ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 ianuarie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), a solicitat:

(i) constatarea nelegalității Hotărârii nr. 706/06.12.2017, emise de pârât și anularea acestei hotărâri;

(ii) recunoașterea situației discriminatorii create prin oficierea slujbelor sau serviciilor religioase, la începutul și în cursul anului școlar, în unitățile publice de învățământ din România și sancționarea acestor practici, în sensul interzicerii lor.

1.2. Prin încheierea din 23 aprilie 2019, instanța de fond a dispus citarea, în calitate de pârât, și a Ministerului Educației Naționale.

Prin sentința civilă nr. 1871 din 31 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale;

(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Educației Naționale;

(iv) a anulat în parte hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 706/6.12.2017, în ceea ce privește punctul 2 și mențiunea "cu consecințe disciplinare sau de altă natură" din cuprinsul punctului 3;

(v) a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1871 din 31 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanții A. și B., cât și pârâtul Ministerul Educației și Cercetării (fost Ministerul Educației Naționale).

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B. au solicitat casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii, în sensul anulării Hotărârii CNCD, recunoașterii situației discriminatorii create prin oficierea slujbelor sau serviciilor religioase, la începutul și în cursul anului școlar, în unitățile publice de învățământ din România și sancționarea acestor practici, în sensul interzicerii lor.

În motivarea recursului arată că petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost formulată atât în numele B. cât și în numele reclamantului A., personal. Petiția a fost susținută în special cu referire la drepturile copiilor, însă în ceea ce îl privește pe reclamantul persoană fizică, temeiul l-a reprezentat cadrul normativ în materia drepturilor omului.

Deoarece în toate unitățile publice de învățământ în care reclamantul a predat în cei 18 ani de activitate didactică s-au oficiat astfel de slujbe și servicii religioase, la care au fost obligate să participe și cadrele didactice, alături de elevi, este evident impactul concret al marginalizării și vulnerabilizării cadrelor didactice care nu sunt de acord cu astfel de practici, situație de discriminare directă asupra căreia reclamantul a solicitat să se pronunțe CNCD.

Oficierea de slujbe sau servicii religioase în cadrul unităților publice de învățământ nu numai că nu este permisă de lege, dar este sancționată ca infracțiune prin C. pen. (art. 381) și este interzisă explicit prin art. 7 alin. (1) din Legea învățământului nr. 1/2011 și art. 4 din ROFUIP, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5115/2014.

Fiind evident că oficierea de slujbe religioase în unitățile publice de învățământ are natura unui act de prozelitism religios, aceasta constituie o discriminare față de elevii care sunt crescuți acasă în altă confesiune, în familii agnostice sau nonteiste și chiar față de elevii crescuți în confesiunea respectivă, dar pentru care nu s-a optat în sensul studiului religiei în școală.

Discriminate sunt și cadrele didactice obligate să asiste și care nu împărtășesc valorile religiei la care se referă manifestările respective.

Prin decizia nr. 669/2014 a Curții Constituționale s-a statuat că transmiterea unor astfel de valori se face numai în baza unei reglementări legale speciale, către elevii ai căror părinți au solicitat explicit studiul religiei sau elevii majori care au optat în acest sens.

Sentința este nelegală, cuprinzând motive contradictorii. Instanța a reținut că oficierea de slujbe religioase și oferirea de servicii religioase în unitățile publice de învățământ, în afara orelor facultative de religie, este recunoscută de Ministerul Educației. Cu toate acestea, reține și că reclamanții nu ar fi probat existența unor situații în care la aceste evenimente să fi fost obligate să participe anumite persoane, contrar convingerii lor.

Aceasta reprezintă o motivare contradictorie întrucât dacă slujbele și serviciile religioase au fost oficiate în timpul programului școlar înseamnă că atât copii cât și cadrele didactice au fost obligați să participe, dată fiind prezența obligatorie în cadrul programului școlar.

Deși instanța a reținut că nu poate fi prezumată discriminarea constând în obligarea persoanelor să participe la un eveniment din simpla organizare sau desfășurare a evenimentului, a ignorat aspectul relevant, și anume că aceste evenimente au loc în timpul programului școlar obligatoriu atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.

Prin urmare, instanța a negat, contrar evidenței, împrejurarea că cele două categorii arătate sunt obligate să participe la aceste slujbe și servicii religioase.

Recurenții-reclamanți au prezentat ca probe articole de presă care evidențiază desfășurarea unor asemenea evenimente precum și un CD conținând înregistrarea unui astfel de eveniment. S-a menționat și că la Camera Deputaților s-a depus o petiție cu un conținut similar din partea Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România.

Chiar dacă s-ar admite că prezența nu este obligatorie la astfel de evenimente, ele având loc în timpul programului școlar, conduc la segregarea copiilor și a cadrelor didactice pe motive religioase, ceea ce este nelegal și discriminatoriu.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și, respectiv, aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a solicitat constatarea discriminării pe motive de conștiință și apartenență religioasă și interzicerea continuării faptelor discriminatorii, respectiv interzicerea oficierii de slujbe și servici religioase în incinta unităților publice de învățământ, în timpul programului școlar.

Prin hotărârea sa nr. 706/2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constată discriminarea, însă condițiile pe care le enunță în stabilirea discriminării nu numai că nu sunt prevăzute în legislația privind combaterea discriminării, dar sunt și nelegale. Practic, CNCD decide că faptele discriminatorii sesizate pot fi continuate, contrar prevederilor legale din Legea educației și din C. pen.. Astfel, nu numai că adaugă la lege, dar chiar recomandă Ministerului Educației să adopte o reglementare prin care să permită organizarea unor slujbe și servicii religioase, fapte interzise prin acte normative imperative.

CNCD trebuia să constate discriminarea și să recomande Ministerului Educației să emită o normă prin care să interzică explicit oficierea de slujbe și servicii religioase în unitățile publice de învățământ, în timpul programului școlar.

Instanța de fond, preluând argumentația CNCD, s-a concentrat pe drepturile părinților, într-o speță în care subiectele de drept principale sunt copiii. Astfel, a încălcat prevederile art. 14 din Convenția ONU privind drepturile copilului, prin care se statuează că acesta are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.

De asemenea, deși a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD, instanța de fond a dat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material.

Invocând prevederile art. 79 din Ordinul președintelui CNCD privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, publicat în M. Of. nr. 348/6.05.2008, recurenții arată că CNCD, prin colegiul director, poate face recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării. Acest ordin a fost elaborat în aplicarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, iar nu contrar acesteia, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Judecătorul fondului a tras o concluzie greșită raportat la premisele constatate. Astfel, a apreciat că nu era posibilă, în soluționarea petiției, efectuarea de recomandări care să exceadă în totalitate solicitărilor petenților. Aceste statuări contravin jurisprudenței instanțelor, care confirmă posibilitatea folosirii instrumentului legal al recomandării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Critica reclamanților față de recomandarea pe care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat-o a vizat nu caracterul legal al adoptării unei recomandări, ci faptul că CNCD a recomandat ceva ce legea interzice.

Cât privește susținerea încălcării legii prin organizarea manifestărilor religioase în școli, instanța a reținut că o astfel de susținere nu poate face obiectul analizei sale și nici al analizei CNCD, în fața căruia s-a reclamat săvârșirea unei fapte de discriminare. A apreciat, astfel, că nu se poate analiza în cadrul procesual dedus judecății o eventuală încălcare a art. 7 din Legea nr. 1/2011 și art. 4 din ROFUIP sau întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 381 C. pen.

Recurenții arată că cererea introductivă nu a urmărit astfel de scopuri, ci confirmarea și sancționarea unei situații discriminatorii existente în majoritatea unităților publice de învățământ din România. Or, reținând că încălcarea prevederilor legal anterior enunțate este irelevantă în cauză, instanța confirmă și întărește hotărârea CNCD prin care se stabilește că astfel de evenimente, nelegale pe fond, pot avea loc în anumite condiții.

Discriminarea se manifestă în legătură cu un drept. Or, dreptul respectiv, în cazul de față libertatea de gândire, de conștiință și de religie poate fi protejat prin diverse modalități transpuse în acte normative.

O altă critică adusă sentinței este aceea că nu răspunde cererii reclamantului A., care a invocat discriminarea la care a fost supus în calitate de cadru didactic. Analizând același viciu invocat la adresa hotărârii CNCD, instanța a reținut că nemenționarea reclamantului ca titular al petiției ar fi o simplă eroare materială, dar că petiția a fost analizată câtă vreme motivele invocate au fost comune, respectiv aceleași și în cazul reclamantului A., care nu a probat existența unor situații în care să fi fost obligat să participe la astfel de manifestări religioase.

Recurenții-reclamanți reiau susținerea că petiția adresată CNCD a vizat trei subiecte de drept, elevii, cadrele didactice și A., în nume personal, iar CNCD a hotărât numai cu privire la primele două subiecte de drept. Nu s-ar putea socoti că petiția lui A. a fost soluționată prin hotărârea CNCD întrucât aceasta cuprinde numai referiri generale.

Pe de altă parte, este fals că reclamantul nu ar fi prezentat situații în care a fost obligat să participe la evenimente religioase. Dimpotrivă, în petiție a prezentat presiunile la care a fost supus, jignirile, amenințările, referindu-se și la situația conflictuală pe care o are cu Episcopia Buzăului și Vrancei pe acest subiect. De asemenea, a prezentat cazul notoriu al prof. C., care a fost nevoit să părăsească școala și comunitatea în care trăia întrucât nu a vrut să sărute crucea întinsă de preotul ce oficia o slujbă în incinta școlii, în timpul programului școlar.

În concluzie, se cere casarea sentinței și anularea hotărârii nr. 706/2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv confirmarea situației discriminatorii reclamate în fața CNCD, astfel încât în unitățile publice de învățământ să se respecte dreptul fundamental al copilului la egalitate de tratament și dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie, în raport de care se impune ca astfel de servici religioase să nu mai fie oficiate.

3.2. Pârâtul Ministerul Educației și Cercetării și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în sensul anulării în totalitate și a punctului 3 din Hotărârea nr. 706/06.12.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În prealabil, recurentul-pârât arată că instanța de fond în mod legal și temeinic a anulat pct. 2 din hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 706/2017 întrucât nu există bază legală pentru formularea unei recomandări precum cea enunțată la acest punct al hotărârii, însă prevederile legale au fost interpretate eronat prin raportare la pct. 3 al hotărârii.

Acest punct 3 trebuia anulat în integralitate, iar nu menținut parțial. Instanța de fond, menținându-l parțial, a pronunțat o hotărâre nelegală, care are ca premisă situații ipotetice, scenarii cu privire la eventuale obligații care s-ar impune unor persoane în cazul derulării unor activități religioase.

Or, nici în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și nici în fața instanței nu s-a dovedit că participarea la evenimentele sesizate ar fi fost impusă vreunei persoane/vreunui participant, contrar convingerilor proprii.

De altfel, instanța a reținut că nu s-a probat existența unor situații în care la astfel de evenimente să fi fost obligate să participe persoane, contrar convingerilor lor.

În atare condiții, recurentul-pârât arată că potrivit cadrului normativ incident (în special, art. 2 din O.G. nr. 137/2000) existența unei fapte de discriminare nu poate fi reținută în lipsa prezentării unui caz concret. Or, pct. 3 din Hotărârea CNCD, menținut în mod netemeinic de către instanța de fond, vizează cazuri ipotetice, aspect care nu se încadrează în obiectul de reglementare al O.G. nr. 137/2000.

Pe de o parte, obiectul sesizării CNCD l-a constituit săvârșirea unei fapte de discriminare, faptă care nu a fost probată, iar pe de altă parte, termenul de discriminare presupune o situație concretă, petrecută în fapt, de unde rezultă cu evidență că se impune anularea în întregime și a pct. 3 al hotărârii CNCD.

Mai mult, motivarea instanței de fond cu privire la menținerea parțială a pct. 3 este contradictorie, câtă vreme pe de o parte s-a constatat că nu s-a produs vreo faptă de discriminare, iar pe de altă parte, este menținut ca legal pct. 3 al hotărârii CNCD. Astfel, practic, s-a judecat, analizat, reglementat un viitor incert, ceea ce excede dispozițiilor O.G. nr. 137/2000.

Deși pct. 2 al hotărârii atacate a fost anulat și deși erau aplicabile aceleași prevederi legale și în cazul pct. 3, instanța nu a hotărât în mod similar.

Hotărârea se bazează pe o greșită aplicare a O.G. nr. 137/2000, care creează cadrul legal pentru sancționarea faptelor de discriminare reale/întâmplate, iar nu ipotetice.

Niciun document elaborat la nivelul Ministerului Educației nu impune prezența elevilor sau a cadrelor didactice la slujbele religioase, iar la nivel național actuala legislație nu face nicio referire cu privire la oficierea sau neoficierea slujbelor religioase în spații, locuri sau incinte de utilitate publică, în general și în sălile de curs din școli, în particular.

Prin întâmpinare, Ministerul Educației a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat.

Arată că motivul de recurs referitor la caracterul contradictoriu al hotărârii este nefondat, pornind de la premisa greșită a reclamanților potrivit căreia participarea la evenimentele religioase care se oficiază în școli este obligatorie.

Instanța a reținut corect că, în speță, nu s-a produs vreo faptă de discriminare, respectiv reclamanții nu au probat existența unor situații în care la astfel de evenimente ar fi fost obligate persoane să participe, contrar convingerilor lor.

Recurenții pun greșit semnul egalității între prozelitism religios și oficierea unor ceremonii, la care nimeni nu este obligat să fie prezent.

Toate argumentele recurenților-reclamanți demonstrează scopul demersului judiciar, acela de interzicere a unor astfel de evenimente. Simpla existență a acestora este prezumată a fi discriminatorie, ceea ce constituie o interpretare abuzivă și greșită a prevederilor legale.

Raportat la definiția legală a discriminării, argumentarea recurenților împotriva sentinței se încadrează în această definiție, întrucât efectul admiterii cererii ar reprezenta o restrângere, o înlăturare a drepturilor persoanelor care, potrivit conștiinței, aleg să participe la evenimentele religioase.

Pe parcursul soluționării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Educației Naționale a fost supus reorganizării, conform art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, schimbându-și succesiv denumirea în Ministerul Educației și Cercetării și, în prezent, Ministerul Educației.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1 În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți

Reclamanții A. și B. au invocat un prim motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate în fond, prin care au susținut motivarea contradictorie a acestei hotărâri. S-a arătat că, pe de o parte, instanța a reținut existența faptelor, și anume, oficierea de slujbe religioase sau oferirea unor servicii religioase în unitățile publice de învățământ, iar pe de altă parte, în mod contradictoriu a constatat că nu s-a probat existența unor situații în care la respectivele evenimente să fi fost obligați să participe elevi sau cadre didactice, contrar convingerii lor.

Înalta Curte constată că argumentele instanței de fond anterior reproduse nu sunt deloc contradictorii. Instanța de fond a confirmat constatarea Colegiului director al CNCD, menționată în cuprinsul hotărârii nr. 706/6.12.2017 atacate, în sensul că reclamanții nu au prezentat cazuri concrete ale unor persoane care să fi fost obligate să participe la evenimente religioase în școli, reținând totodată că desfășurarea unor astfel de evenimente este de notorietate și nu este contestată de către Ministerul Educației.

Recurenții-reclamanți afirmă că dacă slujbele și serviciile religioase au fost oficiate în timpul programului școlar, trebuie să se deducă, pe calea unei prezumții simple, că atât copii cât și cadrele didactice sunt obligați să participe la evenimente, dată fiind prezența obligatorie în cadrul programului școlar.

Se constată că ceea ce se evidențiază prin motivele de recurs nu este o contrarietate în considerentele sentinței, ci neutilizarea în raționamentul logico-juridic al instanței de fond a acestei prezumții pe care recurenții-reclamanți o socotesc incidentă. Drept urmare, nu se poate reține existența unor motive contradictorii, dar împrejurarea că nu a fost utilizată prezumția amintită va fi analizată în cele de urmează, în cadrul motivului de casare prin care se invocă greșita aplicare a normelor de drept substanțial.

Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 că simplul fapt al desfășurării unor astfel de evenimente în cadrul școlilor nu este suficient pentru constatarea unor fapte de discriminare. De esența reținerii unei astfel de fapte în cazul de față ar fi evidențierea unei acțiuni de deosebire, excludere, restricție, pe criteriul religiei, care ar avea ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.

Deducția logică pe care recurenții-reclamanți o pretind și care nu ar fi fost asumată de către instanța de fond nu va fi reținută nici de către instanța de recurs întrucât, chiar dacă slujbele sau serviciile religioase ar fi fost oficiate în timpul programului școlar obligatoriu, aspect care nu a făcut obiectul probațiunii nici în fața CNCD și nici în cadrul cercetării judecătorești în fond, aceasta nu echivalează cu o obligație de participare din partea cadrelor didactice sau a elevilor unităților de învățământ respective.

Instanța de fond a reținut corect că nu a fost dovedită existența unei situații în care anumite persoane să fi fost obligate să participe la evenimentele menționate, contrar convingerii lor și, dată fiind această constatare (ce nu poate fi răsturnată pe baza unor simple deducții), nu pot fi reținute afirmațiile recurenților referitoare la segregarea, marginalizarea sau vulnerabilizarea cadrelor didactice sau a elevilor care și-ar manifesta dezacordul cu astfel de practici.

Au reluat recurenții-reclamanți și criticile invocate în fața instanței de fond potrivit cărora oficierea unor slujbe sau servicii religioase în cadrul unităților publice de învățământ ar putea fi încadrată la infracțiunea prevăzută de art. 381 din C. pen. (împiedicarea exercitării libertății religioase) și, de asemenea, ar fi interzisă explicit atât prin art. 7 alin. (1) din Legea învățământului nr. 1/2011, cât și prin art. 4 din ROFUIP aprobat prin Ordinul nr. 5115/2014 al ministrului educației.

Înalta Curte confirmă poziția instanței de fond care a reținut că, în cadrul procesual obiectiv dedus judecății, în care se exercită controlul de legalitate al hotărârii pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării asupra unei reclamații referitoare la săvârșirea unor fapte de discriminare, nu poate fi analizată invocata încălcare a normelor Legii învățământului sau a ordinului elaborat pentru punerea în aplicare a legii, întrucât astfel de presupuse încălcări exced reclamației atât din perspectiva obiectului - sesizarea unor fapte de discriminare, cât și din perspectiva cauzei juridice - O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Recurenții-reclamanți nu au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul Ministerului Educației de a interzice astfel de manifestări, ci au supus controlului de legalitate hotărârea nr. 706/2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organ administrativ care dispune de atribuții jurisdicționale circumscrise exclusiv domeniului de aplicare a O.G. nr. 137/2000.

Ca atare, nu pot fi analizate pe fondul lor susținerile referitoare la presupusa încălcare a legii și, cu atât mai puțin cele referitoare la săvârșirea vreunei fapte prevăzute de C. pen., iar afirmația recurenților-reclamanți referitoare la încadrarea acestui tip de evenimente în acte de prozelitism religios excede scopului și limitelor procedurii judiciare de față.

O altă critică adusă sentinței vizează respingerea motivului de nelegalitate a hotărârii CNCD prin care s-a susținut nesoluționarea cererii adresate în nume personal de A., precum și nesoluționarea de către însăși instanța de fond a cererii acestui reclamant, care la rândul său, a invocat discriminarea la care a fost supus, în calitate de cadru didactic.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect că hotărârea CNCD nu este anulabilă pe motivul nemenționării în calitate de titular al petiției a reclamantului A., lipsind o vătămare concretă, aptă să conducă la anularea actului.

Astfel, deși reclamantul A. continuă să afirme că a supus atenției CNCD în mod distinct propria situație, se constată din cuprinsul petiției adresate CNCD că reclamantul nu a susținut fapte de discriminare concrete nici în ceea ce îl privește, așa încât rămân valabile toate considerentele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, respectiv, ale instanței de fond prin care petiția a fost tratată din perspectiva neinvocării și neprobării unor situații concrete în care la evenimente precum cele reclamate să fi fost obligate să participe persoane contrar voinței și convingerii lor.

Trimiterile reclamantului la presiunile la care a fost supus sau starea conflictuală pe care o are cu Episcopia Buzăului și Vrancei pe subiectul oficierii unor slujbe religioase în școli nu pot fi subsumate prezentării unor situații concrete aduse în atenția CNCD sau a instanței de judecată, susținerile respective necircumstanțiind fapte sau împrejurări în care au avut loc fapte de discriminare, ci având doar un rol argumentativ.

Dezacordul recurenților-reclamanți cu hotărârea pronunțată în fond privește admiterea numai în parte a acțiunii, respectiv împrejurarea că instanța a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD într-un sens care nu corespunde interesului reclamanților.

Prin pct. 2 al hotărârii atacate, CNCD a recomandat Ministerului Educației să elaboreze o normă juridică care să reglementeze activitățile cu caracter religios în unitățile de învățământ preuniversitar, cu respectarea anumitor condiții menționate expres în cadrul punctului arătat.

Instanța a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD, reținând că obiectul reclamației, contrar celor reținute de Consiliu, nu l-a constituit nereglementarea modului în care sunt organizate slujbe și alte servicii religioase în incinta școlilor publice, ci săvârșirea unei fapte de discriminare, susținându-se de către reclamanți existența permisiunii Ministerului Educației ca evenimentele menționate să se desfășoare în școlile publice. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că nu era posibilă, în soluționarea reclamației, formularea unei recomandări care excede în totalitate susținerilor din reclamație.

Recurenții-reclamanți susțin că instanța în mod greșit a apreciat că CNCD nu putea emite o recomandare. Poziția reclamanților este în sensul că o recomandare era posibilă potrivit cadrului normativ și se impunea în raport de circumstanțele cauzei, însă nu în sensul și cu conținutul dispus în concret de CNCD, ci în sensul ca Ministerul Educației să elaboreze norme de interzicere a activităților cu caracter religios în unitățile de învățământ preuniversitar.

Înalta Curte constată că recurenții -reclamanți susțin fără temei că prin sentință este negată posibilitatea legală a includerii în hotărârea CNCD a unei recomandări, prin care se urmărește preîntâmpinarea încălcării principiului nediscriminării. Din contră, hotărârea recurată confirmă această posibilitate.

Cât privește motivul de anulare valorificat, instanța de fond a reținut corect că recomandarea nu poate fi străină de ceea ce s-a reclamat, CNCD, în activitatea sa de organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, fiind ținut de respectarea principiului disponibilității.

În fine, Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia se impunea emiterea unei recomandări către Ministerul Educației, dar cu alt conținut, și anume în sensul elaborării unor norme de interzicere a activităților cu caracter religios în unitățile de învățământ preuniversitar.

Așa cum s-a arătat în precedent, controlul judecătoresc în cauza de față se exercită asupra unei hotărâri a Consiliului, care a statuat numai în lumina unor principii relevante în materie de prevenire a formelor de discriminare, iar nu raportat la o faptă concretă de discriminare. Atât Consiliul, cât și instanța de fond au reținut corect că simpla desfășurare a evenimentelor religioase în școli nu întrunește cerințele unei fapte de discriminare. Drept urmare, o recomandare către Ministerul Educației în sensul elaborării unor norme prin care să interzică astfel de evenimente nu poate fi pusă în legătură cu nevoia de a preîntâmpina încălcarea principiului nediscriminării.

II.2 Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației

Recursul declarat de pârât se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susținând că instanța de fond în mod greșit nu a anulat în tot, ci a anulat numai în parte pct. 3 al hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr. 706/6.12.2017 și că această soluție este contradictorie cu restul hotărârii.

În cadrul pct. 3 al hotărârii, Colegiul director a hotărât că, în măsura în care participarea la activitățile cu caracter religios în învățământul preuniversitar se desfășoară fără acordul prealabil al părinților/tutorilor legali ai elevilor minori, respectiv fără acordul prealabil al elevilor majori, având caracter obligatoriu, cu consecințe disciplinare sau de altă natură, fapta reprezintă discriminare.

Instanța de fond a anulat din cuprinsul acestui punct sintagma "cu consecințe disciplinare sau de altă natură", reținând că obligativitatea participării este suficientă pentru a se constata existența unei discriminări, chiar în lipsa unor consecințe disciplinare sau de altă natură.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a atacat hotărârea CNCD și, în raport de cadrul procesual obiectiv dedus judecății, nu poate prin recursul declarat să critice hotărârea pe motivul neanulării în întregime a pct. 3 al hotărârii CNCD, câtă vreme o astfel de solicitare tinde la reformarea hotărârii CNCD într-o manieră care excede pretențiilor deduse judecății și, respectiv, apărărilor corespondente.

Reclamanții au cerut anularea hotărârii CNCD, cu motivarea că prin aceasta în mod greșit se reține inexistența unor fapte de discriminare concrete, CNCD pronunțându-se doar în lumina unor principii relevante. Reclamanții nu au cerut anularea pct. 3 al hotărârii în măsura în care se constată, de principiu, că participarea la activitățile cu caracter religios în învățământul preuniversitar care s-ar desfășura fără acordul prealabil al participanților are natura unei fapte de discriminare. Dimpotrivă, cererea de chemare în judecată pleacă de la această premisă și critică reținerea numai în principiu a aspectelor menționate, iar nu în concret a săvârșirii unor fapte de discriminare.

Or, recurentul-pârât, prin recursul declarat susține că statuările în principiu ale CNCD, fără identificarea unor fapte concrete de discriminare, ar fi nelegală.

Rezultă, astfel, că susținerile recurentului-pârât exced cadrului procesual obiectiv al cauzei și nu pot fi analizate pe fondul lor, câtă vreme acestea exprimă o critică a Ministerului Educației cu privire la dispoziții ale hotărârii CNCD pe care nu le-a contestat în termenul de decădere prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B., precum și recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 1871 din 31 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.