ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectia Judiciară, B. și C., formulând contestație împotriva rezoluției de clasare în dosarul nr. x/2018, solicitând instanței anularea rezoluției de clasare a sesizării/plângerii și anularea rezoluției de respingere a contestației împotriva rezoluției de clasare și pe cale de consecință, admiterea sesizării/plângerii, constatarea abaterilor disciplinare și începerea cercetării disciplinare a judecătoarei D., sesizarea din oficiu a nesesizării conform Noului C. proc. pen. art. 291 Legea 135/2010.

Prin sentința civilă nr. 2018 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectia Judiciară, B. și C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- instanța a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului, întrucât nu a identificat obiectul dosarului;

- hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, fiind incident cazul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

- instanța a depășit atribuțiile judecătorești prin eliminarea obligației judecătorului de a da o hotărâre, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

- instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării sesizării din oficiu conform art. 291 din Legea nr. 135/2010, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției au transmis Inspecției Judiciare plângerea reclamantei din data de 26.04.2018 referitoare la abaterile disciplinare săvârșite prin încălcarea prevederilor C. proc. civ., coroborate cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în justiție de către magistratul D.;

A susținut recurenta, în ceea ce privește fondul cauzei, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că în dosarul nr. x/2016 al Judecătorie Brăila magistratul D. si-a verificat competenta funcțională, reținând că are competenta să judece cauza, a solicitat plata unor taxe judiciare, a solicitat atașarea unui dosar, a încuviințat probe, a constatat încheiată cercetarea judecătoreasca reținând cauza spre soluționare și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în trei rânduri și a repus cauza pe rol, pentru a verifica competenta funcțională a instanței. La termen a amânat cauza pentru discutarea excepției necompetentei funcționale a instanței și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet specializat pentru cauze de fond funciar, declinând competența.

Procedând astfel, magistratul a încălcat mai multe dispoziții din C. proc. civ., respectiv art. 200 alin. (1) si (2), art. 131 alin. (1) si (2), art. 132, art. 390, art. 392, art. 394 alin. (1), art. 395 alin. (1) si (3), art. 396 alin. (1), art. 397 (1), art. 398 (1) și art. 400.

A arătat recurenta că repunerea pe rol se poate exercita când instanța investita cu soluționarea cererii, constata că sunt necesare probe si lămuriri noi asupra cauzei, nu lămuriri noi asupra propriei sale competente funcționale, pe care si-a verificat-o de la repartizarea aleatorie a cererii, conform art. 200 din C. proc. civ.

Astfel, motivarea refuzului de a da hotărârea, prin invocarea propriei necompetente constituie un refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.

A apreciat că sunt evidente reaua - credință, vătămarea sa prin tergiversarea procesului, reluat de la început de alt judecător și grava neglijență a magistratului care a nesocotit din culpă, în mod grav, normele de drept procesual.

În concluzie, s-a reclamant încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. a), f), r), s), t), art. 4 alin. (1) si (2), referitoare la abaterile disciplinare, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, prin încălcarea normelor de procedura civila, datorita refuzului nejustificat de a îndeplini atribuțiilor de serviciu prin declararea necompetenței sale.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, sau casare sentinței și reținerea acesteia spre soluționare, anularea rezoluției cauzei spre rejudecare (sau casarea sentinței cu judecarea în recurs), anularea rezoluției de clasare a sesizării/plângerii si sesizarea din oficiu a nesesizări faptelor penale conform art. 291 din Noul C. proc. pen.

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, inspectorul judiciar reținând în mod corect că în cauză nu sunt incidente condițiile răspunderii administrative.

Recurenta- reclamantă a formulat răspuns la întâmpinări prin care a reiterat susținerile din motivele de recurs.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a precizat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât a schimbat profesia de judecător, considerând că un judecător nu are obligația de a pronunța o hotărâre.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată sub nr. x/2018 la Consiliul Superior al Magistraturii, reclamanta a solicitat cercetarea încălcării de către judecătorul D. a prevederilor C. proc. civ. și de ordine publică prin dezertarea și neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila, motivat de faptul că după aproximativ 5 luni și 2 săptămâni de la înregistrarea cererii a constatat că nu este competentă să judece cauza, după aprobarea probelor, declararea dezbaterilor închise, constatarea cercetării judecătorești ca fiind încheiată, reținerea cauzei spre soluționare și amânarea pronunțării de trei ori și repunerea cauzei pe rol.

În dosarul nr. x/2016 înregistrat la Judecătoria Brăila, la termenul din 31.03.3017 a fost amânată cauza la data de 28.04.2017 pentru ca reclamanta să achite taxă judiciară de timbru, iar la termenul din 28.04.2017 cauza a fost reținuta spre soluționare, fiind amânată pronunțarea la 11.05.2017, 25.05.2017 și 29.05.2017, când cauza a fost repusă pe rol în vederea verificării competenței funcționale, acordându-se termen la data de 09.06.2017.

La termen a fost pusă în discuția părților excepția necompetenței funcționale, reclamanta prin avocat arătând că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției.

Prin încheierea din 09.06.2017 a fost admisă excepția necompetenței funcționale și s-a dispus declinarea cauzei către completele specializate în fond funciar, apreciindu-se că raportul juridic pus în discuție se impune a fi soluționat de un complet pentru soluționarea cauzelor de fond funciar.

Sesizarea a fost înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii către Inspecția Judiciară pentru a dispune măsurile necesare, pe rolul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători formându-se lucrarea nr. 3726//IJ/1718/DIJ/2018.

Verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către inspectorul judiciar C. și au fost finalizate la 09.08.2018.

Prin rezoluția din data 09.08.2018, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării.

Împotriva rezoluției de clasare petenta a formulat plângere la Inspectorul Șef, plângerea fiind respinsă prin rezoluția nr. 7188/IJ/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel Inalta Curte reține că pe această cale se pot verifica exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, iar nu de netemeinicie.

Sub un prim motiv de recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă a criticat soluția pronunțată în dosarul care a făcut obiectul verificării Inspecției Judiciare, respectiv cauza cu nr. x/2016 înregistrat la Judecătoria Brăila, apreciind că prin pronunțarea soluției de către completul căruia i-a fost declinată cauza, s-au încălcat dispozițiile arătate.

Când legea vorbește de casarea hotărârii pronunțate de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbateri, este vizată hotărârea atacată cu recurs, respectiv sentința judecătorului curții de apel.

Or, reclamanta se referă nelegala declinare a competenței în dosarul Judecătoriei Brăila, după rămânerea în pronunțare, cu privire la care a exercitat calea de atac a apelului prevăzută de lege, situație care excedează prezentei judecăți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile de nelegalitate întemeiate pe acest caz de casare, critici care trebuie să vizeze sentința iar nu abaterea disciplinară.

Motivul de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurent - relcamantă, nu este întemeiat, urmând a se înlătura critica potrivit căreia instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional.

În al doilea rând, se constată că, deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii disciplinare.

Referitor la critica recurentei - reclamante în sensul nu s-a identificat corect obiectul cauzei și nu s-a intrat în cercetarea fondului, reține Înalta Curte că instanța de fond, analizând motivele cuprinse în cererea de chemare în judecată, în raport de soluția de clasare pronunțată în dosarul nr. x/2018, a constatat că Inspecția Judiciară nu are prerogative specifice controlului jurisdicțional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalității și temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerate o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiției.

Totodată, prin sentință a fost verificată situația de fapt reclamată în raport de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a laturii subiective.

In ceea ce privește cererea de sesizare, conform dispozițiilor art. 291 din Noul C. proc. pen., reiterată și prin motivele de recurs, s-a reținut că cercetarea magistratului privind fapte penale nu intră în competența Inspecției Judiciare și nici a instanței de contencios administrativ.

In altă ordine de idei cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Față de aceste considerente, constată Înalta Curte lipsa de temeinice a criticilor recurentei - reclamante circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reține că procedura demarată în fața Inspecției judiciare vizează, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificarea sesizărilor privind activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale. Acest demers procesual este menit să sancționeze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor iar nu să îndrepte erori de judecată, să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută de judecător printr-o reapreciere a materialului probator.

Astfel, împrejurarea că, ulterior verificării competenței potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., în urma dezbaterilor și administrării probatoriului, judecătorul a constatat că se impune declinarea cauzei unui complet specializat, potrivit competenței funcționale, nu poate face obiectul analizei prezentei proceduri administrative. În condițiile motivării hotărârii de declinare, modalitatea de interpretare și aplicare prevederilor din C. proc. civ. poate fi supusă doar cenzurii instanței de control judiciar (recurenta - reclamantă exercitând calea de atac a apelului), sau, după caz, poate face obiectul unui regulator de competență.

De altfel, în ceea ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., s-a constatat în practica instanțelor naționale de toate gradele, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai multe orientări jurisprudențiale, care au justificat sesizarea cu recurs în interesul legii (Decizia nr. 31/2019), acesta constituind un argument în plus că în sensul că nu poate fi reținuta latura materială a abaterii disciplinare.

În ceea ce privește reaua - credință invocată, aceasta nu se prezumă și nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Sub aspectul laturii subiective, pentru a se reține existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, este necesar a se avea în vedere noțiunea de rea-credință și gravă neglijență, astfel cum este definită de dispozițiile art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, din care reiese că există rea-credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar pentru a se constata grava neglijență este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție. Astfel, încălcarea normelor trebuie să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe deosebit de grave atât în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, cât și a activității de judecată.

În speță, din verificările efectuate de autoritatea pârâtă, a rezultat că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei menționate în sesizare a prezentat argumentele de fapt și de drept care au justificat soluția pronunțată. Totodată, au fost justificate termenele acordate, iar activitatea magistratului judecător s-a desfășurat corespunzător volumului de muncă, prin raportare la numărul de cauze repartizate, astfel că nu se poate reține tergiversarea cauzei.

Instanța de recurs constată că nu au fost probate elemente de natură a contura reaua-credință ori grava neglijență a judecătorului care a soluționat dosarul nr. x/2016, ori alte elemente care să constituie indicii ale săvârșirii vreunei abateri judiciare, iar criticile formulate nu sunt apte să conducă la reformarea soluției curții de apel.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2018 din 14 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.