ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018 la data de 23.05.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 482 din 19.04.2018 astfel cum a fost rectificată prin Decizia nr. 597 din 10.05.2018 și, în consecință, înlăturarea obligației de plată a amenzilor stabilite în sarcina sa prin decizia contestată; în subsidiar, a solicitat să se procedeze la reindividualizarea răspunderii și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment pentru faptele comise a căror existență se va constata și care-i sunt imputabile reclamantei; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2018 la data de 23.05.2018, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 487 din 19.04.2018 astfel cum a fost rectificată prin Decizia nr. 598 din 10.05.2018 și, în consecință, înlăturarea obligației de plată a amenzilor stabilite în sarcina sa prin decizia contestată; în subsidiar, a solicitat să se procedeze la reindividualizarea răspunderii și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată la data de 29.01.2019, în cadrul dosarului x/2018 a fost admisă excepția de conexitate și dispusă conexarea acestui dosar la cel cu nr. x/2018, al aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1581 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca nefondate acțiunea principală precum și cea conexă, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței și, după rejudecarea cauzei pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a formulat critici privind:

- încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001;

- greșita dezlegare dată criticii privind necompetența organului care a aplicat sancțiunea;

- greșita aplicarea a normelor ce asigură respectarea dreptului la apărare al contravenientului, imposibilitatea verificării de către instanța de contencios administrativ a legalității aplicării sancțiunilor contravenționale;

- greșita aplicare a normelor privind individualizarea răspunderii contravenționale;

- greșita aplicare a normelor ce instituie principiul ne bis in idem;

- prescripția răspunderii contravenționale;

- neexaminarea criticilor formulate cu referire la încălcarea principiului neretroactivității legii contravenționale și la descrierea defectuoasă a faptelor contravenționale;

- neexaminarea criticilor formulate privind caracterul general al normelor de drept invocate în deciziile de sancționare contestate, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea în drept a acestora;

- nemotivarea soluției date cu privire la criticile formulate punctual cu privire la fiecare contravenției.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte apreciază că este fondat, întrucât, deși prin hotărârea recurată s-au respins acțiunea principală și cea conexă ca nefondate, în considerentele respectivei hotărâri prima instanță nu a motivat soluția pronunțată, respectiv nu a fost arătat raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a unor paragrafe din întâmpinarea depusă la fondul cauzei de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, paragrafe aflate la dosar x/2018 vol. I, precum și la dosar x/2018 vol. I.

Prin urmare, se constată că hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la pronunțarea soluției și nici o analiză a susținerilor părților ori a probatoriului administrat, pe care să se întemeieze această soluție.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată parte a garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.