ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.11.2020, emisă de A.J.F.P. Arad și anularea măsurii angajării răspunderii sale solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Arad - în insolventă, pentru datoriile fiscale ale acestei debitoare, în sumă totală de 16.921.592 RON, din care debite în sumă totală de 10.893.882 RON și accesorii în sumă totală de 6.027.710 RON.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 20 septembrie 2021, a suspendat judecarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a contestației administrativ-fiscale formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.06.2019, precum și până la soluționarea definitivă a sesizării penale nr. ARG-AIF 1887/3.06.2019, formulată de către autoritățile fiscale și înregistrată la B. C. civ..O. Timișoara și la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara sub nr. x/2019.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că urmare a sesizării penale promovate de organele fiscale în anul 2019, în care D.G.R.F.P. TIMIȘOARA- A.J.F.P. ARAD s-a constituit parte civilă, se va stabili dacă faptele efectuate în calitate de administrator al S.C B. S.R.L., au provocat sau nu vreun prejudiciu bugetului de stat, iar în caz afirmativ, organele fiscale vor obține executarea silită a patrimoniului. Noua procedură administrativă începută la sfârșitul anului 2020 pentru aceleași fapte, este complet inutilă, întrucât patrimoniul nu va putea fi executat de două sau mai multe ori. Considerentele potrivit cărora procedura administrativă ulterioară de atragere a răspunderii materiale pentru aceleași fapte pentru care organele fiscale au promovat sesizarea penală, încalcă în mod flagrant principiul fundamental de drept " electa una via non datur recursus ad alteram" sunt în contradicție evidentă cu considerentele conform cărora "o continuare a procedurii judiciare în paralel cu sesizarea penală privind aceleași fapte materiale care au stat la baza actelor administrativ-fiscale contestate echivalează cu acceptarea riscului încălcării principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată în cauza Lungu și alții împotriva României ". Recurenta consideră că aceste considerente sunt contradictorii și străine de natura cauzei, deoarece nu a contestat nici un moment încadrarea faptelor care au condus la sesizarea de către organele fiscale a organelor de cercetare penală, întrucât nelegalitatea acestei încadrări a contestat-o anterior pe cale administrativă, în calitate de administrator al S.C B., ci a contestat inadmisibilitatea procedurii ulterioare de atragere a răspunderii materiale pe cale administrativă, pentru aceleași fapte pentru care organele fiscale au promovat anterior plângere penală.

Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă A. a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.11.2020, emisă de A.J.F.P. Arad și anularea măsurii angajării răspunderii solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Arad - în insolventă, pentru datoriile fiscale ale acestei debitoare, în sumă totală de 16.921.592 RON, din care debite în sumă totală de 10.893.882 RON și accesorii în sumă totală de 6.027.710 RON. Așadar, recurenta a solicitat anularea unui act administrativ fiscal prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale, ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L., societate la care recurenta a fost administrator. Obligațiile fiscale au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. x/3.06.2019, iar contestația administrativ fiscală formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva acestui act a fost suspendată prin Decizia nr. 385/20.09.2019, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, nefiind soluționată până în prezent. Motivul suspendării soluționării contestației formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.06.2019 a constat în existența unei plângeri penale (nr. ARG-AIF 1887/3.06.2019), formulată de către autoritățile fiscale și înregistrată la B. C. civ..O. Timișoara, nefiind soluționată până în prezent. Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța "poate suspenda judecata". Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării. Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces. Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecății cauzei, astfel cum în mod greșit a reținut și instanța de fond. De asemenea, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel". Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: "(1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. (2) Instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii." Așa cum rezultă din interpretarea acestora, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai în completarea Legii nr. 554/2004, iar în privința suspendării judecării pricinii când s-a început urmărire penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat există prevederi în Legea nr. 554/2004, care fiind derogatorii se aplică cu prioritate. Instanța de fond a dispus măsura suspendării în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., dar fără a ține cont de punctul de vedere al reclamantului. Înalta Curte constată că recurenta a arătat că aceleași fapte, efectuate în aceeași calitate (administrator al S.C. B. S.R.L.) fac obiectul a două proceduri diferite, respectiv penală și administrativă, care conduc la același rezultat. În condițiile în care, și prin recursul declarat, reclamanta a dovedit că stăruie în continuarea judecării pricinii și nu este de acord cu suspendarea, se impune casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) și art. 28 alin-2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.