ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8700/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8700/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 796 din 9 decembrie

2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

Parohia Reformată Dej împotriva pârâților Statul Român, prin Consiliul Local al

Municipiului Dej, S.C. A.C. SRL și C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca și în

consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. M.V., având ca

obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. 9 situat în Dej, P.B., înscris în

C.F. nr. A Dej, ap. nr. 19, compus din 2 spații comerciale și 2 depozite cu

suprafața de 80,35 și suprafața construită de 54,61 mp, cu cota de 7,89/100

parte din părțile indivize comune și 89,44/1133 parte din terenul înscris în

C.F. nr. C Dej. S-a constatat nulitatea actelor juridice subsecvente, constând

din contractul de ipotecă nr. A din 11 octombrie 2006 încheiat între pârâții

S.C. A.C. SRL Dej și C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca Agenția de Rang 1 Dej,

autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. V.M., pentru suma de 85.000 RON și

a contractului de ipotecă nr. C din 11 octombrie 2006 încheiat între pârâții

S.C. A.C. SRL Dej și C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca Agenția de Rang 1 Dej,

autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. V.M., pentru suma de 49.000 RON.

S-a dispus

restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate al

pârâtei S.C. A.C. SRL Dej de sub B1 din C.F. nr. A și reînscrierea asupra

acestui imobil a dreptului de proprietate al Statului Român în C.F. nr. B Dej

și C.F. nr. C Dej și radierea sarcinilor înscrise sub C1-4 din C.F. nr. A Dej.

Au fost obligați

pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în C.F. nr. D

Dej, casă cu etaj cu 18 camere și curte în suprafață de 1.133 mp, a fost proprietară

tabulară Eparhia Reformată din Ardeal. Acest imobil a fost preluat de stat în

baza Decretului nr. 176/1948.

Ulterior preluării de

către stat, imobilul a fost transcris în C.F. nr. E Dej sub A+1, în

proprietatea Statului Român și în folosința Ministerului Învățământului Public.

În baza documentației

tehnice eliberate de R.A.L. Dej, cu Încheierea nr. 3462 din 11 decembrie 1998,

imobilul din C.F. nr. E a fost dezmembrat în 18 apartamente, fiind transcris în

C.F. nr. C și C.F. nr. B în favoarea Statului Român. Apoi, a fost refăcută

dezmembrarea inițială a imobilului, în 19 apartamente.

Apartamentul nr. 19 a

fost înscris în C.F. nr. B Dej, compus din 2 spații comerciale și 2 depozite cu

suprafața utilă de 80,35 mp și suprafața construită de 54,61 mp, cu cota de

7,89/100 parte din părțile indivize comune înscrise în C.F. nr. C Dej.

Reclamanta s-a

adresat cu cererea din 28 ianuarie 2003 Comisiei Speciale de Retrocedare,

solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Dej, P.B., compus din

casă cu etaj cu 18 spații de locuit, curte în suprafață de

stj.p.

înscris în C.F. nr. D Dej, transcris în C.F.

nr. E Dej și grădină.

La data de 6 decembrie 2002, reclamanta a notificat

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Dej, arătând că a formulat cerere de

retrocedare a imobilului situat în Dej, str. B. și solicitând ca spațiile

comerciale situate în acest imobil și oricare alte spații ce au aparținut

Bisericii Reformate Dej, să nu fie înstrăinate.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A din 11 octombrie 2006, Statul Român

prin Consiliul Local al Municipiului Dej, a vândut pârâtei SC A.C. SRL Dej

apartamentul nr. 19, după care cumpărătoarea și-a intabulat dreptul de

proprietate în C.F. nr. A Dej. Asupra aceluiași imobil cu Încheierea nr. 33573

din 11 octombrie 2006, s-a înscris sub C1 dreptul de ipotecă de rangul I pentru

suma de 85.000 RON, până la achitarea integrală a creditului în favoarea C.E.C.

SA Sucursala Cluj - Agenția de Rang I Dej, acordat prin contractul de ipotecă

nr. B din 11 octombrie 2006, iar sub C2 interdicția de înstrăinare și grevare

în favoarea beneficiarului dreptului de ipotecă. Ulterior, cu Încheierea nr.

33574 din 11 octombrie 2006, în baza contractului de ipotecă nr. A din 11

octombrie 2006 încheiat cu C.E.C. SA Sucursala Cluj - Agenția de Rang I Dej,

s-a intabulat sub C3 ipoteca de rang II pentru suma de 49.000 RON iar sub C4

interdicția de înstrăinare și grevare în favoarea titularului dreptului de

ipotecă.

În raportul de

expertiză efectuat de expertul M.M.T., s-a concluzionat că imobilul în litigiu,

după toate indiciile, este amplasat pe una dintre parcelele cu nr. top A sau B

și nu pe parcela cu nr. top C, deoarece spațiul care face obiectul expertizei

aparține unei clădiri având regimul de înălțime parter+etaj, clădirea are

înălțimea la coamă mai mică decât a clădirilor cu care se învecinează, având

aspectul unei plombe care s-a executat între două clădiri existente; pereții

portanți ai imobilului în litigiu sunt din zidărie de cărămidă, spre deosebire

de pereții clădirilor învecinate care sunt zidiți din piatră; învelitoarea

clădirii este din plăci de eternit, spre deosebire de învelitoarea clădirilor

vecine care este din tablă.

Expertul topografic

M.A. a contrazis concluziile expertului constructor, arătând că spațiul face

parte din clădirea edificată pe parcela C, mai exact din corpul II de clădire,

apreciind ca mai apropiată de realitate varianta care confirmă faptul că

imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. A din 11

octombrie 2006 Dej, încheiat între Statul Român și S.C. A.C. SRL Dej, face

parte din parcela cu nr. top C, înscris în C.F. nr. D Dej.

La pronunțarea

sentinței, prima instanță a reținut expertiza efectuată de expertul M.M.T., pe

considerentul că este mai lămuritoare, iar argumentele aduse în sprijinul

concluziei formulate sunt extinse și pertinente, mai cu seamă cele referitoare

la împrejurarea că apartamentul situat deasupra spațiului cu altă destinație în

litigiu, este inclus în parcela cu nr. top C, aspect necontestat de părți, iar

accesul la acest apartament se face pe casa scărilor situată pe parcela cu nr.

top D, argumente care exclud apartenența corpului de clădire nr. II la parcela

cu nr. top A. În concluzie, apartamentul nr. 19 face parte din clădirea

înscrisă pe parcela cu nr. top C.

Apărarea pârâtei

potrivit căreia cererea de retrocedare formulată de reclamantă nu se referă și

la spațiul în litigiu, a fost înlăturată cu motivarea că cererea a fost

formulată pentru restituirea în natură a întregului imobil teren și construcție

compus din casă cu etaj cu 18 spații de locuit și curte în suprafață de 315

stj.p. înscris în C.F. nr. D Dej, cu nr. top C.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a reclamantei, invocate de pârâta C.E.C. SA

Sucursala Cluj-Napoca, a fost respinsă, întrucât nulitatea prevăzută de art. 7

din O.U.G. nr. 94/2000 este absolută, astfel că poate fi invocată de orice

persoană interesată.

Întrucât contractul

de vânzare-cumpărare a fost încheiat, deși reclamanta a adus la cunoștința

pârâtului că a formulat cerere de retrocedare pentru spațiul în litigiu,

convenția încheiată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000,

este lovită de nulitate absolută, aceeași soartă având-o și contractele de

ipotecă.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel pârâții Consiliul Local al Municipiului Dej, S.C.

A.C. SRL Dej și C.E.C. SA Sucursala Cluj.

Prin Decizia nr. 79/A

din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și de familie, a admis apelurile, a dispus anularea

sentinței tribunalului și a trimis cauza spre judecare în primă instanță

Tribunalului Comercial Cluj, obligând apelanta SC A.C. SRL Dej să plătească

expertului M.M.T. suma de 400 RON cu titlu de onorariu de expert.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată din 28 ianuarie 2003 la Comisia Specială de Retrocedare, Eparhia

Reformată din Ardeal a solicitat restituirea imobilului situat în localitatea

Dej, P.B. compus din casă cu etaj cu 18 spații de locuit, curte în suprafață de

315 stj.p., înscris în C.F. nr. D, nr. top C, transcris în C.F. nr. E. În C.F.

nr. E, nr. top C, la data formulării notificării, nu era înscris imobilul în

litigiu cu nr. top D.

Reclamanta a

recunoscut că în notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Dej,

prin care a solicitat să nu înstrăineze spațiile solicitate a-i fi restituite,

nu a fost enumerat expres spațiul în litigiu cu nr. top. D, dar că a cerut să

nu procedeze la înstrăinarea oricăror spații care au aparținut Bisericii

Reformate din Dej.

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A din 11

octombrie 2006 încheiat între Statul Român, prin Consiliul Local al

Municipiului Dej și pârâta SC A.C. SRL Dej, cu privire la spațiul comercial

situat în Dej, P.B., ap. 19, înscris în C.F. nr. A Dej, cu nr. top D, precum și

a contractelor de ipotecă.

Asupra imobilului cu

nr. top C, casă cu etaj având 18 camere și teren în suprafață de 315 stj.p.,

din C.F. nr. D Dej, s-a intabulat dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate

din Ardeal, cu Încheierea nr. B4 din 15 aprilie 1897.

În baza Decretului

nr. 176/1949, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în folosința

Ministerului Învățământului Public, operațiune înscrisă cu Încheierea nr. 2152

din 8 decembrie 1949, totodată având loc și transcrierea imobilului în C.F. nr.

E Dej.

După ce a fost

înscris în C.F. nr. E Dej, nr. top C casă cu etaj cu 18 camere, curte și 1133

mp teren, a fost dezmembrat pe apartamente în baza documentației tehnice

eliberate de R.A.L. Dej și a fost transcris în C.F. nr. C Dej și C.F. nr. B

Dej, în favoarea vechiului proprietar, conform Încheierii nr. 34623 din 11

decembrie 1998.

La cererea pârâtei

S.C. A.C. SRL Dej, în apel s-a efectuat un supliment de expertiză de către

expertul M.M.T., care a răspuns că își menține integral punctele de vedere și

concluziile formulate în raportul de expertiză inițial.

Așadar, la data

preluării imobilului la stat în baza Decretului nr. 176/1949, Eparhia Reformată

din Ardeal nu avea înscris în cartea funciară spațiul în litigiu, întrucât în

C.F. nr. D Dej, nr. top C era înscrisă o construcție alcătuită din doar 18

camere și curte în suprafață de 315 stj.p.

Spațiul în litigiu,

având nr. top D, a fost construit ulterior exproprierii, în urmă cu circa 60 de

ani, într-un pasaj de trecere, ca o plombă între clădirile învecinate, motiv

pentru care este edificat din cărămidă și nu din piatră ca și clădirile

învecinate, are înălțimea mai mică decât clădirile învecinate și este învelit

cu eternit, iar nu cu tablă ca și clădirile învecinate.

Fiindcă reclamanta nu

a construit și nu a avut anterior exproprierii spațiul în litigiu, în mod logic

nici nu a solicitat acest spațiu prin cererea din 28 ianuarie 2003 adresată

Comisiei Speciale de Retrocedare în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 și nici nu a

solicitat Consiliului Local al Municipiului Dej, prin Notificarea nr. 25765 din

6 decembrie 2002, să nu îl înstrăineze.

Abia după ce cu

Încheierea nr. 1206 - 1226 din anul 2004, s-a înscris în C.F. nr. C Dej spațiul

comercial cu nr. top D, reclamanta a început să întreprindă demersuri pentru a

intra în posesia și proprietatea unui spațiu pe care cu certitudine nu l-a avut

niciodată.

Spațiul în litigiu,

ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A

din 11 octombrie 2006, încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al

Municipiului Dej și S.C. A.C. SRL Dej, pentru prețul de 100.000 RON, plus TVA

de 19.000 RON, reprezintă un „spațiu comercial”, pârâta cumpărătoare fiind o

societate comercială ce are inclus spațiul în litigiu în fondul ei de comerț,

astfel că, raportat la dispozițiile art. 4 și 56 C. com., natura litigiului este

comercială.

Conform art. 2 pct. 1

lit. a) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță cererile în materie

comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON. Valoarea

spațiului comercial în litigiu este de 119.000 RON, astfel că, dat fiind că în

circumscripția Curții de Apel Cluj există un tribunal specializat în

soluționarea litigiilor de natură comercială, acesta este competent să

soluționeze litigiul în primă instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, care a formulat următoarele critici:

în mod greșit a reținut că „raportat la dispozițiile art. 4 și 56 din C. com.,

natura litigiului este comercială", subliniind doar faptul că spațiul în

'litigiu reprezintă un „spațiu comercial", „pârâta cumpărătoare fiind o

societate comercială ce are inclus spațiul în litigiu în fondul ei de

comerț", argumentele invocate de reclamantă în susținerea caracterului

civil al prezentei cauze fiind ignorate cu desăvârșire.

Recurenta susține că,

împrejurarea că spațiul în litigiu este comercial, iar cumpărător este o

societate comercială, aceasta nu înseamnă că actul de vânzare-cumpărare

autentic încheiat este un act comercial, întrucât o persoană juridică, o

societate comercială, pe durata ei de funcționare, nu săvârșește numai acte sau

fapte de comerț, ci și acte civile, administrative, de gestiune etc. Pârâta nu

are ca obiect de activitate vânzarea-cumpărarea de imobile, deci comerțul cu

imobile ca îndeletnicire permanentă, cu scop de a obține profit.

În cauză nu este

vorba de un act sau fapt de comerț subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 4, 6 sau 56 C. com.

Prezumția de

comercialitate invocată are caracter relativ, iar aceasta este răsturnată de

caracterul exclusiv civil al petitelor cererii de chemare în judecată, de

constatare a nulității absolute în baza art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 privind

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România, care constituie temeiul juridic al acțiunii, anulare acte subsecvente,

restabilire situație anterioară, radiere drept de proprietate și sarcini în

C.F.

Cum prin prezenta

acțiune se apără însuși dreptul de proprietate asupra apartamentului aflat sub

cerere de retrocedare, rezultă că aceasta are caracter de acțiune reală privind

dreptul de proprietate imobiliară.

Având în vedere

obiectul pricinii și temeiul legal invocat, recurenta solicită instanței să

rețină competența instanțelor civile în soluționarea prezentei cauze.

cuprinde motive contradictorii.

Astfel, deși se

susține că "având în vedere soluția ce urmează a se pronunța în cauză,

devine inutilă analizarea celorlalte motive de apel", hotărârea atacată

intră în cercetarea fondului, doar în ceea ce privește discuțiile referitoare

la situația apartamentului din litigiu, analizate din perspectiva celor

constatate de către experții M.A. și M.M.

Recurenta susține că

instanța de apel a interpretat în mod eronat probele administrate în prezenta

cauză și a ajuns la concluzii ce nu pot fi primite.

Astfel, Curtea a

constatat că prin cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare,

Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat restituirea imobilului compus din casă

cu etaj cu 18 spații de locuit, curte în suprafață de 315 stj.p., înscris în

C.F. nr. D, nr. top C, transcris în C.F. nr. E. În C.F. nr. E, nr. top. C., iar

la data formulării notificării, nu era înscris imobilul în litigiu cu nr. top

D.

Recurenta susține că

nu prezintă relevanță că în C.F. nr. E Dej, nr. top. C compus din casă cu etaj

cu 18 camere și curte în suprafață de 1133 mp, la data formulării notificării,

nu era înscris imobilul în litigiu cu nr. top D, pentru că notificarea a fost

formulată în 2003, iar apartamentarea imobilului s-a făcut în 11 decembrie 1998

și imobilul s-a transcris în C.F. nr. C și Z. În C.F. nr. E nu apare nici nr.

top F și nici G.

De asemenea, s-a

constatat prin hotărârea atacată că: "însăși reclamanta a recunoscut că în

notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Dej, prin care i-a

solicitat să nu înstrăineze spațiile solicitate a-i fi restituite, nu a fost

enumerat expres spațiul în litigiu cu nr. top. D".

Este adevărat că în

notificare nu a fost menționat în mod expres SC A. SRL, deoarece nu avea

cunoștință despre această firmă și despre documentația de dezmembrare, dar

acest aspect nu are nicio relevanță, iar indicarea adresei administrative și a

numărului topo inițial era suficient.

S-a mai constatat

prin hotărârea atacată că: "Expertul M.A. a arătat că modificarea

extrasului C.F. nr. C se face în anul 2004 cu nr. 1206 - 1226, când casa cu 18

camere se transformă în casă cu 19 apartamente, deci apartamentul 19 apare în

această C.F. la 2 ani după ce s-a emis Hotărârea nr. 110/2002 a Consiliului

Local Dej. Așadar, la data preluării imobilului la stat în baza Decretului nr.

176/1949, Eparhia Reformată din Ardeal nu avea în cartea funciară spațiul în

litigiu, întrucât în C.F. nr. D Dej, nr. top. C era înscrisă o construcție

alcătuită din doar 18 camere și curte în suprafață de 315 stj. p. Spațiul în

litigiu, având nr. top D a fost construit ulterior exproprierii, în urmă cu

circa 60 de ani, într-un pasaj de trecere, ca o plombă între clădirile

învecinate. Fiindcă reclamanta nu a construit și nu a avut anterior

exproprierii spațiul în litigiu, în mod logic nici nu a solicitat acest

spațiu”.

Așa cum reiese din

C.F. nr. C, atât cele 18 camere, cât și cele 19 apartamente se situează pe o

suprafață de 1133 mp (315 stj.p). Cele 18 spații de locuit au devenit 18

camere, iar mai apoi 19 apartamente. Toate provin din nr. top C solicitat spre

restituire. Nu este de neglijat nici faptul, că flecare apartament, așa cum

reiese din C.F. nr. B este alcătuit din câte 1 sau 2 camere, bucătărie, baie,

chiar și din spațiu comercial. Este de notorietate că în vechiul regim așa se

transformau 18 spații de locuit în 19 apartamente (care înseamnă de fapt

aproximativ 55 de încăperi). Nu este real și adevărat că acest spațiu s-a

construit în urmă cu 60 de ani ca o plombă între clădirile învecinate, pentru

că deține poze din anul 1910 și anul 1940, anterior exproprierii, poze în care

se vede clar existența întregii clădiri și chiar și a spațiului în litigiu,

care deja pe vremea aceea era spațiu comercial.

Faptul că ap. 19 ține

de nr. top. C este dovedit de celelalte 18 apartamente care se află în aceeași

clădire (sau chiar deasupra spațiului din litigiu) și sunt intabulate toate la

nr. top. C.

Prin Decizia nr. 2337

din 05 mai 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare pentru cele 8

apartamente vândute s-au propus acordarea de despăgubiri reclamantei, iar prin

Decizia nr. 2389 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare

s-au restituit în natură reclamantei 10 apartamente, toate de sub nr. top. C.

Comisia specială de

retrocedare a decis că recurenta a fost proprietara clădirii de sub nr. top. C.

Chiar și Municipiul

Dej, prin adresa nr. 10567 din 06 mai 2010, depusă la dosarul cauzei, a

recunoscut că apartamentul nr. 19 a fost cerut spre retrocedare, că aparține

nr. topo. C și că în interior construcția inițială a fost recompartimentată.

nu a procedat în mod corect când a ținut pe rol cauza timp de 8 termene de

judecată. Fiind invocată prin apel necompetența materială, această excepție de

procedură de ordine publică trebuia verificată de la bun început.

Regulile de procedură

instituite nu au fost prevăzute pentru a permite un exces al utilizării

acestora, în detrimentul soluționării cauzei într-un termen rezonabil așa cum

prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că

procesele vor fi soluționate în termen rezonabil. Acțiunea a fost înregistrată

la data de 26 aprilie 2007, s-a pierdut un an cu soluționarea apelului, fără ca

instanța de apel să se fi pronunțat asupra acestei excepții în mod legal și

imediat.

Solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., instanța de apel

soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului. În subsidiar,

solicită modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor, cu

consecința menținerii sentinței instanței de fond.

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că

acestea nu sunt fondate.

Secția civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție este competentă să soluționeze recursul de

față, conform dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ., atât timp cât este

atacată o decizie de apel, pronunțată de o secție civilă, iar chestiunile

privind natura civilă sau comercială a litigiului se lămuresc în analiza

acestuia.

Recursul nu este

inadmisibil, întrucât în cauză nu se aplică dispozițiile art. B C. proc. civ.,

nefiind vorba de ipoteza în care o instanță se declară necompetentă și declină

competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe. În cauză, cu

ocazia soluționării apelului, s-a constatat natura litigiului, care atrage o

anumită competență, iar decizia din apel este supusă recursului, potrivit art.

299 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește

motivele de recurs, verificând legalitatea deciziei recurate în raport de

criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

natura comercială a litigiului sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Competența

jurisdicției comerciale intervine ori de câte ori o persoană ce deține

calitatea de comerciant săvârșește fapte de comerț (obiective, subiective sau

unilaterale).

Art. 4 C. com.

prevede că se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele prevăzute de art. 2 și

3 C. com., celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu

sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Aceste dispoziții

consacră concepția potrivit căreia vânzarea-cumpărarea bunurilor nu are un

caracter exclusiv civil, ci aceasta poate fi și comercială în anumite situații,

ca de exemplu: vânzarea sau închirierea bunurilor imobile dacă ele fac parte

din fondul de comerț sau bunul este destinat unei activități comerciale.

În cauză, se constată

că imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui

anulare se cere face parte din fondul de comerț al unei societăți comerciale,

fiind destinat unei activități comerciale.

Așa fiind susținerea

potrivit căreia litigiul ar avea natură civilă, nu pot fi primite.

care s-a apreciat că nu era competentă prima instanță să soluționeze litigiul,

dispunându-se în consecință, nu se mai justifica analiza pe fond a litigiului -

motiv pentru care vor fi înlăturate considerentele deciziei sub acest aspect,

nici instanța de recurs nemaipronunțându-se asupra criticilor referitoare la

acestea.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată Dej împotriva

Deciziei nr. 79/A din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2011.