ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018 din data de 23.04.2018, reclamanții colonel magistrat A., colonel magistrat B., colonel magistrat C., colonel magistrat D., general locotenent magistrat E., colonel magistrat F., G., grefier H., grefier I., grefier J., grefier K., grefier L., grefier M., grefier N., grefier - arhivar O., agent procedural P. și aprod Q. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare, general maior R. și colonel S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 5 emisă la data de 13 aprilie 2018 de pârâta Direcția Instanțelor Militare; admiterea contestației depuse împotriva Ordinului de zi pe unitate nr. 15 din 15.02.2018 emis de pârâta Direcția Instanțelor Militare, act administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariate care se cuvin reclamanților începând cu data de 01.01.2018, în temeiul Legii nr. 153/2017; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să emită dispoziții de salarizare cu limitarea cuantumului total al sporurilor care li se cuvin la nivelul ordonatorului principal de credite pentru instanțele militare, respectiv Ministerul Apărării Naționale, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, general maior R. și colonel S., în solidar, la plata drepturilor salariale care se cuvin reclamanților prin limitarea cuantumului total al sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite pentru instanțele militare, respectiv Ministerul Apărării Naționale, începând cu data de 01.01.2018 până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se va soluționa acțiunea civilă de față, și a pârâților Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare după rămânerea definitivă a hotărârii mai sus arătate până încetarea raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant din acțiunea civilă de față; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare, general maior R. și colonel S. la plata de daune morale în cuantum de 5000 RON pentru fiecare reclamant din acțiunea civilă de față; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 345 din 1 februarie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții R. și S., în cauza privind pe reclamanții A., C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare, R. și S., ca nefondată, a admis în parte cererea în ceea ce privește capătul 4 și a obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamanților de la 01.01.2018 la 01.10.2018, respingând în rest cererea reclamanților.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 345 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 8 octombrie 2021, Înalta Curte a pus în discuția părților aspectul reprezentării în instanță a ministerului recurent, în raport de faptul că cererea de recurs este semnată de un consilier juridic, iar delegația de reprezentare este semnată de Șeful Direcției Generale Juridice, deși reprezentantul legal al instituției este Ministerul Apărării Naționale.

Totodată, s-a dispus în sarcina recurentului-pârât ca pentru termenul de judecată din 28 ianuarie 2022 să se facă dovada calității de reprezentant al consilierului juridic semnatar al cererii de recurs formulată în cauză.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic T., care a întocmit și semnat cererea de recurs formulată de Ministerul Apărării Naționale și a reținut cauza în pronunțare asupra acestui aspect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a declarat și semnat calea de atac a recursului pentru recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând ca recursul să fie anulat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte.

Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant și enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară.

Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., "reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii".

În reglementarea art. 86 prima teză C. proc. civ., "Mandatarul cu procură generală poate să îl reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume", ceea ce presupune că mandatul de reprezentare în justiție trebuie considerat ca un mandat special în raport cu mandatul de administrare sau cu orice mandat având un caracter general.

Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., când cererea este făcută prin avocat sau consilier juridic, aceștia vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

De asemenea, dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevăd că:(2):

"La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic.

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Aplicând aceste dispoziții legale la situația concretă analizată de instanța de recurs, prin prisma actelor procedurale întocmite în cauză, precum și a apărările formulate de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei a fost depus un exemplar al cererii de recurs semnat, în original, de consilierul juridic T., fără a fi atașată delegația acordată consilierului juridic, de reprezentantul legal al instituției, în vederea declarării și semnării căii de atac exercitate.

La primul termen de judecată, la momentul efectuării apelului părților, în ședință publică, consilierul juridic T. a depus la dosar o delegație de reprezentare a Ministerului Apărării Naționale, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezentul dosar, delegație semnată de Șeful Direcției Generale Juridice din cadrul MAN .

În urma invocării de către instanța de recurs, din oficiu, a excepției lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic, semnatar al cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat precizări, prin care a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 și ale Ordinului ministerului apărării naționale nr. M75/2009 prin care s-au aprobat Instrucțiunile privind activitatea legislativă și de asistență juridică în Ministerul Apărării Naționale, susținând că acestea reprezintă temeiul legal al împuternicirii acordate consilierului juridic T. în vederea declarării căii de atac și a semnării cererii de recurs.

Recurentul-pârât nu a înțeles să atașeze precizărilor actele normative invocate sau alte înscrisuri cu valoare probatorie în dovedirea calității de reprezentant.

Analizând conținutul dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte reține că, într-adevăr, acestea conțin norme, cu caracter general, referitoare la reprezentarea în justiție a Ministerului Apărării Naționale de către Direcția generală juridică, care este reprezentată de Șeful Direcției generale juridice, care, la rândul său, poate desemna în îndeplinirea atribuțiilor sale de reprezentare, inclusiv aceea de exercitare a unei căi de atac (art. 64 alin. (2) și (3) din O.MAN nr. M75/2009), pe oricare dintre consilierii juridici din subordine.

Din economia conținutului acestor norme de drept, rezultă că prin acestea se reglementează un mandat general, nenominal, acordat de Ministerul Apărării Naționale, Direcției generale juridice și conducătorului acestei direcții, pentru a îndeplini activitățile de reprezentare în justiție pentru minister, ca instituție, și nu pentru actele juridice pentru care drept de semnătură îl are ministerul, ca și conducător al MAN.

Chiar și în condițiile în care s-ar putea presupune existența unui mandat privind dreptul de semnătură asupra actelor ce țin de activitatea de justiție acordat de ministru către șeful Direcției generale juridice, la dosar nu a fost depus niciun înscris oficial care să ateste faptul, că șeful Direcției General Juridice l-a desemnat pe consilierul juridic T. să exercite calea de atac a recursului în numele Ministerului Apărării Naționale și să semneze cererea de recurs, aprobată în prealabil, de superiorul său, consilierul juridic neavând această putere juridică ex lege.

Înalta Curte mai reține și că delegația de reprezentare, depusă la dosar la primul termen de judecată, nu poate face dovada calității de reprezentant al consilierului juridic la momentul exercitării și semnării recursului, atâta vreme cât aceasta nu a fost atașată cererii de recurs, nu cuprinde o dată certă a emiterii ei și niciun alt element de drept sau de fapt care să ateste că acest înscris îndeplinește condițiile legale de reprezentare a instituției de către consilierul juridic T..

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 496 alin. (3) din C. proc. civ. care sancționează lipsa dovezii calității de reprezentant, cu anularea cererii formulate de o astfel de persoană.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor procedurale menționate, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității de reprezentant, invocată din oficiu și va anula recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naționale, ca fiind promovat de o persoană fără calitate de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității de reprezentant invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 345 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind promovat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.