ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4220/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4220/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2944 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca fiind nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții Municipiul Galați - prin Primar D.N. și Primarul Municipiului Galați împotriva deciziei nr. 1884 din 19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 1847/121/2010. Împotriva acestei hotărâri revizuenții Municipiul Galați prin Primar D.N. și Primarul Municipiului Galați au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs,,hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.” Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Înalta Curte constată faptul că hotărârea atacată cu recurs-decizia civilă nr. 2944 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, a fost pronunțată într-o revizuire și are caracter irevocabil, întrucât cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs - decizia civilă nr. 1884/2011 pronunțată în Dosarul nr. 1847/121/2010, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. În raport cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”, rezultă fără putință de tăgadă faptul că decizia civilă nr. 2944 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea recursului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, Curtea de Apel Galați, în mod corect, a redat în dispozitivul deciziei atacate mențiunea „irevocabilă”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauza dedusă judecății este inadmisibil și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Municipiul Galați prin Primar D.N. și Primarul Municipiului Galați împotriva Deciziei nr. 2944/2011 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.