ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. și AAA. chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtei Curtea de Apel București să emită pentru fiecare reclamant începând cu data de 09.04.2015 decizii de încadrare în vederea recalculării indemnizației de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin legea nr. 71/2015; - obligarea tuturor pârâților să reîncadreze personalul conform legii 71/2015, să-i stabilească în mod corect modul de calcul al salariilor și să-i plătească diferențele rezultate; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare cu respectarea dispozițiilor legii nr. 71/2015; - obligarea pârâților la acordarea cu începere din 09.04.2015 a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.2011. Prin sentința civilă nr. 572/27.09.2016, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea și a declinat competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul CAB-SCAF la data de 10.11.2016.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 623 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justitiei, invocată prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâții Curtea De Apel București și Tribunalul București. A obligat pârâta Curtea de Apel București să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015. A obligat pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București să efectueze demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civilă nr. 623 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Tribunalul București care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei să se repsingă cererea în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu Tribunalul București. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a susținut că sentința civilă nr. 623/24.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal este netemeinică. Acesta afirmă că așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond al prezentei cauze, reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, având drept legea specială de reglementare a profesiei Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă aceste, cu modificările și completările. Conform art. 37 din actul normativ amintit, grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea. Așadar, curțile de apel, prin președinții acestora, în calitate de ordonator secundar de credite, au atribuții în emiterea deciziilor privind încadrarea personalului auxiliar, respectiv stabilirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite acestora, decizii în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii terțiari, respectiv tribunale. Recurentul afirmă că în aceste condiții, există probabilitatea ridicată ca Tribunalul București să fie împiedicat în executarea unor eventuale obligații ce decurg din prezenta cauză, ca urmare a executării cu întârziere acțiunilor/actelor ce intră în competența altor instituții în raport cu care Tribunalul București se află în subordonare din punct de vedere al procedurii de execuție bugetară. Recurentul-pârât arată că, la data de 03.02.2017, Curtea de Apel București a emis Decizia nr. 108, prin care au fost puse în aplicare prevederile art. 1, alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 8 3/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, fiind luate în considerare Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispozițiile art. 3 1 alin. (1) (1 1 ) - (1 4 ) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4) și art. 26 alin. (1) din Constituția României, republicată. Acesta afirmă și că începând cu luna ianuarie 2017, drepturile salariale au fost plătite în raport cu Decizia nr. 108, cu respectarea normelor de execuție bugetară.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți nu au formulat apărări în fața instanței de recurs.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10.03.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare înfățișate. Înalta Curte reține că recurentul-pârât Tribunalul București și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța a pronunțat o hotărâre în ceea ce îl privește, cu încălcarea normelor de drept material. Recurentul-pârât, având în vedere prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, conform cărora "grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea", în raport cu obligația instituită și în sarcina sa prin sentința recurată, de a efectua demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, în măsura în care nu el este instituția ordonatoare secundară de credite, consideră că există o probabilitate ridicată să fie împiedicat în executarea acestei obligații. Înalta Curte apreciază că raționamentul recurentului-pârât este greșit, iar critica sa este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)-(5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,,(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. (5) Pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora." În speță, Înalta Curte reține că, Tribunalul București este ordonator terțiar de credite, având în vedere că intimații-reclamanți sunt angajați ca personal auxiliar la Judecătoria Sector 6 București, aceasta fiind o instituție publică care nu are calitatea de ordonator de credite. Ca ordonator terțiar de credite, recurentul-pârât are un raport de subordonare ierarhică cu Curtea de Apel București care are calitatea de ordonator secundar de credite, iar aceasta un raport de subordonare cu Ministerul Justiției, care deține calitatea de ordonator principal de credite. Pentru a înțelege mai bine raporturile de subordonare financiară a celor trei instituții, Înalta Curte apreciază că este oportună enunțarea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare conform căruia: "Ministerul are următoarele atribuții principale: (...) VII. în domeniul gestionării resurselor: (...) 3. asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora; (...)" Dar și a prevederilor art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:,,(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale." În condițiile în care, în speță este vorba despre sume cu caracter executoriu, dar care trebuie să respecte un circuit legal în vederea plății lor, acestea fiind sume de bani provenite din credite bugetare, Înalta Curte apreciază că, recurentul-pârât nu prezintă argumente temeinice privitoare la riscul de a nu putea respecta obligația instituită în sarcina sa prin sentința recurată, sau că neexecutarea acestei obligații ar conduce la un prejudiciu în ceea ce îl privește. În susținerea acestui argument, instanța de recurs are în vedere și prevederile art. 222 C. civ. conform căruia: "Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel." Astfel, în măsura în care executarea obligației sale de a efectua demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, recurentul-pârât Tribunalul București nu poate executa obligația din culpa ordonatorului de credite superior, respectiv, în speță, Curtea de Apel București, în conformitate cu textul de lege indicat mai sus, neexecutarea obligației nu atrage răspunderea sa. În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica formulată de recurentul-pârât subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.