ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.09.2020, sub nr. x/2020, în urma declinării competenței de la Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 656/2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, și în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, contestație împotriva Deciziei C.N.A. nr. 839 din 26.09.2019 comunicată contestatoarei pe adresa de e-mail x@x.net la data de 04.10.2019, prin care s-a dispus amendarea A. S.R.L cu suma de 35.000 RON. A solicitat anularea Deciziei nr. 839/26.09.2019 ca fiind nelegală, cu consecința anularii sancțiunii amenzii în cuantum de 35.000 RON.

În fapt, a arătat că prin Decizia nr. 839/26.09.2019, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea reclamantei cu amendă contravențională în cuantum de 35.000 RON, deoarece în cadrul edițiilor emisiunii "Breaking news" difuzată în data de 30.07.2019, de la orele 19:00 și 20:00, a difuzat convorbirile telefonice de la 112 în care a fost prezentată vocea uneia dintre victimele de la Caracal ce se afla într-o situație dramatică și critică, fără a fi respectate prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Prin sentința nr. 142 din 08 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii contestației și anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 35.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002 nu este una completă și corectă din punct de vedere al aplicabilității acestui text de lege. Totodată, instanța de fond ar fi trebuit să dea eficiență inclusiv dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din Decizia nr. 220/2011.

Într-adevăr, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, în sarcina operatorilor de radio și televiziune, se instituie obligația de a nu difuza programe de televiziune și radiodifuziune care pot afecta grav dezvoltarea, fizică, mentală sau morală a minorilor. În continuare, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, "Difuzarea în serviciul de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

Din interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 reiese indubitabil faptul că legiuitorul a urmărit reglementarea unei modalități alternative de prezentare a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, atunci când nu poate fi realizată codarea sau nu se pot utiliza mijloacele specifice de restricționare a accesului, și anume, aceea de a prezenta o atenționare acustică sau grafică anterior difuzării programului, asigurându-se pe toată durata acestuia prezența unui simbol vizual de avertizare.

Potrivit art. 29 din Decizia nr. 220/2011:

"(1) Programele de știri și de actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie. (2) Înainte de difuzarea unor imagini șocante, a unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceștia vor fi avertizați verbal: «Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional», mențiune ce va fi afișată static și lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale".

Drept urmare, în cadrul ediției "Breaking news" difuzate de la ora 19:00, mai exact, în prima parte a ediției a fost prezentat pe ecran textul stenogramelor convorbirilor pe care B. le-a avut la 112, Vocea B., a operatorilor 112 și a polițistului au fost redate cu voci din off. Deoarece au fost utilizate mijloace tehnice și redacționale pentru eliminarea vocii B. din înregistrări, nu a mai titrat pe ecran avertismentul "Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional".

În continuare, în a doua parte a ediției "Breaking news" difuzate de la ora 19:00, precum și în ediția de la ora 20:00, cu acordul părinților B., pe post a fost difuzată înregistrarea audio autorizată a apelului la 112, cu vocea B.. În acest context, redarea materialelor conținând înregistrările celor două apeluri la 112 a fost însoțită de avertizarea titrată pe ecran "Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional".

Apreciază recurenta că în mod eronat instanța de judecată a reținut că existența acordului părinților B. nu poate exonera obligațiile ce îi revin potrivit art. 39 din Legea nr. 504/2002, din moment ce dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Decizia CNA 220/2011 reglementează această posibilitate.

Reglementările cu privire la protecția minorilor cuprinse în Legea audiovizualului nr. 504/2002, la articolele 39 și 39 indice 1 sunt completate de prevederile din Titlul II, Capitolul I din Decizia nr. 220/2011, referitoare la "Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale" ce conține reglementări generale, însă și reglementări specifice unei anumite vârste a minorului, respectiv de până la 14 ani, între 14 și 16 ani și între 16 și 18 ani.

Având în vedere vârsta B. (16 ani), recurenta arată că a respectat inclusiv dreptul acesteia în programele de televiziune, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011.

Prin urmare, contrar argumentelor primei instanțe de judecată, consideră că și-a îndeplinit obligația de a avertiza publicul cu privire la difuzarea unor scene de violență cu impact negativ emoțional, și că prin difuzarea edițiilor emisiunii "Breaking news", nu a eludat dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum în mod eronat a reținut prima instanță de judecată.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a susținut că recurenta-reclamantă nu a adus sentinței de fond veritabile critici de nelegalitate, reluând apărările invocate în cererea de chemare în judecată, aspect circumscris invocării excepției nulității recursului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a apreciat că instanța de fond, analizând cauza sub toate aspectele invocate de reclamantă, în raport de probatoriul administrat, a respins în mod corect și legal acțiunea în anulare.

La termenul de dezbateri din data de 24 februarie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că recurenta a dezvoltat critici de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 839/2019 de către intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 35.000 RON, reținându-se că a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare.

În concret, așa cum rezultă din conținutul actului contestat, în sarcina reclamantei, titulară a licenței audiovizuale pentru serviciul de programe de televiziune cu denumirea C., s-a reținut că, în cadrul edițiilor emisiunii "Breaking news" din 30 iulie 2019, de la orele 19:00 și 20.00, a difuzat convorbirile telefonice de la 112, în care este prezentată vocea minorei A. M., aceasta aflându-se într-o situație dramatică și critică, difuzarea fiind de natură să contravină grav prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, care reglementează obligația radiodifuzorului de a asigura protecția minorilor în cadrul programelor.

Astfel, Consiliul a constatat că difuzarea înregistrărilor telefonice în care apare vocea minorei A. M., relatând la 112 faptele la care a fost supusă - răpită, bătută și violată, plângând și implorând ajutorul autorităților statului să-i salveze viața - a fost de natură să creeze o emoție puternică în rândul publicului, în special asupra minorilor, în condițiile în care, dat fiind intervalul orar de difuzare, programul a fost unul accesibil acestora.

O primă critică a recurentei se referă la interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, susținând că legiuitorul a urmărit reglementarea unei modalități alternative de prezentare a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor atunci când nu poate fi realizată codarea sau nu se pot utiliza mijloacele specifice de restricționare a accesului, și anume, aceea de a prezenta o atenționare acustică sau grafică anterior difuzării programului, asigurându-se pe toată durata acestuia prezența unui simbol vizual de avertizare, măsură care a fost luată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 39 din legea nr. 504/2002 a audiovizualului "(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată. (2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. (3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenționări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezența unui simbol vizual de avertizare."

Rezultă astfel că legiuitorul a avut în vedere trei modalități prin care să se asigure protecția minorilor, respectiv faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective: alegerea intervalului orar de difuzare, codarea sau efectele altor sisteme de acces condiționat.

Din interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și (3) din textul anterior citat rezultă, fără echivoc, că doar lipsa codării sau a efectelor altor sisteme de acces condiționat pot fi înlocuite cu prezentarea unei atenționări acustice sau grafice pe durata programului, nu și obligația privind alegerea unui interval orar de difuzare adecvat, concluzie ce este întărită și de prevederile cuprinse în Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care clasifică programele audiovizuale din punctul de vedere al protecției minorilor și detaliază condițiile în care acestea pot fi difuzate.

Astfel, potrivit art. 12 din Codul audiovizual, "(1) Programele audiovizuale care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi difuzate numai dacă vizionarea este restricționată printr-un sistem de acces condiționat. (2) În lipsa unui sistem de acces condiționat, difuzarea programelor prevăzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcție de conținutul acestuia".

De asemenea, art. 18 din Codul audiovizual prevede că "(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00 producții care prezintă: a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate (...)".

În conformitate cu art. 29 din Cod, "(1) Programele de știri și de actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie".

Având în vedere ansamblul dispozițiilor legale mai sus citate, Înalta Curte constată că este indiscutabil faptul că înregistrarea pentru care s-a aplicat sancțiunea, constând în redarea vocii unei fete minore aflate într-o situație limită, care fusese răpită, bătută și violată și apelul acesteia care implora ajutor pentru salvarea vieții sale, are un impact emoțional de o mare intensitate asupra oricărui telespectator, indiferent de vârstă și se încadrează în categoria celor la care se referă interdicția din art. 18 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizual, ce se impune, potrivit art. 29 alin. (1), și în cazul emisiunilor de știri.

Ca urmare, vor fi înlăturate argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care nu dispensează radiodifuzorul de obligația de a alege intervalul orar potrivit, în funcție de clasificarea programului din perspectiva protecției minorilor, ci impun doar avertismente suplimentare ce trebuie respectate atunci când difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se face, chiar cu respectarea intervalului orar prevăzut de Codul audiovizual, într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului.

De asemenea, în ce privește prevederea de la art. 29 alin. (2) din Cod, Înalta Curte reține că aceasta nu constituie o excepție de la restricțiile pe care le impun cerințele de protecție a minorilor, ci trebuie interpretată în acord cu dispozițiile care reglementează intervalul orar în care pot fi difuzate imagini d natură a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.

Cu privire la critica referitoare la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să dea eficiență inclusiv dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din Decizia nr. 220/2011 Înalta Curte reține ca fiind lipsită de relevanță, din perspectiva respectării art. 39 din Legea nr. 504/2002, existența acordului părinților victimei, căci textul de lege a cărui încălcare a fost sancționată prin decizia atacată este instituit pentru protejarea minorilor din zona de transmisie, iar nu în scopul de a proteja minora vizată de înregistrări, nefiind reținută de autoritatea pârâtă nicio încălcare sub acest din urmă aspect.

Pentru argumentele expuse anterior, reținând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 142 din 08 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.