ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3461/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2020 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul A. a formulat revizuire împotriva sentinței nr. 225/2017 din data de 07 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 60 din 18 mai 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, împotriva sentinței nr. 225/2017 din data de 07 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii revizuite, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016. Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5, instanța apreciind în mod greșit că decizia nr. 2802/4.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nu reprezintă un înscris nou doveditor. În condițiile în care prin decizia invocată a fost anulat un raport întocmit de pârâtă într-o speță similară, respectiva hotărâre reprezintă un precedent pozitiv, care trebuie avut in vedere in calea de atac a revizuirii. A fost invocat principiul de drept "ubi eadem est ratio, ibi eadem solution esse debet", apreciindu-se că principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României impune instituirea unui tratament egal pentru persoane aflate în aceeași ipoteză juridică. Aceste principii au fost încălcate de prima instanță prin hotărârea pronunțată, făcându-se o interpretare și aplicare discreționară a legii. In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. S-a arătat că pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., înscrisul nou trebuia să provină dintr-un proces în care reclamantul să fie parte, ceea ce nu este cazul în speță.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 225/20167 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în primă instanță, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin sentința a cărui revizuire se solicită, Curtea de Apel Craiova a respins contestația revizuentului formulată împotriva raportului de evaluare a stării de incompatibilitate potrivit Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate. Prin acest Raport, Agenția Națională de Integritate, a concluzionat că în perioada 02.08.2012-28.03.2013, revizuentul a ocupat simultan funcția de viceprimar al Municipiului Băilești și cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii nr. 5 "Av. Petre Ivanovici" Băilești, încălcând, astfel, dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților statuat în Legea 161/2003. Prin Decizia nr. 6438 din 12 decembrie 2019 pronunțată de ICCJ, s-a respins recursul și s-a menținut ca legală sentința nr. 225/2017 a Curții de Apel Craiova. In susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. .5 din C. proc. civ., revizuentul a invocat o decizie de speță, nr. 2802 din data de 4.10.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, înscris nou de care nu a putut să se folosească la soluționarea cauzei, din motive obiective, întrucât soluția a fost pronunțată ulterior, aceasta conducând la schimbarea practicii Curții de Apel Craiova. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 pct. 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Constată Înalta Curte că înscrisul invocat, respectiv decizia Inaltei Curți de Casaței și Justiție nu îndeplinește niciuna dintre condițiile enunțate anterior. Plecând de la rolul revizuirii, se desprinde cerința ca înscrisul nou să se refere la un mijloc de probă, doar în această situție putându-se vorbi de un "înscris determinant". Astfel, chiar admițând, într-o interpretare extensivă a noțiunii de înscris vizată de dispoziția procedurală menționată, că îi este asimilată și hotărârea judecătorească, este necesar ca aceasta să vizeze existența sau inexistența unor drepturi anterioare incidente în cauză. Or, o hotărâre judecătorească invocată cu titlu de jurisprudență, fără nicio legătură cu raportul de drept administrativ dedus judecății, nu poate îndeplini această cerință. Pe de altă parte, instanța are în vedere și examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată. Nu se poate reține ca fiind îndeplinită nici condiția descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reținerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voința părții, în condițiile în care hotărârea judecătorească invocată cu titlu de jurisprudență, este pronunțată anterior soluționării definitive a litigiului prin 6438 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Or, un litigiu înglobează atât judecata în primă instanță, cât și judecata în calea de atac. Raportat reglementarea căii extraordinare de atac a revizuirii care este limitată la cazurile expres prevăzute de lege, referirile recurentului revizuent cu privire la încălcarea de către primă instanță a principiilor constituționale referitoare la egalitatea de drepturi excedează cadrului procesual, acestea putând viza, eventual, etapa rejudecării fondului după admiterea revizuirii. In plus, în realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte reține că fost adoptată soluția de unificare a practicii judiciare de către Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru situații ivite anterior modificării textului de lege și a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014." In consecința, constată Înalta Curte că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, ci reanalizarea argumentelor tranșate definitiv prin sentința curții de apel și menținute prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut la bază și soluția adoptată în unificarea jurisprudenței, ambele pronunțate ulterior hotărârii judecătorești invocate ca fiind înscris nou. Față de motivele prezentate Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prima instanța pronunțând o soluție temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.