ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 921/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 28.10.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Instanțelor Militare, Statul Român, prin Ministerul FinanțelorPublice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâților ordonatori de credite principal, Ministerul Apărării Naționale și terțiar, Direcția Instanțelor Militare, să emită ordine de încadrare salariala cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime - în funcție sau specialitate și cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu 09.04.2015 la zi, așa după cum rezultă și din sentința civilă nr. 3308/10.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, când pârâtul ordonator de credite Ministerul Justiției a fost obligat să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salariala cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și să facă demersurile necesare în vederea plății către fiecare reclamant a eventualelor diferențe salariale rezultate începând cu 09.04.2015. Solicită să se acorde și calculeze majorările de 5 %, 2 % și 11 % prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară (majorarea valorii sectoriale de referință prevăzută de O.U.G. nr. 27/2006, cu indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007, de care beneficiază alți judecători din cadrul autorității judecătorești; - să se emită ordinul de încadrare salariala cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu 09.04.2015 la zi, așa cum s-a și pronunțat Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3308/10.12.2015 în dosarul nr. x/2015 cu privire la tranșa de vechime prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 27/2016; - să fie obligați ordonatorii de credite pârâți ca la stabilirea salariului să fie avute în vedere salariile procurorilor militari, personalului auxiliar, conex și contractual de la parchetele militare care au salariile plătite de același ordonator de credite - Ministerul Apărării Naționale - și care în legea salarizării sunt prevăzuți așa cum cere art. 31 din O.U.G. nr. 20/2016, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent, în Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - să fie obligați pârâții ordonatori de credite arătați: Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare să stabilească reclamanților judecători, coeficienții de ierarhizare a funcțiilor la nivelul aplicat procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare și de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru militari, în privința coeficientului de ierarhizare, deoarece potrivit legii desfășoară aceeași activitate; - Ministerul Finanțelor să fie obligat să prevadă sumele necesare în bugetul ordonatorului principal de credite, Ministerul Apărării Naționale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1731 din data de 11 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale. S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare. A fost respinsă în rest cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă. S-a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, s-a respins respinge cererea de obligare a acestui pârât să prevadă sumele necesare în bugetul ordonatorului principal de credite, Ministerul Apărării Naționale, pentru lipsa calității procesuale active. S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei Direcția Instanțelor Militare și, pe cale de consecință, s-a anulat acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa capacității procesuale de exercițiu. S-a admis în parte acțiunea formulată de Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale cu sediul în București, str. x, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. A fost obligaz pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită pentru fiecare reclamant ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 09.04.2015, precum și cu aplicarea dispozițiilor art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, începând cu data de 01.08.2016. A fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamanți a eventualelor diferențe salariale rezultate. S-a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. In susținerea motivelor de recurs, a arătat recurentul pârât că in mod greșit s-a dispus obligarea la emiterea ordinelor de salarizare incepând cu data de 9 aprilie 2015, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, intrucât aceste dispoziții prevăd expres că nu se aplică decât personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi. Totodată, s-a arătat că in mod greșit prima instanță nu a luat in considerare faptul că stabilirea salariilor prin raportare la salariilor procurorilor militari nu este posibilă întrucât instituția militară nu deține datele privind salariile stabilite pentru personalul parchetelor militare. A expus recurentul prin motivele de recurs modalitatea de calcul a salariilor judecătorilor militari începând cu data de 01.08.2016, comparativ cu personalul militar și personalul civil contractual de la instanțele militare. Concluzionând, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Intimații reclamanți au formulat intâmpinare prin care au solicitat anularea recursului pentru lipsa criticilor concrete aduse hotărârii atacate.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs Prealabil analizei fondului cauzei, Înalta Curte constată, raportat la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate din perspectiva normelor de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurenta-pârâtă a formulat critici punctuale asupra sentinței pronunțate de prima instanță, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. Prin urmare excepția nulității recursului urmează a fi respinsă, ca nefondată. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamanții, judecători, respectiv personal auxiliar de specialitate și conex al Curții Militare de Apel București, contestă refuzul pârâtului Ministerul Apărării Naționale de a da curs cererii de recalculare a drepturilor salariale, solicitând, prin urmare, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială conform prevederilor O.U.G. nr. 83/2014 și ale O.U.G. nr. 57/2015. Reține Înalta Curte că Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Textul de mai sus nu a fost aplicat reclamanților, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale. Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație. Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3 1 , care la alin. (1) a prevăzut următoarele: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1) 2 al art. 3 1 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești". Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele: "în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică". In raport de aceste aspecte se reține că soluția primei instanțe în sensul obligării pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită pentru fiecare reclamant ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 09.04.2015, precum și cu aplicarea dispozițiilor art. 3 1 din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, este in concordanță cu cele statuate de hotărârea de dezlegare a unor chestiuni de drept și cu hotărârea Curții Constituționale. Apărarea formulată prin motivele de recurs privind faptul că ministerul pârât nu ar deține datele privind salariile stabilite pentru personalul parchetelor militare, nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinței pronunțate, urmând a fi respinsă ca neavenită in raport dreptul dedus judecății, astfel cum a fost recunoscut de prima instanță.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.