ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2022

Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.10.2019 și înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - recunoașterea dreptului de primire a sporului de 25 % începând cu data de 09.04.2015, așa cum a fost reglementat prin art. 1, pct. 1 din Legea nr. 71/09.04.2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice cu modificările și completările ulterioare; - obligarea pârâtului la plata sporului ce i se cuvenea începând cu data de 09.04.2015 și până în prezent și în continuare, introducerea sporului în salariul de bază; - recunoașterea dreptului la primirea sporului de fidelitate la coeficientul vechimii maxime în muncă; - obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu care ar fi rezultat lunar prin introducerea în salariu de bază a acestui spor și, care prin aplicarea coeficientului de calcul la suma totală ar fi implicit la mărirea salariului net; - obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 și a Deciziei nr. 23/2016 a ICCJ astfel încât salariul de bază și sporurile să-i fie calculate la nivelul de salarizare maxim existent în cadrul instituției unde își desfășoară activitatea; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 95 din 13 februarie 2020, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge ca fiind prescrisă acțiunea reclamantului pentru drepturile solicitate pentru perioada anterioară datei de 28.10.2016; a obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române la stabilirea și plata în favoarea reclamantului A., începând cu data de 28.10.2016 și până la data de 31.01.2017, a diferențelor salariale de natura sporului de studii superioare de 25% rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, diferențe calculate la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcția existentă în cadrul instituției similară funcției ocupată de reclamant, cu plata diferențelor de drepturi salariale între cele cuvenite și cele efectiv încasate în perioada 28.10.2016 - 31.01.2017; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului începând cu data de 28.10.2016 și până la 31.01.2017 a diferențelor salariale de natura sporului de fidelitate, prin aplicarea art. 1 alin. (5) 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, diferențe salariale calculate la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcțiile similare funcțiilor reclamanților existente în cadrul autorității, cu plata diferențelor de drepturi salariale între cele cuvenite și cele efectiv încasate în perioada 28.10.2016 - 31.01.2017. Împotriva acestei sentințe, au promovat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

Hotărârea recurată Prin decizia nr. 700 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 95 din 13 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil; s-a admis recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 95 din 13 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost casată sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins acțiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 700 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și sentinței nr. 95 din 13 februarie 2020 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul a solicitat casarea deciziei cu îndreptarea erorii materiale cum este menționat în cererea de chemare în judecată, întrucât hotărârile sunt netemeinice și nelegale, fiind rezultatul mai multor erori materiale.

Apărările formulate în cauză In stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare expuse. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. În acest context, instanța de control judiciar reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 și 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs și hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. În cauză, recurentul a formulat recurs atât împotriva unei decizii definitive date în soluționarea unui recurs exercitat împotriva sentinței prin care s-a soluționat fondul acțiunii sale, precum și împotriva acestei sentinței, aceste hotărâri nefiind, așadar, susceptibile de a mai fi atacate cu recurs, prin prezentul demers judiciar. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârilor atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursului. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată și va respinge recursul ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,