ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 11.11.2016, sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a solicitat: anularea Dispoziției nr. 2 pronunțate la data de 18 octombrie 2016 de pârâta Direcția Instanțelor Militare; admiterea contestației formulate împotriva ordinelor prin care i s-au stabilit drepturile salariate în anul 2016 ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să îi stabilească drepturile salariale în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să îi stabilească drepturile salariale prin includerea în indemnizația de bază a creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor să prevadă sumele necesare în bugetul ordonatorului principal de credite pentru instanțele militare, respectiv Ministerul Apărării Naționale, pentru plata drepturilor salariale cuvenite potrivit capetelor de cerere nr. x și 4; sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 3

Prin cererea completatoare s-a solicitat și anularea Dispoziției nr. 8 pronunțată la data de 28 octombrie 2016 de pârâta Direcția Instanțelor Militare, cu consecința obligării pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să îi stabilească drepturile salariale în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 71/2015 prin raportare la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

La termenul din data de 24.03.2017, reclamantul A. a modificat cererea de chemare în judecată, a arătat că înțelege să se judece doar cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, a arătat că renunță la capătul de cerere prin care a solicitat să fie sesizată Curtea Constituțională.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 02.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanții B., C. și A. au formulat cerere de chemare în judecată a pârâților Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare și au solicitat: anularea Dispozițiilor nr. 7, 8 și 9 pronunțate la data de 18 octombrie 2016 de pârâta Direcția Instanțelor Militare; admiterea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale care se cuvin reclamanților ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 9.04.2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul, cu luarea în considerare, în ceea ce privește pe reclamantul A., a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, respectiv reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5% față de drepturile salariale cuvenite reclamanților B. și C., procent care reprezintă diferența dintre clasa de salarizare 107 pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108 deținută de reclamanții B. și C.; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective; obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 06 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 928 din 2 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu față de pârâta Direcția Instanțelor Militare și a respins față de această pârâtă cererea de chemare în judecată, a respins excepția inadmisibilității cererilor de chemare în judecată conexe, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată precizată, modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale. A admis cererea de chemare în judecată conexă, formulată de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a anulat Dispozițiile nr. 2 din 18.10.2016, nr. 7, 8, 9 pronunțate la data de 28.12.2016 de pârâta Direcția Instanțelor Militare, a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită fiecăruia dintre reclamanți dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, până la intervenirea altei modificări legislative, cu luarea în considerare, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, respectiv reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5 %, procent care reprezintă diferența dintre clasa de salarizare 107 pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108. A obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferența dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective. A luat act de renunțarea reclamantului A. la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit a fost admisă acțiunea, reținându-se că apărările instituției militare nu pot fi reținute cu privire la faptul că nivelul maxim în plată din sistem se face numai de la data de 01.08.2016, întrucât Ministerul Justiției nu a pus în aplicare dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 și art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în forma indicată de O.U.G. nr. 20/2016.

Drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite, începând cu data de 01.08.2016, conform prevederilor art. 3^1 alin. (1) și (1^)-(3^1) din O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, prin determinarea cuantumului maxim al indemnizației brute în raport de funcție, nivelul instanței, vechimea în funcție și vechimea în muncă, ceea ce a însemnat gruparea judecătorilor de la Curtea Militară de Apel în grupe cu aceeași funcție, aceeași vechime în specialitate și aceeași vechime în muncă.

Astfel, începând cu data de 01.08.2016, reclamantul a beneficiat de drepturi salariale majorate, întrucât i s-au recalculat drepturile salariale fără acordarea clasei de salarizare de care beneficia de la data de 01.09.2013, atunci când a trecut în tranșa de vechime în funcție de la 15 la 20 ani, i s-a acordat procentul corespunzător tranșei de vechime in funcție de la 15 la 20 ani, prin majorarea cu 25% a indemnizației de încadrare brută lunară (până la data de 31.07.2016 reclamantul beneficia de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară cu 20% și de o clasă de salarizare, respectiv 2,5%, calculată conform legislației în vigoare la data acordării, potrivit exemplului de stabilire a salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale "justiție" arătat în Anexa la Ordinul nr. 42/77 din 13/14 ianuarie 2011, lit. H), pct. 2).

Drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost stabilite la nivelul unei funcții similare, dar nu în plată, deoarece la Curtea Militară de Apel niciunul dintre judecătorii cu funcții de execuție nu au, simultan, aceeași funcție, același nivel al instantei, aceeași vechime în funcție și aceeași vechime în muncă cu reclamantul, elementul diferit fiind vechimea în funcție, care la toți ceilalți este peste 20 ani. Diferența dintre drepturile salariale brute ale judecătorilor cu funcții de execuție și drepturile salariale brute ale reclamantului provine din elementele salariale care au cuantumuri diferite, respectiv: majorarea indemnizației de încadrare brutä lunară este 30% la colegii reclamantului și 25% la acesta din urmă, corespunzător vechimii în funcție, peste 20 ani la primii, respectiv între 15-20 ani la domnul col. mag. A.; aceasta constituie bază de calcul și pentru alte elemente salariale, deci și acestea vor fi mai mari decât ale contestatorului; solda de grad și gradațiile calculate la aceasta pentru reclamant; indemnizația de titlu de specialist de clasă plätită colegilor domnului col. mag. A. și de care acesta nu beneficiază întrucât nu deține titlul de specialist de clasă.

Drepturile salariale nu se pot calcula prin reducerea cu 2,5% a drepturilor salariale brute cuvenite celorlalti judecători cu funcții de execuție de la Curtea Militară de Apel, întrucât la acordarea claselor de salarizare se majorează salariul de bază al celui căruia i se acordă acestea, așa cum se prevede în legile anuale de aplicare a Legii cadru nr. 284/2010, respectiv: în anul 2011- art. 6 din Legea nr. 285/2010; în anul 2012 - art. II, art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010; în anul 2013 - art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; in anul 2014 - art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013; în anul 2015 - art. 6 din 0. U.G. nr. 83/2014; în anul 2015 - art. 5 din O.U.G. nr. 57/2015. Drepturile salariale ale unei persoane căreia, după 01.01.2011, i se modifică vechimea în functie și in muncă, este exemplificat în Anexa la Ordinul nr. 42/77 din 13/14 ianuarie 2011, lit. H), pct. 2.

Cu privire la susținerea reclamantului că modul de stabilire a drepturilor salariale este unul contrar dispozițiilor legale în vigoare, întrucât se utilizează legislația referitoare la salarizare care a fost abrogată, precizează că pentru a putea stabili drepturile salariale ale oricărui salariat la această dată, deoarece aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru nr. 284/2010 a fost oprită în fiecare an prin legile anuale de aplicare ale Legii cadru nr. 284/2010, este necesar să se aplice și legislația abrogată, dar care era în vigoare până la data de 31.12.2009, deoarece noțiunea de "funcție similară", introdusă prin legislația în vigoare după 01.01.2011, a dat naștere la interpretări diferite a acestei noțiuni, conducând la existența a mai mult de o funcție similară pentru cineva nou încadrat sau promovat, conducând la necesitatea cunoașterii fiecărui element de salarizare care a fost cuprins în drepturile salariale brute lunare până la data de 31.12.2009.

Altfel, chiar legislația referitoare la salarizare în vigoare după 01.01.2010 face obligatorie cunoașterea și aplicarea legislației referitoare la salarizare abrogată după data de 01.01.2010, prin prevederile ei, respectiv art. 4 din Legea nr. 330/2009, prevede că sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum împreună cu noul salariu de bază sau, după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri preväzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salariat aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în functie sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se mențin. În continuare au fost expuse dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. II, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2010, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2014, art. 1 din O.U.G. nr. 57/2015.

În același timp, solicitarea de stabilire a salariilor la nivel maxim, prin considerarea salariilor procurorilor militari încadrați la parchetele de pe lângă tribunalele militare, nu poate fi realizată deoarece nu dispun de datele necesare efectuării comparației.

Față de pretenția de a se stabili drepturile salariate, începând cu data de 01.08.2016, având în vedere și creșterile salariate de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și care au fost acordate altor judecători prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată, menționează că prin art. 3

Nu s-au formulat întâmpinări cu privire la recursul formulat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit în mod corect în ceea ce îi privește pe reclamanți, judecători în cadrul Curții Militare de Apel București, incidența dispozițiilor Legii nr. 71/2015, începând cu data 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 43/2016, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în ceea ce privește luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, fiind nefondate motivele de recurs invocate de recurent privind stabilirea drepturile salariate cu luarea în considerare a creșterilor salariate acordate altor judecători prin hotărâri judecătorești definitive.

A stabilit în mod greșit, însă, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, prin reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5 %, reprezentând diferența dintre clasa de salarizare 107 pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015, în vigoare de la data de 9 aprilie 2015, au fost introduse dispozițiile alin. (5

Prin această lege s-a creat posibilitatea ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, ca urmare a diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 284/2010 și a actelor normative ulterioare, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014 se stabilise menținerea în anul 2015 a salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, a sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare la același nivel cu cel ce acordat pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar prin alin. (5

La adoptarea acestui act normativ s-au avut în vedere reglementările legislative anterioare în materia salarizării, întrucât prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri public s-a prevăzut aplicarea etapizată a acesteia, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, însă, în realitate, deși scopul declarat de legiuitor la instituirea acestui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparență și previzibilitate în materia salarizării, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent.

În fiecare an au fost emise acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Au fost adoptate Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Rațiunea adoptării Legii nr. 71/2015 a constat, așadar, în eliminarea inechităților și a discrepanțelor în materie de salarizare rezultate din aplicarea acestor acte normative, prin modificările aduse O.U.G. nr. 83/2104, prin introducerea art. 1 alin. (5

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010, aplicarea acesteia urma a se realiza etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. Potrivit art. 11 din Legea cadrul nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare pe baza cărora urmau a se stabili salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, precum și pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, erau prevăzuți în anexele nr. I-VIII. Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespundeau nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adăugau 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordau cele 5 gradații, respectiv clasele de salarizare, sunt: gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții; gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1; gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3; gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.

Salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 nu a fost acordat, avansarea în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă realizându-se prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, iar majorarea salariului de bază, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, potrivit căruia "Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare".

S-a apreciat în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 71/2015, începând cu data de 9.04.2015. Dispozițiile alin. (5

S-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție că "(...) în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare".

În contextul legislativ prezentat, însă, dispoziția instanței ca, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., să fie avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, respectiv reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5%, procent care reprezintă diferența dintre clasa de salarizare 107 pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108, nu corespunde dispozițiilor legale, fiind corecte susținerile recurentului privind faptul că drepturile salariale nu se pot calcula prin reducerea cu 2,5% a drepturilor salariale brute cuvenite celorlalți judecători cu funcții de execuție de la Curtea Militară de Apel.

Diferențele de drepturi salariale rezultă din cuantumuri diferite ale elementelor salariale calculate, majorarea indemnizației de încadrare brute lunare fiind de 25% pentru reclamant, corespunzător vechimii în funcție între 15-20 ani, și de 30% pentru judecătorii la care se raportează, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 de ani, acestea constituind bază de calcul pentru celelalte elemente salariale.

Drepturile salariale ale reclamantului au fost recalculate, începând, însă, cu data de 01.08.2016, astfel cum recurentul a arătat prin cererea de recurs, conform prevederilor art. 3

Egalizarea nu se realizează prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, cu reducerea drepturilor salariale cu un procent de 2,5%, reprezentând diferența dintre clasa de salarizare 107 și clasa de salarizare 108, astfel cum a stabilit instanța de fond.

Modificarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin introducerea alin. (5

În ceea ce privește valoarea de referință sectorială, Înalta Curte reține că prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificat art. 3

Art. 3

La același art. 3

Pentru adoptarea O.U.G. nr. 43/2016 s-a avut în vedere că, de la data aprobării Legii-cadru nr. 284/2010, nu au fost aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele Legii-cadru, faptul că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea unor litigii și care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcții similare, că, în lipsa unui temei legal expres, hotărârile judecătorești nu pot fi aplicate în mod generalizat, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective fiind luate în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din 21 decembrie 2016, însă, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

S-a reținut că "25. (...) faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", iar cu privire la efectele hotărârilor judecătorești, faptul că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală, vizând, de fapt, întreaga Familie ocupațională a "Justiției", astfel că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate.

S-a subliniat că "26. (...) hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

Întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție. (...)

Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3

A subliniat Curtea Constituțională că "37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispozițiile de lege constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției, ca o consecință a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluției legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituțiile și autoritățile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126, în privința stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie".

Pentru toate aceste motive, sunt fondate motivele de recurs referitoare la dispoziția din sentința recurată privind luarea în considerare, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, respectiv reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5 %, procent care reprezintă diferența dintre clasa de salarizare 107 pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108, și sunt nefondate motivele de recurs invocate de recurent privind faptul că, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, în mod corect fiind admisă prin sentința recurată cererea celor trei reclamanți pentru obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită fiecăruia dintre reclamanți dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și în rejudecare va respinge cererea de chemare în judecată și cererea conexă în ceea ce privește, pentru reclamantul A., luarea în considerare a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, respectiv reducerea drepturilor salariale cuvenite acestui reclamant cu un procent de 2,5 %, procent care reprezintă diferența dintre clasa de salarizare 107, pe care o deține reclamantul A., față de clasa de salarizare 108.

Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate privind: renunțarea reclamantului A. la cererea de sesizare a Curții Constituționale, admiterea excepțiaei lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei Direcția Instanțelor Militare și respingerea față de această pârâtă a cererii de chemare în judecată, respingerea excepției inadmisibilității cererilor de chemare în judecată conexe, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și a cererii de chemare în judecată conexe, formulată de reclamanții B., C. și A., privind anularea Dispozițiilor nr. 2 din 18.10.2016, nr. 7, 8, 9 din data de 28.12.2016, obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită fiecăruia dintre reclamanți dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, până la intervenirea altei modificări legislative, obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferența dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.