiv acțiunea avea, și are, în continuare, în mod cert și neîndoielnic atât caracter comercial, cât și caracter patrimonial, de unde imperativitatea concilierii.

Din acest punct de vedere, litigiul a avut și are în mod cert un caracter patrimonial, evaluabil în bani, Decizia secțiilor unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 referindu-se la faptul că sunt evaluabile în bani ipotezele în care s-au formulat petite de constatare a nulității indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Intimata-reclamantă P.R. Dej a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, constată că recursul declarat de pârâta SC A.C.

SRL Dej este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. Prin cererea introductivă reclamanta P.R. Dej a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Dej, SC A.C. SRL și C.B. Sucursala Cluj-Napoca, să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 2006, încheiat între Statul Român, prin Consiliul Local al Mun. Dej, și SC A.C. SRL, având ca obiect spațiul comercial situat în Dej, P-ța B., jud. Cluj, imobil înscris în CF AA Dej, nr. top. BB compus din 2 spații comerciale și 2 depozite, cu Su de 80,35 mp, Se de 54,61 mp, cu cota de 7,89/100 din părțile indivize comune și 89,44/1133 parte din teren înscrise în CF col.

CC; anularea actelor subsecvente: Contractul de ipotecă din 11 octombrie 2006 încheiat între SC A.C. SRL și C.B. SA Sucursala Cluj-Napoca autentificat sub nr. X din 11 octombrie 2006 de către BNP V.M. pentru suma de 85.000 RON și contractul de credit inițial încheiat; Contractul de ipotecă din 11 octombrie 2006 încheiat între SC A.C. SRL și C.B. SA Sucursala Cluj autentificat sub nr. Y din 11 octombrie 2006 de către BNP V.M. din Dej pentru suma de 49.000 RON și contractul de credit încheiat inițial; restabilirea situației anterioare, radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea SC A.C. SRL, reînscrierea imobilului mai sus descris în favoarea Statului Român înapoi în CF DD ind. Dej și CF CC col., radierea sarcinilor înscrise în CF AA Dej, drepturile de ipotecă de rang I și de rang II, respectiv interdicțiile de înstrăinare și grevare înscrise în favoarea C.B.

SA Sucursala Cluj. În drept au fost invocate dispozițiile art. 5, 948, 966, 968 C. civ., art. 274 C. proc. civ., O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000, Legea nr. 550/2002. Este adevărat că prin Decizia civilă nr. 79/A/2011 din 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 8700 din 16 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a stabilit natura comercială a litigiului, întrucât imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere face parte din fondul de comerț al unei societăți comerciale, fiind destinat unei activități comerciale. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel în rejudecarea cauzei nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. care au statuat natura comercială a litigiului. Astfel, criticile recurentei-pârâte privind caracterul comercial și patrimonial al acțiunii în susținerea imperativității concilierii nu pot fi reținute având în vedere că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte, litigiul păstrându-și natura comercială astfel cum s-a statuat irevocabil prin deciziile pronunțate în primul ciclu procesual. Dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. prevăd obligativitatea efectuării procedurii prealabile, însă termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și a conținutului concret sunt recomandate în alin. (2), dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, nerespectarea unora nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă se dovedește o vătămare.

Fiind o excepție de fond, instanța de apel a examinat împrejurările nerealizării procedurii prealabile și în mod corect a pornit în această examinare de la rațiunea acestei proceduri a concilierii directe, obiectul litigiului și inexistența unei vătămări a pârâtei care a invocat necompetența instanței civile tocmai în calea de atac a apelului. În acest fel s-a pus în valoare finalitatea urmărită prin aceste dispoziții, și nu aspectul formal al procedurii care nu pot fi mai presus de orice analiză.

Raționamentul pentru care instanța de apel a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță nu a vizat recalificarea acțiunii ca fiind un litigiu civil, ci a avut în vedere scopul și finalitatea concilierii raportat la situația reclamantei căreia nu i se poate imputa neefectuarea procedurii prealabile de conciliere în condițiile în care acțiunea sa nu a fost întemeiată pe actele normative invocate în recurs, iar natura comercială a cauzei a fost stabilită tocmai în apel. De asemenea, în mod corect s-a statuat de către instanța de apel și faptul că, raportat la obiectul litigiului, respectiv constatarea nulității absolute a unui act juridic cu consecința repunerii părților în situația anterioară, ce impune o procedură jurisdicțională, precum și la poziția procesuală a pârâtei care s-a opus în permanență admiterii cererii de chemare în judecată, este evidentă imposibilitatea tranșării litigiului prin conciliere.

Calificarea atitudinii pârâtei SC A.C. SRL Dej ca fiind la limita abuzului de drept este doar o constatare a instanței de apel, nefiind motivul determinant care a dus la admiterea apelului și anularea hotărârii primei instanțe, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut. Nu poate fi primită nici susținerea recurentei conform căreia excepția invocată constituie un fine de neprimire datorită caracterului imperativ al normei, întrucât lipsa concilierii poate avea drept consecință respingerea cererii ca prematură în condițiile în care nu există altă formă de suplinire a acestei proceduri, dacă procedura nu este necesară față de anumite principii stabilite pe cale pretoriană sau pentru că nu și-ar putea atinge scopul.

Înalta Curte constată că nu există dată în speță nicio rațiune rezonabilă pentru a se reține că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și-au exprimat deja punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procesului până la stabilirea definitivă a competenței materiale a instanței. A admite în sens contrar înseamnă a abandona litigiul, a forța părțile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecințe însă pe terenul asigurării echității procedurii și a respectării termenului rezonabil de soluționare a pricinilor. În concluzie, sancțiunea cu excepția prematurității pentru neobservarea procedurii concilierii prealabile este extrem de drastică și care nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar.

Din această perspectivă, critica pârâtei nu constituie un argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate sau aplicarea greșită a normei invocate. Altfel spus, argumentele pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu au fost dezvoltate critici de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Dej împotriva Deciziei civile nr. 109/2012 din 20 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Dej împotriva Deciziei civile nr. 109/2012 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2013. Procesat de GGC - AZ